Tot invat, si tot repetenta ramin...

   

Cit am invatat... si cit mai am de invatat...
     Numai sa auziti o mica istorioara: o mama scoate din cuptor o tava de biscuiti... din aia cu ciocolata... de miroase toata casa a ciocolata calda, si vanilie, si mai stiu eu ce... Dar le spune celor trei copiii ai ei: "Niciun biscuit inainte de cina!"
     Cum credeti ca se termina povestea? Unul zice ok... si o asculta. Altul face ce face si fura un biscuit. Iar al treilea... scoate limba la ea...
     Cei care aveti mai multi copii puteti sa intelegeti mai bine cum stau lucrurile. Nu sunt doi copii la fel. Fiecare cu metehnele si calitatile lui. Si noi ne facem un plan... cu toti copiii nostri... si ridicam stacheta cit putem de sus. Undeva unde nici noi si nici stramosii nostri poate nu au fost. Si dupa ce ne facem tot felul de iluzii si de planuri... incepem sa traim o luuuunga dezamagire. Oare de ce?
     Si daca asta ar fi singura dezamagire. Dar nu... lista e lunga! Ne-am facut planuri mari in viata... si cu noi, si cu familia... si uneori Ii facem planuri si lui Dumnezeu, si ne suparam pe El daca nu Se tine de planul nostru. Si nu stiu cum se face ca El are planurile Lui... si... planurile noastre, si planurile Lui mai mult se intersecteaza si se anuleaza... nu se prea unesc, si nu se infratesc, si nu iau acelasi drum...
     Astazi cineva la radio i-a dat unei alte persoane o bucatica de ciocolata si i-a spus sa nu o mestece, ci doar sa o tina in gura, sa o lase sa se topeasca si sa o savureze. De cite ori am savurat ceva in viata? Noi suntem in secolul vitezei cind totul se face din mers... si avem mereu undeva sa mergem, dar de cum am ajuns avem alt obiectiv si tot asa... De ce nu ne oprim sa savuram un pic viata, ceea ce am cistigat, locul unde am ajuns, copiii care ni s-au dat asa cum sunt ei... De ce?
     Mi s-a facut o cocoasa in spate... muschii spatelui au inceput sa se agraveze si sa se revolte... de atita stat la computer am inceput sa iau forma semnului de intrebare... degeaba vreau eu sa arat ca semnul exclamarii... aia s-a dus!
      Oare la asta am fost chemati? Oare asta este viata pe care Dumnezeu i-a harazit-o omului? Da, munca face parte din activitatea omului, dar unii dintre noi am facut din munca zeul preferat... Sincera sa fiu, cred ca trebuie sa iau o bucata de ciocolata in gura... sa citesc un verset... si sa ies afara sa admir asfintitul... sau cerul la caderea serii, poate asa voi invata sa ma bucur de viata...
      Parca vad ca ma opresc la...ciocolata...

DIPLOMATIE...

     Sot si sotie, mai in virsta, au fost invitati intr-o seara la prietenii lor la cina. Doamna care a fost invitata a fost profund impresionata de felul in care gazda raspundea tuturor cerintelor sotului ei si folosea de fiecare data termeni plini de dragalasenie, cum ar fi: Honey (miere), Dragostea mea, Dragul meu, Iubirea mea, Pumpkin (dovlecelul meu). Gazdele erau si ele inaintate in virsta; de fapt erau impreuna de aproape 70 de ani... si totusi, scenele respective nu puteau sa-i arate musafirei decit ca cei doi erau inca indragostiti unul de altul...
     Cind situatia le-a permis si doamnele au ramas singure, invitata n-a pregetat sa foloseasca momentul. Si aplecindu-se la urechea gazdei, ii spuse cu admiratie:
     -Cred ca este absolut admirabil faptul ca, dupa atitia ani, tu i te adresezi sotului tau folosind toti acesti termeni dragalasi, ca in tinerete!!!
     Doamna cealalta, se uita cu bagare de seama in jur, si apoi, abia soptit ii raspunse...
     -Sa-ti spun drept, draga mea... am uitat cum il cheama cam de vreo 10 ani... si atita ii de uricios imputitul asta... ca nu-ndraznesc sa-l intreb cum il cheama!!!

UN TABLOU...

“Voi sinteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramina ascunsa.” Matei 5:14

    

Citim deseori versete arhicunoscute. Dar informatia parca nu mai produce niciun efect asupra  mintii noastre. Am citit versetul de mai sus si m-am gindit cum dintr-un singur verset se poate crea o capodopera de arta. Unele versete ar putea fi pictate… Asta de pilda…

     Am fost si eu la Muzeul Louvre si am vazut mii de tablouri… si am stat chiar si in gloata de oameni din fata Monei Lisa… incercind sa prind si eu, ca si multi alti necunoscatori in ale artei, sensul acelui zimbet enigmatic. Era pe fata Monei Lisa o pace interioara? Era o multumire deplina? Era un gind ascuns ce nu se voia impartasit cu restul lumii? Ce a determinat-o pe Mona Lisa sa zimbeasca atit de controlat? Atit de subtil? Si s-ar putea ca toti specialistii si cunoscatorii artei sa fi gresit… poate zimbetul ei a fost doar o chichita in mintea lui Leonardo da Vinci care a carat acest tablou cu el toata viata adaugind sau corectind la el  mereu – si poate incercind sa ascunda in acest tablou nu zimbetul ei… ci sensibilitatea lui de artist.

     Dar versetul de mai sus spune un adevar care nu ne da de banuit, nu ne porneste intr-un proces de gindire care duce intr-o mie de directii. Tabloul este absolut clar. In calatoriile mele am vazut citeva cetati. Se vede clar ca locul unde s-a construit fiecare cetate este bine gindit. Cetatile erau locuri ingradite – locuri de refugiu unde oamenii alergau sa se ascunda, sa se protejeze ei si familiile lor in vremuri tulburi - in timp de razboi.

     Trebuiau sa fie asezate central… la indemina oamenilor ce locuiau primprejur, trebuia sa fie un loc strategic – ca atunci cind portile se vor inchide sa-i fie greu dusmanului sa atace cetatea (si in acest scop multe erau asezate pe stinci sau aveau multa apa in jurul lor, ingreunind apropierea dusmanului de zidurile cetatii). Astfel de cetati aveau provizii de mincare si de apa potabila pentru o vreme indelungata. Cetatile aveau niste porti enorme si grele. In vreme de pace, ele erau deschise larg pentru toata lumea. In  timp de razboi erau inchise si pazite. Cetatile aveau ziduri groase, iar de sus de pe creneluri, soldati gata pregatiti de lupta vegheau zi si noapte, urmarind linia orizontului cu cea mai mare atentie – ca sa vada orice miscare dusmana; stind intr-o permanenta alerta.

     Am spus prea putin din ce inseamna o cetate… dar si atit este suficient pentru tabloul pe care-l am in minte si care trebuie sa fie tabloul nostru - al fiecarui credincios. Cetatile nu erau niste ziduri goale si parasite. Nu erau gaoci de granit si de caramida… erau spatii locuibile. Aveau un rost, o destinatie, erau locuri de salvare pentru toti oamenii… ascundeau in ele nu o enigma, ci viata insasi.

