Ca dovada nici ziarele si posturile de radio sau televiziune nu ne spun adevarul sau il spun dintr-un punct de vedere particular, cautind sa ascunda si sa evite intregul adevar, si astfel sa foloseasca interesele unui anumit grup de oameni. Cum poti sa stai linistit intr-o astfel de situatie?
O prietena din Romania mi-a scris pe messenger ca inca nu este la virsta de pensionare si ca se fac restructurari la locul de munca. Cum sa fii linistit? I-am spus sa invete pe de rost Psalmul 121. Pentru mine, acest Psalm scurt ma ajuta adesea amintindu-mi ca nu sunt singura. Dar ramine vesnica lupta zilnica pentru a ne cistiga crimpeiul de liniste sufleteasca pentru a mai trece peste inca o zi, pentru a mai zimbi o data, pentru a mai trai o clipa cu multumirea ca deocamdata totul este in ordine...
Si cum stam in fata computerului gindindu-ma ce sa scriu, mi-am amintit de calatoria de 40 de ani a evreilor prin pustie. Cei patruzeci de ani de calatorie nu au fost planul lui Dumnezeu. Dumnezeu planuise sa-i scoata pe evrei din Egipt si sa-i duca direct in Canaan. Dar evreii, desi au vazut minunile lui Dumnezeu cu ochii lor, si n-au fost putine: plagile din Egipt, permisiunea de-a pleca data de Faraon, trecerea pe uscat a Marii Rosii, apa tisnita din stinca, mana din cer si multe, multe altele, ei au continuat sa se vaiete si sa regrete Egiptul si sa puna la indoiala puterea si calauzirea lui Dumnezeu. Asa ca Domnul i-a tinut in pustie patruzeci de ani pina ce toti acei care au cirtit au murit - si in Canaan au intrat doar cei citiva care au avut incredere in Dumnezeu si tinara generatie.
M-am oprit cu gindul la mana din pustie. S-ar putea in zilele care vin peste noi sa trebuiasca sa ne multumim cu ce primim din mina Domnului... zilnic. S-ar putea sa nu mai existe camara cu provizii, si aprozarul de la colt, si banii din banca, si serviciul permanent. S-ar putea ca sa trebuiasca sa depindem de El in totul totului tot. Si cu ochii mintii parca vad... si vestile sunt tot mai rele, si transformarea societatii, schimbarile politice si sociale, si absolut tot ce am stiut si am trait pina acum sa fie deja istorie...
Am citit de multe ori Apocalipsa... dar numai cite un pic... de frica. Lucruri groaznice se vor intimpla si speram cindva ca nu se vor intimpla cit voi fi eu in viata... dar astazi nu mai sunt sigura. Intrebarea pe care mi-o pun eu este: voi putea sa stau linistita asteptind portia zilnica de mana din mina lui Dumnezeu? Ca El va continua sa ne dea tot ce avem nevoie, doar ca suntem obisnuiti cu risipa, cu extra de toate. Sa fie acolo... in dulap, sau in frigider, sau la banca, sau in portofel... sa avem in plus... de zile negre, de nevoie, de una si de alta, dar vrem sa avem rezerve. Si uneori nici rezervele nu sunt suficiente pentru apetitul nostru care creste intruna.
Biblia zice ca daca avem ce minca si cu ce ne imbraca... sa ne fie suficient. Sa nu vrem mai mult. Dupa cum vad eu, numai unele triburi salbatice din Africa mai traiesc asa... si noi ne uitam cu mila la ei. Dorm pe o rogojina si maninca zilnic ce gasesc... saracii de ei.
Da... s-ar putea sa trebuiasca sa traim cu ratia zilnica data de Dumnezeu. Nici mai mult, nici mai putin decit atit cit ne trebuie... Si s-ar putea de voie, de nevoie sa traim fara stres si fara probleme... Nu stiu daca imi pot si imagina o astfel de viata. Pai n-o sa mai am nevoie nici de pastile de tensiune... ca fara stres nu cred ca o sa-mi mai creasca tensiunea.
Sa traim cu mana zilnica inseamna sa traim prin credinta. Nu sa credem in portia de mana... ci sa credem in Isus Christos care a rezolvat toate problemele omenirii... si care S-a dat pe Sine Insusi ca sa nu ne pierdem nici sufletul. Doamne, intareste-ne credinta... si ajuta-ne sa ne ridicam ochii in sus de unde ne vine mana zilnica!...
1 comment:
Amin! Cata dreptate...
Post a Comment