Efeseni 5:20 "Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatãl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos."
29 November 2016
PENTRU TOATE LUCRURILE
Efeseni 5:20 "Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatãl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos."
28 November 2016
SA FIM MULTUMITORI PENTRU TOATE LUCRURILE...
Fii multumitor pentru limitele care te ingradesc...
pentru ca ele iti dau sansa sa devii mai bun!
Fii multumitor pentru fiecare incercare noua...
pentru ca incercarile produc in tine putere si caracter!
Fii multumitor chiar si pentru greseli...
fiindca prin ele inveti lectii valoroase!
26 November 2016
CITA VREME SE POATE GASI...
Acuma macar de-am medita putin la dragostea cea mare a lui Dumnezeu, care ne-a creat conditii de viata, care ne-a hranit, ne-a ocrotit... si ne-a tinut linga El!
Cu doua zile in urma iesisem de la magazin cu portbagajul incarcat cu de toate. La iesirea din parcare, an vazut un tinar cam de virsta nepotilor mei, cu o bucata de carton pe care scria "homeless"- adica om fara casa - omul strazii. Si mai scria acolo ceva, dar nu am citit. Am oprit masina linga el si m-am dus la portbagaj si am scos o cafea la sticla si o cutie cu croissants. I le-am intins si l-am intrebat...
- Care-i povestea ta, baiatule?
Si a inceput sa imi spuna cum s-a lasat de scoala, de serviciu si s-a apucat de droguri... Vorbeam cu el, dar ma gindeam specific la unul dintre nepotii mei. Stiu eu de ce... Era un tinar de culoare, dar se vedea ca e educat si era curat... si imi parea rau de el - o zi inainte de Ziua multumirii... cum nu l-as fi adus acasa sa-l ajut?! Dar poti? Si ma gindesc sa ii dau macar un sfat bun... ca si cind lumea nu-i plina de sfaturi si informatii... Asa ca ii filozofez... ce sa vezi, de filozofiile mele avea el nevoie...
- Pe tine numai Dumnezeu te poate ajuta. Du-te la o biserica, ei au programe pentru asa ceva...
Tinarul ridica din pamint ochii mari si tristi si imi spune...
- Doamna... tatal meu este pastor!
.......................................
In ciuda faptului ca ne sarbatorim cu totii si ne oferim ce avem mai bun, stiu... pentru ca stiu... ca avem cu totii si necazuri. Ca in fiecare familie este cite o durere. Nu sunt toate la fel. Si nu toate familiile au un steag la poarta care sa spuna daca au un mort in casa sau se zbat cu alte probleme. Nu mai cred asa cum credeam cindva in basme cu "tinerete fara batrinete" sau "au trait fericiti pina la adinci batrineti"... Cred ca cei care sustin altfel de chestii sunt niste mincinosi si fatarnici si isi irosesc resursele ca sa ascunda adevarul. Biblia zice ca in lume vom avea necazuri - si exact asa si este. Avem!
Si le avem tot pentru ca Dumnezeu ne iubeste, si ne vrea pentru El, si ne ajusteaza, si ne tine treji, si ne tine aproape. Si pentru toate se cade sa Ii multumim. "Pentru rau si pentru bine, pentru sfinte mingiieri, multumim pentru iubirea mai frumoasa azi ca ieri..."
Si mai zic ceva azi ca tot suntem inca in sarbatoare... exact ce i-am zis la drogatul ala fara casa...
Oricine ai fi si orice problema ai avea... asculta bine si asculta atent... "Pe tine numai Dumnezeu te poate ajuta!" si "Cautati pe Domnul cita vreme se poate gasi!"...
19 November 2016
TINERILOR CARE PROTESTEAZA...
http://www.proudcons.com/professor-drops-brutal-message-on-liberal-crybabies-that-everyone-in-america-needs-to-hear/?utm_source=facebook&utm_campaign=facebook_WNP&utm_medium=WNP
de Mike Adams...
(traducere de Rodica Botan)
Bun venit la curs, dragi studenti! Eu sunt profesorul vostru de criminologie, aici la UNC - Wilmington. Inainte de a incepe cursul, vreau sa va aduc la cunostinta un lucru care cauzeaza mari probleme la universitatea voastra, dar si in restul tarii. Vorbesc despre sporirea numarului de studenti care cred ca au dreptul sa nu fie ofensati. Daca nu vom rasturna acest obicei instalat in societateaa noastra, in curind vom avea o majoritate de tineri care va trebui sa umble fiecare in costumul lui personal - un fel de balon de plastic care sa il protejeze in caz ca intra in contact cu alte fiinte umane cu pareri diferite. Aceasta mentalitate este nepotrivita unui american. Aproape ca nu este potrivita nici macar francezilor.
de Mike Adams...