    Acuma versetul zice ca noi trebuie sa fim o cetate asezata pe munte… Si ma intreb si eu acuma…daca arat cumva ca portretul lui Leonardo… cu un zimbet tembel pe fata – un zimbet de care sa se mire si sa se intrebe  lumea ce-o fi reprezentind? Sau sint eu un tablou iesit de pe paginile Scripturii – o cetate de scapare vizibila pentru oamenii aflati in cautare de refugiu, o cetate puternica, incapatoare, aprovizionata… si echipata cu tot ce este nevoie pentru orice incendiu, orice atac, orice eventualitate? Sintem noi un tablou care aduna tot felul de gura-casca – o priveliste mai mult sau mai putin placuta sau interesanta, sintem o  enigma? Sau sintem imaginea clara a unui loc sigur de refugiu, un loc vizibil si deschis oamenilor obositi de alergare… un loc cu provizii de hrana – un loc bine aparat… “o cetate asezata pe un munte, care nu poate sa ramina ascunsa”. Nu doar o ciudatenie... o  enigma…

DE GINDIT...

    Am la lucru un tip care are intotdeauna o alta parere. La inceput ma scotea din sarite, dar cu timpul am ajuns la concluzia ca este un lucru fantastic de bun. Fiind mereu in alta extrema, mereu incrucisind pareri diferite, omul imi da ocazia sa fac alegeri mai bune, pentru ca am sansa sa ma uit la problemele cu care ma confrunt din diferite unghiuri, sa descopar perspective noi si uneori sa gasesc solutii mai simple.
     Imi place chiar si mai mult cind despre un lucru vechi aud chestii noi... Si cel mai mult mi se intimpla asta cu versetele sau textele din Biblie. Azi-dimineata am prins putin din ceea ce spune Ravi Zacharias, dar mi s-a parut ca prind o perla. Nici nu mi-ar fi trecut prin cap ideea asta a lui.
     Zicea Ravi ca a vizitat nu demult Ierusalimul, si acolo impreuna cu alti demnitari a avut ocazia sa mearga la inchisoare si sa discute cu un cunoscut terorist al Hammasului, care era acolo in temnita de vreo zece ani. Discutia s-a invirtit in jurul faptului ca palestinienii isi trimit copiii la moarte - ii imbraca in vestele acelea pline cu exploziv si fara nici o stringere de inima ii sacrifica. Omul zicea ca astia sint eroi si ca trebuie sa faca asta ca sa lupte impotriva nedreptatilor etc. Ca asta cere Allah de la ei. Ravi i-a spus ca nu-i adevarat si ca o sa-i demonstreze contrariul - ca Dumnezeu nu cere asemenea jertfe a inceput sa-i povesteasca ceva cunoscut si lui din Vechiul Testament.
     Ravi este de o intelepciune si o finete deosebita, asa ca i-a reamintit de drumul lui Avraam cu fiul lui spre locul jertfei. Si povestea asta este la fel si pentru arabi, ca si pentru crestini - cu o singura deosebire. Diferenta este ca arabii cred ca Ismail a fost copilul pus pe altar, in timp ce Biblia spune ca Isaac a fost fiul pregatit de jertfa.
     Felul cum a pus Ravi problema a fost foarte ingenios. El i-a spus acestui om ca Dumnezeu intr-adevar a cerut acest lucru - doar cu scopul sa ii vada credinta lui Avraam, dar Dumnezeu nu l-a lasat pe Avraam sa ispaseasca pacatul de a-si jertfi - de a-si ucide copilul si nu asta a fost intentia Lui. Si deci pretentia lor de a comite toate aceste crime in numele lui Dumnezeu nu poate fi reala, nu poate fi acceptata.
     Un amanunt atit de simplu... ce consecinte creeaza... Cind o nava spatiala are o deviatie cit de mica de la coordonatele precise catre care trebuie sa mearga, cu siguranta ca destinatia va fi cu totul alta. Cind oamenii citesc Biblia si o interpretaza dupa bunul lor plac... trebuie sa ne imaginam ca vor avea probleme la destinatie. Cind interpretezi Biblia dupa gustul tau... poti ajunge sa faci exact contrariul a ceea ce a cerut Dumnezeu sa faci. Si cind te gindesti ca unii isi traiesc viata orientindu-se dupa traditiile celor dinaintea lor, care si ei au trait dupa traditiile altora... fara sa incerce sa caute dupa ADEVAR. Dupa mine nu e mare diferenta intre ei si cei care isi pun vestele alea pe ei sau pe copiii lor...
   

INTRETINEREA SUFLETULUI...

Simbata. Ziua cind locul de munca se schimba la domiciliu. Si cum se intimpla in mod periodic - trebuie sa am grija si de caruta mea care ma cara la lucru. Astazi a trebuit sa fac schimbul de ulei. Nu… nu l-am schimbat eu. Atita-mi mai trebuie. Am dus masina la mecanic. Si stind acolo in masina in timp ce mecanicul imi schimba uleiul, ma gindeam ca si noi oamenii avem nevoie de “maintenance” - de un proces de ingrijire periodica in care sa ne cercetam in mod personal, ca sa nu devenim… imbicsiti cu toate mizeriile lumii in care traim.

Mecanicul a venit la un moment dat si mi-a aratat filtrul care era murdar. Periodic trebuie si ala schimbat. Asta m-a dus cu gindul la filtrele noastre personale. Traim in lume si deci “gustam" lumea inconjuratoare si ne minjim filtrul mintii, al ochilor al gindurilor noastre. Trebuie sa le curatam… sau sa le schimbam, ca randamentul nostru depinde foarte mult de acest filtru - cu cit acumuleaza mai multe impuritati, cu atit ingreuneaza, sau reduce, sau opreste pina la urma orice proces – al masinii… sau al nostru personal.
…….
Cu filtrul de la masina si cu uleiul am rezolvat pentru urmatoarele citeva mii de mile… dar cu filtrele mele personale… cum fac? Si… care este mizeria care imi afuma, imbicseste… filtrele? Ce citesc, ce ascult… ce vad… are cu siguranta puterea sa-mi fure capacitatea de oxigenare a… sufletului. Ochii, urechile si mintea mea mesteca si macina informatii care nu sint totdeauna din cele mai bune. Problema este ca de multe ori ii lasam si pe copiii din preajma noastra sa vada ce nu trebuie - sa auda ceea ce nu ar trebui auzit - si daca zicem ca noi, pentru ca sintem maturi, avem discernamint si doar ne uitam de curiozitate, fara sa ne afecteze (oare pe cine prostim?). Pe cei tineri ii afecteaza pina la deformare. Si ne miram ca au o alta “cultura” si o alta intelegere a lucrurilor…

Saptaminile trecute veneam de la lunch cu colega mea si am ajuns la o trecere de pietoni. Cum iesisera copiii de la liceu, treceau strada pe trecerea de pietoni - puhoi de tineri. I-am cerut lui Mackie sa-mi arate unul… unul macar cu care s-ar simti confortabil ca in urmatorii ani sa-l aleaga drept doctor, mecanic, profesor, congressman… Cu pantalonii trecuti cu mult de ecuator in jos… si cu dedesubturile expuse, trecea prin fata noastra generatia de miine… Ne-am uitat una la alta tacute si ingrijorate. Viitorul nu pare prea “luminos”.

Pentru cei care citesc Biblia…ea este Cuvintul Lui Dumnezeu care ne prezinta etalonul nostru de gindire. Cuvintul Lui este o sabie cu doua taisuri…taie si departeaza ceea ce nu este potrivit pentru noi – ne arata directia in care sa mergem, ne purifica gindurile si ne hraneste inima…filtru si ulei pentru fiinta umana. Vrei sa dai randament optim? Citeste…

NOROC CA NU AVEM NOROC ...

