Promit premii frumoase!
Hai sa zicem... in 1.01.2016
incepe votul.
Pina atunci astept,
bineinteles, gindurile voastre insiruite maiastru despre ce reprezinta pentru voi tabloul de alaturi.
Va astept cu drag!!!
............
Ok, concursul este inceput asa ca pot sa va spun si gindurile care ma viziteaza uitindu-ma la acest tablou. Sau poate sa va spun cum m-a intrigat tabloul asta si de ce l-am ales ca subiect al concursului.
Eu vad in tablou un om in virsta care inca traieste din iluzii, inca n-a invatat rostul vietii. Daca chiar are nevoie de caldura ar fi fost mai usor sa puna pensulele si rama tabloului si suportul pe foc si s-ar fi incalzit oleaca. Dar apoi...asta ar fi fost tot...si cu ce s-ar fi ales ? Ca focul s-ar fi stins si ar fi ramas si fara caldura si fara vise...Si el saracul n-are nimic altceva - ca uite...incaperea vietii lui e goala.
..............
Si imi pun intrebarea...Cum sa traim ca sa ne fie mai bine? Unii am dat din colt in colt toata viata cautind dupa un ideal personal - si am ajuns la acelasi rezultat ...in fata aceluias foc care hraneste numai ochii si imaginatia. Cum e mai bine atunci?
Eu una am obosit si m-am imprastiat ani de-a rindul cautind cu incapatinare sa ma incalzesc in jurul unor astfel de tablouri. Invatasem Psalmul 139 de multa vreme si il stiam pe de rost dar nu-mi insuseam realitatea exprimata de David pentru viata mea. Inca vroiam sa am control...inca vroiam sa ma incalzesc la niste flacari pictate de imaginatia mea. Unii au exprimat ideea in literatura...Fata Morgana. Altii povestesc despre comoara ascunsa la picioarele curcubeului. Tot alergari zadarnice.
In momentul in care am renuntat sa cred in fericire si am inteles urarea ingerilor pentru planeta pamint..."Pace si bucurie"...in acel moment am inceput sa traiesc real. Nu mai caut dupa nimic si ma hranesc cu bucuriile marunte pe care mi le ofera viata. Ma hranesc? Nu...am ospete copioase!!! Si sorb...da, sorb in nestire si acumulez cita pace pot in inima mea...ca daca am pace...am inteles ca sint ok.
Tabloul? Doar o amintire a unei lectii de viata. La flacara iluziilor cit ar fi ele de frumoase...nu te poti incalzi.
11 comments:
Rodica ... uite ca eu am scris ceva.
http://asteptandminunile.blogspot.ro/2015/12/pasiune-iluzii-decizii-concurs-rodica.html
Fiind vorba despre autoprtretul artistului olandez Teun Hocks -
"Olandezul zburător își usucă aripile"
Stefan...puteam sa spun si eu asta...daca as fi stiut!
Pentru că n-am lipsit de la niciun concurs inițiat de tine, iată aici comentariul meu, dragă Rodica.
TREBUIE DOAR SĂ CREZI
Dacă n-ai cui spune „bună ziua” și „somn ușor”, ești (ca în) pustiu.
Iei ultimele culori și pictezi flăcările jucăușe dintr-un șemineu râvnit.
Obsesia ta vine din viitor, nu din trecut. Dacă focul pictat încălzește, ești salvat.
Va mai urma o pânză, și încă una. Și fiecare tablou va închide în sine încă un spectacol definitiv. Cu semne de exclamare după toate iubirile. Cu puncte, puncte după fiecare moarte.
Flăcările te ascultă cuminți, se înșiră pe pânză la locul lor. Există o simetrie a arderii, care la răstimpuri te și bucură, te și enervează. La atâta durere, atâta bucurie. La atâtea pierderi, atâtea câștiguri. La atare faptă, așa răsplată.
