UN PAHAR DE APA...

     Discutam cu tatal meu deunazi. Om cu experienta vietii ma dascalea si ma dojenea in acelasi timp ca prea umblu sa rezolv problemele copiilor, nepotilor mei, ca nici macar nu este biblic, zicea el... ca Biblia zice ca ajunge zilei necazul ei... ca nu e rau sa gustam consecintele, ca altfel nu invatam si ca, la urma urmei... fiecare trebuie sa ne luam crucea si sa o purtam.
      Bineinteles ca erau toate vorbe intelepte si nu m-am putut impotrivi - dar cind a amintit ca pina si Domnul Isus a dus crucea, mi-am amintit de faptul ca totusi, pentru un scurt timp, s-a gasit cineva sa-L ajute sa duca crucea chiar si pe Domnul Isus. Mi-am amintit ca pina si Fiul lui Dumnezeu, imbracat in omenescul nostru, a avut un moment cind S-a prabusit fizic sub greutatea crucii si a trebuit sa fie ajutat.
      Ne uitam adesea la cei care trec pe linga noi, pe linga viata noastra si ne este vizibila oboseala lor, tragedia vietii lor, disperarea vietii lor; uneori am fi capabili sa le ridicam pentru scurt timp povara de pe umeri, sa o purtam noi... Da... este posibil ca isi merita crucea... dar si atunci... chiar si atunci am putea sa le oferim un ragaz.
      Uneori o simpla vorba buna poate face o mare diferenta in viata cuiva. Alteori o ureche rabdatoare ,care sa asculte. Un sfat venit din pagini de Scriptura, plin de dragoste si de putere de Sus. O mina care sa atinga un obraz inlacrimat... un pahar de apa rece ...
     Mi-amintesc de o intimplare spusa de cineva cu ceva vreme in urma. Omul calatorea cu motocicleta. Era o fierbinteala nemaipomenita si trecea printr-un sat unde stia ca exista o familie de pocaiti. S-a gindit sa se opreasca la casa lor, ca tot erau in drumul lui si sa ceara un pahar de apa. A batut omul la poarta, a gasit pe sotia fratelui respectiv trebaluind prin curte,  a dat binete si urarile cuvenite si a cerut un pahar de apa. In curte era o fintina si i-au sclipit ochii omului gindindu-se la un pahar de apa limpede si rece.
      Insa sora noastra era prea ocupata sa bata covoarele si a luat un pahar de apa dintr-o galeata din apropiere si i-a intins omului paharul. Pe fundul paharului se balaceau urmele unui lichid mai vechi si de o culoare suspecta... Omului i-a fost rusine sa refuze... si a luat citeva inghitituri mici de apa si a lasat paharul jos aproape plin... si-a luat ramas-bun si a iesit pe poarta.
   
      S-a intimplat cu multa vreme in urma... dar cine poate uita un astfel de pahar de apa? Tu speli paharul inainte sa-l intinzi cuiva? Sau... e limpede si rece apa din paharul tau?
   

Ce-i de facut?

     Astazi s-a intimplat... Ce? Va povestesc eu... Nu stiu cum sa incep si nu stiu cum am sa termin, dar astazi s-a intimplat...
     Eram la San Ramon, Learning Center  - PGE Company. Aveam o intilnire a organizatiei noastre. In timpul mesei, am mers la toaleta. Erau citeva doamne acolo. Cind ies sa ma duc la chiuveta sa ma spal pe miini, ma uit cu ochii mari cit cepele la un individ in costum care isi freca cu harnicie miinile la una din chiuvete...
Costum, camasa fara cravata, dar elegant... pantofi barbatesti... inalt, solid, cu o burtica pronuntata si se uita la mine cu zimbetul Giocondei...
     O colega intra, el iese pe usa... Eu stau cu gura cascata si continui sa ma holbez... arat cu degetul catre usa... si ea face la fel, intrebindu-ma daca am vazut. Ne intoarcem amindoua si ne uitam la o alta doamna care isi stergea miinile... care zimbind ne spune ca... este legal tot ce s-a intimplat.
      Un barbat nerusinat in wc-ul femeilor. Si n-am avut nici macar prezenta de spirit sa zic ceva, atit am fost de mirata.
      Lasind religia la o parte... lasind multe alte lucruri decente si valoroase la o parte... inca nu imi vine sa cred ce s-a intimplat. Si mai mult decit atit... nu-mi vine sa cred ca eu si femeile din wc-ul acela nu am avut nicio atitudine. Trebuia sa zic ceva... sa zbier, sa fac ca trenul, dar nicidecum sa stau ca la poarta noua...
      Ca nu-s de acord sa nu fac nimic... dar ce?

CUGETARI ...LA MARGINE DE DRUM...

    O dimineata obisnuita. O las pe Bella afara… deschid poarta si o inchid dupa masina… centura de siguranta si… la drum. Ca de obicei, trafic pe Fwy 99… Masina linga masina… si eu printre masini si truckuri. La radio, ultimele comentarii dintr-o emisiune, si curind alta emisiune va incepe…

    Cind deodata… de sub masina din fata zboara ceva in directia mea. Poate cit o minge ca volum… dar alta forma. O privire in oglinzi si decid ca n-am unde sa ma feresc. Obiectul loveste roata din dreapta din spate… si dupa impact aud o zanganeala care ma face sa pun semnalizatorul si trec usor pe linia din dreapta, apoi incerc sa ies pe banda de urgenta. Banda de urgenta e foarte ingusta si vad o ridicatura pe dreapta peste care daca as fi trecut mi-as fi “reparat” transmisia… (am mai facut din astea)…

     Conduc incet pe banda de urgenta pina se largeste un pic si opresc. Ma dau jos si ma duc roata dupa masina. Roata din spate… pe geanta. Ok… Rodica, treci la actiune! Caut cardul de la asigurare, sun la numarul de pe el… vorbesc cu o doamna draguta care ma intreaba ingrijorata daca trebuie sa cheme politia. O asigur ca sint oprita intr-un loc care nu pare periculos; ii dau informatia personala, aproximez locul unde ma pot gasi pe sosea… intreb cit timp am de asteptat… si astept.

