CUVINT DE INCURAJARE

"Domnul este linga toti cei ce-L cheama, linga cei ce-L cheama cu toata inima. El implineste dorintele celor ce se tem de El, le aude strigatul si-i scapa". 
Psalmul  145:18-19

CU COPII SAU... FARA?!

     Am o colega la fel de tare de cerbice ca si mine. Cu probabil 15 ani in urma, cind am incercat sa ma apropii de ea, am crezut ca niciodata nu o sa putem fi cu adevarat apropiate. Avea ceva in ea care se alarma ori de cite ori simtea ca te apropii de sufletul ei. In timp am inteles ca pierduse un copil - cel mai mare fiu al ei, ajuns la anii adolescentei, murise in urma unui accident de masina. Un tip beat la volan l-a lovit pe o trecere de pietoni. Macki, ca asta este numele ei... era suparata pe Dumnezeu.
     Cum ce vorbesc eu adesea aduce pe Creatorul pamintului in discutie, avea asa o stare de nervi ori de cite ori auzea de Dumnezeu. Nu ca as fi incercat sa ii tin predici... nu. Dar nici nu am sa Il exclud pe Dumnezeu din vreo discutie acuma ca nu-i convine lui... cutare. Azi de pilda i-am povestit unui coleg pilda fiului risipitor. Tocmai mi se plingea ca se muta cu sotia, si fetita lor de 18 ani nu vrea sa se mute cu ei. Si i-am explicat cum Tatal fiului risipitor i-a dat ce a cerut si l-a lasat sa ajunga la porci. Si i-am explicat ce educatie a primit fiul risipitor uitindu-se la roscove. S-a uitat omul la mine lung... a dat din cap intelegind ca uneori trebuie sa-i lasam pe copii sa sufere ceva consecinte, ca altfel nu pricep nimic despre viata.
      Tot asa, folosindu-ma de povesti din astea pline de invataturi sau povestind cite ceva din felul in care Dumnezeu ma tot ciopleste sau ma scapa de te miri ce poveri, am continuat sa imi intretin prietena de la lucru de-alungul anilor. Si stiti ce? Cu placere am realizat cum si-a lasat garda jos si cum a acceptat incet, incet sa discute despre subiecte pe care la inceput le respingea cu vehementa. S- a schimbat intr-atita, incit astazi putem sa vorbim despre credinta, Biblie, Dumnezeu si... sa fim de acord.
      Am fost de multe ori tentata sa ma lipsesc de prietenia ei - doar ca simteam ca pe undeva amindoua avem multe lucruri in comun: mame care si-au crescut singure copiii, femei care au luptat sa se intretina si sa nu fie pe ajutor social sau traind din mila altora. Sacrificind si luptind pentru ceea ce credem ca are valoare. Ieri a inteles ca nu-s in apele mele si m-a chemat sa luam lunch-ul impreuna.
     Asteptind sa ne vina mincarea si mestecind la o felie de piine adusa de chelnerita, am intrebat-o asa pe neasteptate:
     - Daca ar fi sa iei viata de la inceput, ai mai vrea sa ai copii?
     -Nu!!! A venit raspunsul ei in urmatarea secunda. Am zimbit amindoua si au urmat citeva minute de tacere. Amindoua ne-am imaginat cum ar fi viata fara sa avem copii. Si cu toate necazurile si problemele, dezamagirile si ingrijorarile noastre vizavi de odraslele noastre... ne-am privit din nou si am zimbit cu inteles. Nu... viata fara copiii nostri nu ar mai avea nici un rost.
     Si atunci ce ramine de facut? Nimic altceva decit sa aruncam asupra Lui toate necazurile noastre si toate ingrijorarile si problemele de tot felul. Si Iov avea un obicei bun sa aduca mereu jertfe pentru fiecare din copii lui.
      Astazi i-am urmat exemplul lui Iov.

      Doamne, asculta-mi rugaciunea, ca numai Tu ne poti ocroti odraslele de orice ar fi sa planeze asupra lor! Pazeste-ne Tu copiii de cel rau si tine-i strinsi linga Tine! Amin.
   

CEVA GINDURI SIMPLE...

