Peste tot citesti
despre familia Bodnariu si celelalte familii de romani care si-au pierdut
copiii in Norvegia. Aplaud tot ce se face pentru ei… si ma bucur ca noi romanii
mai avem inima si dorinta de a ne pastra familiile intacte. Prea multa
bunastare le-a dat multor familii atita independenta, ca nu mai au nevoie unii de
altii. Ma uit la unii americani cum isi lasa copiii sa plece la 18 ani… dar nu
oricum - aproape ca i-ar da afara. Abia asteapta sa scape de ei. Pentru noi asta
e greu de conceput - de imaginat.
Dar tot citind ba
una, ba alta, n-am putut sa nu ma opresc cu gindul la nevoia de a ne ruga
pentru poporul norvegian. Ok… vrem sa ne scoatem copiii de la ei, si asta e o
prioritate. Dar n-ar fi frumos si bine sa ne rugam si pentru tara asta pagina,
si pentru organizatia asta diavoleasca, ce are, poate, si angajati care au
nevoie de Christos… au nevoie de mintuire? Si pentru Norvegia a murit Christos… si
pentru ei a stat El pe cruce.
De fapt, cu cine
luptam noi daca nu cu vechiul dusman al omenirii intregi - cu Lucifer.
Si inca ceva as
vrea sa subliniez si am un motiv pentru asta. Vreau sa subliniez faptul ca
bunastarea ne raceste inimile. Norvegia, din cauza zacamintelor descoperite, a
devenit o tara bogata . Starea materiala buna, imbuibarea le-au dat un soi de
importanta in propriii lor ochi, o aroganta, o mindrie prost inteleasa. Oare de
ce abundenta ne strica asa mintile? Cum
avem un pic mai mult, cum facem pe grozavii si uitam de Dumnezeu si de
rinduielile care ne tin in viata si ne asigura un trai frumos? Daca stai sa te
gindesti corect, iti vine sa renunti la bunastare doar ca sa iti pastrezi
adevaratele valori. Dar poate ca nu trebuie sa renunti la nimic daca inveti
sa-ti imparti piinea cu cei flaminzi. Oricum piinea se mucegaieste daca sta multa
vreme.
E o mare
invatatura cind te gindesti la mana pe care Dumnezeu le-o da evreilor in
fiecare zi in pustie. Daca se lacomeau si culegeau mai mult decit le trebuia,
se strica si nu mai era buna. Poate exista un secret acolo… ca daca adunam mai
mult decit ne trebuie… se strica. Si ca sa nu se strice, oare nu e mai bine sa
impartim cu altii? Sint absolut convinsa ca cei care cititi aceste rinduri ati
aruncat de multe ori bucate stricate… ca au stat prea mult in camara sau la frigider. Cind au fost proaspete, nu ne-am indurat
sa le dam… cind s-au imputit in frigider, le-am da, dar nu mai sunt bune de nimic.
Poate undeva la celalalt etaj sta o persoana care nu prea are… poate pe strada
unde mergi la lucru sta la colt un om flamind si cerseste. Ce-ar fi sa faci un
pachetel mic si sa i-l dai cind treci pe linga el… ca tot se strica surplusul
tau in frigider?… Ce-ar fi ?
Scriu cam aiurea -
ca am plecat de la un subiect si am dat de altul. Dar in mare am vorbit de
bunastare. Si ca sa nu devina bunastarea noastra un fel de Norvegie personala,
care sa ne strice caracterul… trebuie sa facem ceva. Vorbesc mai intii cu capul
si inima mea. Daca vreti sa primiti si voi indemnul… atunci vi-l dau cu placere!
No comments:
Post a Comment