ZIDUL CHINEZESC

...Si am ajuns sa ma catar si pe zidul chinezesc. De ce zic sa ma catar? Pentru ca nu este usor sa mergi pe el. Sunt parti mai usor de parcurs si parti mai grele. La un moment dat, treptele sunt asa de abrupte, ca aproape zici ca te cateri. Cum l-au putut construi?
     Este o intreaga istorie si e usor de gasit si de citit. Cind esti acolo insa si vezi ce greu este sa te porti singur pe zid, iti dai seama ce a insemnat pentru cei care au carat piatra sa zideasca zidul. Jumatate din cei ce au lucrat acolo au murit si au fost ingropati in zid. Zidul ala este un zid al mormintelor...
     Si cind ma gindesc cu ce scop au facut zidu l- ca sa se protejeze de invazia altor popoare (mongolii pe vremea aia). Si apoi m-am gindit ca ulterior zidul i-a instrainat de restul lumii, i-a izolat. Nici aia nu e bine, se pare...
     Ma gindeam apoi la Domnul Isus care a venit sa desfiinteze zidurile, si despartirile, si diferentierile... dintre grec si evreu, dintre femei si barbati... A venit sa includa, nu sa excluda... sa strabata meridianele lumii, nu sa se limiteze la un spatiu oarecare...
      Am citit astazi ceva despre invazia emigrantilor musulmani - si cineva spunea ca doar dragostea crestinilor - doar dragostea lui Dumnezeu va putea rezolva acest conflict urias. Si da, probabil ca vor fi unii sacrificati in acest proces... dar dupa Biblie, oricit as vrea sa ii tinem la distanta, Biblia spune sa-i iubim, sa ne ducem noi la ei si sa le vestim Evanghelia, nu sa zidim ziduri ca si chinezii...
     Nu-mi convine ideea asta absolut deloc. Dar oricit m-as suci si invirti... asa scrie. Mergeti in toata lumea si vestiti Evanghelia. Toata lumea include si lumea lor - a musulmanilor. Si uite ca daca noi nu ne-am dus, a venit lumea la noi... si cum a mai venit!... mai bine ne-am fi dus noi...
     Aceste ginduri imi trec prin minte vizavi de zidurile chinezilor. Si inca ceva. Acolo, pe zid, erau multi chinezi veniti si ei in vizita, si multi copii de scoala. Sora mea a fost obiectul atitor priviri curioase si multi au cerut sa faca poze cu ea... alba, par cret... cred ca nu mai vazusera oameni albi niciodata. Cind ne-am intors din excursie, ghidul ne-a spus cum ne numesc chinezii pe noi, cei straini de meleagurile lor. Ne spun... "nasuri mari"...