Dr. Zacharias raspundea unei intrebari astazi si a inclus o povestioara foarte frumoasa. Cred ca e de folos celor e inca mai cred in noroc.
    Intr-un sat indepartat, un gospodar isi pierde calul. L-a lasat liber la pasune si... a disparut. Vecinul lui il vede umblind incoace si incolo si afla ca i-a disparut calul vecinului. Si ii spune acestuia...
    - Nu ai noroc vecine... asta e! Nu ai noroc!
    - Pai eu stiu? zice vecinul lui... ce stiu eu daca e noroc sau nu?
A doua zi calul se intoarce cu o herghelie dupa el. Se umple ograda omului de cai. Vecinul de peste gard se uita cu admiratie si invidie parca...
     - Ce noroc a dat peste tine vecine... asta noroc, zic si eu!!! Omul ii raspunde la fel de linistit ca inainte...
     -Ce stiu eu vecine ce-i norocul? Stiu eu daca e sau nu noroc? Mai trec citeva zile si feciorul omului cu caii isi rupe piciorul. Vecinul agatat de gard isi da din nou cu parerea...
     - Sa stii vecine ca totusi n-ai noroc! Omul suparat raspunde totusi cu jumatate de gura...
     - Nu stiu vecine... ti-am mai spus ca nu stiu daca n-am noroc sau daca am...

     Ziua urmatoare, vin oamenii guvernului prin sat sa adune flacaii la oaste, si pe feciorul cu piciorul rupt nu-l pot lua la oaste... Vecinul nu scapa ocazia sa-si mai dea o data cu parerea ...
      - Si totusi... uite ca ai noroc vecine...
.......................................
      Viata e plina de tot felul de situatii. Ne intrebam adesea de ce Dumnezeu ingaduie anumite lururi sa ni se intimple. Suntem amariti, coplesiti, indignati si chiar suparati pe Dumnezeu. Dar daca ne uitam in urma, aproape toate coborisurile au un urcus... iar daca cuiva i-a mers numai bine nu inseamna ca portia lui nu e "pusa deoparte". Sau daca cuiva i-a mers rau nu e deloc exclus sa aiba parte de zile mai fericite in cele din urma.
     Dumnezeu vegheaza asupra noastra si ne invata uneori trecindu-ne prin lectii dureroase rostul acestei vieti. Ne invata sa avem compasiune fata de altii, si mila, si dragoste. Daca toate ne-ar merge bine in viata, am fi rasfatati, si nesimtitori, si fara mila. Si apoi... sa nu fim ca vecinul acestui om, gata sa judecam in fiecare clipa... si nici sa credem in noroc. Nimic nu este coincidenta... toate isi au rostul lor...
 

GUSTATI SI VEDETI CE BUN ESTE DOMNUL!...

“Gustati si vedeti ce bun este Domnul!” - asa scrie… nu inghititi pe nerasuflate, nu bagati in voi in nestire… numai gustati… asa ar mai trebui sa scrie, ca sa intelegem mai bine… Bunatatea Domnului este o “delicatesa”… trebuie gustata pe indelete.

Am vazut intr-o vizita la o vinarie din Napa Valley niste degustatori de vin… Tin paharul in mina, ii admira culoarea, cercul acela ce-l face vinul bun la suprafata…misca vinul in pahar… il rotesc… mai iau o inghititura si o plimba prin gura… miros, mai gusta o picatura, savureaza cu placere… Unii ai zice ca sint trasportati intr-o alta sfera… asa multumita le este fata cind gusta un vin bun…

Noi avem ceva mai pretios, mai complex, mai minunat de… gustat. Ce facem insa? Inghitim la repezeala tot ce primim – toate binecuvintarile ca un haplea vesnic flamind… si cascam gura sa ni se mai dea. Vesnic alergind dupa urmatoarea inghititura - niciodata multumiti de ultima picatura. Nesatui, nemultumiti, nesatisfacuti… Exista oameni obezi de bine ce le merge… si totusi nemultumiti, flaminzi , nefericiti.

“Gustati si vedeti ce bun este Domnul!”…

Sa incercam insa sa gustam pe indelete bunatatea Lui. Sa incercam sa inchidem ochii, ca sa nu fim deranjati de alte ginduri… sa ne lasam coplesiti de bunatatea Lui, satisfacuti.

Ca sa se produca vinul, bobitele de strugure trec prin teasc… si sint strivite. Si Dumnezeu foloseste cu succes aceasta metoda in viata noastra de multe ori – ca numai asa se poate obtine calitate... dar cind picatura aia pregatita in durere atinge cerul gurii… atunci simti bunatatea Lui – atunci intelegi scopul durerii, atunci esti gata sa-I aduci multumiri.

Asa ca… sa invatam sa gustam aceasta delicatesa - bunatatea Domnului… ca numai atunci vom putea fi niste oameni multumiti, satisfacuti, fericiti!

MAKING CHILDREN MIND WITHOUT LOSING YOURS (2009)

Dr. Kevin Leman

traducere de Rodica Botan
Simbata trecuta, impreuna cu nepoata mea Nick, ne-am cam facut de cap… am luat magazinele de vechituri din Modesto la rind… si, printre alte “comori”, am venit acasa cu tot felul de carti, luate la un pret de nimic. Una dintre ele se numeste “Making children mind without loosing yours”. Cam greu de tradus… dar incerc… “Cum sa nu-ti pierzi mintile incercind sa le dezvolti mintea copiilor tai”… Cam lung titlu, stiu…

N-am sa traduc toata cartea, dar am sa traduc unele parti, in special exemplele. Copiii mei sint mari deja. E prea tirziu pentru mine, dar uitindu-ma la unele probleme pe care le au si uitindu-ma in urma, pot gasi uneori lectiile pe care nu “le-am predat” bine sau “le-am sarit”… sau “nu le-am stiut” nici eu… E mai usor sa ai copii cind esti tinar, pentru ca ai mai multa energie… dar devii mai intelept in timp si mai priceput cind esti un pic trecut prin ani. Oricum ar fi, nimeni nu s-a nascut cu lectia invatata si la orice virsta ai fi, cind apare “junior” esti complet nepregatit sa-i faci fata acestui individ mic, cu o personalitate uriasa…

Tipul din cartea asta vorbeste de “Reality Discipline”… disciplina reala. El spune ca disciplina si pedeapsa sint doua lucruri diferite, si ca disciplina este cea care trebuie sa ne intereseze pentru ca ea lasa in urma o lectie, o invatatura, pe cind pedeapsa singura aduce doar minie si nimic pozitiv.

Isi aminteste autorul de o familie care era terorizata de un baietel de 5 ani, Todd. Fitzele lui si dorintele lui guvernau aceasta familie. Parintii i-au cerut autorului (terapeutului) ajutorul, si el le-a spus sa ia boul de coarne, dar pentru ca era vorba de un pitic… sa ia buzzardul de cioc. Spunea el ca asta este o demonstratie de dragoste.
…………………………
Iata ce spune:
“Todd era cel mai mic din familie si, cum se intimpla de obicei in majoritatea familiilor cu mai multi copii, cel mic isi facuse naravul sa faca nazuri la orice. Avea totdeauna preferinte, mai ales la masa. Ii placeau cartofii numai piure, nu-i placeau cartofii fierti sau fripti. Ii placeau scoverzile numai intinse cite una pe farfurie… sa nu fie una peste alta… un copil extrem de pretentios si cu tendinte de perfectionist.

