Am realizat cu ceva timp in urma ca orice as scrie, nimic nu are valoarea experientelor personale. De fapt noi, credinciosii, avem misiunea sa mergem si sa le spunem oamenilor ce ne-a facut Domnul noua fiecaruia. Fiecare avem sau ar trebui sa avem o relatie personala cu El si sa putem sa spunem altora cum a lucrat in vietile noastre. Aceste marturisiri ar trebui sa fie o lauda adusa Lui, si nu noua... pentru ca oricit am fi de buni si de credinciosi, aportul nostru este nesimnificativ in comparatie cu lucrarea pe care o face El in vietile noastre. Pur si simplu ne felicitam ca am trecut Marea Rosie dupa ce El a despicat-o ca sa trecem sau am baut apa din stinca, cind El este Acela care a facut sa tisneasca apa, ca sa nu murim de sete. Asa ca unde este motivul nostru de lauda?
Am o relatie foarte apropiata cu fetele mele si particip intens la viata lor sau... mai degraba cit mi se permite fara sa devin o intrusa in viata lor de familie; si astfel ma bucur de succesele lor sau sufar cind trec prin necazuri impreuna cu ele. Cum imbatrinesc si capat mai multa experienta, incep sa inteleg mai mult cum lucreaza Dumnezeu de asa de multe ori in situatii grele si extreme - care par a fi calamitati la vremea cind copiii sau nepotii mei trec prin ele, dar in timp aduc schimbari nebanuite si transformari miraculoase in viata celor care trec prin aceste situatii.
Incerc sa ma uit de multe ori cind aud vreo veste rea... dincolo de problemele, si durerea, si necazul momentan... si astept sa vad ce minunatii mai face Dumnezeu in viata copiilor mei. Eu ma rog, si El raspunde; dar nu raspunde dupa gindirea mea. El lucreaza oamenii dinauntru in afara. Cind I-a fost adus Domnului Isus acel om bolnav coborit prin acoperisul casei... Domnul Isus ii spune bolnavului mai intii ca ii sunt iertate pacatele, si dupa aceea Se ocupa de nevoia pentru care prietenii lui l-au adus la El.
Ne rugam de multe ori pentru nevoile fizice, umane ale copiilor nostril, dar ei au nevoi mult mai acute dincolo de ceea ce vedem noi. Si Dumnezeu nu intirzie, ci lucreaza schimbare incepind cu problemele cele mai urgente. Poate ar fi mai usor daca am intelege acest proces de transformare - si am astepta rabdatori ca Dumnezeu sa Isi desavirsesca lucrarea in cei pentru care ne rugam.
Unele transformari sunt adinci si unele boli de suflet complicate. Va spun din proprie experienta... ma surprind de fiecare data metodele pe care Dumnezeu le alege ca sa Isi desavirseasca lucrarile Lui... si am trait, si am experimentat marea Lui dragoste fata de mine si ai mei. Trebuie sa fii orb sa nu vezi... si mut sa nu spui cit de minunate sunt lucrarile Lui... si lipsit de recunostinta sa nu multumesti...
2 comments:
Cat adevar e in gandurile astea...Dupa umila mea parere meseria de mama e una dintre cele mai grele. Dumnezeu ne-a inzestrat cu calitati deosebite ca mame pentru a ne putea creste si educa copiii. Dar acest bagaj de cunostinte il putem folosii pana la un timp. Influenta educatiei noastre are menirea de a semana cat putem de mult in mintea si inimile copiilor nostrii ce este mai bun. Dar vine o vreme cand ies din "cuib" invata sa "zboare " si au "senzatia" ca le stiu pe toate si vin in contact cu tovarasii rele care strica obiceiurile bune. Si noi ca mame trebuie sa intelegem ca e momentul in care trebuie sa Il lasam pe Domnul Isus sa vegheze in continuare asupra lor. Trebuie sa invatam sa experimentam Romani 8 cu 28 si sa i intelegem ca toate lucrurile vor lucra spre binele nostru si al lor.
Daca cordonul ombilical fizic a fost detasat la nastere cel psihologic e cam greu sa-l rupem desi copii sunt mari.
Domnul sa ne dea intelepciune si sa ajute momentelor necredintei noastre si sa ne dea nadejde in El
Cat adevar e in gandurile astea...Dupa umila mea parere meseria de mama e una dintre cele mai grele. Dumnezeu ne-a inzestrat cu calitati deosebite ca mame pentru a ne putea creste si educa copiii. Dar acest bagaj de cunostinte il putem folosii pana la un timp. Influenta educatiei noastre are menirea de a semana cat putem de mult in mintea si inimile copiilor nostrii ce este mai bun. Dar vine o vreme cand ies din "cuib" invata sa "zboare " si au "senzatia" ca le stiu pe toate si vin in contact cu tovarasii rele care strica obiceiurile bune. Si noi ca mame trebuie sa intelegem ca e momentul in care trebuie sa Il lasam pe Domnul Isus sa vegheze in continuare asupra lor. Trebuie sa invatam sa experimentam Romani 8 cu 28 si sa i intelegem ca toate lucrurile vor lucra spre binele nostru si al lor.
Daca cordonul ombilical fizic a fost detasat la nastere cel psihologic e cam greu sa-l rupem desi copii sunt mari.
Domnul sa ne dea intelepciune si sa ajute momentelor necredintei noastre si sa ne dea nadejde in El
Post a Comment