     Oriunde ai citi in Biblie, Cuvintul scris are ceva de spus... si i se adreseaza inimii in atitea forme... Astazi citeam: "El a mai zis: "Cu ce vom asemana Imparatia lui Dumnezeu sau prin ce pilda o vom infatisa? Se aseamana cu un graunte de mustar, care, cind este semanat in pamint este cea mai mica dintre toate semintele de pe pamint: dar dupa ce a fost semanat, creste si se face mai mare decit toate zarzavaturile, si face ramuri mari, asa ca pasarile cerului isi pot face cuiburi la umbra lui." ( Marcu 4:30-32).
     Ce mi se pare mie frumos in Cuvintul Scripturii este simplitatea oricarei idei. Primesc de multe ori intrebari si argumente in comentariile blogului meu, si adesea sunt atit de complicate, incit oricum ai raspunde, sigur ai sa gresesti - ca e posibil sa folosesti un cuvint gresit sau nepotrivit si sa fii inteles altfel, si unii sunt atit de avansati in telologie, din care au facut o stiinta foarte complicata, ca nu poti iesi cu ei la capat niciodata.
     Ma uit la ce zice Domnul Isus si ma bucur ca pe El Il pot intelege. Iaca numai aici. Saminta este mica... si o punem in pamint - astia suntem noi, ca am fost facuti din pamint. Si saminta asta se dezvolta si creste... nu pamintul este responsabil pentru crestere - ci saminta facuta de Dumnezeu. Noi suntem doar mediul necesar dezvoltarii semintei. Noi suntem cutia aia de pamint... Si daca saminta este lasata sa creasca asa cum a fost planuit de catre Creatorul ei si al nostru, ea va creste in mod surprinzator de mare.
     Fara stiinta multa, fara mofturi, ghiveciul meu (trupul meu) de pamint poate creste ceva ce sa ofere un loc pentru pasarile cerului - o alta dimensiune - care sa poata sa isi faca temporar casa in spatiul acesta crescut din cea mai mica saminta posibila...
      Iaca filosofie pentru sufletul meu! Iaca teologie pe care o pot intelege fara sa fi fost pe la scoli inalte. Asta nu inseamna ca nu cred in educatie, ca nu-i respect pe cei care studiaza teologia etc. Dar nu vad de ce m-ar bizii pe mine la cap cind eu ma simt in largul meu citind Biblia si bucurindu-ma de ce-mi spune mie Cuvintul Lui. Daca mai apuc sa si aplic... eu sunt in al noualea cer.
     De pilda, de aici invat ca oricit ar fi de mic efortul meu de a imprastia Cuvintul in jur, aceasta saminta are puterea cit e ea de mica sa faca lucruri surprinzatoare. In loc sa desfac firul in patru si sa analizez ideea ca un teolog care nu sunt, eu atita am inteles citind Cuvintul Sfint - ca saminta trebuie sadita... in pamint. Biblia zice sa mergem si sa propovaduim Cuvintul la toti oamenii. Acuma sunt oameni mai educati, si altii mai putin, si altii intre aceste extreme - oameni de tot felul. Unde ma pot duce decit intre granitele existentei mele, intre oamenii din locul unde locuiesc, intre oamenii cu care lucrez, unde ma poarta nevoile sau interesele vietii mele; iar aici pe blog, intre cei care ma citesc.
     Cred ca este de datoria noastra sa imprastiem Vestea cea Buna, nu sa o filozofam. Unii sunt chemati sa studieze teologie? Bun... sa o faca altundeva. Acolo unde oameni cu astfel de aptitudini pot sa mentina o conversatie pe tema respectiva... sau sa dezbata. Fariseii si saducheii aveau pareri diferite despre Cartile lui Moise. Domnul Isus are foarte putina tangenta cu mintile lor sclipitoare. Nu neaparat Se preocupa sa le spuna care are dreptate. El a venit cu scopul de a cauta si de a mantui ce era pierdut. Si asta ar trebui sa devina prioritate pentru noi, cei care credem ca am preluat de la El sarcina asta.
     Deci, pentru cei simpli ca si mine... saminta este destula, si in cele trei versete este toata stiinta de care avem nevoie. Noi suntem pamintul... pamintul e pamint... nu face nimic decit primeste saminta si o lasa sa stea acolo nederanjata, pina cind saminta care are viata in ea incepe sa se dezvolte si sa creasca. Poate doar trebuie sa udam pamintul cu apa vietii. Sa fim un pamint bun... asta-i o concluzie buna. Apoi daca vrem sa facem voia Lui, sa aruncam si noi saminta asta miraculoasa pe unde suntem. Biblia zice ca o parte din saminta va cadea in pamint bun, alta intre spini sau mai stiu eu ce drum batatorit. Va spun un secret... aruncati saminta fara grija, ca este destula. Nu va economisiti ca nu stiti niciodata daca nu se moaie pamintul cel mai tare... poate cineva l-a udat cu lacrimi si a facut pamintul numai potrivit sa primeasca saminta.
    Asa ca... luati un sfat de la un om simplu: Apucati-va de treaba!
     

toleranta...

