O MARE FRICA...

Anania si Safira… intotdeauna m-am gindit cu mila la ei. Sa va redau pasajul din Biblie in care se vorbeste despre ei.

Faptele Apostolilor 5:1-11 - “Dar un om numit Anania a vindut o mosioara, cu nevasta-sa Safira, si a oprit o parte din pret, cu stirea nevestei lui; apoi a adus partea cealalta si a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: 'Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfint si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei? Daca n-o vindeai, nu raminea ea a ta? Si dupa ce ai vindut-o, nu puteai sa faci ce vrei cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gind in inima ta? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu.' Anania, cind a auzit cuvintele acestea, a cazut jos si si-a dat sufletul. O mare frica i-a apucat pe toti cei ce ascultau aceste lucruri. Flacaii s-au sculat, l-au invelit, l-au scos afara si l-au ingropat. Cam dupa vreo trei ceasuri, a intrat si nevasta-sa, fara sa stie ce se intimplase. Petru i-a zis: 'Spune-mi, cu atit ati vindut mosioara?' 'Da', a raspuns ea 'cu atita'. Atunci Petru i-a zis: 'Cum de v-ati inteles intre voi sa ispititi pe Duhul Domnului? Iata picioarele celor ce l-au ingropat pe barbatul tau sint la usa si te vor lua si pe tine'. Ea a cazut indata la picioarele lui si si-a dat sufletul. Cind au intrat flacaii, au gasit-o moarta; au scos-o afara si au ingropat-o linga barbatul ei. O mare frica a cuprins toata adunarea si pe toti cei ce au auzit aceste lucruri.”

Cu citeva versete inainte de acest pasaj ni se prezinta Iosif, numit si Barnaba - un Levit, de neam din Cipru, care a vindut un ogor si a donat banii aposlolilor. Asta era perioada de inceput a bisericii, cind primii credinciosi se adunau in case si puneau tot ce aveau la un loc si foloseau de acolo dupa nevoie. Nu scrie nicaieri ca asa trebuie sa fie, ci doar ca asa au ales ei, asa au vazut de bine si, plini de dragoste pentru Christos si pentru oameni, au vrut si au simtit nevoia sa imparta cu ei tot ce aveau.

Si revenind la prietenii mei de care imi pare asa de rau, Anania si Safira, eu cred ca ei saracii au fost impresionati de gestul lui Iosif si au fost si mai impresionati de admiratia si recunostinta celorlati crestini fata de el -  ca s-au gindit ca si lor le-ar placea sa fie admirati si vazuti de bine - asa ca si-au vindut si ei mosia, desi nu le-a cerut nimeni acest lucru si au venit la Petru pretinzind ca si ei daruiesc tot ce au comunitatii de crestini. Si cu ce s-au ales? Cu o plimbare cu picioarele inainte cind i-au dus flacaii pe ultimul drum. Si in afara de mila pentru oamenii astia care pina la urma au facut totusi un bine, au dat ceva, nu?... Deci in afara de mila pentru ei, am inceput sa simt si eu frica celorlalti…Pacatul lor pare mic fata de alte pacate mari si grele facute de altii, dar care nu au fost pedepsiti asa drastic. Nu ma pot dumiri… oamenii astia au venit, au adus si au daruit bani… nesiliti de nimeni… si uite ca s-au ales cu o inmormintare.

Ne cere Dumnezeu sa fim perfecti, si daca nu sintem, ne pedepseste asa, pe loc? Si daca ar cere… tot nu putem fi… asa ca de ce ne-ar cere? Au vrut si oamenii astia doi saracii de ei sa fie luati in seama… sa fie laudati si admirati - este asta asa un lucru grav? Si oare ce lectie as putea sa iau pentru mine, ca n-as vrea sa o sfirsesc ca ei, Doamne fereste!!!

Sincera sa fiu, la momentul cind am inteles lectia (si mi-a luat ceva timp), m-am gindit ca lectia asta sa imi fie lectia de inceput de an, ca tot intram in 2016. Si ce-mi doresc in urma acestei lectii este sa devin autentica. Dumnezeu nu ne cere perfectiune, dar ne cere autenticitate. El vrea sa fim sinceri cu El, sinceri cu fratii nostri. Hai sa fim seriosi acuma si sa ne gindim de cite ori am cazut in capcana asta, de cite ori am pasit ca niste sfintisori uitindu-ne de sus la fratii nostri mai… pacatosi? De cite ori am fost numai aparenta, si nici un strop de substanta? De cite ori? De cite ori la biserica emanam evlavie… ca si cind am fi stropiti cu un parfum ieftin, dar puternic, sa ne miroase lumea de cum intram pe usa? Ca daca Anania si Safira au platit un pret asa de mare pentru minciuna lor… pentru mica lor inselatorie… oare ce ne face sa credem ca noi nu vom plati pentru arogantele noastre, pentru sfintosenia noastra prefacuta, pentru cite am pretins ca sintem si n-am fost? Si stiti ce cred? Ca ultima fraza ar trebui sa fie valabila si pentru Biserica de astazi a lui Christos… O mare frica ar trebui sa ne cuprinda la gindul ca am putea crede ca-L putem insela Duhul Sfint cu prefacatoriile noastre indiferent de ce natura ar fi… O mare frica, dragii mei… UNA MARE…