In mod firesc, cind venea ora mesei, incepea si scandalul. Fratii lui Todd mincau totdeauna ce li se punea in farfurie… el insa nu. Si reusea sa faca din ora cinei… un fel de razboi civil in familia lor.

Tatal lui Todd nu impartasea ideile copilului cu privire la cum trebuie aranjate scoverzile… sau in ce fel trebuie sacrificati cartofii. El a fost crescut intr-o casa unde copiii nu vorbeau decit intrebati si unde ordinele se executau fara comentarii. Avind un copil care facea razmerita zilnic… daca sau nu sa manince cina… era absolut de neconceput. Asa ca isi ridica pumnul in aer si il lasa sa cada pe masa cu putere… si le ordona tuturor in jurul mesei ordine si disciplina… dar nici asta nu il afecta pe Todd de cele mai multe ori… si in sfirsit… Todd nici dupa exercitiul asta de putere exersat de tatal lui nu minca ce era in farfurie, si mama lui era tare ingrijorata… din aceasta cauza.

Am incercat sa-i ajut pe acesti parinti si sa le spun sa le dea copiilor posibilitatea sa aleaga. Nu… nu cum sa aseze scoverzile in farfurie. Le-am spus ca ar putea sa le dea voie copiilor sa aleaga… sa manince sau nu. Si le-am trasat o strategie simpla, si cu asta ei s-au dus acasa…

In seara aia la cina aveau carne de pui prajit. Todd si-a ridicat capul deasupra mesei, a adulmecat aerul incarcat de arome… s-a uitat dezgustat la farfurie si a declarat sentinta…

-Nu-mi place. Mie nu-mi place gaina…

Mama era mirata, fiindca Todd mincase acelasi soi de gaina prajita cu o saptamina in urma si isi pusese si a doua oara in farfurie.. Ca sa-l imblinzeasca, ii zise…

-Dragul meu… cum sa nu-ti placa? Doar saptamina trecuta ai mincat si nu te mai vedeam satul… plus ca daca maninci gaina, o sa ai si desertul prefereat; prajitura cu capsuni…

Eu ii explicasem mamei ca astfel de tactici sint nefolositoare si fac mai mult rau decit bine cu un copil temperamental cum era Todd. Dar… mama isi aminti la timp sfaturile mele si iute lua farfuria lui Todd si se duse la cosul de gunoi si cu o miscare rapida… cina baiatului disparu intr-un loc fara intoarcere…

Todd casca ochii mari. Sint sigur ca prin capul lui treceau ginduri de genul… “Mama a luat-o precis pe ulei. Mi-a spus ca am innebunit-o si cred ca asta s-a si intimplat. Si doar mi-a spus cit costa mincarea, si cu toate astea mi-a aruncat mincarea la gunoi…?!”

A fost actiunea mamei prea severa? Ar fi trebuit sa continue discutia cu el si sa incerce sa ajunga la vreun rezultat? Nu cred. Deja a facut acest lucru de multe, foarte multe ori. Eu cred ca actiunea ei a fost corecta. Asta este actiunea disciplinara potrivita cu copiii care nu vor sa manince ce li se pune in fata. Si ii face responsabili… ei pot alege sa manince sau nu. De asemenea sint responsabili daca decid sa faca nazuri; pentru ca asa cum s-a intimplat in acest caz, cina a disparut fara intoarcere, si cu ea si desertul care ar fi venit. Pentru ca lui Todd nu i s-a mai oferit prilejul sa primeasca desert. Cina lui a fost gata… si el a fost cel care a ales.

O astfel de atitudine va elimina interminabilele dicutii de dinainte de masa sau din timpul mesei. Copiii care nu vor sa manince vor fi liberi sa-si faca lectiile sau sa se ocupe de alte treburi, dar… in seara respective, si-au pierdut toate drepturile la cina sau la dulciuri…
…………..
Spunea autorul ca astfel ii invatam pe copii sa faca alegeri in viata, nu numai cu privire la cina… dar ii si instruim ca alegerile, oricare ar fi ele, au urmari. Ii invatam sa fie responsabili. Si unele lectii se invata mult mai usor la o virsta frageda decit la virsta adolescentei sau a maturitatii.

Plus ca… adaug eu, daca noi ii putem tolera pe copiii nostri cu unele nazuri… vine vremea cind va trebui sa fie productivi… in societate, si nu stiu cine la locul de munca sau in scoala o sa fie dispus sa asculte toate tinguielile si nemultumirile lor. O lectie invatata bine acasa in anii copilariei poate sa le foloseasca mai tirziu in viata… si noi toti vom avea de cistigat din asta… va asigur!!!

GENEALOGIA BOTANILOR... (cita informatie s-a putut aduna)

Tusa Marta (Martha Muresan) a adunat informatii despre familia Botan si mi le-a trimis astazi. Numele Botan nu este chiar atit de raspindit, dar am reusit sa gasesc pe facebook suficiente persoane cu numele acesta si ma gindesc si sper sa reusim sa adaugam acestui pom genealogic citeva crengute noi. Cautati sa vedeti daca bunicii sau strabunicii vostri sunt mentionati aici... si veniti cu noi informatii. Eu am fost curioasa sa stiu de unde vin... si sunt si determinata sa stiu unde merg!!!

Astept noi informatii de la voi... Si inca un amanunt... casa din poza de mai sus este casa in are au locuit Botan Todor si Victoria, strabunicii mei si poate ai unora dintre voi... Botanii care cititi acest blog... Iar daca vreti sa vedeti si alte poze de la munte... iata linkul la celalalt blog, special cu poze de ... "La Botani" ...http://labotani.blogspot.com/

Tusa Marta (Martha Muresan) a adunat informatii despre familia Botan si mi le-a trimis astazi. Numele Botan nu este chiar atit de raspindit, dar am reusit sa gasesc pe facebook suficiente persoane cu numele acesta si ma gindesc si sper sa reusim sa adaugam acestui pom genealogic citeva crengute noi. Cautati sa vedeti daca bunicii sau strabunicii vostri sunt mentionati aici... si veniti cu noi informatii. Eu am fost curioasa sa stiu de unde vin... si sunt si determinata sa stiu unde merg!!!

Astept noi informatii de la voi...

Genealogie (neamul Perjestilor)

In jurul anilor 1870, in catunul Botani, comuna Rimet, gasim o familie cu 5 copii, doua fete si  trei  baieti. Parintii copiilor, Botan Gavrila si Botan Maria, isi asuma porecla de "Perja", intrucit in catunul Botani si Cristesti erau multe familii cu acelasi nume si prenume. 

Dintre cei 5 copii stim ca:

-  1.Vasile moare tinar necasatorit; 

-  2. Ilie se casatoreste in Rimet si i se pierde urma; 

-  3. Ilina, vaduva de razboi, fara copii, se intoarce in familie la nepoti  si decedeaza; 

-  4. inca una se casatoreste la Mogos fara a avea alte date;

-  5. Todor- al cincilea copil se naste in 17 februarie 1872 la Botani, com. Rimet, si de aici incep                             datele. 

In 23 octombrie 1898, Todor se casatoreste cu Botan Victoria, nascuta  la 21 septembrie 1880,  fiica lui Botan Gavrila si Ilina.
 Din aceasta casatorie se nasc 16 copii dupa cum urmeaza :

- Ioan, nascut in 15.03.1900, decedat in 1958;

- Pamfil, nascut in 27.02.1901, decedat 1926;

- Gherasim, nascut in 18.03.1902, decedat in 1945 (bunicul meu);

- Vasile, nascut in 08.03.1903,  decedat in 1986;

- Nicolae, nascut ------- 1905, decedat -------- (?)