     Nu cred ca este un cuvint mai murdar si mai pacatos pe lumea asta decit "toleranta". Este motivul pentru care societatea noastra a ajuns in halul in care este. Raul si binele au existat intotdeauna, dar oamenii au putut sa faca distinctie intre ele. Dar toleranta le-a amestecat de nu mai stie nimeni ce sa creada.
     Citeam in seara asta despre un cuplu din Ecuador, daca nu ma insel. Ea... fusese un el; iar el fusese o... dinsa... si au devenit parteneri si au decis sa aiba un copil. Dinsul, care fusese dinsa, a ramas insarcinat. Si au avut copilul si se mai gindeau la unul inca. Acuma eram mirata de nu credeam ca ma mai pot mira mai mult; dar am citit unele comentarii, si atunci chiar ca am ramas uimita. Si ma intreb... saracul copil, pe cine va striga "mama" acuma? Nu... nu va mint. Asta este realitatea in care traim si despre care zicem zilnic ca nu se poate face mai rea decit este.
     Si raul a existat de la inceputul lumii... dar oamenii cel putin unii au avut totusi niste reguli dupa care s-au condus. Sunt lucruri care tin de bunul simt, de... natura omului. Cele zece porunci au stabilit o ordine si o rinduiala pe care miile de legi si reguli pe care le are societatea noastra nu pot sa o faca.
     Si cu toate ca raul a existat, oamenii au stiut sa separe ce era rau de ce era bun. Ca pe vremea aia nu cred ca era politica asa de dezvoltata si nu se nascuse inca cuvintul "toleranta"... Ca uite... ii tolerezi unui copil sa faca orice, il lasi sa aleaga singur ce e bine si ce e rau, si te trezesti cu un huligan la casa si o sa regreti pentru tot restul vietii. Si societatea in care am ajuns este in starea asta deplorabila, pentru ca din lipsa de interes, nesimtire, nepasare, sau mai stiu ce stare jalnica am avut pina acuma - de nu am luat atitudine la lucrurile rele din jurul nostru. Eu nu ma bag, pe mine nu ma intereseaza, daca nu ma afecteaza, nu ma amestec, pe mine nu ma priveste... asta a fost pozitia noastra vizavi de timpeniile din jurul nostru. Ba poate ne-am si distrat uitindu-ne la toate nebuniile si ne-o fi placut si noua daca nu sa facem ca ei, cel putin sa-i privim. Si ca si broasca aia care pusa pe soba se incalzeste treptat si nu realizeaza ca fierbe si va muri... asa si noi am lasat toleranta sa ne duca in punctul de unde nu mai este intoarcere...
     Legea lui Moise era atit de stricta cu privire la atitea lucruri rele - dar daca era stricta cu pacatul era pentru ca voia sa apere viata, sa apere binele. Ce inseamna sa tolerezi, daca nu sa iti omori incet constiinta si sa te lipsesti de o busola morala? Ne miram ca mor bisericile? Ca fiii si fiicele noastre o iau razna? Am tolerat prea multe si i-am crescut intr-o atmosfera toxica pentru ca nu am stiut sa stam linga Cuvint si sa ne aparam cu El impotriva celui rau.
     Ma gindeam astazi cum Obama si Hillary nu vor sa rosteasca cuvintele potrivite pentru starea de fapt a niciunui eveniment. Nu pot pronunta cuvintele "musulman, terorist"... le intorc frazele pe toate partile si le ametesca, dar nu spun ce trebuie spus. Asa cum atunci cind vorbesc de avort nu vorbesc despre un copil, ci de un fetus si alti termeni care sa ne faca sa credem ca nu-i o crima si nu-i un copil care este omorit cu singe rece. Si am tolerat termenii lor, si ni i-am insusit si noi... si usor am inghitit multe galuste pina cind acuma, in unele tari, au ajuns sa omoare copiii - eutanasia (cred ca asa ii zice in romana). Si nu la cererea omului, cit parintii cer sa scape de cite un copil bolnav. Si asta nu se numeste crima, ci ii spunem altcumva, ca sa para ca e altceva.
     Doamne, ai mila de noi... nu ne lasa sa raminem in starea asta de toleranta... ca este moarte sigura! Si nu o moarte trupeasca, cit una spirituala. Si drumul asta este alunecos, si periculos, si fara intoarcere. Ai mila de noi!...

DESPRE CINE-I CEL MAI...

     Discutau astazi la un program de radio despre cele patru anotimpuri. Nu... nu anotimpuri obisnuite, ci anotimpuri in relatiile dintre sot si sotie. Interesante lucruri, desi pentru mine nu mai prezinta decit interesul ce il au faptele diverse.
     Dar cit traiesti, tot inveti... si mi-a atras ceva atentia. Domnul Isus da un exemplu practic de cum trebuie sa fie un lider si, pe undeva, desi pare a fi o predica pe care am auzit-o adesea, nu este exact asa cum am auzit-o. Mai la toate nuntile se predica despre supunere. Nu ca ar fi ceva rau sau nebiblic... Doamne, fereste (desi mie mi s-a reprosat lipsa de supunere in trecutul meu indepartat)! Dar ma intreb de ce nu se predica despre spalarea picioarelor imediat dupa... ca Domnul Isus asa i-a invatat pe ucenicii Lui... ca cel care vrea sa fie cel mai mare si mai tare intre ei, trebuie sa-i serveasca pe ceilalti. Sa isi puna stergarul.
     Am un grup de oameni cu care lucrez (la un moment dat erau unsprezece, dar acum am mult mai putini). Suntem cel mai productiv grup de tehnicieni - oameni care stiu meserie - din compania noastra din toata California. Unul dintre motivele succesului nostru sta in faptul ca fara sa ma gindesc specific la textul asta, mi-am pus mereu stergarul. Cred ca asta e secretul... Poate si pentru ca sunt singura femeie din grup... sau poate pentru ca sunt cea mai in virsta... nu stiu. Dar uitindu-ma la felul cum ne descurcam noi in relatiile dintre membrii grupului din care fac parte si celelalte grupuri - suntem de invidiat, zic eu. Si atmosfera asta de a servi se... ia. Ii faci pe oameni sa doreasca sa reintoarca serviciile pe care le faci pentru ei... ii obligi sa iti raspunda cu aceeasi moneda, cu aceeasi atitudine.
     Sunt atitea lucruri minunate pe care le invatam din Scriptura; lucruri care ne-ar face viata mult mai usoara, mai frumoasa, mai interesanta. Este una sa vrei supunere amenintind, si alta servind pe cineva si facindu-l sa se simta obligat sa raspunda gesturilor tale frumoase cu aceeasi atitudine.
     Ca... uite... trece viata si toate trec, dar relatiile pe care le ai cu oamenii din jur par a fi singurele lucruri care conteaza la sfirsit... Si daca e importanta relatia cu oamenii din jur, cu familia... cit de importanta trebuie sa fie relatia cu Christos? Care din dragoste pentru noi a lasat cerul si a coborit sa ne serveasca, sa ne invete, sa ne demonstreze practic cum trebuie sa traim...
     Vrei sa fii cel mai mare si mai tare ? Pune-ti stergarul si ia ligheanul in primire!...