(traducere de Rodica Botan)
Bun venit la curs, dragi studenti! Eu sunt profesorul vostru de criminologie, aici la UNC - Wilmington. Inainte de a incepe cursul, vreau sa va aduc la cunostinta un lucru care cauzeaza mari probleme la universitatea voastra, dar si in restul tarii. Vorbesc despre sporirea numarului de studenti care cred ca au dreptul sa nu fie ofensati. Daca nu vom rasturna acest obicei instalat in societateaa noastra, in curind vom avea o majoritate de tineri care va trebui sa umble fiecare in costumul lui personal - un fel de balon de plastic care sa il protejeze in caz ca intra in contact cu alte fiinte umane cu pareri diferite. Aceasta mentalitate este nepotrivita unui american. Aproape ca nu este potrivita nici macar francezilor.
Sa stabilim ceva acuma. Nu aveti dreptul sa nu fiti ofensati. Aveti dreptul sa fiti ofensati in mod regulat. Asta este pretul pe care il platiti pentru ca traiti intr-o societate libera. Daca nu intelegeti acest lucru inseamna ca sunteti confuzi, si asta este foarte periculos. In parte cred ca e de vina educatia ce ati primit-o in liceu, pentru ca profesorii nu au fost in stare sa va invete lucruri de baza de care e nevoie in viata civica - inainte sa va dea o diploma de absolvire. Cei mai multi dintre voi ati mers la liceele de stat, care sunt un adevarat dezastru. Sa nu imi spuneti ca asta va ofenseaza - ca si eu am frecventat scolile de stat.
Bineinteles ca s-ar putea ca liceul sa nu fi fost de vina. Se poate ca motivul principal pentru care atitia dintre voi sunteti confuzi cu privire la libertatea de a vorbi sa fie hirtia aia ce sta agatata pe perete - in dreapta... acolo. Va rog, uitati-va la documentul acela ridicol care este pus in rama si atirna linga usa. De fapt, opriti-va pentru citeva minute inainte de a iesi de la cursuri si cititi inainte de a pleca astazi. Este codul de comportament - de vorbire din campus. In special faptul ca cere ca toti trebuie sa fie respectuosi in discutii. Acest lucru este absurd si ilegal. Planuiesc ca inainte de a iesi la pensie sa scot toate regulamentele astea de pe peretii acestei institutii.
Unul dintre bunicii mei a luptat in Primul Razboi Mondial. Un alt bunic a luptat in cel de Al Doilea Razboi Mondial. Unul dintre strabunicii mei a fost inscris in Revolutia Americana pe cind avea doar 13 ani. Acesti oameni buni nu au luptat doar ca sa impartim drepturile cu dusmanul pe care l-am crescut in mijlocul nostru, inauntrul granitelor noastre. Acest dusman este Marxismul, si daca v-am ofensat cu asta este treaba voastra. Poate ca nu se mai nasc comunisti vrednici ca pe vremuri.
De necrezut, odata un student m-a denuntat la Sefa de Departament ca am mentionat Numele lui Dumnezeu si Al Creatorului nostru - si ca asta este o violare a separarii Bisericii de Stat. Dati-mi voie sa fiu cit de clar posibil: daca vreunul dintre voi crede ca decizia mea de a parafraza Declaratia de Independenta silaba cu silaba nu este constitutionala, atunci inseamna ca suferiti de o hernie intelectuala.
De fapt cred ca este o munca grea ca sa devii asa de prost sa crezi ca Declaratia de Independenta este in afara Constitutiei. Daca sunteti de acord cu studentul care a facut aceasta acuzatie atunci inseamna ca sunteti un zelot anti-religios. De aceea am sa va cer sa faceti exact trei lucruri si sa le faceti in ordinea exacta in care vi le spun.
Primul lucru... iesiti imediat din clasa mea. Puteti sa va completati hirtia necesara la James Hall. Doar sa le spuneti ca nu credeti in adevarata diversitate si vreti sa va inconjurati de oameni care sunt de acord cu interpretarea voastra strimba a Constitutiei doar pentru faptul ca ei sunt oamenii care va vor proteja, ca sa nu va fie puse la incercare credinta sau sentimentele ranite.
In al doilea rind, lasati-va de studii universitare. Daca cumva va simtiti usurati ca nu mai sunteti intr-o clasa unde convingerile voastre pot fi puse la incercare inseamna ca nu sunteti inca maturi pentru studii superioare. Mergeti si cautati-va un serviciu in constructii ca sa puteti lucra impreuna cu muncitorii ilegali, ce va vor ajuta sa invatati sa apreciati ceea ce va ofera tara asta.