- Alexandru, nascut in 17.08.1906, decedat in 1987;

- Amos, nascut in 11.02.1908, decedat in 1909;

- Paraschiva, nascuta in 11.11.1910, decedata in 1981;

- Eudochia, nascuta in 12.02.1912, decedata in 1912;

- Gavrila, nascut ------- 1913, decedat in 1943 (?)

- Susana, nascuta 04.05.1915, decedata in 1997;
- Todor, nascut 08.06.1917, decedat in 1935;

- Gheorghe, nascut 27.05.1920, decedat in 1920; 

- Mihai (Amos), nascut 05.12.1923, decedat in 2001.

Au fost inca doi copii, care au decedat dupa nastere, si pe care nu i-am putut indentifica, intrucit Registrul de stare civila de la primaria din Rimet pina in anul 1918 era tinut in limba maghiara, iar numele au fost maghiarizate - dar tatal meu Ioan, fiind primul nascut, a spus ca au fost 16 frati.

De mentionat ca la data cand scriu nu mai este in viata niciunul din cei 16 copii ai Perjestilor.

Si acum cite ceva despre fiecare:

Ioan - in anul 1921, datorita miscarii misionare a lui Cristea Gligor in Auseni, trece la Cultul Baptist, iar in 1916 se casatoreste cu Maria, nascuta Irimie. Au 5 copii, dintre care traiesc 3: Ilie, Lidia si Fibia (Marta). In 1945 se stabilesc in Aiud.

                          -  Ilie are 3 copii:  Ileana, Mircea si Ana.

                          -  Lidia are 1 copil:  Gabriela. 

                          -  Marta, casatorita Muresan, are 3 copii: Daniela (Pusa), Daniel (Danut) si                                                          Anacornelia (Nela); 

                                         - Nela are o fata Paula;

                                         - Danut are o fata si trei feciori: Roxana, Danut, Andrei si Beniamin.

Pamfil - s-a casatorit in Valea Poieni, dar se inbolnaveste si moare - este  inmormintat in Cheia. Nu are copii.

Gherasim (bunicul meu) se intoarce din armata in 1924  si pleaca din Botani pentru totdeauna. Se stabileste in Petrila, linga Petrosani, pe Valea Jiului.

                    Se casatoreste cu Ana si au 2 copii:  Elisei si Avram.

                            - Elisei, casatorit cu Victoria, are 3 copii: Rodica si gemenii: Claudiu si Claudia.

                                        - Rodica are doua fete: Laura si Deborah.

                                                      - Laura, casatorita cu Emanuel Onuta, are 3 copii: Nicole, Joshua si Zacharia.

                                                                   - Zacharia are un fiu: Levi.

                                                      - Deborah, casatorita Daniel Pernes, nu are copii.

                                        - Claudia, casatorita cu Bote Vasile, are un fiu, Seth.

                                        - Claudiu, casatorit cu Andreea, au 4 copii: Aby, Alia, Ana si Abel.

Vasile se casatoreste in Valea Manastirii, com. Rimet, cu Valeria - are o fiica Sabina, care are 3                      copii. 

Nicolae invata meseria de fierar (cauaci), se casatoreste cu Florica la Ghioncani, com. Intregalde si are o fata pe care o stiu foarte frumoasa, cu doar 16 ani. Au impreuna 6 copii:

                          - Mircea, plecat in Banat, Remus, Lidia, Marioara, Doina plecate in Valea Iului,                                               si Ilie care ramine acasa. Alte informatii despre ei nu stim. 

Alexandru se casatoreste cu Aurelia, se stabileste in Albie, Dealul Geoagiului si au impreuna 7 copii:

                           - Gheorghe, necasatorit, decedeaza acasa;

                           - Aurel, casatorit la Cetea, are 9 copii si moare tinar;

                           - Ioan se casatoreste la Teius, are 2 copii: o fata si un baiat: Aurora si Emil; 

                           - Patru se casatoteste la Teius si are 5 fete in Alba: Petronela, Nicoleta, Corina,                                             Lidia si Tabita;  

                           - Ilie se casatoreste in Teius si are 3 copii: Ilie, Daniela si Daniel;

                           - Cornelia se casatoreste la Teius si are 2 copii: Emil si Daniel;

                           - Parastie se casatoreste la Teius si are 3 copii: Octavian, Malina si Nicolae;

Parastia, frumoasa si buna mea matusa a trait la Botani, are 6 copii din doua casatorii:

                           - Victoria, casatorita cu Botan Aurel, are 7 copii: Gheorghe, Bujor, Nelu, Lae,                                                   Remus, Crucita si Marioara - toti plecati din Botani;

                            - Saveta, casatorita cu Cristea Florian, au 2 copii: Sabin si Viorel, care traieste la                                                Botani;  

                            - Florica, casatorita cu Botan Pompiliu, traieste in Aiud si au 5 copii: Niculae,                                                   Crucita, Lidia, Cornelia si Dorin; 

                            - Maria, casatorita Bradea, traiesc in Aiud si au 5 copii: Maria, Lidia, Otilia,                                                     Aurica si Ioan; 

                            - Florin Taltabet, casatorit, traieste la Teius si are 3 copii: Mircea,                                                                      Marcela si Florina;

                            - Cornelia, casatorita Morusca la Cetea, are 3 copii: Maria, Ionela si Ana;

 Susana, casatorita cu Florea Gheorghe,traieste la Botani si nu are copii; 

 Todor, decedat la 18 ani datorita unei pneumonii dupa o munca grea; 

 Gavrila face armata pe front, se intoarce acasa si moare fara urmasi;

 Mihai (Amos), cel mai tinar, lupta si el in al doilea razboi mondial in Muntii Tatra si este decorat. Se intoarce si se casatoreste cu Victoria - traieste o vreme la Botani, in casa din hoanca cea veche de circa 300 de ani, apoi in 1956 se muta la Gambas-Aiud, iar din 1960 se stabileste definitiv la Teius. Are 5 copii :

                             -Todor, necasatorit;

                             -Viorel, casatorit cu Ana, are 2 copii: Mihai si Stefan;                  

                             -Elena, casatorita Milian la Arad, are 2 copii: Darius si Letitia. (Elena este membra in Uniunea artistilor plastici.);

                             - Ioan Nelu, necasatorit la Teius;    

                             - Eleonora, casatorita la Arad, are 2 copii: Corina si Dorina.

Acestia au fost veri primari, iar generatia urmatoare este greu de numarat, fiind raspindita in toata tara, si chiar mai departe.

SATANA...

"In ce fel este gresita Puterea Intunericului? Bineinteles ca punem o intrebare la care fiintele umane nu pot avea un raspuns sigur. Putem doar sa oferim o incercare buna, rezonabila (si traditionala), bazata pe experienta noastra personala legata de felurile in care se poate gresi. Este momentul cind ai reusit sa ai un "eu" cit de mic, cind vrei sa fii centrul, cind vrei de fapt sa fii Dumnezeu. Acesta a fost pacatul Satanei; si acesta este pacatul cu care a contaminat el rasa umana. Unii oameni cred ca de fapt caderea omului are de-a face cu sexul, dar lucrurile nu stau asa. (Istoria din Geneza sugereaza mai degraba ca decaderea naturii noastre sexuale a fost o consecinta a caderii, a fost rezultatul acesteia, nu cauza.) Ceea ce a sadit Satana in mintea indepartatilor nostri stramosi a fost ideea ca ei pot fi "ca Dumnezeu"- ca se pot descurca singuri, ca si cind s-ar fi creat ei insisi - sa fie propriii lor stapini - ca pot inventa ceva soi de fericire pentru ei in afara lui Dumnezeu si despartiti de Dumnezeu. Si din acest atentat lipsit de intelepciune a iesit tot ceea ce putem numi istorie umana in totalitatea ei - bani, saracie, ambitii, razboi, prostitutie, clase sociale, imperii, sclavie, a iesit lunga si teribila poveste a omului care incearca sa gaseasca orice altceva in afara lui Dumnezeu care sa-l faca fericit."