PROPUNEREA...

   

     "Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi si noua toate..." Asa zicea domnul Eminescu. Si stia el ce zice. Azi-noapte mi-a tiuit telefonul si m-a trezit din somn. Un mesaj isi facea aparitia pe facebookul meu. Nu stiu cum de l-am auzit pe asta. Poate fiindca era fost mai interesant ca altele... stiu si eu? Oricum... m-am distrat copios. Am ris de una singura, ca mi-a trecut somnul o vreme.
      N-am sa spun de la cine era pentru ca nici eu nu stiu de la cine. Oricine isi poate da orice nume si sa se prezinte sub orice forma pe internet. Dar mesajul era de la cineva care voia numarul meu de telefon pentru  prietenie si o eventuala casatorie. Cel putin asa zicea mesajul...
      Acuma, majoritatea stiti ca am 61 de ani trecuti... am pasit in 62. La virsta mea ma straduiesc sa ma tin de volan pina la lucru si inapoi si sa pastrez ritmul normal de altadata, dar pe la unele capitole am ramas cam in urma. M-am mutat de peste un an in alta locuinta, si jumatate de garaj inca este plin cu boarfe in cutii nedesfacute, la care... interesant, nu le-am dus lipsa. Dar asta din lipsa de energie. Astept sa imi vina nepoata de la Vancouver sa mi le aranjeze ea. Ca tot ea le-a aranjat si pe celelalte anul trecut.
      Ce sa zic?... O viata intreaga am alergat aiurea dupa fata Morgana (trebuie sa recunosc) pina mi-au venit cumva mintile la cap si m-am linistit bucurindu-ma de independenta mea si de binecuvintarile pe care Domnul in mila Lui si in dragostea Lui le-a revarsat peste mine. Ce ziceti? Sa ma apuc acuma sa tulbur limpezi ape ale batrinetii...??? Nu eu... nicidecum... no way... nu categoric, niciodata!!!
      Am ris de una singura. Am sunat-o pe fiica mea cea mai tinara azi-dimineata si i-am zis sa-si caute rochie de domnisoara de onoare. Prima data a raspuns speriata. Nu putea intelege... Nu stiu cum sa va spun... poate nu sunteti toti de acord cu mine - dar tara arde, si noi ne taiem bretonul... scurt.
       Gluma a fost buna... cred. Realitatea este ca timpurile sunt scurte si venirea Domnului este aproape. Ne ocupam noi de ce este important? Daca Domnul vine asa... pe neasteptate ca... mesajul meu de azi-noapte... (LOL)... suntem noi gata sa Il intimpinam pe norii cerului sau inca ne cautam in cap unul pe altul?
      Stiu... unii veti ride ca nu stiu sa scriu, si altii veti ride despre ce scriu. Dar viata este facuta din momente simple din astea, caraghioase sau nu, carora le dam mai multa importanta decit lucrurilor serioase la care ar trebui sa ne gindim.

VINE DOMNUL, fratii mei. SUNTEM noi GATA? Candelele pline? Tinuta de nunta? Suntem in asteptare?

"Pentru ce sunteti asa de fricosi? Tot n-aveti credinta?"

Marcu 4:40...
Este ora 5 dimineata. Cautind sa imi gasesc compasul zilei, am citit "Potolirea furtunii" scrisa de Marcu. Si m-am gindit ca poate si voi aveti astazi vreo furtuna in viata voastra. Asta e tot ce am timp sa zic, ca am intirziat deja sa ies pe usa, ca sa merg la lucru. Dar cita diferenta face Cuvintul Lui de astazi in viata mea? Spuneti voi!...
Ca mie mi-era frica cu 5 minute inainte...
     Urmatorul verset zice ca i-a apucat o mare frica pe ucenici. Mie mi se pare ca ar trebui sa ne linistim. Ei se intrebau "Cine este Acesta de Il asculta chiar si vintul, si marea?" Noi stim Cine este... deci sa avem credinta. Nu-i asa?