Si in sfirsit, daca nici asta nu e suficient, v-as recomanda sa parasiti aceasta tara. Minoritatea asta cu pielea subtire care creste incontinuu si cu care v-ati aliniat si voi ruineaza viata acestei natiuni care a fost cindva cea mai grozava natiune. Va rog mutati-va in Cuba unde puteti sa va bucurati de compania comunistilor si unde veti avea o asigurare medicala excelenta. Sariti doar intr-un vapor cu ceva gauri pe fund si pedalati grabiti catre aceasta minunata utopie. Nimeni n-o sa va duca dorul.
17 November 2016
DE CE AM VOTAT CU TRUMP... pentru cei care se intrec in intelepciune
Este greu in zilele astea sa nu stam pironiti cu ochii la ecrane, incercind sa intelegem dincotro bate vintul. Din cite vad eu, nu ne este strain nici noua, dar nici celor din Europa ce se intimpla pe strazile Americii. Daca n-ar fi de plins ar fi de ris. Cei care demonstreaza acuma sunt copiii nostri crescuti anapoda, copiii carora li s-a dat totul si nu li s-a cerut nimic. Parintii au votat cu Trump, si copiii cu Hillary. Nu cu ei au votat, ci cu ideile lor extreme. Trump la un capat de spectru, si Hillary la altul. Intre ei mai este o grupa care nu-s cu niciunul - astia sunt cu Sanders si sunt socialisti.
Un lucru au in comun tingalaii astia tineri - nu inteleg absolut nimic. Au fost indoctrinati de profesori liberali cu idei timpite - o continuare a povestilor din copilarie, unde toata lumea a trait fericita pina la adinci batrineti, intr-un paradis unic unde nu exista decit printi si printese.
De cind cu alegerile, citiva cititori ma mustra intruna cu multa autoritate... Li se pare lor ca stiu mai mult si mai bine. Oare trebuie sa-i explic cuiva ce am votat? Uite, am sa va explic putin de ce era de datoria oricarui crestin sa voteze - si nu numai sa voteze, dar sa voteze cu Trump. Trump si Hilarry au avut fiecare o agenda - un plan de viitor pe care l-au expus in fata acestei natiuni. Unul dintre punctele-cheie in alegeri a fost dreptul la viata al copilului care inca nu s-a nascut. Jumatate din mortalitatea din USA este creata de asa-numita companie "Planned Parenthood", finantata cu bani din taxele noastre, ale tuturor, si care se ocupa de avorturi si de vinzarea copiilor avortati pe bucati... asa cum ai cumpara un picior de porc sau un creier de vaca, asa au vindut ei pentru diferiti cercetatori bucati din copiii avortati. Acest business s-a facut pe ascuns, si cind doctorii de la Planned Parenthood faceau avorturile, aveau grija ca sa pastreze partile pe care aveau sa le vinda in bune conditii.
Cu cit copilul era mai aproape de termen, cu atit bucatelele erau mai pretioase. Doamna Hillary ii reprezinta pe toti acesti criminali carora le-a promis tot sprijinul in caz ca va cistiga presedintia. Ea striga cit o tinea gura ca apara drepturile mamei. Trump dimpotriva a promis ca va inchide si va opri finantarea acestei companii ucigase. El zicea ca si copiii sunt fiinte omenesti si ca si ei au drepturi.
Acuma domnii mei, cei care m-ati capiat cu comentarii aiurea in care judecati ce nu stiti si nu intelegeti - vreau sa imi spuneti daca este sau nu datoria unui crestin sa faca tot ce ii sta in putinta ca vietile acestea nevinovate sa fie aparate de ucigasi. Daca sta in putinta mea si a ta ca sa ne aducem votul si sa ne facem cunoscuta alegerea pentru viata - este sau nu este de datoria noastra sa facem tot ce ne sta in putinta sa aparam viata?
Eu zic... sa va mustre Domnul pentru rautatea, si ingimfarea, si atitudinea superioara pe care ati luat-o cu privire la actiunile altor oameni. Ati uitat ca... cu ce judecata judecati, veti fi judecati? Ca doar ne-a dat Dumnezeu si minte, si inima, si voce ca sa le folosim. Mustre-va Domnul sa va mustre!!!
Un lucru au in comun tingalaii astia tineri - nu inteleg absolut nimic. Au fost indoctrinati de profesori liberali cu idei timpite - o continuare a povestilor din copilarie, unde toata lumea a trait fericita pina la adinci batrineti, intr-un paradis unic unde nu exista decit printi si printese.
