LUCRIND LA UN PUZZLE...

     Pe masuta de cafea din livingroom, Deb a desertat o cutie cu puzzle. O mie si una de farime mici de carton imbirligate in toate directiile, care in viitorul viitorului vor forma o poza perfecta. Cum trebuie sa isi gaseasca ocupatii usoare zilele astea, am zimbit cu aprobare. Nu… nu ma mai deranjeaza toate lucrusoarele astea marunte. A trecut ceva timp de cind m-am hotarit ca nu e nevoie ca sa am casa exact asa de aranjata si decorata ca si cind ar fi de pe o pagina de revista. E casa mea, a mea si a copiilor si nepotilor mei, a familiei mele, si poate uneori sa fie si a prietenilor mei, si tin neaparat ca sa aranjez totul in ea ca sa imbie aceste persoane la sedere, relaxare, buna dispozitie. Si sint dispusa sa-i las si pe altii sa se miste nestingheriti in acest spatiu “al meu”.

    Am fost de multe ori in case unde de la descaltat pina la a-ti pune partea dorsala pe o suprafata tare pe care sa sezi – tot acel timp era un timp greoi si periculos – o adevarata cazna. Intrai in casa cu nervii incordati sa nu cumva sa deranjezi vreun mileu sau sa atingi cu suflarea vreun bibelou… (ca sa nu il aburesti…), dar singurul lucru la care te puteai gindi era momentul cind vei putea sa iesi de acolo fara sa fi savirsit o crima de vreun fel - si cu cit mai repede ieseai din casa aia, cu atit erai mai bucuros.

     Am hotarit cu ani buni in urma sa nu locuiesc in asemenea casa. Asta mi-a dat sansa sa ofer adapost si sa ofer un timp bun de sedere cel putin citorva persoane. Fetele mele au amintiri frumoase in casa noastra. Poate acele amintiri sint mai valoroase decit casa insasi. Nu poate, ci sigur.

     Avem o casa materiala in care locuim… si o adresa. Iar sufletul are si el o casa unde se adaposteste. Trupul nostru este casa sufletului.

     Am auzit zilele astea pe un pastor ca spunea ca atunci cind este intrebat ce religie are, el le raspunde oamenilor ca nu are nicio religie. El le spune ca are o relatie cu Isus Christos numai. O poza atit de circulata a Domnului Isus este cea unde sta la usa si bate. Dincolo de imaginea din poza, sa meditam la realitatea sufletelor noastre. Isus sta la usa inimii noastre si bate… bate politicos si asteapta… asteapta sa-I deschizi ca sa intre. El nu intra fortat in inima nimanui, niciodata. El nu este Allah sa-i indemne pe adeptii lui sa le taie miinile si capetele celor care nu sint de acord cu el. Domnul Isus, Fiul Dumnezeului celui viu, asteapta la usa ta… asteapta sa-I deschizi, si numai atunci intra. Este politicos si gentil. Ne trateaza cu respect. Ne indeamna sa-l iubim pe aproapele nostru - casele sufletelor din jur, nu sa le ucidem, nu sa le vandalizam, nu sa le demolam.

     Daca inima noastra este casa sufletului nostru, si daca Ii deschidem acestui Fiu de Dumnezeu… ma intreb cit de placuta si de primitoare va gasi casa noastra? Ce va gasi acolo? Da… toti vrem sa avem o casa curata. Adevarul este ca oricum ne-am stradui, chiar si dupa curatenia de Craciun, o gospodina buna ar mai gasi o pinza de paianjen sau un colt unde s-ar putea sa mai fie mizerie. Da… e de droit  sa avem o casa a sufletului curata si primenita, dar nu putem sa tinem acest musafir de onoare la usa in mod nedefinit pina cind ne trece lenea si ne apucam de curatenie mare. Oameni buni… faceti loc pe canapeaua sufletului vostru, la masa din bucataria inimii… mai dati afara din gunoaiele care fac miros pe-acolo… curatati cit puteti de bine si deschideti usa pina cind se mai aude bataia la usa… S-ar putea sa fie ultima Lui incercare de a intra la voi . Arunca afara bibelourile alea vechi si pline de praf de care te-ai ingrijit ca de niste idolasi toata viata ta… mai da afara din mileurile la care ti-ai orbit ochii lucrind. Tine casa inimii pregatita pentru viata… bucurie… pace, si nu fa din ea un muzeu! Si cel mai important… lasa-L pe Domnul Pacii sa intre acolo!…