DIN AMINTIRI - CHINA -

     Cineva pe facebook mi-a spus ca pastorul lor a vizitat China si ca le-a descris-o total diferit de cum am facut-o eu. E posibil sa avem dreptate si eu, si pastorul respectiv. Depinde de pe ce pozitie privesti la anumite lucruri. Depinde ce anume te intereseaza... ca doi oameni pot privi acelasi lucru si sa vada ceva total diferit.
      Banuiesc ca orasul era Chongqing si eram cazati la Hotelul Hilton... si nu ne asteptam sa fie atit de bune conditiile, ca doar venisem in China.  Doua paturi mari cu lenjerie alba, placuta la vedere si la pipait... mobilier frumos, o baie eleganta cu peretele catre dormitor numai sticla... O ambianta placuta... ne astepta sa ne odihnim.
      Incintata, m-am dus la geam sa privesc afara... Peste drum de noi, un bloc de locuinte. In departare, alte cladiri grandioase. Va las pe voi sa sa trageti concluziile... uitindu-va la pozele de mai jos. Incercati sa mariti pozele, ca sa vedeti mai bine.
      Schele si macarale la tot pasul. Cind spun la tot pasul nu inseamna ca este doar o expresie. Este de neinchipuit cit se construieste. Se lucreaza mai mult noaptea, ca ziua este prea aglomerat. Lumea este ocupata... am gasit pe unde am umblat un singur "homeless" cum ii spunem noi - om al strazii. Dormea pe trotuar. In rest, toata lumea la lucru. Nu gasesti o hirtie aruncata pe jos... asa ca in comparatie cu ce am vazut in Romania este ceva deosebit. Doar ca te miri - poate ca fiecare obiect este folositor la ceva. Vazusem cu ceva vreme in urma la televizor o emisiune unde arata ca faceau din cartoane pe care le adunau de pe la gunoaie un fel de faina si din ea faceau gogosi si le vindeau pe strada. Mmmm... trebuie ca erau foarte gustoase...
     Si fiindca am ajuns iara la mincare... seara, in orase, chinezii folosesc un fel de butelii pe care le aprind pe drum, si gatesc pe ele, pun o masa si citeva scaune, si gata restaurantul...
     Ma gindeam zilele astea cum iau cu asalt musulmanii Europa. Si ma mai gindeam la chinezi si la cit sunt de multi, si daca si cind se vor deschide granitele si ii vor lasa liberi... cum ar putea ei sa umple pamintul. Chongqing este un oras industrial in care este tot atita populatie cit in intreaga Canada.
     Directorul vaporului responsabil cu activitatile pe vapor a avut o tema foarte interesanta despre China. Si, spre surprinderea mea, a spus niste adevaruri greu de imaginat. A recunoscut ca Mao a facut greseli si ca dupa anii 1970 au fost citiva ani de foamete si au murit infometati citeva milioane bune de chinezi. A recunoscut ca luarea pamintului de catre guvern si ideea de colectivizare (asa cum am avut si noi in Romania) a fost gresita. Si dupa foametea aia grozava, si dupa moartea lui Mao, au le-au dat inapoi paminturile la oameni si imediat in anul urmator productia a crescut intre 20 si 30%. Ghidul nostru insa spunea ca oamenii trag la oras si nimeni nu mai vrea sa lucreze pamintul - exact ca in Romania.
     Si ca sa inchei articolul, am sa va povestesc ca am vrut sa duc doua Biblii in China. Si am tot aminat sa ma duc sa cumpar pina cind a fost prea tirziu. Asa ca am luat din biblioteca mea o Biblie in engleza, ca mi-am zis eu ca tot vorbesc chinezii engleza. Si s-o gasi unul care stie engleza pentru Biblia ce o duc. Si acuma eram in oras si cautam momentul s-o plasez undeva. Dar unde? Mai totdeauna eram cu ciurda de turisti si cu ghidul peste tot. Intr-o zi ne-am aventurat, eu si cu Claudia, sa vedem zidul unui oras. Facusem noi un pachetel mic in care pusesem citeva dulciuri si Biblia, si acuma ne uitam unde sa o asezam. Am trecut pe linga un stilp de curent cu tot felul de sirme incurcate (si eu care fac harti electrice i-am zis sa-mi faca o poza linga stilp, sa le arat la colegi cum arata echipamentul electric in China), si in spatele meu vad o droaie de biciclete. O intreb pe Claudia: "Ce zici... o lasam aici?". "O lasam", zice ea... Si asa am pus pachetelul in cosul unei biciclete ruginite si incet am continuat drumul. In aglomeratia aia de acolo a aparut un alt tip pe bicicleta care cred eu a vazut ca am umblat la bicicleta omului si a strigat la cineva... pe limba lor sa vina. Eu mi-am continuat drumul... nevinovata... dar trageam cu urechea sa vad daca vine cineva dupa mine.
      Si asta este povestea mea de misionara... Altii isi dau viata pentru Christos - eu n-am reusit decit sa duc o Biblie si s-o las pe furis in cosul cuiva. Ce s-a intimplat... nu stiu. Stiu doar atit ca dintr-o piine si doi pesti, Domnul Isus a hranit o multime de oameni si a adunat o multime de cosuri de firimituri. V-am spus ce am facut nu ca lauda - ca dupa cum vedeti, nu m-am invrednicit sa cumpar macar o Biblie in limba lor. Va spun doar ca Dumnezeu poate face ceva si din nimic - doar a facut pamintul intreg din nimic... nu? Si ma gindesc eu ca intr-o zi in cer o sa aflu ce s-a intimplat cu Biblia mea in limba engleza dusa in China. Poate ca ceva tot se va intimpla, ca noi ne-am rugat pentru ea... si ea este Cuvintul lui Dumnezeu care are putere...
     Si cu asta inchei povestea asta despre China. Mai am si altele, dar... la timpul lor.

