Asa ma simt si eu
cu ocazia fiecarui Craciun. Plina de entuziasm. E drept ca anii au mai furat din
entuziasmul copilariei si al tineretii - si totusi, in preajma Craciunului, copilul
din mine simte parca nevoia sa zburde.
Nu cred ca avem o
sarbatoare care sa fie mai fixata pe bucurie cum este Craciunul. Poate pentru
ca ingerii ne-au urat “Pace si Bucurie” in noaptea primului Craciun? Si ne
umplem casele cu podoabe si sclipici pentru ca cerul s-a primenit si el cu mai multa
stralucire in noaptea nasterii Mintuitorului? Sau ne trimitem felicitari unii
altora pentru ca Magii au calatorit drum lung sa aduca vestea? Sau colindam
pentru ca ingerii au umplut vazduhul cu cintarea lor? Dar clopoteii - oare ce
simbolizeaza ei? Poate animalele din staul au zurgalit din ei miscindu-se in
jurul micului Print din iesle?
Frumos, si totusi… uneori sintem ca si copiii
aia mici care deschid un cadou si se joaca cu cutia si hirtia colorata si uita
de continut. Oricit de greu ne-ar fi sa inlaturam ambalajul acestei sarbatori, e atit
de important sa facem acest lucru! Dumnezeu Si-a trimis Fiul pe pamint cu un scop.
Nu sa ne jucam cu El in iesle, ci sa-L rastingnim. Ok… indignati-va de ce spun,
dar adevarul este ca eu, si tu, si el, si ea, si noi, si voi, si ei, si ele… noi toti
L-am rastignit.
Si… ma gasesc dintr-odata
coplesita de alte ginduri… si un alt fel de bucurie imi infioara inima…Domnul
Isus a venit pe lume ca sa-mi aduca iertarea.
Si pe felicitarea
mea de Craciun am sa desenez o cruce…
No comments:
Post a Comment