De cind cu alegerile, citiva cititori ma mustra intruna cu multa autoritate... Li se pare lor ca stiu mai mult si mai bine. Oare trebuie sa-i explic cuiva ce am votat? Uite, am sa va explic putin de ce era de datoria oricarui crestin sa voteze - si nu numai sa voteze, dar sa voteze cu Trump. Trump si Hilarry au avut fiecare o agenda - un plan de viitor pe care l-au expus in fata acestei natiuni. Unul dintre punctele-cheie in alegeri a fost dreptul la viata al copilului care inca nu s-a nascut. Jumatate din mortalitatea din USA este creata de asa-numita companie "Planned Parenthood", finantata cu bani din taxele noastre, ale tuturor, si care se ocupa de avorturi si de vinzarea copiilor avortati pe bucati... asa cum ai cumpara un picior de porc sau un creier de vaca, asa au vindut ei pentru diferiti cercetatori bucati din copiii avortati. Acest business s-a facut pe ascuns, si cind doctorii de la Planned Parenthood faceau avorturile, aveau grija ca sa pastreze partile pe care aveau sa le vinda in bune conditii.
Cu cit copilul era mai aproape de termen, cu atit bucatelele erau mai pretioase. Doamna Hillary ii reprezinta pe toti acesti criminali carora le-a promis tot sprijinul in caz ca va cistiga presedintia. Ea striga cit o tinea gura ca apara drepturile mamei. Trump dimpotriva a promis ca va inchide si va opri finantarea acestei companii ucigase. El zicea ca si copiii sunt fiinte omenesti si ca si ei au drepturi.
Acuma domnii mei, cei care m-ati capiat cu comentarii aiurea in care judecati ce nu stiti si nu intelegeti - vreau sa imi spuneti daca este sau nu datoria unui crestin sa faca tot ce ii sta in putinta ca vietile acestea nevinovate sa fie aparate de ucigasi. Daca sta in putinta mea si a ta ca sa ne aducem votul si sa ne facem cunoscuta alegerea pentru viata - este sau nu este de datoria noastra sa facem tot ce ne sta in putinta sa aparam viata?
Eu zic... sa va mustre Domnul pentru rautatea, si ingimfarea, si atitudinea superioara pe care ati luat-o cu privire la actiunile altor oameni. Ati uitat ca... cu ce judecata judecati, veti fi judecati? Ca doar ne-a dat Dumnezeu si minte, si inima, si voce ca sa le folosim. Mustre-va Domnul sa va mustre!!!
13 November 2016
A.DAMA NE SPUNE O POVESTE CU TILC... (pentru concurs)
Era odată într-un sat din România o femeie care avea mulți copii, un soț alcoolic și al naibii de bătăuș. Venea câteodată seara acasă ars de rachiu, pus pe scandal, iar femeia fugea prin vecini și chiar peste deal ca să-și scape pielea. Nu-i vorbă că ea credea în Dumnezeu în felul ei, dar și crucea ce-o avea de dus îi părea adeseori prea-prea și foarte-foarte... Ca pomul crescut între șinele trenului, care se mai ceartă la răstimpuri cu Făcătorul său: „Bine, Doamne, dar chiar aici e locul meu, pe această cale ferată, să mă doboare frontal și fatal orice tren care trece pe-aici?” Cum era de așteptat, din partea Lui nu venea niciodată niciun răspuns.
Vânturile au continuat să bată uneori cu mare putere în crengile copacului, ninsorile și-au făcul culcuș la pieptul lui, viscolul l-a înclinat într-o parte și alta, însă rădăcinile s-au întărit și n-a fost chip să fie făcut una cu pământul. Iar trenul care să-i curme viața de tot n-a mai venit nici el cu anii...
Tot așa și femeia – a mai primit câte-o lovitură a sorții și câte-o bătaie a soțului, și-a îngrijit și crescut copiii cum s-a descurcat mai bine în astfel de condiții, a bombănit la răstimpuri de ce-a așezat-o Dumnezeu acolo, între șinele trenului, însă n-a încetat nicio clipă să creadă că El știe mai bine rostul lucrurilor, chiar dacă tace despre toate astea.
Și au crescut mari copiii, și femeia n-a încetat să se îngrijească de ei ca o mamă bună, chiar dacă bărbatul își dădea câștigul pe băutură și acasă aducea doar scandal, duhoare și bătăi – mai bine de treizeci de ani la rând... Avraam a primit împlinirea promisiunii după un sfert de veac, dar această femeie a trebuit să aștepte mai mult.
Uneori se vedea ca o unealtă sfărâmată și nefolositoare în Mâna Creatorului, ca un spărgător de nuci cu un braț rupt. Atunci nu mai ai niciun folos să-l ții în sertar. Îl arunci și-ți faci rost de unul nou. Și când avea astfel de gânduri vorbite – doar între ea și El –, Dumnezeu îi spunea să mai aștepte, că sigur îi va face restaurarea necesară și va fi iar ca nouă și, mai ales, în putere să fie de folos.