China m-a pus pe ginduri...

    Deci… vacanta s-a terminat. De luni am inceput munca, si din nou timpul meu e intors pe dos, si ziua e noapte, si noaptea zi. Cind schimbi fusul orar atit de des, creierul e pe jumatate adormit o vreme. Nu-mi vine sa cred ca am fost in China, doar ca amintirile celor vazute ma urmaresc inca. De cite ori ma intorc acasa de pe unde umblu prin lume, de atitea ori Ii multumesc lui Dumnezeu pentru locul pe care il numesc acasa, pentru culcusul meu, pentru gradinuta mea, pentru serviciul meu. Tot binecuvintari una si una… binecuvintari nemeritate, pentru care nu-I multumesc Domnului suficient.

    Cum a fost in China? Am promis sa va povestesc si poate o sa-mi ia o vreme sa desert toate impresiile mele despre indepartatul Orient. Am fost… pe o alta planeta. O tara cu multi oameni si spatiu putin pentru numarul de locuitori. Am vazut cladiri inalte si multe… blocuri turn, care din departare arata grandios, dar care in realitate sunt niste inchisori de ciment si gratii de fier pentru care chinezii platesc mult prea mult si de care se bucura mult prea putin. Sint formate din multe apartamente mici cu doua camere, care costa foarte, foarte scump. Intre 40.000 si 70.000 de yuani – bani de-ai lor, pentru un metru patrat locuibil. Cind chinezii cumpara casa – li se face contract de proprietar doar pe 70 de ani. Dupa 70 de ani… nici ei nu stiu ce se va intimpla. Apartamentul il cumpara gol pusca… fara chiuvete, sau veceu, sau alt mobilier - doar o gaura in ciment… fara usi…fara nimic. Ghidul nostru ne-a spus ca ei prefera sa isi cumpere masini. Si ca sunt foarte mindri de masinile lor si se intrec care mai de care – a cui masina este mai frumoasa sau mai scumpa. De acolo am tras eu concluzia ca romanii si chinezii au ceva in comun - o mindrie prosteasca in privinta lucrurilor materiale.

     Am fost dusi la un asa-zis… Hutong… singurele locuinte asezate pe pamint in Beijing. Ghidul ne-a repetat de mai multe ori ca asta nu este partea saraca a Beijinului, ci este “clasa I”. Stradute inguste, cu masini, sau biciclete, sau motociclete parcate pe aceste alei in fata usii de la intrare. Am si fost invitati intr-o astfel de casa la o cunostinta a ghidului pentru o canuta de ceai. Ceva special… O bucatarie cit un coridor, o sufragerie micuta (dupa standardul nostru american, al clasei de mijloc)…si probabil doua dormitoare. Casa fusese cindva mult mai mare si le apartinuse bunicilor proprietarei, dar comunistii le-au luat-o, si dupa ani indelungati, cind i s-a inapoiat casa mostenitoarei, asta era singura bucatica ramasa - fiind locuita in rest de multi alti chinezi, pe care nu i-a mai putut da afara. In aceste case din Hutong, oamenii de pe aceeasi strada au o baie comuna... undeva pe strada lor. 

     Se imbratiseaza ridicolul cu sublimul si eleganta cu saracia la tot pasul. Locurile si hotelurile de mina intii sunt de tipul Las Vegasului... prea mult sclipici pentru gusturile rafinate. Fusesem gazduiti la Hilton in unul dintre orase si se vedea straduinta ce se pusese in tot ce era acolo, ca sa fie la inaltimea confortului din Vest, dar cind trageai draperia sa te uiti pe geam, te stingherea saracia pe care o vedeai in apartamentele de peste drum. 

     Fara sa vreau, a trebuit sa imi pun o rinduiala in ginduri si sa ma gindesc la multe lucruri pe care in obisnuitul meu zilnic nici nu le observ. Unele binecuvintari pe care le avem nici nu le recunoastem ca binecuvintari - ni se pare foarte obisnuit sa avem din belsug, sa traim din plin, sa ne bucuram de multe lucruri care pentru altii sunt lux. China m-a pus din nou pe ginduri...

 

 

ATI MINCAT ASTAZI?

Have you eaten?