     Stau relaxata si fara nicio grija acuma ca am facut toate demersurile si sint incredintata ca in scurt timp o sa primesc asistenta. Daca as sti cum sa schimb o roata… poate… poate as schimba-o. Ma uit la pantalonii mei albi si ma razgindesc… "Nu… sa mi-o schimbe ei!"… Trec truckuri mari pe linga mine ca sint chiar langa banda lor. Tremura masina tot la 20 de secunde miscata de puterea aerului ce izbeste puternic dupa trecerea fiecarui truck. Dar n-am nicio grija ca nu va dura mult – si ajutorul e pe drum…

     Si deodata imi fulgera un gind prin minte. N-am niciun fel de ingrijorare stind in masina la o palma de truckurile astea mari care hitaie la masina mea mica, tremurand ca varga, saraca… doar pentru ca o voce de femeie la telefon m-a convins ca problemele imi vor fi rezolvate curind… Dar cind ma rog Domnului pentru o problema, agonizez, si ma ingrijorez, si ma bag singura in boala de nervi de neurotica ce sint. Ma gindesc acuma cum Se uita Tatal meu ceresc la mine cu ingrijorare si ce lipsita de respect este atitudinea pe care o am. Pare ca am mai multa incredere in vocea unei necunoscute… care pina la urma a luat si informatiile gresit - ca ma cautau pe partea aialalta de freeway; si n-am suficienta incredere intr-un Dumnezeu puternic, care poate sa scuture pamintul din temelii… sau care tine oceanul cuminte in malurile lui, facute din nimic altceva decit… nisip.

     Sa-mi vina sa-mi bag capul undeva sa ma ascund, nu altceva!… Astea sint ultimele mele cugetari de pe marginea drumului... 

CEVA DESPRE ALTCEVA...

     Nu prea mai scriu zilele astea. E vara si putinul timp pe care il am mi-l ocupa gradina. Am rosii si castraveti si ceapa si usturoi si dovlecei si menta si musetel si kale si mai stiu eu ce prin gradina...Plantele sunt atit de fragile. Sunt ca sufletele oamenilor...au nevoie de apa asa cum sufletele noastre au nevoie de dragoste si intelegere si ocrotire si speranta. Cind vad o planta ca sta pleostita stiu exact ce-i trebuie. Si cind vad un om necajit nu pot sa trec nepasatoare...sau pot?
     Dar ca si planta pe care daca o neglijezi o perioada destul de scurta  ajunge la situatia unde poti sa torni un lac de apa pe ea ca nu isi mai revine. Si oamenii...si ei au un punct pina la care pot sa coboare si de acolo existenta lor este in primejdie.
     Am vazut zilele astea un filmulet cu un coreean care a salvat peste 1500 de oameni de la sinucidere. Exista in Coreea un pod unde o multime de oameni si-au pierdut viata. Oameni disperati merg acolo si se arunca de pe pod. Omul asta se duce zilnic si urmareste persoanele care vin si deja are o intuitie pentru oamenii care vin cu scopul sa se sinucida. Si el intervine si vorbeste cu ei si a inchiriat un apartament unde ii duce pentru citeva zile si unde pot sa isi spuna povara si sa capete sfaturi sau ajutor in vreun fel sau altul.
     Dar nu e nevoie acuma sa ne postam la capul nici unui pod. E suficient sa ne uitam in jur si sa gasim omul care are nevoie de o mina de ajutor, de prietenia noastra, de un sfat , de o vorba buna sau inteleapta sau ...de amindoua. Nu trebuie decit sa fim atenti. Dar atenti la altii nu la noi insine. E groaznic sa stai de vorba cu cineva care nu se poate gindi decit la el si la problemele lui. Si cind incerci sa spui si tu o vorba trece peste ea ca si cum tu si problemele tale nu existati...
     Credeam ca nu am ce scrie astazi... dar mi-am udat gradina si mi-a mai ramas ceva timp de blog. Sper sa va fi salvat si eu de la...plictiseala. Un weekend placut celor ce citesc.

PE VREMEA CIND UMBLAM PE JOS

Am mai cazut inca o data pe ginduri

     N-am prea scris de o vreme... ocupata cu viata. Dar astazi trebuie sa pun doua rinduri. Astazi implinesc 61 de ani.
     In 1992 am fost electrocutata la 12.000 Vde volti. Dupa toate legile si rinduielile de pe Terra, trebuia sa fiu moarta de 24 de ani. Dumnezeu a ingaduit insa sa traiesc si sa pot sa imi cistig existenta pentru familia mea. Fiecare an daruit de El este un dar - un dar dublu. Mi-a dat viata de doua ori. Sau poate chiar de mai multe ori si eu nu stiu.
     Pentru fiecare an in plus Ii multumesc lui Dumnezeu. Timpul este cea mai scumpa avere pe care o avem. Pina si sanatatea ne-o putem uneori recupera, dar timpul... niciodata. Mai mult ca oricind sunt constienta de acest adevar. Sau... ar trebui sa fiu.
     Ca orice alt lucru primit de la Dumnezeu intr-o zi vom da socoteala de ce am facut cu el. Ma intreb uneori daca ce fac cu timpul meu este dupa voia Lui... dar numai uneori. Oricum... la fiecare sarbatoare din astea in care numarul anilor trecuti creste si a celor ramasi scade, imi pun intrebari ...
si cad pe ginduri.