În urmă, bărbatul ei cel nestrunit a căzut bolnav și... lat-întins, a avut vreme să mediteze la Dumnezeul nevestei lui și-a avut vreme să vrea să înțeleagă tâlcul purtării ei, al răbdării și neabandonului: „De ce nu mi-a dat papucii de-atâta amar de vreme, că doar așa era normal și asta meritam!?”
Și a început să asculte la casetofonul vechi din cameră predici înregistrate, și-a pășit încetul cu încetul pe tărâmul credinței venite în urma auzirii. Și Cuvântul care nu se întoarce la El fără rod, și-a făcut culcuș în inima lui și el s-a lăsat transformat, așa cum un vas spart este lipit la loc cu foiță de aur, așa încât valoarea lui în formă restaurată e chiar mai mare decât valoarea lui inițială. Și-a dorit atât de mult să facă botezul în apă, încât și-a chemat fiii, deja mari, și i-a rugat să-l caute pe omul care rostea predicile ascultate ceasuri și zile la rând pe casete și să-i spună că ar vrea să fie botezat de el.
Dintr-un vas spart și nefolositor, a fost transformat într-un vas frumos – cu o istorie zbuciumată, dar adevărată – un vas de mare preț.
Iar femeia, înălțată într-un pământ neprielnic, pe o cale ferată, în așteptarea izbiturii trenului nimicitor, neînțelegându-și de multe ori menirea de unealtă zdrobită în Mâna lui Dumnezeu, a primit finalmente răspunsurile de care avea nevoie: bărbatul ei, adunat din cioburi, a devenit un vas aurit, furând privirile oricui se uită la el și-l admiră.
Și toate astea pentru că atunci când ne lipsește perspectiva – chiar asupra a ce va veni peste zece, douăzeci sau treizeci de ani –, ne este suficientă credința că Dumnezeu ne iubește atât de mult cât să ne facă într-o bună zi făpturi noi... pline de strălucirea Lui.
12 November 2016
CONCURS
CONCURS...
Va era dor de un concurs? Iata trei poze care sa va inspire... Astept in urmatoarea saptamina materialul vostru. Primii trei concurenti cu cele mai multe voturi (tot suntem in preajma alegerilor...) vor primi premii. Nu spun cit... ca inca imi fac socotelile...
1. Despre poza asta nu prea am ce sa spun, ca vorbeste singura...
2. Am sa spun doar ce scrie... "In Japonia, obiectele sparte sunt adesea reparate folosind aurul drept substanta de lipit. Si defectul acelui obiect este privit ca fiind ceva unic, o bucatica din istoria obiectului care adauga la frumusetea lui. Cind te simti darimat... gindeste-te la aceasta imagine. 
3. Si in sfirsit... va las pe voi sa va framintati mintea cu ultima imagine.11 November 2016
TRE' SA SUNE TRIMBITELE IN CURIND...
Sa vezi si sa nu crezi!... Astazi renumita megarevista americana "New York Times" care a sustinut miscarea impotriva lui Trump in toata perioada asta de dinaintea alegerilor a trebuit sa recunoasca ca a gresit, ca a neglijat marea majoritate a populatiei Americii favorizindu-i pe liberali si reprezentindu-i doar pe ei pe paginile revistei. Nu stiu care a fost motivul cel mai puternic pentru scrisoarea de parere de rau... poate ca nici mindria sau reputatia nu i-a determinat atit de mult, cit i-a determinat gindul ca cei care l-au votat pe Trump sunt mai multi decit cei care au votat-o pe Hillary si poate... ca ar avea mai multa vinzare daca ar reprezenta situatia reala si nu s-ar alinia cu democratii.
Arthur Sulsberger Jr. a trebuit sa admita ca revista n-a apreciat suficient candidatura lui Trump.
Stiti ce este interesant? Ca participind in arena asta politica doar ca un simplu cetatean si exprimindu-mi parerile despre cei doi candidati mi-am creat niste dusmanii chiar cu vechii prieteni.
Ca nu le place Trump inteleg, ca drept sa va spun si eu l-as pieptana un pic si probabil mi-ar placea sa vorbeasca mai elegant. Mi-ar fi placut sa aiba si alt trecut si sa fie ca un nou-nascut - la 70 de ani. Exista si posibilitatea nasterii din nou, dar asta este businessul lui Dumnezeu, ca numai El cunoaste inima oamenilor.
Si cum ziceam, m-am certat cu un verisor din Londra care credea ca el stie mai bine cine e mai potrivit ca presedinte in America, m-am certat cu un fost coleg de liceu care imi dadea din Romania sfaturi si-mi spunea cum stau lucrurile pe aici... si mai am prin Chicago ceva prietene din tinerete care mi-au urat de sanatate pe seama posturilor ce le-am pus.
