Si sint unele lectii pe care nu am vrea sa le invatam niciodata. De pilda, cine ar vrea sa stie cum sa moara? Si cu toate astea, unii am fost chiar foarte aproape de ea... ori ca am fost noi cei care era sa murim, ori ca cineva drag si apropiat a murit linga noi.
Am fost intrebata mai demult despre intilnirea mea cu moartea si le-am povestit experienta citorva persoane. Mi-e greu sa povestesc... si apoi fiecare am avut sau o sa avem experientele noastre personale, unice. O discutie recenta cu o prietena m-a facut sa imi amintesc despre aceasta experienta, si probabil trebuie sa imi desert gindurile aici ca sa scap de ele.
In 1992 am atins un transformator de inalta tensiune si am fost electrocutata la 12.000 de Volti. S-a produs o explozie de care nu imi amintesc decit cind visez si ma trezesc din cauza bubuiturii din capul meu... Am fost arsa pe o suprafata de 37 % din corp si am stat o luna jumatate in spital.
Cind s-a produs explozia, m-am vazut parca de pe piept... mi s-a parut ca sint mai mica la statura; mi-am vazut picioarele si gura cascata zbierind si am stiut ca mor. Am fost preocupata de suflet si m-am rugat cea mai scurta rugaciune a vietii mele... "Doamne Isuse, Te rog ia sufletul meu". De altceva nu m-am mai preocupat.
Mi-am revenit si m-am vazut unde sint, am stiut ca pot sa mor in scurt timp... cind au venit oamenii sa ma scoata de acolo, le-am spus sa nu ma atinga ca sint sub influenta curentului. Sint multe de spus despre accident sau despre cum m-am vindecat, dar vreau sa ma ocup de un alt aspect.
Pina la acest accident, moartea a fost un subiect de care nu m-am interesat in detaliu. Stiam doar ca toti oamenii mor si deci si eu o sa mor odata... cindva. Accidentul asta insa m-a facut sa ma gindesc la viata de atunci incoace prin filtrul mortii. Cind fac ceva, ma gindesc daca merita sa fac lucrul respectiv. Nu mai traiesc ca si cind as mosteni pamintul, ci ca si cind ma astept in orice clipa sa pot sa imi iau miinile de pe orice si oricine si sa plec. Unde sa plec? Asta e problema numarul unu pe care trebuie sa ne-o rezolvam fiecare.
O vreme dupa ce am venit acasa - si mi-a trebuit un an mai bine sa ma recuperez din punct de vedere fizic - nu puteam sa dorm. Imi era teama ca daca inchid ochii n-o sa-i mai deschid. Nu eram copil, ca sa nu stiu cum e viata, eram si credincioasa si stiam cine este in controlul vietilor noastre. Dar o teama fara logica pusese stapinire pe mine. Mi-erea teama de moarte. M-am dus la tot felul de terapii si consultatii, pentru ca accidentul meu era din vina companiei mele si eram obligata sa folosesc tratamentul ce mi se dadea, fiindca de el depindea primirea ajutorului lunar cu care sa ma intretin.
Am realizat insa ca nimeni si nimic nu-mi puteau schimba felul meu de a gindi - iar sa ma indop cu medicamentele lor nu am putut concepe. Imi place cine sunt- sau mai degraba sunt multumita cu felul in care Dumnezeu m-a creat si nu concep sa-mi alterez creierul cu tot felul de chimicale care sa ma faca nepasatoare si absenta din propria mea viata.
Dupa o vreme destul de indelungata, am inteles ca frica de moarte este cea care imi fura orice bucurie din viata. Si pentru ca nu stiam cum sa procedez ca sa scap de ea, am inceput sa ma rog Domnului specific ca sa-mi ia aceasta frica. Au inceput sa-mi sara in ochi dupa o vreme tot mai mult idei, si fraze, si ginduri care aveau de-a face cu subiectul care ma tortura. Moartea este doar o anticamera unde ne schimbam trupul - ne dezbracam de un trup neputincios si ne imbracam cu unul vesnic. Lasam in urma viata pe pamint si ne indreptam spre tarmurile vesniciei. Ne despartim temporar de o parte din familie ce inca este pe pamint si ne intilnim cu cealalta parte din familie care a plecat inaintea noastra.
O alta teama este teama ca nu vom merge in rai. Dar daca citim Biblia, vom intelege ca tot ce este scris intre cele doua coperti ale ei are acelasi mesaj . Mesajul este ca Christos a murit pentru noi, ca sa ne dea intrare libera in cer. Nu avem nimic de facut pentru a ajunge acolo decit sa acceptam jertfa Fiului - darul fara de plata. Nu exista pacat cit de mare care sa nu poata fi iertat.
Si nu exista nici prea tirziu. Amintiti-va de tilharul care murea linga Domnul Isus pe cruce. Si-a cerut iertare si i s-a dat iertarea pe moment - plus promisiunea ca va fi in rai "astazi"... adica in exact acel moment cind il va parasi sufletul.
Moartea nu este un subiect usor... dar vrem sau nu, va veni pentru fiecare dintre noi acel moment in care sa trebuiasca sa ne confruntam cu ea. Nu este mai bine sa fim pregatiti? Sa stim cite ceva despre locul unde ne ducem? Sau cum sa ne pregatim pentru plecare? Stiu ca unii nu vor sa stie, sau nu vor sa le spuna rudelor ca sa nu le supere si mai mult. M-am gindit daca eu as vrea sa stiu. Si cred ca as vrea sa stiu - ca sa ma pregatesc, sa-mi pun ce mai pot in ordine in viata, sa-mi iau ramas bun, sa imi rezolv problemele ce le-as mai avea...
Si am de gind sa continui sa vorbesc despre moarte pentru ca atunci cind ma va vizita sa nu fiu luata prin surprindere - sa fiu pregatita . La urma urmei cred ca preocuparea mea pentru acest subiect m-a facut sa fiu mai putin legata de lucrurile materiale si mai mult legata de oameni si de sufletele lor. Si cind va veni moartea trag nadejde sa ii fac o surpriza... si sa-i zimbesc!
No comments:
Post a Comment