Si… din nou bat
cimpii, ca nu despre tovarasul Ionescu intentionam eu sa vorbesc. Dar cumva m-au
napadit amintirile acelor cescute pretioase de cafea, cafeaua fiarta pe resoul pe care
preparam sectiunile cu balsam de Canada in laboratorul de la Institut. 100 de
grame de cafea macinata… cam asta era cumparatura cea mai pretioasa pe care o
faceam din cind in cind. Si aveam o grija sfinta sa nu dea in foc si
sa pierd vreun strop din deliciosul lichid ce se inspuma la fierbere. Sa nu
mai spun de miros… ca era ca si ceata aceea lenesa care imbratiseaza spatiul incet
si-l tine in stare de agonie cu ceasurile. O dulce agonie… aroma si mirosul
atacind toate simturile, parca paralizindu-le. Alegeam caimacul cu grija si
apoi turnam cafeaua din ibric. Si ma delectam ca si cind as fi facut parte din Monarhie.
Bineinteles ca la
o ceasca de cafea era nevoie si de companie. Cu coada maturii bateam in tavan
sa coboare Doamna Luiza… cealalta laboranta de la geologie. O femeie aproape de
virsta pensionarii, cu o statura voluminoasa. Si asa petreceam ceasuri lungi
si monotone, mai ales in timpul vacantelor, cind nu erau studenti la cursuri.
Dar sa revin la
cafeaua de astazi… care curge ca de la robinet aici la compania la care lucrez. Fara
aroma, cu un miros aproape neindentificabil… O cafea pe care o inhalezi din obisnuinta,
nu pentru placerea papilelor gustative sau a mirosului. Si nici pentru o
stare de vorba sau o companie placuta. Ci o inhalezi pentru cofeina pe care o
contine, stind cuminte cu ochii pe ecran la masa de lucru – aproape un gest reflex, ca
fiecare respiratie. Cafeaua nu mai este o placere, ci o necesitate. O bem... ca daca nu
o bem ne doare capul. O bem pentru ca a devenit parte din rutina. O bem ca-i parte
din micul dejun.
Dar daca ar fi
numai cafeaua… dar ma intreb cite alte lucruri bune si frumoase le banalizam
cind uitam sa le dam atentia cuvenita. Dumnezeu a creat in jurul nostru atita
frumusete. Ma uitam “cu ochi noi” zilele astea la culoarea frunzelor in mijloc
de toamna de California. Ca si cind as fi luat un filtru de pe ochi, am inceput
sa zimbesc la minunatiile pe linga care treceam deunazi cu masina. Dar trebuie
sa constientizam ce este in jurul nostru ca sa ne bucuram de viata - nu sa
inhalam viata ca si cind am vrea sa o terminam cit mai repede. Ma apuca furia
si regretele cind ma gindesc cit din viata am irosit umblind cu capul in nori –
fara sa admir si sa ma bucur de lucrurile marunte din care este alcatuita viata . Risul unui
copil, o frunza vagaboanda care se distreaza in bataia vintului… un nor sugubat,
cu o forma ciudata… un clipocit de stele… o cioara guraliva…
Ne concentram
numai la vesti proaste si ne supunem la un orar fix si ticsit cu activitati fara
rost. La o analiza mai corecta, am putea elimina multe obiectivele si hamalelile
la care ne supunem doar din ambitie, sau din spirit de competitive, sau din mai stiu
eu ce hotariri pripite am luat cu douazeci de ani in urma. Din proprie experienta va
spun ca am mai eliminat din povara obligatiilor si ma simt mult mai bine; si
de asemenea intentionez sa-mi revizuiesc lista lunga de indatoriri si obligatii. Am
realizat ca nu sint eroul principal sau cine stie ce “super woman” si m-am impacat
cu aceasta chestiune. Am realizat ca viata se scurge repede si trebuie sa miros
florile pina mai am miros, sa admir padurile pina ma mai duc picioarele pe
acolo si mai vad la distanta…
Si cafeaua… am sa
imi cumpar un ibric si am sa caut un loc unde se vinde cafea la 100 de grame.
-Unde esti Doamna
Luiza sa te invit la o cafea?
1 comment:
o ceasca de cafea buna e minunata dimineata, nu? :)
Post a Comment