Dar l-am votat pe Trump nu pentru cine a fost sau este el, ci pentru schimbarile pe care a promis ca le va aduce. Si l-am votat pentru ca am crezut ca aceste schimbari vor fi reale dat fiind grupul de oameni pe care l-a ales si cu care s-a inconjurat si a caror experienta de viata in diferite domenii le va folosi mai tirziu ca sa faca schimbarile necesare in economia, politica, viata sociala a acestei tari.
Ma gindeam si eu precum celebritatile astea liberale care au promis ca pleaca din tara daca iese Trump presedinte, ma gindeam ca daca iese Hillary as pleca... dar unde sa te mai duci in lumea asta, ca e nebunie curata peste tot?!
Ce vremuri traim!... si uite ca diavolul ne tine ocupati cu orice, doar sa nu fim ocupati cu sufletul... doar sa nu cumva sa adunam ulei in candele si sa fim gata pe cind vine Domnul. Din punct de vedere spiritual suntem adormiti total... prinsi in preocuparile acestei lumi, in virtejul evenimentelor zilnice. Cite preocupari avem?! Citi oameni se ocupau de politica acu' 20-30 de ani. Mama mea are 81 de ani si nu i-a pasat niciodata de nimic politic - nu cred ca am vazut-o cu un ziar in mina decit daca avea ceva de impachetat cu hirtia de ziar... si acum, domnilor si doamnelor... e numai ochi si urechi la tot ce se intimpla. Ne tine "cineva" ocupati cu de toate - doar ca sa risipim timpul cit a mai ramas pina la venirea Lui si sa nu fim pregatiti.
Eu zic numai asa... ca nu vreau sa fiu si eu ca "New York Times" si sa fac anunturi eronate pe aici... as vrea sa va spun ce este mai important - si cit este de important. Ca vremea este aproape... Si El este chiar la usa. Mai trebuie sa apara cei cu trimbitele...
Arthur Sulsberger Jr. a trebuit sa admita ca revista n-a apreciat suficient candidatura lui Trump.
Stiti ce este interesant? Ca participind in arena asta politica doar ca un simplu cetatean si exprimindu-mi parerile despre cei doi candidati mi-am creat niste dusmanii chiar cu vechii prieteni.
Ca nu le place Trump inteleg, ca drept sa va spun si eu l-as pieptana un pic si probabil mi-ar placea sa vorbeasca mai elegant. Mi-ar fi placut sa aiba si alt trecut si sa fie ca un nou-nascut - la 70 de ani. Exista si posibilitatea nasterii din nou, dar asta este businessul lui Dumnezeu, ca numai El cunoaste inima oamenilor.
Si cum ziceam, m-am certat cu un verisor din Londra care credea ca el stie mai bine cine e mai potrivit ca presedinte in America, m-am certat cu un fost coleg de liceu care imi dadea din Romania sfaturi si-mi spunea cum stau lucrurile pe aici... si mai am prin Chicago ceva prietene din tinerete care mi-au urat de sanatate pe seama posturilor ce le-am pus.
Dar l-am votat pe Trump nu pentru cine a fost sau este el, ci pentru schimbarile pe care a promis ca le va aduce. Si l-am votat pentru ca am crezut ca aceste schimbari vor fi reale dat fiind grupul de oameni pe care l-a ales si cu care s-a inconjurat si a caror experienta de viata in diferite domenii le va folosi mai tirziu ca sa faca schimbarile necesare in economia, politica, viata sociala a acestei tari.
Ma gindeam si eu precum celebritatile astea liberale care au promis ca pleaca din tara daca iese Trump presedinte, ma gindeam ca daca iese Hillary as pleca... dar unde sa te mai duci in lumea asta, ca e nebunie curata peste tot?!
Ce vremuri traim!... si uite ca diavolul ne tine ocupati cu orice, doar sa nu fim ocupati cu sufletul... doar sa nu cumva sa adunam ulei in candele si sa fim gata pe cind vine Domnul. Din punct de vedere spiritual suntem adormiti total... prinsi in preocuparile acestei lumi, in virtejul evenimentelor zilnice. Cite preocupari avem?! Citi oameni se ocupau de politica acu' 20-30 de ani. Mama mea are 81 de ani si nu i-a pasat niciodata de nimic politic - nu cred ca am vazut-o cu un ziar in mina decit daca avea ceva de impachetat cu hirtia de ziar... si acum, domnilor si doamnelor... e numai ochi si urechi la tot ce se intimpla. Ne tine "cineva" ocupati cu de toate - doar ca sa risipim timpul cit a mai ramas pina la venirea Lui si sa nu fim pregatiti.
Eu zic numai asa... ca nu vreau sa fiu si eu ca "New York Times" si sa fac anunturi eronate pe aici... as vrea sa va spun ce este mai important - si cit este de important. Ca vremea este aproape... Si El este chiar la usa. Mai trebuie sa apara cei cu trimbitele...