SA NE RIDICAM DEASUPRA FURTUNILOR...

Din Above the storm
de Carol Hopson
tradus Rodica Botan

Ati privit vreodata un vultur in zbor? Este absolut incredibil cit este de maiestuos; dar ceea ce este si mai uimitor este felul cum se comporta vulturul in timpul furtunii. Vulturul este o creatura atit de diferita de celelalte pasari, pentru faptul ca in timp de furtuna nu isi cauta adapost si nu devine nervos si nelinistit cind vede ca se apropie vijelia. Vedeti voi, vulturul este totdeauna pregatit pentru orice eventualitate, pentru orice situatie teribila ar aduce furtuna… pentru ca, daca va amintiti din articolele prcedente, el a petrecut citiva ani in tinerete studiind furtunile si curentii de aer si stie cum sa adulmece furtuna si la ce anume sa fie atent… stie ce il asteapta si stie cum sa se descurce in orice situatie. Inainte de a-si cauta partenera de viata, un vultur isi petrece aproape trei ani in inaltimile cerului in diferite clime, temperaturi si invata cum sa se adapteze si sa supravietuiasca in orice situatii.

El stie ca deasupra, in inaltime, dincolo de curentii de aer si de furtuna se afla o zona de liniste in care nu exista niciun pericol - si el a invatat cum sa foloseasca curentii de aer care aduc cu ei furtunile si foloseste acesti curenti ca sa se ridice dincolo de pericolul vinturilor ce formeaza vijelia. A practicat atit de mult, incit acum aceste lucruri i-au devenit a doua natura.

Asa ca vulturul sta calm in timp ce se apropie furtuna, ca el stie ce are de facut si este pregatit. Cind simte ca momentul este potrivit, isi ridica aripile si le incatuseaza intr-o pozitie ascendenta, si incaleca pe "furtuna", si astfel lasa curentii sa-l ridice sus, sus, acolo unde inca straluceste soarele. Furtuna bintuie nebuneste, dar el s-a ridicat deasupra ei, acolo unde nu-l mai poate afecta cu nimic si se desfata intr-un zbor lin sub lumina stralucitoare a soarelui.

Este atit de interesant faptul ca el isi inclesteaza, isi incatuseaza aripile intr-o pozitie ascendenta. Asta inseamna ca isi ridica aripile in sus in mod gradat, si astfel cind isi incatuseaza aripile el, este total convins in mintea lui sa se ridice in sus… Oare nu asta vrea Dumnezeu si de la noi?

Coloseni 3:1-2…"Daca deci ati inviat impreuna cu Hristos, sa umblati dupa lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta Lui Dumnezeu. Ginditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamint."

Dorinta Lui este sa ne uitam tot timpul in sus dupa adevar, si nu in jos sa vedem cum bintuie furtuna, pentru ca sus este victoria noastra. Imi place ce spunea Corrie Ten Boom cind era inchisa la Auschwitz: "Uitati-va inauntrul vostru si o sa fiti depresivi, uitati-va in jurul vostru si veti fi in disperati, si uitati-va la Isus si veti fi odihniti." Tabloul unui vultur inaltindu-se dincolo de nori ne mai aminteste si de Isaia 40:31: "…dar ceice se incred in Domnul isi inoiesc puterea, ei zboara ca vulturii; alearga si nu obosesc, umbla si nu ostenesc."

NU STIU CINE A ZIS... DAR BINE-A ZIS...

Cu vremea... inveti diferenta dintre a tine pe cineva de mina sau a incatusa un suflet, si inveti ca, compania oamenilor nu-ti va asigura neaparat siguranta si ca increderea in oameni... seamana a blestem... si atunci intelegi ca este Unul singur demn de toata increderea... si ca numai El "nu te va lasa si cu niciun chip nu te va parasi".

In timp, inveti ca saruturile nu sint contracte si cadourile nu sint promisiuni si incepi sa intelegi viata si sa accepti infringerile ca pe victorii... cu capul sus si cu ochii deschisi si gratia unui adult, nu iritat ca un copil rasfatat. Si apoi... incepi sa-ti croiesti drumuri in prezent pentru ca atit ti-a fost ingaduit de Dumnezeu si pentru ca planurile de viitor sint pasi pe un teren nesigur si un nisip miscator... Vezi ca omul face planuri, dar numai Dumnezeu este Cel care le duce la indeplinire...

Cu vremea, inveti ca si blindele raze de soare iti pot produce arsuri daca nu stii cind e destul... ca si mincatul prea mult da greturi... iar scarpinatul nasului... si lista continua...

Asa ca, daca iti place sa mirosi si sa admiri florile, este mai destept sa-ti plantezi propria gradina decit sa astepti ca cineva... cindva... undeva... iti va aduce un buchet de flori... si Dumnezeu da apa sa uzi si soare sa creasca... si esti astfel sigur ca florile ti-au fost date tie in dar... (Iata misterul gradinii mele... mi-am rezolvat si problema cu ...florile)...

Si asa inveti sa te bucuri de ceea ce ti-a fost dat... in loc sa plingi dupa lucrurile care nu-ti sint harazite... si ai sa fi surprins ca viata poate fi chiar placuta si ai sa realizezi ca esti chiar puternic... Versetul "pot totul in Cristos care ma intareste" va fi realitatea ta zilnica... Si toate astea iti vor da o claritate si o intelegere noua ca sa te apreciezi la intreaga ta valoare... La urma urmei, ai fost pretuit atit de mult, incit Dumnezeu Insusi a trimis pe Fiul Sau Preaiubit sa te salveze... Si daca asta nu-ti da valoare si nu-ti da incredere in tine... nu stiu ce altceva te mai poate ajuta!!!

