De-ale zilei...

   

      Imi place sa stau de vorba cu tatal meu. Avem puncte de vedere diferite, dar nu contradictorii neaparat -  pentru ca privim la acelasi lucru, dar fiecare dintre noi priveste dintr-un alt unghi.
     Astazi l-am dus la ceva analize de singe - nimic grav - doar consultatiile obisnuite. Si in drum spre doctor discutam... politica mai ales - ca el, cum nu mai are activitati prea multe pe afara, este la pas cu tot ce se petrece pe lume - asculta stirile. Vreau sa stiu ce mai e nou in lume... il intreb pe el si aflu nu numai noutatile, dar si parerile lui vizavi de nebuniile lumii.
      Astazi discutam bineinteles de nebunia lumii. De faptul ca traim zile ca pe vremea lui Noe. Cind Dumnezeu a pedepsit Sodoma si Gomora a putut cel putin sa gaseasca pacatul localizat undeva, dar pe vremea lui Noe de exemplu, intreaga lume se tavalea intr-un pacat teribil. Si... nu trebuie decit sa te uiti la stiri, ca sa realizezi ca se dau peste cap toate lucrurile bune, ca raului i se spune bine si binelui rau. Guvernele lumii parca au innebunit si deciziile ce le iau sunt toate spre distrugere a tot ce este sfint si bun. Europa este deja un fel de Turnul Babel, nu credeti?
      Apoi am inceput sa discutam lucruri mai personale... copii, familie, relatii. Vorbeam de faptul ca le dam copiilor nostri prea multe, ii obisnuim prin asta cu ideea ca asa trebuie sa fie, asa este normal. Lucrurile pentru care ei nu muncesc sunt intotdeauna lucruri pe care nu le pretuiesc... si adesea le pierd. Eu i-am dat unui nepot de al meu o masina si in citeva luni a vindut-o si a facut banii praf. Zicea el ca daca va avea masina, va putea sa gaseasca de lucru si sa mearga la scoala. Nici nu lucreaza, nici la scoala nu merge. Ce-am realizat? Este... pieton. S-a meritat sacrificiul.
      Imaginati-va acuma ca Dumnezeu Isi da pe Fiul Sau ca plata pentru pacatele noastre. Cite ar fi ele de multe, cit ar fi pacatele de grave... Fiul Sau a platit pretul tuturor greselilor noastre. La toti... Nu este vreunul pe fata pamintului care sa spuna ca pentru el nu s-a facut acest sacrificiu. Dar interesant lucru... ca si nepotul meu pieton... nu avem niciun respect fata de marele Pret platit pentru rascumpararea noastra. Poate pentru ca l-am primit prea usor? Pentru ca este fara plata? Pentru ca nu trebuie decit sa acceptam salvarea, s-o primim si atit? Noi nu am fi putut sa platim pretul niciodata. Eu trag nadejde ca nepotul meu in timp va invata sa aprecieze sacrificiul meu, va trebui sa munceasca pentru masina urmatoare, ca nu prea vad pe nimeni dornic sa-l mai cadoriseasca... dar salvarea data de Dumnezeu prin Fiul Sau nu poate sa fie primita altfel decit de gratis... Nici luminarile, nici pomenile, nici faptele noastre bune (care sunt tot atit de faloase cit sunt niste cirpe murdare) - nimic, dar absolut nimic nu putem face sa obtinem salvarea sufletelor noastre... decit sa aceptam ceea ce Christos a facut pentru noi.
     Daca nu suntem maturi indeajuns sa intelegem sacrificiul facut pentru rascumpararea noastra suntem ca niste copii necopti, care cred ca li se cuvine totul, si care nu au respect fata de nimic. Pretul pentru pacatele noastre este prea scump ca sa putem singuri sa-l platim. Sa fim maturi, ca sa privim la cruce cu respectul cuvenit! Prea ne-am obisnuit cu toate binecuvintarile zilnice si ne comportam ca niste copii rasfatati si fara caracter, care nu au niciodata indeajuns si nu pun pret pe nimic. Frati de-ai nostri de pe alte meleaguri platesc cu viata ca sa stea loiali credintei in Adevaratul Dumnezeu... Sa crestem dar in omul dinauntru... sa pretuim harul ce-l avem, sa-L iubim pe Rascumparatorul nostru... sa ne facem datoria pe acest pamint spunind tuturor despre Salvare! Maranatha - Domnul vine!!!