C.S.Lewis
traducere de Rodica Botan

Teoria e glorioasa, dar practica ma omoara...

   

     Ginduri noi despre lucruri vechi. Ok... subiectul este roada credinciosului. Iata citeva ginduri...
     Textul din Psalmul 1 ne spune ca omul bun isi gaseste placerea in Legea Domnului, nu se rataceste pe unde nu trebuie - "nu se duce la sfatul celor rai" (vezi prieteniile ce le tii) si "este ca un pom sadit linga un izvor de apa". In alta parte, suntem asemanati cu mladitele vitei-de-vie...
    Ce este necesar ca un pom sau o mladita sa aiba roada? Doua lucruri... conditii optime (caldura, apa) si sa fie... pomul sau butucul vitei de soi. Ca altfel, vai de roadele ce le facem!
     Mi-a mai ramas ceva important in minte. Roada Duhului Sfint (daca Il lasam sa locuiasca in noi) este bunatatea, dragostea, rabdarea etc. Roada credinciosului este insa rezultatul lucrarii Duhului prin atributele de care am vorbit (si altele de aceeasi natura).
    Mrejul de vita pe care sta strugurele, desi are roada pe el, nu este cel care produce roada - este doar cel care lasa roada sa atirne de el; ca un intreg proces se intimpla de la radacina si pina la ultima frunzulita, ca sa existe roada pe mladita... Tradus in viata noastra - nu trebuie decit sa lasam ca Duhul Sfint sa isi faca lucrarea in noi, si El va produce  roada pe crenguta noastra. Eu o tot astept... si daca nu se vede este pentru ca nu am indeplinit conditiile in care Duhul lui Dumnezeu sa poata sa-si stabilieasca resedinta in inima mea...
    Si concluzia poate fi una buna sau una rea. Daca aduci roada e de bine... daca nu... uscaturile ajung pe foc... Tu ce-ai ales?
 

INSPIRATIE...

UITINDU-MA PE GEAM...

     Pe pervazul ferestrei mele de la lucru am doua plante - orhidee. Am omorit pina acuma o multime de orhidee acasa. Am incercat sa le tin in viata, dar dintr-un motiv sau altul (habar nu am ce nu le convine…) au murit toate. Astea doua de la lucru si-au pierdut anul trecut florile si m-am ingrijorat ca le-am omorit si pe ele, dar… surpriza - au rezistat. Si acum una a inflorit, iar cealalta se pregateste sa aiba si ea flori in curind. Le admir si le vorbesc zilnic… Am citit eu undeva ca daca vorbesti frumos, apa are moleculele organizate frumos si produce armonie pe unde trece; pe cind daca vorbesti urit, moleculele isi schimba structura si influenteaza organismul sau planta din alcatuirea carora face parte. Luind in considerare ca atit fiintele, cit si plantele au o mare concentratie de apa… incep sa gindesc ca felul cum vorbim are influenta mare, atit asupra noastra, cit si asupra mediului inconjurator – din orice ar fi format acel mediu. Si la urma urmei, daca bine nu face… nici rau nu poate fi… atita ca ma mai imblinzesc si eu vorbind cu ele… (stiu la ce va ginditi acuma… vizavi de faptul ca vorbesc cu plantele… si ce-mi mai pasaaaaa…)

    Asa ca azi-dimineata, admirind petalele albe ale florilor din fereastra mea, cit sunt de delicate, ce  structura fina si placuta au la privit sau la atingere, L-am binecuvintat pe Creatorul tuturor lucrurilor frumoase. M-am gindit cit de ingusti suntem la minte sa ne treaca prin cap ca in cer ne vom plictisi… "Pai cum sa nu te plictisesti daca toata ziua nu faci altceva decit sa-I dai slava lui Dumnezeu?" Cam asa  zic unii… Si parca… esti tentat sa le dai dreptate. Dar ia ginditi-va la copiii care merg pentru prima data intr-un parc de distractii si stau cu gura cascata si se mira… si se mai mira de absolut tot ce vad. Acuma imaginati-va ce minunatii a creat Dumnezeu pe pamintul asta – lucruri care ne lasa cu gura cascata… si astea le-a facut in sase zile… Dar de o eternitate lucreaza si creeaza dincolo de linia noastra de orizont. Imaginati-va ca daca cerul rasuna de slava Lui - exista motiv pentru acea slava, exista motiv pentru cei care sunt coplesiti de tot ce vad sa isi ridice glasurile si sa faca un pic de galagie… ca nu o fac nici de obligatie, nici din lipsa de activitate, ci pentru ca sunt depasiti pur si simplu de ceea ce vad, sunt in plin extaz si au nevoie sa se exteriorizeze.

     Vorbeam zilele trecute cu una din fetele mele de faptul ca prea putin timp petrecem dind slava lui Dumnezeu -  ca sa nu zic ca nu ne preocupa mai deloc activitatea asta. Venim cu rugaciuni in fata Lui mai intotdeauna. Mai si multumim… din cind in cind, cind ne coplesesc binecuvintarile Lui si ne mai apuca si rusinea ca nu le meritam. Dar sa-I dam slava, si cinste, si lauda?... Mai putin. Ba cintam citeodata, dar daca nu suntem destul de pe faza, cadem in obiceiul de a cinta mai mult pentru urechi (ale noastre sau ale altora) decit de a-I aduce lauda Domnului.

     Asa ca… daca o vorba buna (si eu cred cu tot dinadinsul ca orhideele mele se delecteaza cu ce le spun) poate sa schimbe si sa imbunatateasca aparentele unei plante, cu cit mai mult ale unei fiinte umane. Si apoi… nu trebuie sa ne uitam prea mult in jur ca sa gasim motive sa-L slavim pe Dumnezeu pentru tot ce a creat. Mai ales ca… tot ce a creat pe pamint a creat pentru noi. Va puteti imagina asa ceva?  Numai pentru placerea si bucuria noastra...

CE-MI MAI TRECE PRIN CAP... IARA ( 02/16/16)

     Peste tot citesti despre familia Bodnariu si celelalte familii de romani care si-au pierdut copiii in Norvegia. Aplaud tot ce se face pentru ei… si ma bucur ca noi romanii mai avem inima si dorinta de a ne pastra familiile intacte. Prea multa bunastare le-a dat multor familii atita independenta, ca nu mai au nevoie unii de altii. Ma uit la unii americani cum isi lasa copiii sa plece la 18 ani… dar nu oricum - aproape ca i-ar da afara. Abia asteapta sa scape de ei. Pentru noi asta e greu de conceput - de imaginat.

     Dar tot citind ba una, ba alta, n-am putut sa nu ma opresc cu gindul la nevoia de a ne ruga pentru poporul norvegian. Ok… vrem sa ne scoatem copiii de la ei, si asta e o prioritate. Dar n-ar fi frumos si bine sa ne rugam si pentru tara asta pagina, si pentru organizatia asta diavoleasca, ce are, poate, si angajati care au nevoie de Christos… au nevoie de mintuire? Si pentru Norvegia a murit Christos… si pentru ei a stat El pe cruce.