LA NEVOIE SI NECAZ... OCHII LA EL!!! (Partea 1)

din "Above the Storm"
de Carol Hopson
traducere de Rodica Botan

Se intimpla mai des decit am vrea. Lucrurile in viata noastra merg bine pentru o vreme si numai ce apare…o criza. Poate este o veste neplacuta de la doctor, sau un telefon care ne-a adus vreo suparare. Recent, le-am avut pe amindoua si nu stiu de ce, dar totdeauna vestile astea vin ca niste surprize,cu toate ca Biblia ne spune clar sa nu fim surprinsi de aceste lucruri. Iacov 1:3-5…"…ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare.. Dar rabdarea trebuie sa-si faca desavirsit lucrarea, pentru ca sa fiti desavirsiti, intregi, si sa nu duceti lipsa de nimic. Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu, care da tuturor cu mina larga si fara mustrare, si ea ii va fi data."

Este ca o boala care te ataca dintr-odata; si viata arata cenusie deodata, greutatile ce le purtam par mai grele, si zilele care vin par din ce in ce mai apasatoare. Sint asa de uimita cum atit crestinii, cit si ceilalti oameni sint asa de deschisi si vulnerabili la repoarte false si vesti proaste si cit de repede le transmit altora. Sint sigura ca si eu sint si am fost vinovata si pentru asta am cerut Domnului iertare si I-am cerut sa ia controlul atit al mintii mele, cit si al cuvintelor ce-mi iasa din gura.

Ce putem invata de la vultur in aceste momente de boala fizica si truda emotiilor? Un vultur se imbolnaveste foarte rar, pentru ca este foart , foarte pretentios cu ce baga in cioc… si se imbolnaveste foarte rar. Alege diferite mincaruri in functie de nevoile trupului sau si spre deosebire de corb, varul sau, el nu se atinge niciodata de putregaiuri sau mincare care nu este proaspata. Dar cind este bolnav, de obicei cauta un loc undeva pe inaltimi si foarte izolat si se intinde pe spate cu aripile intinse si sta complet nemiscat cu ochii tinta la soare si sta asa pina isi restabileste puterile din nou si se simte sanatos si in stare sa zboare in inaltimi.

Acest amanunt incredibil despre vultur a avut un impact real in viata mea. Cind am fost disperata si bolnava dupa o operatie si doctorii n-au putut gasi cauza infectiei care a invadat corpul meu, am ajuns la un punct tare jos in viata mea… N-am putut sa maninc sau sa retin mincarea pentru mai bine de 3 luni si simteam cum se scurge viata din mine. Pentru ca eram intr-o comunitate noua si cu noi doctori pe care nu-i cunosteam nu si-au dat prea mari silinte pentru mine si m-au tot dat de la unul la altul de cite ori ma duceam la urgenta. Cum zaceam in pad zi dupa zi si saptamina dupa saptamina m-a cuprins o mare deznadejde. Si intr-o dimineata , Dumnezeu mi-a amintit de sursa de vindecare a vulturilor. Ei se izoleaza de distractiile din jur, se lasa deschisi …prin pozitia pe care o iau stind pe spate cu arpile intinse, si isi ridica privirea la sursa lor de vindecare - soarele.

Asa ca intr-o zi plina de descurajare si slabita pentru ca nu mincasem de saptamini, Dumnezeu mi-a atras atentia la povestea asta si mi-a pus in inima sa fac trei lucruri.

M-am retras, m-am izolat de orice - incluzind ginduri straine si ginduri de ingrijorare. Cind ma gindeam la sanatatea mea si neputinta in care am ajuns inima imi era tulburata si eram descurajata toata ziua. Asa ca aveam nevoie sa-mi pun gindurile in Adevarul Lui Dumnezeu si in speranta pe care o da Cuvintul Sau indiferent ce simtaminte aveam in mine. Aveam de asemenea nevoie sa ma deschid pe mine sa accept tot ceea ce Dumnezeu intentiona pentru viata mea. A fost o experienta foarte puternica sa imi deschid miinile si sa le intind pe patul meu de suferinta si sa spun: "Doamne, ma incred in Tine…viata si sanatatea mea. Ajuta-ma sa accept Voia Ta si foloseste-ma pentru Gloria Ta. Si ma daruiesc trup si suflet numai Tie."

In cele din urma a trebuit sa-mi ridic ochii la Christos, Soarele, sursa mea de putere. Ca sa reusesc acest lucru, m-am ancorat in toate binecuvintarile pe care le-am avut in viata mea pina in acel moment:familia mea, sotul meu care este un om a Lui Dumnezeu, si speranta mea de viitor, ca o sa-mi petrec eternitatea cu Domnul si Salvatorul meu…si inca multe alte binecuvintari.

Evrei 12:1-3 spune...”Si noi dar, fiindca sintem inconjurati cu un nor asa de mare de martori ,sa dam la o parte orice piedica si pacatul care ne infasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavirsirea credintei noastre, adica la Isus, care pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea,a dispretuit rusinea si sade la dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu .Uitati-va dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre”.

CUIBUL FARA PENE...

