PE CURIND, FA NICOARA...

     Am fost la priveghi... ruda, prieten, frate. Fa Nicoara i-am zis eu pe cind aveam 3 ani, si asta i-a ramas numele pentru familia mea de atunci incoace; si au trecut ceva anisori de atunci. I-am zis "fa Nicoara" incercind sa spun "fratele Nicoara"...

Numele lui este sau mai bine zis a fost... Nicoara Iacob. Dupa cite stiu, numele lui a fost - la trecut - pentru ca Biblia ne spune ca in cer vom capata un nume nou. Probabil ca fa Nicoara are deja un nume nou-nout si probabil ca nu este deloc interesat de starea trupului pe care l-a lasat in urma...
     M-am oprit linga cosciug si a fost greu sa recunosc omul pe care il vazusem doar cu citeva saptamini in urma. Chiar asa bolnav si chiar in starea aceea in care se comunica foarte greu cu el, dar sufletul ii dadea trupului o cu totul alta aparenta. Fara suflet, acuma era greu sa-l mai recunosti. In sicriu parca era altcineva... necunoscut... strain... straniu...
     Poate pentru ca am mai imbatrinit... nu stiu - dar parca moartea nu ma mai impresioneaza asa cum ma impresiona altadata. Si desi mi-au dat lacrimile, nu mai vad in moarte aceeasi tragedie pe care o vedeam cindva. Poate ca sunt mai echilibrata in credinta mea. Si asta nu inseamna ca sunt atit de multumita de mine ca am dezvoltat aceasta credinta fantastica... ci dimpotriva. Am realizat ca nimic din ce am facut eu rau nu ma va duce in iad (daca sunt iertata) si nimic din ce am facut eu bun nu ma va duce in rai. Am inteles ca mintuirea este darul lui Dumnezeu pentru oricine crede in Fiul Sau, Isus Christos. Ca iadul este perspectiva celor care nu cred in El, si cerul este viitorul celor ce Il accepta ca Mintuitor. Mi-am simplificat viata enorm de mult. Am privit moartea in fata - era in sicriu in seara asta - dar fa Nicoara al nostru nu mai era acolo. Nici urma de el... nici zimbetul, nici vorba inceata si blinda... nici clipitul lui convingator... Au ramas doar miinile... miinile lui harnice, care nu vor mai obosi niciodata. Doar miinile i le-am recunoscut parca...
     Interesant moment cind te intilnesti cu moartea... Am auzit ca unii oameni pleaca zimbind; altii scrisnind din dinti. As vrea cind plec sa plec linistita... sa ma las cuprinsa de o pace... pacea care o da El... Cel care ne-a pregatit un loc cu El in vesnicii...
     In seara asta am privit moartea si nu m-am speriat de ea. In seara asta am celebrat viata pe pamint si trecerea in eternitate a celui care a fost Nicoara Iacob. Moartea n-a reusit sa-i fure nimic decit durerea... Ne vom vedea in curind in eternitate... viata pe pamint trece din ce in ce mai repede - n-o sa avem mult de asteptat. Asa ca... pe curind!