     De fapt, cu cine luptam noi daca nu cu vechiul dusman al omenirii intregi - cu Lucifer.

     Si inca ceva as vrea sa subliniez si am un motiv pentru asta. Vreau sa subliniez faptul ca bunastarea ne raceste inimile. Norvegia, din cauza zacamintelor descoperite, a devenit o tara bogata . Starea materiala buna, imbuibarea le-au dat un soi de importanta in propriii lor ochi, o aroganta, o mindrie prost inteleasa. Oare de ce abundenta ne strica asa mintile?  Cum avem un pic mai mult, cum facem pe grozavii si uitam de Dumnezeu si de rinduielile care ne tin in viata si ne asigura un trai frumos? Daca stai sa te gindesti corect, iti vine sa renunti la bunastare doar ca sa iti pastrezi adevaratele valori. Dar poate ca nu trebuie sa renunti la nimic daca inveti sa-ti imparti piinea cu cei flaminzi. Oricum piinea se mucegaieste daca sta multa vreme.

     E o mare invatatura cind te gindesti la mana pe care Dumnezeu le-o da evreilor in fiecare zi in pustie. Daca se lacomeau si culegeau mai mult decit le trebuia, se strica si nu mai era buna. Poate exista un secret acolo… ca daca adunam mai mult decit ne trebuie… se strica. Si ca sa nu se strice, oare nu e mai bine sa impartim cu altii? Sint absolut convinsa ca cei care cititi aceste rinduri ati aruncat de multe ori bucate stricate… ca au stat prea mult in camara sau la frigider. Cind au fost proaspete, nu ne-am indurat sa le dam… cind s-au imputit in frigider, le-am da, dar nu mai sunt bune de nimic. Poate undeva la celalalt etaj sta o persoana care nu prea are… poate pe strada unde mergi la lucru sta la colt un om flamind si cerseste. Ce-ar fi sa faci un pachetel mic si sa i-l dai cind treci pe linga el… ca tot se strica surplusul tau in frigider?… Ce-ar fi ?

     Scriu cam aiurea - ca am plecat de la un subiect si am dat de altul. Dar in mare am vorbit de bunastare. Si ca sa nu devina bunastarea noastra un fel de Norvegie personala, care sa ne strice caracterul… trebuie sa facem ceva. Vorbesc mai intii cu capul si inima mea. Daca vreti sa primiti si voi indemnul… atunci vi-l dau cu placere!

CE-MI MAI TRECE PRIN CAP... (6-14-2011)

Una dintre cele mai populate rubrici la care scriu pe blogul meu este “ce-mi mai trece prin cap”. Nu cred ca alt nume ar putea identifica mai corect aceste articole. Realmente… fenomenul este inca foarte “activ” si se petrece la intervale destul de scurte. In prima faza abia ma dumiresc ce mi se intimpla… ca unele lucruri care “imi trec prin cap” ma iau si pe mine prin…surprindere. Apoi, daca aceste lucruri care intra in cap intirzie pe acolo sau vor sa-si faca cuib, ma straduiesc sa le analizez cit pot de rapid si de bine, sa vad daca le dau rezidenta permanenta sau le expulzez.

In momentul cind le expulzez nu mai sunt responsabila de ele. De unele ma despart cu greu, dar trebuie sa o fac, pe altele le izgonesc ca-s nerusinate… si foarte putine, bine selectate, ramin. N-am avut intotdeauna destul discernamint, de aceea pot zice fara regret ca si virsta e buna la ceva… iti da o perspectiva mai corecta a viitorului. Si cum inveti ca bagajele ti le faci singur in viata si apoi trebuie sa le si cari tot tu… si… poate ti se deschide valiza la vama… si trebuie sa dai socoteala… astea sint suficiente motive sa faci o selectie mai buna a lucrurilor care iti trec prin cap si vrei sa le pastrezi …

Dar… la intervale destul de dese… imi trec prin cap lucruri… tare caraghioase. Sint asa de caraghioase, ca ma fac sa rid de una singura. Ok… s-ar putea sa rid de una singura si din alte motive… aveti dreptate. Se poate intimpla insa ca unii dintre voi aveti la fel ca mine un simt al umorului mai… descentrat. In acest caz… cititi mai departe, ca s-ar putea sa va amuze…

M-am gindit ieri la faptul ca o parte din ceea ce am adunat in valiza creierului nostru… merge cu noi. M-am gindit ca anumite experiente si cunostinte ne vor acompania dincolo… in cealalta dimensiune. Relatiile de prietenie… acelasi lucru. Biblia zice ca tot ce vom lega pe pamint va fi legat si in ceruri. Ma gindesc ca si faptul ca fiecare va apartine de o ceata… "fiecare la rindul cetei lui"… si asta vorbeste despre o legatura preexistenta care se va continua in viitor. De acolo mi-a “zburat gindul”…(observati? – alt fenomen interesant) la meseriile pe care ni le-am ales pe partea asta de viata - cea terestra. Unii ne-am ales sa practicam, sa facem lucruri care ne-au captivat interesul, ne plac…suntem buni la ceea ce facem, altii… lucram unde si ce am gasit. Unii studiaza enorm de mult ca sa ajunga sa practice de pilda medicina (doctorii)… legea (avocatii)… Si cind am ajuns la doctori si la avocati… ei - aici m-a apucat risul… M-am gindit… cita risipa de timp si energie ca sa inveti ceva ce nu poti practica decit aici pe pamint – ca in cer nu mai sint oameni nici bolnavi… si sper ca nici certati cu legea. Astea doua ar fi meserii bune doar pentru… celalalt sector… stiti voi care… unde miroase a pucioasa.
…………………
Amuzante sau nu… gindurile ce “ne trec prin cap” sunt cauza multor probleme ce le avem in viata. Unele ginduri sint nevinovate, altele… mai putin. Gindurile… bat la usa. Nu sintem responsabili de ele. Ele vin si bat… dar cind deschidem usa suntem deja in fata unei alegeri… le dam drumul inauntru sau… le inchidem usa in nas. Multe lucruri ar fi fost diferite in viata noastra daca am fi actionat corect. Unele ginduri par amuzante… par numai. Unele sunt chiar inofensive… dar sunt prea multe si ne rapesc timpul - iar timpul este bunul cel mai scump…

Iaca ce mi-a trecut mie prin cap. Si acuma… si voua… Ramine sa hotariti daca gindul asta este important de retinut… sau… il trimiteti la… plimbare.

NO... CA DE-ASTEA CHIAR N-AM MAI AUZIT...

Un chinez din partea de nord a Chinei si-a dat in judecatata sotia pe motiv ca este urita. Si asta nu-i gluma... Si nici faptul ca a cistigat procesul nu-i gluma... ci purul adevar.

Barbatul se numeste Jian Feng, si el a marturisit ca problemele din viata lor au incept numai dupa ce s-a nascut fetita lor. Feng a simtit repulsie la vederea ei si a spus ca este incredibil de urita si ca nu seamana cu niciunul dintre parinti.

Astea fiind spuse, Feng a inceput s-o invinovateasca pe sotia lui de infidelitate. Neavind incotro, sotia lui i-a marturisit ca a facut mai multe operatii cosmetice inainte de a-l cunoaste... operatii care au costat-o peste $100.000. Lucru pe care ea nu i-l spusese niciodata.

Cind a aflat Feng despre aceste proceduri, a dat-o imediat in judecata. El a acuzat-o ca ea l-a convins sa se casatoreasca cu ea sub false pretentii.