Din "Above the Storm"

de Carol Hopson

Traducere de Rodica Botan

"Puii de vultur au un trai grozav. Isi incep viata intr-un cuib moale, facut din pene fine, pe care mama-vultur si le-a smuls de pe piept si le-a asezat in asa fel incit puii sa aiba mult confort. Tata-vultur aduce si el… jucarii si mincare si le implineste toate nevoile. Viata e buna, placuta, fara nicio grija…

Dar vine o zi cind viata se schimba… Fara nici un anunt prealabil, mama-vultur incepe sa faca curatenie generala si sa arunce toate penele cele moi din cuib, apoi arunca chiar si frunzele si crengutele marunte din care cu atita dichis a construit cuibul in asteptarea puilor… Nu mai ramine absolut nimic decit crengi mari care zgiriie si de care micutii vulturi trebuie sa se prinda bine cu gherutele lor tinere. Viata nu mai e placuta. Mai degraba inspaimintatoare!!! Si apoi mama-vultur mai pleaca din cuib pentru o vreme, si ei trebuie sa se descurce singurei. Oare ce s-a intimplat? De ce este mama-vultur asa de cruda?

Zi dupa zi acuma trebuie sa se cazneasca asa, tinindu-si cu greutate echilibrul pe crengile alea mari si lipsite de confort din care este facut scheletul ala de cuib… ca sa nu cada cumva prin gaurile mari ce au aparut pe fundul cuibului. De ce a devenit viata asa de grea si ce s-a intimplat cu mama lor iubitoare? Pare imposibil ca aceasta mama inca ii iubeste din moment ce ii lasa sa treaca prin greutatile astea…zi dupa zi?! Dar puii de vultur vad doar lipsa lor de confort… si nu vad scopurile acestor greutati prin care trec.

Vedeti voi, mama lor stie ce anume trebuie sa-i invete pe pui - pentru ca ei sa se dezvolte bine, sa creasca si sa-si intareasca ghearele care sint asa de importante pentru supravietuirea lor. Ghearele le vor folosi mai tirziu sa vineze iepuri, sau pesti, sau alt vinat, o indeletnicire necesara pentru tot restul vietii lor. Dar in stagiul primar al existentei lor, micutii vulturi sint inconstienti ca acest tratament crud este pregatirea lor pentru succes in viata. Fiecare zi in care se balanseaza pe crengile alea aspre din cuibul lor lipsit de confort va intari ghearele lor, si astfel se vor pregati pentru viata.

La fel ca micutii vulturi, si noi uitam ca greutatile prin care trecem sint pentru a ne intari, nu pentru a ne distruge…"
………………..
Cit adevar in cele scrise de Carol… Cum plingem si noi adesea dupa penele moi din cuib… Voi va regasiti in povestea asta? Ca eu ma si vad croncanind nemultumita pe un bat, in cuibul asta imens de vulturi, incercind sa-mi tin echilibrul…

Si am mai tras o concluzie. As fi fost o mama mai inteleapta daca as fi citit la timp povestea asta scurta. As fi stiut cind anume sa arunc din cuib penele… Voi, parinti, luati invatatura! Dragostea nu inseamna totdeuna puf si confort… ci mai degraba o scoala a vietii potrivita. Tatal ceresc este cel mai bun parinte… si El asa Isi invata copiii - oare de ce nu m-am gindit la asta niciodata?

SA NU NE JUCAM CU SUFLETUL...

"oldies but goldies": Cel mai scurt discurs al (fostului) CEO de la Coca Cola

„Imaginati-va viata ca pe un joc in care jonglati cu cinci mingi in aer.
Acestea sunt: Munca, Familia, Sanatatea, Prietenii si Spiritul, iar voi incercati sa le pastrati pe toate in aer.

Veti intelege insa foarte curand ca Munca este o minge din cauciuc. Daca o veti scapa, va sari revenind la voi. Dar celelalte patru sunt bile de sticla. Daca veti scapa una dintre ele, aceasta ar putea fi definitiv afectata, crapata, zgariata, deteriorata, sau chiar distrusa. N-ar mai putea fi niciodata asa cum a fost la inceput. Trebuie sa intelegeti asta si sa actionati in consecinta.”

Munciti eficient in timpul orelor de munca si plecati de la birou la timp!
Acordati timpul necesar familiei voastre, prietenilor si odihniti-va indeajuns!

Valoarea are cu adevarat valoare doar atunci cand este apreciata...
..........................
Am primit cele de mai sus, dar desi cuvintele sint intelepte - nu mi se par suficiente. Pina la urma, viata noastra pe pamint se sfirseste, nu conteaza cita grija avem de acest trup. Viata in trup este limitata. Ce facem insa cu sufletul care va trai in eternitate? Unde il trimitem? Are doar doua destinatii: iad si rai. Sintem responsabili de alegerea acestei destinatii... si ACUM este timpul cind putem sa alegem...

IMPREUNA

     Ani de-a rindul, oamenii de stiinta au cautat sa inteleaga cum pot furnicile rosii (fire ants - furnici de foc) al caror corp este mai dens decit apa sa supravietuiasca inundatiilor care ar trebui sa le distruga. Cum pot aceste colonii intregi de furnici sa formeze o pluta din insasi corpurile lor si sa pluteasca pe ape cu saptaminile.
     Un articol din Los Angeles Time dezvaluie cum niste ingineri de la Institutul de Tehnologie din Georgia au descoperit ca firele mici de par de pe corpul furnicilor pastreaza intre ele bule de aer. Si aceastea le ajuta pe miile de insecte care ar fi distruse daca ar pluti singure pe ape sa supravietuiasca atunci cind stau impreuna si formeaza un petec viu din corpurile lor ca o pluta.