O lume perfect.... aaaaaahh!

     Nu ca nu mi-ar placea sa fiu iarasi tinara... dar daca imi fac corect socotelile, spun drept ca nu mi-ar mai placea sa fac prostiile pe care le-am facut in viata. Mi-ar placea sa intorc timpul inapoi, dar numai daca as putea avea mintea de acuma, daca as ramine Stan Patitul care sunt astazi, ca sa pot evita anumite locuri, si lucruri, si... persoane. Ma uit inapoi cu groaza si rusine de multe ori la vechile mele alegeri... si la aroganta cu care am inlaturat de cele mai multe ori sfaturile celor mai in virsta.
     Da, s-a ajuns la o cunoastere mult mai inaintata in zilele noastre; dar ce prapastie este intre inteligenta si intelepciune, intre cunoasterea unor lucruri si capacitatea de a gindi corect si de a lua hotariri potrivite si intelepte! Guvernele noastre au cunostinte adinci, si inalte, si lungi cit pamintul, si late asupra oricarui subiect - si totusi, iau niste hotariri de te crucesti - numai harababura pe care au facut-o americanii amestecindu-se in viata tarilor arabe. N-au inteles deloc felul cum gindesc si traiesc acesti oameni. Saddam Hussein si nebunul din Liberia stiau ei ce stiau despre arabi. Nici vorba ca erau si ei nebuni, dar s-au descurcat in nebunia aia mai bine decit inteligenta americana - zic eu, care nici eu nu stiu multe.
     Dar desi ne afecteaza si pe noi tot ce se intimpla pe fata pamintului, gindurile mele de azi sunt mai degraba despre viata la sol... a omului de rind care face alegeri proaste, de multe ori dintr-o mindrie nemotivata (ca absolut nimanui nu-i pasa cum aratam de bine), nevrind sa invete din experienta celor mai in virsta. Solomon zicea ca tot ce a fost o sa mai fie. Eminescu a copiat ideea in "Glossa" atit de frumos... dar daca nu o aplicam... nu putem sa ii savuram sanatoasa rezolvare. De-aia pretuiesc invataturile pe care le-am cules din viata uneori cu lacrimi si amare suspine. Lectiile mele cele mai pretioase - pe care nu le-as da nici daca mi-ar putea da cineva tineretea inapoi.
     M-am intrebat de ce oare cei tineri au asa o problema sa invete din greselile celor mai in virsta? Pai... mi-am raspuns tot eu... care greseli? Ca te uiti la oameni cum se prezinta care mai de care mai perfect... in biserica in societate, la lucru... Nu face nimeni nicio gresala - sau nu admite nimeni ca a facut. E plina lumea de Hillary's... Asa cum tipa asta nerusinata minte uitindu-se in ochii unei natiuni intregi, asa mint chiar si fratii si surorile noastre uneori. Nimeni n-a gresit cu nimic... niciodata. Cunoasteti astfel de oameni care nu recunosc ca au gresit nimic in viata lor? Eu una nu mai am rabdare cu ei.
     Imi sta in fata exemplul lui David, cind proorocul s-a apropiat si i-a pus degetul in piept si i-a zis... "tu esti ala"... Ce om a fost David... a recunoscut nu numai in fata proorocului, dar o minunatie de Psalmi au fost inspirati de acel moment de recunoastere. Si nu l-a slabit spiritual faptul ca a recunoscut... si nu l-a degradat in fata lui Dumnezeu care ii stia pacatul inainte de a se fi infaptuit... Si omul asta atit de pacatos a devenit om dupa inima lui Dumnezeu.
     Dar avem astazi frati si surori batrine... de o perfectiune de care nu te poti apropia. Nimeni nu a gresit... toti isi mingaie neprihanitii ciucuri de farisei pe la colturi. La cine sa se duca tinerii dupa sfaturi? De la cine sa invete?
     Daca n-ar fi Biblia corecta si adevarata sa ne spuna despre viata - asa cum este ea - cu suisuri si coborisuri , cu bune si cu rele, cu pedepse si iertare; sa ne spuna despre un Dumnezeu drept, dar iertator... despre o sansa unica de salvare indiferent cine suntem, si de unde venim...?!
      De aceea zic iarasi... spun si eu de ale mele - dar luati, dragii mei, Cuvintul Lui si cititi - ca toti oamenii gresesc- dar Dumnezeu este Lumina si Adevar si Dragoste. Citeste Biblia... cit mai des, ca din ea curg izvoarele vietii si absolut orice sfat si invatatura de care ai nevoie. Citeste, Rodica, Biblia!... Citeste!...

virsta socotelilor...