Syllable-level playback

nǐ

你

chī

吃

fàn

饭

le

了

ma

吗

Chinese

你吃饭了吗

Pinyin

nǐ chīfàn le ma

Literal meaning:You Eat Meal (Yet)?

Used by some Chinese as a sort of greeting when welcoming friends, but doesn´t necessarily mean that it is convenient for them to feed you etc.

..................................................

Am ajuns acasa in sfirsit dupa doua saptamini petrecute in indepartata China. E noapte si ar trebui sa ma odihnesc, sa intru in rutina mea obisnuita, dar m-am gindit sa scriu despre ceva... ceva ce m-a impresionat - printre multe alte lucruri vazute si auzite. 

Fraza de mai sus... si dupa cum se exprima ghidul nostru - pentru urechile mele, in romana, suna cam asa: "ni ciurlama"... - si era salutul lui in fiecare dimineata. Insemna... "ai mincat?"

Ne-a spus multe in cuvinte si am inteles multe fara cuvinte. A fost o vreme pe la sfirsitul presedintiei lui Mao, de exemplu, cind oamenii au murit de foame cu milioanele in China. Dar expresia este chiar mai veche decit statul comunist si reflecta o stare de fapt intr-o lume atit de populata. Foamea... grija pentru asigurarea celor necesare traiului... o lupta continua pentru supravietuire a acestui popor. 

M-a lovit aceasta expresie din prima zi cind am auzit-o. Sa te saluti in fiecare dimineata cu acest salut... insemna mai mult decit un "buna dimineata", mai mult decit un semn de respect si de politete... insemna ingrijorare pentru oamenii pe care ii aveai in viata ta... si o dorinta sincera sa stii ca si-au asigurat prima necesitate a existentei lor - hrana.

Chinezii maninca tot ce are spatele la cer sau orice zboara, si nu este avion, si orice are patru picioare, si nu este masa... asa ne spunea ghidul nostru. Si apoi am fost in marketuri unde a vazut tot felul de lighioane si insecte bine pregatite si gata de mincat. Mi-am ales mincarea cu spaima si grija sa nu maninc nimic nou si interesant. Ma multumesc cu vechile gusturi. Dar am inteles de ce se maninca absolut tot ce se poate minca. 

Ca sa imprumut formula de dat binete la chinezi intr-o forma spirituala... am sa-i intreb si eu pe cei care v-ati trezit astazi si ati intrat pe blogul mei...

你吃饭了吗 ?

"Ati mincat" ("ni ciurlama") astazi? Asta, bineinteles, in mod spiritual...

VACANTA MARE

Pentru doua saptamini vom fi in vacanta... si eu, si blogul. Va povestesc unde am fost si ce am vazut cind revin. Pina atunci, Domnul sa ne poarte de grija oriunde am fi... si mie, si voua!

INTELEPCIUNEA CERUTA DE SOLOMON...

Am auzit ca... (n-am cum sa stiu daca nu aflu de la altii mai instruiti ca mine...) sint sase cuvinte in limba ebraica rezervate termenului "intelepciune". Si fiecare termen in parte exprima un alt fel de intelepciune. Avem si noi citiva termeni in limba romana: inteligenta, cunostinta, pricepere... Dar cind Solomon s-a rugat lui Dumnezeu si I-a cerut intelepciune, termenul pe care l-a folosit a fost ceea ce in romana ar echivala cu "intelepciunea de a sti sa faci alegeri potrivite"... discernamint.

Si Cuvintul Domnului ne spune ca daca cerem intelepciune de la El, El ne-o va da... Daca analizam ce i-a lipsit omenirii de la inceputurile ei - din Gradina Edenului si pina in ziua de astazi - nu e vorba nici de cunostinte, nici de inteligenta, nici de logica... fiindca ce ne lipseste atit de adesea este intelepciunea de a face alegeri potrivite pentru noi, pentru copiii nostri, pentru viata noastra. Si datorita lipsei acestei intelepciuni - care nu se invata la universitatile lumii - omenirea se afla in starea pe care o stim cu totii... Nu au facut oare Adam si Eva prima alegere nepotrivita, atunci cind au ascultat de sarpe si au nesocotit poruncile Domnului?

Dar sa trecem la practica. Si pentru ca s-ar cuveni sa o facem cu intelepciune... sa incepem cu... inceputul. Iar inceputul intelepciunii este... frica de Domnul.