     Noul Testament vorbeste adesea de nevoia noastra de a fi conectati cu alti urmasi ai lui Christos, ca sa supravietuim si sa crestem spiritual. In Efeseni 4, Pavel scrie... "ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, purtati de orice vint de invatatura..." ...si adauga... "ci, credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Christos. Din El tot trupul, bine inchegat si strins legat, prin ceea ce da fiecare incheitura, isi primeste cresterea, potrivit cu lucrarea fiecarei parti in masura ei si se zideste in dragoste." Verset 14-16.
     Singuri, ne scufundam - dar impreuna si adunati in jurul lui Christos putem sa calatorim prin orice furtuna.
David Mc Casland
Traducere de Rodica Botan
.............................
     Traim astfel de zile cind atmosfera din jurul nostru este aproape sufocanta. Nu stati singuri... stiu ca multi sint in depresie, deznadajduiti, si hartuiti de viata, si de cel rau, si de situatii... fiecare stim care sint. Cautati pe cineva cu care sa puteti avea partasie, cu care sa va incurajati, cu care sa va mingaiati si de ce nu... cu care sa va rugati - ca mare putere are rugaciunea. Si daca a fost vreodata un timp potrivit ca sa strigam catre El... acum este.
   
      

PATRU FAZE IN CRESTEREA COPIILOR...

Cindva - eram trecuta de 20 de ani, in Romania, cineva mi-a povestit de o carte care discuta tocmai aceste faze in cresterea copiilor, faze descrise mai jos . Cartea era scrisa de un calugar. Ideile astea asadar, nu cred ca sint strict originale, dar pot sa spun din experienta mea de parinte ca, indiferent de provenienta, sint foarte practice, si orice parinte ar trebui sa fie constient de ele.

………………………………………….
Cele patru faze in cresterea copiilor.
Rolul unui parinte se schimba odata cu virsta copilului. Care este rolul pe care il ai acuma?
De Bob Hostetler
(tradus Rodica Botan )

A venit ca un soc. In timp ce povesteam ceva cu prietenul meu John, am mentionat printre altele faptul ca m-am dus in camerea fiului meu sa-l trezesc sa se pregateasca de mers la scoala. John, m-a intrerupt.
-Citi ani are Aaron? Amindoi stiam exact ce virsta are fiul meu.
-Saisprezece…am zis eu zimbind…
-Si de ce trebuie sa-l trezesti tu dimineata?
Am ramas fara raspuns. M-am simtit ca un om chel care inca mai poarta in buzunar un piaptan. Cumva, in aglomerata mea ocupatie de parinte am ramas cu obiceiul asta care facea sens doar cind erau copii la gradinita…dar care acuma era deja deplasat. Si in momentul ala am decis sa ma uit cu mai multa atentie la fazele din viata copiilor mei si viata mea ca parinte si sa stabilesc care sint portiunile unde mi-am prelungit atributiile si apoi sa le corectez. Si nu numai ca am introdus mai multa ordine in viata noastra dar am reusit sa pregatesc pe fiica mea Aubrey si pe fiul meu Aaron, mult mai bine pentru viata de adulti si pentru stagiul lor de independenta care este atit de aproape.

PRIMA FAZA - COMANDANT

In primii ani de viata ai unui copil, parintele face totul pentru el. Parintele mai functioneaza si ca un dictator benevolent, spunindu-i copilului de cine sa asculte, ce sa manince, cind sa mearga la culcare, cum sa indeplineasca anumite treburi marunte.

In faza asta , parintele are slujba de a-si incuraja cu dragoste copilul de la starea de a fi disciplinat de parinte la a invata sa fie disciplinat - sa aiba o disciplina proprie pe care copilul sa invete sa si-o impuna el insusi. In a refuza sa iti corectezi copilul - de fapt un parinte refuza sa il iubeasca …"Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste, il pedepseste indata." Proverbe 13:24

In anii copilariei lor, ca parinte am folosit adesea frazele…"Da, pentru ca…" sau "Nu , pentru ca…" Nu numai ca am dictat actiunile copiilor mei dar mi-am asumat si rolul adesea obositor de a explica motivele pentru care unele lucruri erau favorabile si indicate pentru ei sau dimpotriva le erau interzise.

FAZA A DOUA - COACH (Antrenor)

Am folosit vacantele de vara ale lui Aubrey si ale lui Aaron sa-i invat despre munca si rasplata pentru munca - le-am luat interviuri, i-am angajat in anumite functii pentru anumite munci in jurul casei sau ale gradinii si in mod ocazional i-am si dat afara din functiile lor. Ideea a fost nu numai sa-i invat cum este in lumea reala in care traim dar sa ii si incurajez totodata in timpul asta de crestere a lor din starea de a le da directii precise pina la a-i invata sa stie sa se orienteze si singuri, dindu-le cu fiecare treaba care o faceau din ce in ce mai multe responsabilitati.

De cele mai multe ori i-am ajutat clarificind alegerile ce aveau sa le faca ei insisi - si nu dindu-le ordine ce sa faca. M-am pomenit folosind des fraza…"Ai prefera sa faci asta…sau aialalta?" Bineinteles ca nu i-am tentat sa faca ceva nebunesc sau gresit; fraza era doar un instrument ca sa-i ajut sa capete experienta in a lua decizii singuri. De exemplu…am interbat: " Preferi sa pleci acuma la Biserica ca sa ai timp sa stai de vorba cu prietenii tai inainte de serviciu, sau sa mai intirzii si sa mergi direct la clasa de Scoala Duminicala?"

FAZA A TREIA - COUNSELOR (Sfatuitor)

Daca inca nu ati experimentat - vine vremea…Vine vremea cind fiecare parinte ajunge sa nu mai fie influenta principala in viata copilului lui. Treaba unui parinte este de fapt in aceasta faza sa incurajeze cresterea starii de independenta a copilului lui de la dependenta de parinte la independenta totala. Faza asta este faza anilor pubertatii cind este rezonabil deja sa iti asumi ca un copil intelege ce este drept, ce este bine, si ce este bun.