   

     Vine toamna... Nu... in California nu au ruginit inca frunzele. In gradina mea inca infloresc rosiile si am inca citiva castraveti catarati pe gard. Inca pot face o salata buna din ele...
     Nu... nu de toamna asta voiam sa vorbesc. Este o alta toamna... un anotimp dulce si gustos... ca un zimbet trist, ca un fagure de miere. Este toamna vietii.
     Nu de mult a murit un frate din Bay Area de 62 de ani. M-am uitat la poze si nu l-am recunoscut. Am vazut insa o poza de vreo 35 de ani in urma... Mi-am amintit de el.
     Ce face toamna vietii cu noi! Ne trecem toti, mai pe rind, mai la gramada... Altii mai tari ramin mai mult. Altii se duc... Pina ieri faceam planuri. Astazi facem socoteli. Se mai merita sa investim in... gardul ala? Sa-l faca cei ce vin dupa noi. Cit mai traim noi... mai stau stilpii in picioare...
     Am adunat la hirburi... ca-mi trebuiau. Tare imi trebuiau de toate. Lasa sa fie acolo, ca nu stii cind va fi nevoie de ele... Azi... imi stau in cale. Le imprastii, ca nu mai vad nevoia lor - doar oboseala si stresul ce mi-l produc pastrarea lor.  Ezit... uneori. In unele zile ma simt in toata puterea, gata sa infrunt orice... doar ca pina imi beau cafeaua de dimineata consum energia si imi schimb planurile. La ce folos atita alergare? La ce bun?
     Ma uit in urma si ma bucur de tot ce am facut pentru Domnul. Cam putin... raportat la posibilitati. Mult timp pierdut aiurea... multa truda la stapinii lumii. Multa alergare dupa himere... Ma bucur de ce am facut pentru cei dragi. Si acolo se putea face mai mult. As vrea sa compensez... sa mai adaug ceva - dar nu merge. Timpul a trecut - sezonul este aproape sfirsit...
     De ce scriu despre acest subiect melancolic sau... trist? Pentru ca mai sunt altii care nadusesc ca mine si care mai au timp. Timp de semanat pina se mai poate coace ceva... pina mai pot culege ceva roade. Timp in care mai pot investi in cea mai mare investitie posibila. Acolo unde stocurile nu scad...
     Vine toamna... toamna vietii. Se ingalbenesc frunzele. Inca sunt frumoase azi... culori coapte si dulci... dar n-o sa stea mult asa... ca vin vintul, si ploile, si vremea rea... ca... toate vin la vremea lor.
     Rascumparati vremea!...
   

Ruthy si Kyle...in asteptarea unui bebelas...

De-ale zilei...

   

      Imi place sa stau de vorba cu tatal meu. Avem puncte de vedere diferite, dar nu contradictorii neaparat -  pentru ca privim la acelasi lucru, dar fiecare dintre noi priveste dintr-un alt unghi.
     Astazi l-am dus la ceva analize de singe - nimic grav - doar consultatiile obisnuite. Si in drum spre doctor discutam... politica mai ales - ca el, cum nu mai are activitati prea multe pe afara, este la pas cu tot ce se petrece pe lume - asculta stirile. Vreau sa stiu ce mai e nou in lume... il intreb pe el si aflu nu numai noutatile, dar si parerile lui vizavi de nebuniile lumii.
      Astazi discutam bineinteles de nebunia lumii. De faptul ca traim zile ca pe vremea lui Noe. Cind Dumnezeu a pedepsit Sodoma si Gomora a putut cel putin sa gaseasca pacatul localizat undeva, dar pe vremea lui Noe de exemplu, intreaga lume se tavalea intr-un pacat teribil. Si... nu trebuie decit sa te uiti la stiri, ca sa realizezi ca se dau peste cap toate lucrurile bune, ca raului i se spune bine si binelui rau. Guvernele lumii parca au innebunit si deciziile ce le iau sunt toate spre distrugere a tot ce este sfint si bun. Europa este deja un fel de Turnul Babel, nu credeti?
      Apoi am inceput sa discutam lucruri mai personale... copii, familie, relatii. Vorbeam de faptul ca le dam copiilor nostri prea multe, ii obisnuim prin asta cu ideea ca asa trebuie sa fie, asa este normal. Lucrurile pentru care ei nu muncesc sunt intotdeauna lucruri pe care nu le pretuiesc... si adesea le pierd. Eu i-am dat unui nepot de al meu o masina si in citeva luni a vindut-o si a facut banii praf. Zicea el ca daca va avea masina, va putea sa gaseasca de lucru si sa mearga la scoala. Nici nu lucreaza, nici la scoala nu merge. Ce-am realizat? Este... pieton. S-a meritat sacrificiul.
      Imaginati-va acuma ca Dumnezeu Isi da pe Fiul Sau ca plata pentru pacatele noastre. Cite ar fi ele de multe, cit ar fi pacatele de grave... Fiul Sau a platit pretul tuturor greselilor noastre. La toti... Nu este vreunul pe fata pamintului care sa spuna ca pentru el nu s-a facut acest sacrificiu. Dar interesant lucru... ca si nepotul meu pieton... nu avem niciun respect fata de marele Pret platit pentru rascumpararea noastra. Poate pentru ca l-am primit prea usor? Pentru ca este fara plata? Pentru ca nu trebuie decit sa acceptam salvarea, s-o primim si atit? Noi nu am fi putut sa platim pretul niciodata. Eu trag nadejde ca nepotul meu in timp va invata sa aprecieze sacrificiul meu, va trebui sa munceasca pentru masina urmatoare, ca nu prea vad pe nimeni dornic sa-l mai cadoriseasca... dar salvarea data de Dumnezeu prin Fiul Sau nu poate sa fie primita altfel decit de gratis... Nici luminarile, nici pomenile, nici faptele noastre bune (care sunt tot atit de faloase cit sunt niste cirpe murdare) - nimic, dar absolut nimic nu putem face sa obtinem salvarea sufletelor noastre... decit sa aceptam ceea ce Christos a facut pentru noi.
     Daca nu suntem maturi indeajuns sa intelegem sacrificiul facut pentru rascumpararea noastra suntem ca niste copii necopti, care cred ca li se cuvine totul, si care nu au respect fata de nimic. Pretul pentru pacatele noastre este prea scump ca sa putem singuri sa-l platim. Sa fim maturi, ca sa privim la cruce cu respectul cuvenit! Prea ne-am obisnuit cu toate binecuvintarile zilnice si ne comportam ca niste copii rasfatati si fara caracter, care nu au niciodata indeajuns si nu pun pret pe nimic. Frati de-ai nostri de pe alte meleaguri platesc cu viata ca sa stea loiali credintei in Adevaratul Dumnezeu... Sa crestem dar in omul dinauntru... sa pretuim harul ce-l avem, sa-L iubim pe Rascumparatorul nostru... sa ne facem datoria pe acest pamint spunind tuturor despre Salvare! Maranatha - Domnul vine!!!