2. POVESTEA LUI ZSOLT ( Zsolt entry)
Zsolt said...
1.
Buna tuturor.
Eu votez pentru prima fotografie. Mi-a placut chiar cand a aparut pe blog si m-am uitat la ea indelung. Pentru mine este cea mai inspiratoare. Este intersectia a doua lumi atat de diferite.
Nu stiu unde este facuta fotografia, dar e cu atat mai bine fiindca imi pot lasa liber imaginatia. Probabil ca va aduceti aminte de romanul Winnetou. Cand am vazut poza pentru primadata in mintea mea a aparut imediat preeria plina de aventuri unde old Shatterhand si Winnettou impreauna au savarsit fapte de vitejie de atatea ori. Daca cineva nu a citit acest roman il indemn sa o cumpere, sau sa o imprumute si sa o citeasca.
Am luat si eu deci trenul cu aburi, care avea numai vagoane de marfa si se ducea sus in muntii Stancosi sa aduca aur in portul San Francisco. Fiindca vagoanele erau goale, impreauna cu cei doi prieteni de ai mei, Winnettou si Charlie, zis si old Shatterhand, ne-am suit caii in vagoane si i-am legat de scandurile laterale ale vagonului.
Am desauat caii, caci era mers cale de cicnci zile pana acolo, daca totul va merge bine si daca indienii caiova nu ne vor iesii in cale sa ne strice calatoria. In vagon erau baloti mari de paie. Asadar ne-am facut fiecare culcusul si am adormit imediat busteni. Eram atat de obositi fiindca am facut cale de trei zile aproape fara oprire sa prindem acest tren.
Si acum iatane. Trenul a pornit peste doua ore. Totul era bine. Insa a doua noapte ne-am trezit brusc auzind scartaitul puternic al franelor de la tren. Am tras usile la o parte si am sarit jos imediat cu pustile incarcate insa cu precautie. Ne-am apropiat incet de locomotiva.
Buna tuturor.
Eu votez pentru prima fotografie. Mi-a placut chiar cand a aparut pe blog si m-am uitat la ea indelung. Pentru mine este cea mai inspiratoare. Este intersectia a doua lumi atat de diferite.
Nu stiu unde este facuta fotografia, dar e cu atat mai bine fiindca imi pot lasa liber imaginatia. Probabil ca va aduceti aminte de romanul Winnetou. Cand am vazut poza pentru primadata in mintea mea a aparut imediat preeria plina de aventuri unde old Shatterhand si Winnettou impreauna au savarsit fapte de vitejie de atatea ori. Daca cineva nu a citit acest roman il indemn sa o cumpere, sau sa o imprumute si sa o citeasca.
Am luat si eu deci trenul cu aburi, care avea numai vagoane de marfa si se ducea sus in muntii Stancosi sa aduca aur in portul San Francisco. Fiindca vagoanele erau goale, impreauna cu cei doi prieteni de ai mei, Winnettou si Charlie, zis si old Shatterhand, ne-am suit caii in vagoane si i-am legat de scandurile laterale ale vagonului.
Am desauat caii, caci era mers cale de cicnci zile pana acolo, daca totul va merge bine si daca indienii caiova nu ne vor iesii in cale sa ne strice calatoria. In vagon erau baloti mari de paie. Asadar ne-am facut fiecare culcusul si am adormit imediat busteni. Eram atat de obositi fiindca am facut cale de trei zile aproape fara oprire sa prindem acest tren.
Si acum iatane. Trenul a pornit peste doua ore. Totul era bine. Insa a doua noapte ne-am trezit brusc auzind scartaitul puternic al franelor de la tren. Am tras usile la o parte si am sarit jos imediat cu pustile incarcate insa cu precautie. Ne-am apropiat incet de locomotiva.
Zsolt said...
2.
Am respirat usurati, cand am auzit vocea lui Sam Howkins vinatorul de prerie de statura mica insa cu ochii ageri. El povestea mecanicului de locomotive ca in mijlcul celor doua sine de cale ferata este un copac inalt care ne poate da putin de furca daca intram in el cu viteza.
Nu ne venea sa credem. Am lasat ca trenul sa mearga mai departe pana se va apropia de copacul cu pricina. Noi patru insa am facut un ocolis fiindca stiam ca prin boschetii acelui loc vor fi ascunsi indienii. Am dat peste ei dupa vreo cicni mile de calarit. Ei asteptau trenul din sensul opus, un tren personal si cu un vagon de posta ce aducea lucruri de mare pret: blanuri, arme, munitii si bineinteles aur.
Indienii nu se asteptau sa fie descoperiti. Insa multumit lui Sam, acum putem prevenii nenorocirea ce astepta atat pe calatori cat si trenul.