Dar, multi dintre noi continuam sa ne purtam ca parinti cu copiii nostri in pragul adolescentei ca si cind inca sint la gradinita sau in clasele elementare. Cind copiii nostri incep sa traga de haturi, ca niste cai tineri care vor sa alerge, noi tinem tare de haturi- ca si cind ar fi gresit din partea lor sa doreasca independenta. Dar asta este exact menirea anilor de adolescenta. De fapt ar trebui chiar sa ii incurajam sa devina independenti indrumindu-i in directia potrivita.

Fraza cu care am operat in stagiul asta din viata lor a fost…" Asta este o decizie pe care tu o poti face si singur…" Cind copiii mei veneau la mine sa-mi ceara permisiunea, adesea ii chestionam despre ce ar face daca ar avea libertatea de alegere. I-am incurajat sa isi asume responsabilitatea in luarea deciziilor si au raspuns bine acestui nou sistem de intelegere. Le-am oferit sugestii, i-am prevenit despre eventuale consecinte la unele dintre deciziile proaste care le faceau, dar pe cit posibil am incercat sa ii las sa faca singuri alegeri si sa ia decizi bazati pe propriile lor aprecieri.

Bineinteles, riscul pe care mi l-am asumat a fost ca copiii mei sa faca alegeri proaste…si citeodata este exact ce s-a intimplat. Dar incet, incet, au devenit din ce in ce mai capabili sa isi gaseasca drumul potrivit si sa aiba mai mult discernamint si stabilitate.

FAZA A PATRA -CONSULTANT

Nu sint cuvinte potrivite sa descrie crimpeiele incilcite de emotii pe care le are un parinte cind pleaca din parcarea caminului studentesc unde si-a lasat copilul in primul an de facultate. Este infricosator …la atit de multe nivele. Dar este mult mai putin infricosator daca parintele a navigat corect alaturi de copilul lui prin primele trei stagii de viata.

Atributiile unui parinte nu se termina aici la faza asta; nu mai au un rol atit de activ sau proactiv, ci rolul este acela de a astepta rabdator si de a sta la dispozitia copilului lor cind este nevoie. Ca si Solomon , care i-a spus fiului sau…"Fiule fii intelept si inveseleste-mi inima…"Proverbe 27:11…si parintele de-acuma trebuie sa spere, sa se roage si sa astepte.

Fiecare faza din viata copilului nostru are problemele si greutatile ei; dar faza a patra este inca cea mai dificila pentru ca ea cere parintelui sa lase friele din mina…sa le dea drumul copiilor sa mearga singuri… Aproape doua decade parintele a fost comandantul copilului, antrenorul lui, sfatuitorul lui…dar incercind sa prelungesti oricare din aceste roluri va invita din partea copiilor doar rezistenta si probabil o groaza de resentimente.

Asa cum am procedat si in celelalte faze, am gasit o fraza care sa ma ajute sa conversez cu copiii mei…"Spune-mi daca iti pot fi cumva de folos …" Fraza asta m-a ajutat sa-mi reafirm faptul ca le stau la dispozitie la nevoie si in acelasi timp le arata ca le respect independenta.

O sa intelegeti ca fazele astea nu sint in totalitate exacte ca durata sau destul de stiintifice. Citeodata se amesteca intre ele in special la trecerea dintr-o faza in alta…si o faza poate incepe mai devreme si inainte ca ultima faza sa se fi terminat complect. Si copiii mai dificili vor avea nevoie de un unghi mai mare sau mai mic de flexibilitate trecind de la o faza la alta…Dar…in general, am realizat ca doar cu putina atentie din partea mea la faza curenta si la cea in care treceam a produs o perspectiva destul de sanatoasa in munca mea de parinte.

MUNCA DE FIECARE ZI...

 

     Unii credinciosi au crescut cu ideea gresita ca munca este un blestem adus asupra omenirii de pacatul lui Adam si al Evei. Daca nu le corectam, aceste idei vor sugera cumva ca ceea ce facem la lucru fiecare din noi zilnic nu este important pentru Dumnezeu- sau in cea mai buna instanta nu este atit de important ca si munca unui misionar sau a unui pastor. Dar Geneza 1;26-31 ne spune altceva...
     Invatam in primul rind ca Dumnezeu El Insusi lucreaza, creatia fiind evidenta acestei munci si faptul ca a saptea zi S-a odihnit de munca care o facuse. Apoi descoperim ca noi am fost facuti dupa chipul si asemanarea Lui ( v.26), si ca ne-a dat stapinire peste creatia Lui. Asta sigur spune ca noi trebuie sa muncim sa stapinim aceasta creatie. Asta cu siguranta implica munca - o munca nobila, pentruca Dumnezeu cind s-a uitat la tot ceea ce crease a spus ca toate sint "foarte bune"(v.31).
     Nu trebuie sa ne scape nici faptul ca munca a fost declarata buna inainte de a intra pacatul in lume. In alte cuvinte, munca n-a fost rezultatul caderii omului in pacat, si deci nu este un blestem. Gasim aceasta idee din nou in Geneza 2, cind Dumnezeu l-a luat pe om si l-a pus in Gradina Eden ca s-o ingrijeasca (v15).
     Atunci...hai sa ne apropiem de fiecare zi de munca- la servici sau acasa facind alte treburi sau activitati pentru familia noastra, cu o convingere ca ceea ce facem este nobil si ne da demnitate la fel cum Dumnezeu a lucrat la creatia Lui cu noblete si demnitate.
Randy Kilgore
tradus Rodica Botan

TRANSPIRATIE...CE-ATI CREZUT?