Si ne iarta noua greselile noastre precum...

   

     Am trecut in cel de al 62-lea an de viata. Si multe lucruri s-au schimbat in firea mea, in comportamentul meu, in felul meu de-a fi de-alungul anilor. Sunt lucruri de care trebuia sa ma dezbar si m-am trezit ca intr-o zi m-am eliberat de ele, comportamente carora cu placere le-am spus adio, pentru ca, desi le practicam... le si regretam de fiecare data... Sunt metehne care ne chinuie si, chiar daca  le urim, ne trezim ca le dam spatiu, si timp, si energie sa se desfasoare mereu in viata noastra.
     Unele dintre problemele cu care m-am zbatut si inca le mai simt prezenta  - sunt actele de nedreptate din trecut. Nedreptatile pe care s-a intimplat sa le fac cuiva (cu sau fara voia mea) m-au urmarit de-alungul anilor. Cele pe care le-am putut repara, le-am reparat, dar mai sunt si regrete de care nu am sa scap niciodata pentru ca momentul acela s-a dus, si timpul, si viata nu au mai oferit sanse de a repara greselile respective.
     Dar tot atit de mult maninca la temelia existentei noastre (cred ca nu sunt singura in cazanul asta pus la fiert) nedreptatile pe care le-am suferit in viata. Si daca se intimpla ca cel sau cei care ne-au nedreptatit sunt inca prin apropiere... avem de carat dupa noi o povara imensa, pe care o prezentam sau nu celor ce ne-au gresit numai ca sa le simtim indiferenta, fatarnicia, explicatiile uneori nostime sau nesimtitoare care ne fac sa ne adincim si mai mult in starea aceea defensiva si de iritabilitate. Lucru nu tocmai placut pentru ca in cazul asta tot noi suferim in continuare si de nedreptatile vechi, si de cele noi...
     Ce-i de facut? E posibil ca cei care ne-au gresit sa traiasca in liniste cu constiinta lor in timp ce noi ne otravim inca sufletul cu intrebari fara raspunsuri si cu nedumeriri fara rezolvare.
     Sunt o fire mai ...expresiva... ca sa nu zic galagioasa... Presiunea din oala mea de fierbere iese suierind de multe ori. Nu prea tin presiunea sub capac. Asta ajuta un pic, dar nu mult. Am ajuns la concluzia ca numai Domnul Dumnezeu poate rezolva anumite conflicte de genul asta si am avut binecuvintata experienta sa scap de unele fierturi de suflet care imi tulburau existenta. Primul secret  este sa lasam la cruce bagajul... Al doilea secret este... sa nu luam bagajul acela inapoi.
      Si in concluzie... daca vreau sa recunosc.. .am lasat multe la cruce si... mai am inca bagaje de depozitat. Doamne... dulce este pacea Ta si mai presus de orice alta binecuvintare! Am mare nevoie de pacea Ta... da-mi-o, Te rog, ca oala mea iara fierbe in clocote si a inceput sa suiere ca trenul!...

O LISTA INTRE LISTE...

   

Unii oameni fac tot felul de liste, ca sa nu uite ce au de facut. Daca se duc la cumparaturi, isi fac o lista cu lucrurile pe care vor sa le cumpere. Daca au o sarbatoare si pregatesc o masa, atunci isi fac o lista cu lucrurile pe care trebuie sa le faca pentru acel scop. Pina si cartea de bucate este un fel de colectie de liste - si daca vrei sa prepari o mincare, trebuie sa ai ingredientele necesare.
     Am primit azi o lista fantastica cu lucuri mult mai importante decit lista de cheltuieli lunare a casei, sau numele invitatilor la o nunta, sau mai stiu eu ce buget sau colectie, sau una care imi place mie... lista locurilor pe care mai vreau sa le vad inainte de a muri...
   