Judecatorul a fost de acord cu Feng care a cistigat procesul si $120.000 despagubire.
(Poza o infatiseaza pe sotia lui Feng inainte si dupa operatie.)

http://wqad.com/2012/10/26/chinese-man-sues-wife-for-being-ugly-and-wins/
..................
Asta este articolul. Citeva idei spicuite de aici...
-Pare amuzant dintr-un anumit unghi... nu-i asa? Ai zice ca frumusetea ar fi trebuit sa-i aduca fetei multa fericire. Si-a implinit scopul, nu?
-In primul rind, ma gindesc ca judecatorul a uitat ca mai este un copil la mijloc. Eu i-as fi dat cistigul lui Feng, si apoi dublam suma pe care pretindeam sa i-o dea fetitei lui. Pare destul de evident ca daca n-are sentimente fata de copila lui - indiferent cum arata, omul nu-i nici el mai breaz decit fosta lui soata.
- Apoi ca invatatura - trebuie sa ne acceptam asa cum sintem si eventual sa nu tintim mai sus decit s-ar cuveni. Poate ca sotia lui Feng ar fi gasit fericire cu cineva cu care s-ar fi potrivit si ar fi gasit-o atragatoare.
- Din partea lui Feng, iara zic ca omul a gasit ce a cautat...
Ne pune pe ginduri, nu-i asa? 

SAN FRANCISCO - PROTEST BARNEVERNET - N-am putut sa merg la protest... dar...

...dar am reprezentanti: verisoara mea Corina Caprar si frumoasa ei fiica Iulia.

SUNETUL TACERII...

IN PLANUL LUI

M-am gindit la femeile din Biblie… ce virtute sau atribut al caracterului a facut ca pomenirea lor sa reziste timpului? Cum au intrat ele in memoria omenirii… ce anume au facut atit de deosebit incit dupa mii de ani inca sunt cunoscute dupa nume si fapte in societatile predominante ale lumii? Ca daca ma gindesc bine, nu au fost nici modele, nici cintarete, nici dansatoare… nu au fost artiste si nu au cistigat premii Oscar… Atunci ce virtuti le-au asezat etern in constiinta omenirii?

    Si am sa iau citeva din aceste femei la rind. Imi pica bine s-o amintesc pe Deborah. In ebraica, am inteles ca se traduce "albinuta". Daca e asa, e si mai bine - oricum Debora a fost o femeie deosebita. Nu scrie nicaieri ca a fost frumoasa, dar scrie ca a fost curajoasa, ca a mers in fruntea armatei si le-a inspirat curaj soldatilor si comandantilor lor. Scrie ca a fost judecatoare in Israel, poeta, mama, prorocita, sotie… Nu stim cum l-a chemat pe sotul ei (sau eu nu-mi amintesc)… Imaginati-va ca toate astea se petrec intr-o epoca in care femeile si copiii nu se puneau la numaratoare. Ca si cind ei nu ar fi existat.

     Dragele mele… mai exista vreo scuza pentru vreuna din noi sa existam ca masuri neglijabile si sa nu stie nimeni ca traim si ne miscam in spatiu? Lidia era o precupeata… si vindea pinza vopsita – dar ce facea ea pe linga ocupatia asta obisnuita a facut sa fie scris despre ea pe paginile Scripturii.

     In genealogia Domnului Isus apare numele unei femei cu un trecut foarte colorat… Numele ei este Rahav. O femeie care a avut puterea sa schimbe destinul familiei ei si sa demonstreze ca NU CONTEAZA UNDE TE INTILNESTI CU DUMNEZEU, in care crapatura de perete, in care situatie jenanta, El poate sa te ridice sa stai umar la umar cu cei mai inalti si mai respectati sfinti ai Lui. Care a fost secretul lui Rahav? Simplu… a facut o intorsatura de 180 de grade in viata ei si a ramas sincera si loiala Lui Dumnezeu, iar El a rasplatit-o.

    As putea sa mai gasesc multe femei in Biblie, atit in Noul, cit si in Vechiul Testament. Fiecare dintre aceste femei si-a cistigat locul ei in memoria omenirii prin valorile caracterului ei. Si se poate experimenta si astazi. Mother Theresa a facut-o, si multe, multe  alte femei. De ce sa nu fii si tu una dintre ele? Pune-ti sortul sora mea... sau ia creionul in mina, sau matura, sau volanul, sau orice ocupatie ai avea. Si paseste in planul deosebit pe care Dumnezeu il are pentru tine. Dumnezeu ti-a dat o familie… uita-te in jur sa vezi care dintre ei are nevoie de ajutorul tau? In Biblie spune ca cei din familia ta trebuie ajutati primii. Suntem responsabili de vaduvele si orfanii familiei. Nu sa-i indepartam sau sa-i vorbim de rau… ca vezi… ne fac numele de ris - ci sa le intindem o mina de ajutor. De ce credeti ca fiecare familie are pe cite “cineva” deosebit? Credeti ca Dumnezeu i-a ingaduit in familia noastra ca sa ne umileasca?  Sau a facut-o ca sa vada daca avem mila si rabdare si dragoste fata de ei? Asadar sa trecem la treaba! Faceti un inventar cu cei din familie care au nevoie de voi, si apoi treceti la cunostinte si prieteni. Ca si pe ei Dumnezeu ni i-a adus in viata tot cu un scop.

     Are orasul vostru oameni ai strazii, sau orfelinate, sau familii sarace? Ce credeti? Cine ar trebui sa-i ajute? Guvernul care nu stie cum sa exploateze mai mult ? Sau oamenii care trec prin oras in vizita?

     Rugaciunea mea este ca atit cit mi-a mai ramas din viata sa gasesc macar o frintura din planul Lui Dumnezeu pe care sa-l implinesc. Si sa am vointa si intelepciune sa stau linga acest plan. Voi va cunoasteti planul? Ca locul unde sunteti, ca familia din care proveniti, ca Biserica, si orasul, si tara…sunt tot din planul Lui.

CIT COSTA VITELUL...

Mi-a amintit cineva zilele trecute despre vitelul de aur facut de Aaron pentru poporul evreu linga Muntele Sinai. Iesisera fratii nostri evrei din Egipt, fusesera deja martorii oculari ai celor zece urgii suferite de egipteni… si vazusera si auzisera vaietele egiptenilor la plecarea lor…Trecusera Marea Rosie si bausera apa din stinca… Dar li s-a facut un dor nepotolit de castravetii din Egipt si… de sarbatorile destrabalate facute in cinstea idolilor egipteni. Asa ca… l-au pus pe Aaron sa le faca un vitel de aur la care sa se inchine. Si-au scos si podoabele de pe ei ca sa finanteze vitelul… si “party time”, fratele meu… Pina sa coboare Moise de pe munte – emigrantii lui s-au distrat.

 Stiti care-i culmea culmilor? Nu ca evreii au facut ce au facut… ci ca noi ii criticam pe ei in timp ce ne comportam exact ca ei. Citi dintre noi nu ne-am transformat casele in grajduri in care tinem viteii de aur ai secolului XXI? Si ne costa… ne costa scump intretinerea lor… muncim din greu sa platim ratele pentru vitel si finul super fabulous cu care-l intretinem pe vitel…

Si… Atita am avut de zis pe ziua de azi – ca avem acuma “tema de casa” fiecare… Peste doua saptamini am planificare la H & R sa-mi fac taxele si sa vad cit am cheltuit anul asta pe vitel…