DATA VIITOARE CIND AI CHEF DE SCANDAL...

Din "Peace in the Midst"
de Carol Hopson
tradus Rodica Botan

“Ascultati-ma, oameni cu inima impietrita, vrajmasi ai neprihanirii! Eu imi apropii neprihanirea: nu este departe; si mintuirea Mea nu va zabovi. Eu voi pune mintuirea Mea in Sion si slava Mea peste Israel.” Isaia 46:12-13
…………………….

Nu sint obisnuita sa zbiere nimeni la mine. Dar intr-o zi am tras masina intr-o parcare dupa care am asteptat cu rabdare pina ce soferul si-a scos masina de acolo si locul a ramas liber. Si cum imi bagam masina in spatiul respectiv, deja jumatate inauntru, o alta masina a scirtiit rotile dupa colt in timp ce o doamna claxona de zor – apoi a deschis fereastra si mi-a facut o tratatie speciala cu o varietate de cuvinte care nu erau menite pentru urechile umane. In timp ce inima imi batea cu putere, am deschis si eu fereastra si am incercat sa-i spun ca am sa trag masina afara si am sa-i dau ei spatiul de parcare , numai sa-mi faca loc sa ies. Din nefericire, avalansa de cuvinte a continuat si n-am putut sa strecor in discutie nici un cuvintel. Apoi a bagat piciorul in acceleratie si s-a dus si a parcat citeva spatii mai incolo.

Am iesit din masina dar n-am putut sa ma duc sa-mi vad de treburi pina n-am gasit-o . Vedeti, am vrut sa ii spun ca pentru mine spatiul ala de parcare nu avea nici o insemnatate si nu merita aceasta confruntare. Asa ca m-am tot plimbat in sus si in jos pina ce am vazut-o venind spre mine. In timp ce se apropia de mine din ochi ii curgea furia. Dar eu m-am grabit sa o intimpin cu un zimbet si i-am spus …”Imi pare rau ca te-am ofensat. Nu te-am vazut, ca daca te vedeam ti-as fi lasat bucuroasa locul de parcare. Asta am tot incercat sa-ti spun. Te rog sa ma ierti.” Femeia a ramas fara cuvinte! Si-a deschis gura, dar nici un sunet n-a iesit. Statea si ma privea fara sa inteleaga ce s-a petrecut.

Dupa ce am facut ceea ce am putut ca sa restabilesc pacea, am dat sa intru in magazin. M-am indreptat catre cosurile de la magazin si cum incercam sa trag de unul ca erau agatate unul de altul, aud pe cineva in spatele meu…”Te rog…lasa-ma sa te ajut!” Femeia care ramasese fara cuvinte in parcare…si-a gasit in sfirsit limba.

……………

Cite binecuvintari si cita dragoste si indrumari din partea Domnului am pierdut pentru ca am fost prea ocupati sa ne certam sau sa ne aparam drepturile noastre? Cind tipam si argumentam cu El despre lucrurile care nu ne plac, cind ne aratam amaraciunea, minia, neascultarea, nu sintem capabili sa-I auzim vocea cind ne spune…”Nu ti-am spus ca, daca vei crede, vei vedea slava Lui Dumnezeu?” Ioan 11:40

NECUPRINSA DRAGOSTE...

      Intr-o zi, pe marginea marii statea o femeie si plingea . Intrebata de ce plinge a raspuns ...
-Toata viata mea am dus lipsa de absolut toate lucrurile. Este pentru prima data in viata cind vad ceva ce este destul...Sint coplesita de aceasta priveliste...
................................
     Majoritatea lucrurilor pe lumea asta sint limitate. Toate-s cu masura. Doar dragostea Lui Dumnezeu fata de noi nu are margini- pentruca orice am fi facut...singele Lui are puterea sa acopere orice pacat. Nu exista pacat pentru care sa nu fi murit Christos, si nu exista persoana pentru care sa nu se fi jertfit.
     Vreau sa va amintesc insa ca si timpul nostru pe planeta este ...limitat. O matusa de-a mea tocmai ce a trecut la Domnul- Tanti Florica Rusu de la Lipova. Timpul ei s-a expirat. Am vorbit cu fiul ei Rusu Ninel acu' seara si imi spunea cum zilele astea intreaga viata i-a trecut prin fata ochilor - si imi spunea ca nu i-au mai ramas decit amintirile ce le avea cu mama lui...restul s-a dus. Avea planuri sa o aduca inca odata pe matusa in America...si mai stiu eu ce...dar ...toate planurile  s-au risipit ...
     Si cu toate acestea, in tristetea serii si in toata durerea acestei pierderi se ascunde si o bucurie- aceea a regasirii. Intr-o zi vom fi din nou impreuna in vesnicii. Datorita dragostei Lui Christos care este suficienta pentru fiecare dintre noi- care nu este data cu pipeta, cu masura, cu zgircenie... ci ne acopere TOATE pacatele- putem si in mijlocul durerii sa cintam victoriosi.
     Stiu ca sint din cei care citesc aici si in alta parte si sint familiarizati cu ce spune Biblia. Dar...nu li s-a parut inca potrivit momentul sa faca o alegere de viitor. Daca nu trebuie sa va grabiti pentruca dragostea Lui Dumnezeu este infinita si ajunge pentru toti...trebuie totusi sa o faceti pentruca timpul nostru pe pamint nu este nelimitat. Si nici unul dintre noi nu sintem stapini pe ziua de miine...
     In seara asta va las cu acest gind...Dragostea Lui Dumnezeu este fara margini...dar timpul nostru este  socotit in ani, luni, saptamini, zile, ore, minute...si uneori chiar secunde...Sa fim chibzuiti!
(08/27/2012)