       Lista de mai jos este o lista care sa ne ajute sa ne mentinem o atitudine potrivita in fiecare zi; atitudine fata de Dumnezeu, familie, prieteni, colegi, restul omenirii... si chiar fata de noi.
      Iata lista:

     - Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine.
     - Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui.
     - Cresteti in omul dinauntru.
     - Fiti oameni, intariti-va.
     - Nu va razbunati singuri.
     - Mila voiesc, si nu jertfa.
     - Ceea ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel!
     - Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta si cu tot cugetul tau, si pe aproapele tau ca pe tine insuti!
     - Fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va cum v-a iertat Christos!
     - Cine stie sa faca un bine si nu-l face savirseste un pacat...

PENTRU CA

   

 De ce iubim... cind iubim? Si cum alegem sa iubim ce iubim? Adesea copiii nu se simt iubiti de parinti, adesea sotii si sotiile nu simt iubirea din partea partenerului de viata. Uneori parintii sunt uitati si singuratici si nu simt iubirea copiilor. Iubirea este un subiect inepuizabil - indiferent de cine este discutat si din ce punct de vedere.
      Astazi i-am marturisit unei fete dragi ca o iubesc si am intrebat-o daca simte ca o iubesc. Cu oarecare incetineala a raspuns ca da... si mi-a spus ca are aceleasi sentimente. Ne cunoastem de putina vreme, dar se pare ca dragostea lui Christos care ne-a iubit mai intii lucreaza minuni.
     Mi-a venit in minte sa o intreb de ce ma iubeste... si in timp ce se gindea ea ca sa imi dea un raspuns... mi-a venit asa deodata in minte cunoscutul verset... "Pentru ca atit de mult a iubit Dumnezeu lumea, incit a dat pe Singurul Sau Fiu..."
     Si pe moment am gasit acel "Aha"!... Am stiut de ce ne iubim... "Pentru ca"! Asta este cel mai corect raspuns.
     De ce iubim? Pentru ca!

INCOTRO?

     Suntem doar o mina de tarina... si cu atitea pretentii.
     S-a inmultit stiinta pe pamint si ne da impresia ca stim atitea, ca intelegem aproape tot, ca suntem si putem mult. Ne manipuleaza guvernele lumii cum vor ele. Citim pe internet numai ce ne lasa mai-marii sa citim si ne filtreaza doar ideile de care vor ei sa ne indragostim si sa le adoptam.
     S-a timpit lumea si nu mai stiu oamenii ce-i bine si ce-i rau. Totul merge, totul se vinde, totul se asimileaza. Pina si mincarea ne-a fost convertita. Organismele noastre nu stu ce sa faca cu colorantii si chimicalele pe care le inghitim... si ne macinam astfel cu buna stire sanatatea.
     Unii am vrut o piine mai alba... cit mai alba. Si am renuntat la piinea sanatoasa plina de vitamine, si fibra, si tot ce lasase Dumnezeu sa ne fie hrana corpului.
     Incotro mergem? Nici noi nu stim... dar marim viteza, apasam pe acceleratie si vrem sa fim in fruntea coloanei. Larg e drumul si e concurenta pe el... Incotro, fratii mei?

Ginduri de...Raluca Stamatin

Va introduc o prietena tinara, noua... Si totodata am o provocare - si am sa va provoc pe toti cei care aveti ceva bun de impartit cu noi. Cum sunt din ce in ce mai ocupata cu...viata (gradina, serviciu, copii, nepoti, stranepoti) nu chiar sunt prezenta pe blog zilnic. Si cum ziceam... daca aveti ceva bun de spus, ceva ce sa ne imbogateasca, sa ne incurajeze, sa ne lumineze in vreun fel... trimiteti pe adresa botanrodica@gmail.com.
Va astept...

By Raluca Stamatin

Astazi, stand de vorba cu sufletul meu, mi-am amintit de oamenii care intr-un fel sau altul mi-au lasat amintiri frumoase, oameni in care am descoperit valori, care mi-au fost model, pe care i-am admirat. In general caut sa vad partea buna din fiecare om, dar unii au marcat in mod pozitiv, chiar fara sa stie, viata mea. Au lasat anumite repere, anumite faruri, care mi-au aratat drumul cand noaptea era prea lunga. Ca si pietricelele albe din "Hansel si Gretel"... 

Ma intorc in timp si aleg aleatoriu o persoana.. Sorina... ("Licurici, gaze mici" si "Prins-am azi o musculita in zbor", apoi rezolvarea unui conflict intre Maricica si Lenuta.) Am mult mai multe amintiri cu ea, dar momentele astea au avut o insemnatate mai mare si care nu s-a sters nici dupa mai bine de 30 de ani. Si m-am intrebat...

Ce lasam in urma noastra? Reusim sa fim o pietricica alba macar petru unii dintre oamenii langa care traim? Sau cum spunea bunica: "facem umbra degeaba pamantului"?