UITINDU-MA PE GEAM...

     Pe pervazul ferestrei mele de la lucru am doua plante - orhidee. Am omorit pina acuma o multime de orhidee acasa. Am incercat sa le tin in viata, dar dintr-un motiv sau altul (habar nu am ce nu le convine…) au murit toate. Astea doua de la lucru si-au pierdut anul trecut florile si m-am ingrijorat ca le-am omorit si pe ele, dar… surpriza - au rezistat. Si acum una a inflorit, iar cealalta se pregateste sa aiba si ea flori in curind. Le admir si le vorbesc zilnic… Am citit eu undeva ca daca vorbesti frumos, apa are moleculele organizate frumos si produce armonie pe unde trece; pe cind daca vorbesti urit, moleculele isi schimba structura si influenteaza organismul sau planta din alcatuirea carora face parte. Luind in considerare ca atit fiintele, cit si plantele au o mare concentratie de apa… incep sa gindesc ca felul cum vorbim are influenta mare, atit asupra noastra, cit si asupra mediului inconjurator – din orice ar fi format acel mediu. Si la urma urmei, daca bine nu face… nici rau nu poate fi… atita ca ma mai imblinzesc si eu vorbind cu ele… (stiu la ce va ginditi acuma… vizavi de faptul ca vorbesc cu plantele… si ce-mi mai pasaaaaa…)

    Asa ca azi-dimineata, admirind petalele albe ale florilor din fereastra mea, cit sunt de delicate, ce  structura fina si placuta au la privit sau la atingere, L-am binecuvintat pe Creatorul tuturor lucrurilor frumoase. M-am gindit cit de ingusti suntem la minte sa ne treaca prin cap ca in cer ne vom plictisi… "Pai cum sa nu te plictisesti daca toata ziua nu faci altceva decit sa-I dai slava lui Dumnezeu?" Cam asa  zic unii… Si parca… esti tentat sa le dai dreptate. Dar ia ginditi-va la copiii care merg pentru prima data intr-un parc de distractii si stau cu gura cascata si se mira… si se mai mira de absolut tot ce vad. Acuma imaginati-va ce minunatii a creat Dumnezeu pe pamintul asta – lucruri care ne lasa cu gura cascata… si astea le-a facut in sase zile… Dar de o eternitate lucreaza si creeaza dincolo de linia noastra de orizont. Imaginati-va ca daca cerul rasuna de slava Lui - exista motiv pentru acea slava, exista motiv pentru cei care sunt coplesiti de tot ce vad sa isi ridice glasurile si sa faca un pic de galagie… ca nu o fac nici de obligatie, nici din lipsa de activitate, ci pentru ca sunt depasiti pur si simplu de ceea ce vad, sunt in plin extaz si au nevoie sa se exteriorizeze.

     Vorbeam zilele trecute cu una din fetele mele de faptul ca prea putin timp petrecem dind slava lui Dumnezeu -  ca sa nu zic ca nu ne preocupa mai deloc activitatea asta. Venim cu rugaciuni in fata Lui mai intotdeauna. Mai si multumim… din cind in cind, cind ne coplesesc binecuvintarile Lui si ne mai apuca si rusinea ca nu le meritam. Dar sa-I dam slava, si cinste, si lauda?... Mai putin. Ba cintam citeodata, dar daca nu suntem destul de pe faza, cadem in obiceiul de a cinta mai mult pentru urechi (ale noastre sau ale altora) decit de a-I aduce lauda Domnului.

     Asa ca… daca o vorba buna (si eu cred cu tot dinadinsul ca orhideele mele se delecteaza cu ce le spun) poate sa schimbe si sa imbunatateasca aparentele unei plante, cu cit mai mult ale unei fiinte umane. Si apoi… nu trebuie sa ne uitam prea mult in jur ca sa gasim motive sa-L slavim pe Dumnezeu pentru tot ce a creat. Mai ales ca… tot ce a creat pe pamint a creat pentru noi. Va puteti imagina asa ceva?  Numai pentru placerea si bucuria noastra...