La asemenea întuneric, Lumină fără măsură…
Îi urezi focului „bun venit”, și pustiul se risipește ca prin farmec.
„Focul e-adevărat, orice ați spune”, te gândești aproape fericit. „Focul e adevărat – ori te încălzește, ori te mistuie.”
Când vei rămâne fără culoare, Dumnezeu Însuși va face înmulțirea culorilor, ca înmulțirea pâinii. Trebuie doar să crezi.
Era târziu.
Crăciunul trecuse, iar Noul An se apropia cu pași repezi. Artistul însă nu-și făcea planuri de viitor. Stând singur, în mijlocul încăperii, qândul lui zbura la vremurile de demult. Atunci, casa îi era plină de gălăgie și zumzet, astfel că liniștea era un lux pe care nu și-l permitea. Astăzi însă, dorul îl frământa și liniștea îi era cea mai mare povară. Doar focul amintirilor îi mai încălzea sufletul trist și obosit. La granițele firii, numai nemurirea acelor zile prețioase îi mai ținea sufletul efemer în viață.
De-a lungul anilor, artistul surprinse în picturile sale momentele trecătoare, dându-le puterea veșniciei. Cu ajutorul pensulei, el a creat noi dimensiuni, pictate în culori de cuvinte rostite, de tăceri, de zâmbet, dar și de emoție.
Astfel, stând singur în fața operelor sale, bătrtânul a înțeles că această putere creatoare era singurul lucru ce-i mai putea înviora viața. Și dintr-odată, îi veni cea mai frumoasă idee. Curajos, artistul s-a hotărât să picteze timpul. De data asta, avea să-l facă reversibil. Întorcând pe dos ceasul timpului, secundele aveau să treacă înapoi și să bată din nou a timpuri vechi.
Sincer, mie nu-mi prea place să mă înscriu în concursuri. Nici măcar în cele de... împrejurări :)
Dar fiindcă poposesc adesea "pe gânduri", măcar să împărtăşesc ce mi-a inspirat mie acest tablou:
Iluzia unui foc aprins
cu flăcări care îţi par calde
Deşi e viaţă doar cât arde
o flacără sub părul nins
Poate fiindcă şi al meu e tot mai mult aşa. Şi părul, şi focul... :)
Un An nou cu Domnul!
welcome marinel blaj...la "focul"nostru...
Stefan...eu ti-am raspuns initial la comment. Te rog lamureste-ma daca commentul tau a fost de fapt oentru concurs. a.dama mi-a atras atentia la acest lucru si cred ca are dreptate. te rog da-mi de stire sa rectific gresala daca a fost o gresala. Tk. you
Niciodata n-am simtit singuratea atat de tare ca si in aceasta seara...
Cu cana de ceai aburind intr-o mana, iar cu cealalta incercam sa-mi fac priveliste prin geamul cu mii de floricele pe el. Priveam o pereche de tineri indragostiti care se tineau de mana. Brusc m-au trecut fiorii, iar pe obrazul rece am simtit cu lacrimile dau navala.
E Maria....!!!
Am deschis repede geamul. Maria...Maria, Maria...
Copila parca surda la strigatul meu, isi lua de mana iubitul si alergau impreuna prin zapada pufoasa.
Maria, Maria....am ingaimat eu printre suspine.
Cu lacrimi in ochi, mi-am tras scaunul in fata semineului, dornic sa-i simt caldura Mariei.
Mainile Mariei mi-au cuprins mainile mele, iar fata mi s-a inseninat...
In zori m-am trezit infrigurat iar flacara semineului abia mai palpaia.
In incapere inca-i simteam mirosul Mariei...
Era un vis? Era aievea...?
O bataie in usa m-a trezit de-a binelea...”LA MULTI ANI, bunicule, la multi ani”
Nu este pentru concurs, doar am făcut și eu puțin pe "deșteptul".
Pai nimic de zis... a iesit bine in evidenta...jos palaria!!!
:)
Post a Comment