Am mers maideparte calare in fata trenului ce trebuia sa soseasca la acest loc peste vreo doua ceasuri. Trenul de marfa intrase intr-o halta din apropiere si astepta sa treaca personalul, fiindca era doar o linie de dale ferata.
Peste cateva mile de mers am vazut de departe venind trenul personal. Atunci Old Shatterhand a facut foc intre cele doua sine si s-a pus in fata focului sa fie bine vazut de catre mecanic. In acea clipa s-a auzit un suierat puternic urmat de scartaitul asurzitor al franelor.botul locomotivei s-a opit la un pas de vinatorul destoinic de preerie.
Mecanicul, un om vanjos a sarit imediat jos sa vada care este motivul pentru care au oprit trenul. Imediat s-a format un cerc de curiosi in jurul lor. Noi ceilalti eram ascunsi in mica padure de langa cale ferata.
Old Shatterhand le-a explicat mecanicului si celorlalti motivul pentru care a fost trenul oprit.
(Va urma. Vom afla secretul copacului dintre sinele de cale farata.)
Am respirat usurati, cand am auzit vocea lui Sam Howkins vinatorul de prerie de statura mica insa cu ochii ageri. El povestea mecanicului de locomotive ca in mijlcul celor doua sine de cale ferata este un copac inalt care ne poate da putin de furca daca intram in el cu viteza.
Nu ne venea sa credem. Am lasat ca trenul sa mearga mai departe pana se va apropia de copacul cu pricina. Noi patru insa am facut un ocolis fiindca stiam ca prin boschetii acelui loc vor fi ascunsi indienii. Am dat peste ei dupa vreo cicni mile de calarit. Ei asteptau trenul din sensul opus, un tren personal si cu un vagon de posta ce aducea lucruri de mare pret: blanuri, arme, munitii si bineinteles aur.
Indienii nu se asteptau sa fie descoperiti. Insa multumit lui Sam, acum putem prevenii nenorocirea ce astepta atat pe calatori cat si trenul.
Am mers maideparte calare in fata trenului ce trebuia sa soseasca la acest loc peste vreo doua ceasuri. Trenul de marfa intrase intr-o halta din apropiere si astepta sa treaca personalul, fiindca era doar o linie de dale ferata.
Peste cateva mile de mers am vazut de departe venind trenul personal. Atunci Old Shatterhand a facut foc intre cele doua sine si s-a pus in fata focului sa fie bine vazut de catre mecanic. In acea clipa s-a auzit un suierat puternic urmat de scartaitul asurzitor al franelor.botul locomotivei s-a opit la un pas de vinatorul destoinic de preerie.
Mecanicul, un om vanjos a sarit imediat jos sa vada care este motivul pentru care au oprit trenul. Imediat s-a format un cerc de curiosi in jurul lor. Noi ceilalti eram ascunsi in mica padure de langa cale ferata.
Old Shatterhand le-a explicat mecanicului si celorlalti motivul pentru care a fost trenul oprit.
(Va urma. Vom afla secretul copacului dintre sinele de cale farata.)
Zsolt said...
3.
Daca cineva a trait in preerie si a cunoscut viata indienilor, va stii ca acestia sant oameni cu dotari speciale. De asta data veti cunoaste ceva special despre Winnetou. Winnettou avea trasaturi deosebite ce il clasa printre cei mai buni sefi de tribi. Dar dac am spunem doar atat, cred ca i-am rani mandria de indian, astfel deci trebuie sa stiti ca a fost cel mai bun. Prin simplitatea lui si dragostea lui fata de toate triburile indiene el a devenit cel mai popular atat printre indieni cat si oprintre albii din orasele civilizate.
De asta data el a dat dovada de o inteligenta rara printre indieni. In timp ce Old Shatterhand discuta cu mecanicul de locomotiva si cu calatorii, Winnetou s-a furisat in tabara indienilor ca sa-i spioneze. Era o actiune foarte grea pe care nu l-a detasat nimanui. Avand ochii ageri care puteau vedea chiar si in intunericul bezna, s-a apropiat de tabara trecand chiar de indienii care au fost insarcinati cu paza. Dar ei nu se asteptau ca sa fie descoperiti, deaceea erau destul de neglijenti. S-a apropiat de cortul sefului de banda alunecand in iarba ca un sarpe. Cand a fost la distanta sa auda convorbirea ce se derula intre cei care erau in jurul focului s-a oprit. Iata cine erau acolo: seful bandei, era un alb cu fata brazdata in partea dreapta, pe care Winnetou l-a recunoscut imediat, era Bronson un fost prizonier fugar din inchisorile federale. Alaturi de el Falko, acesta era ca un catelus care atarna de ochii stapanei sale. Falko era "face tot pentru" stapanul sau si se multumea cu mancarea si haina pe care i-o dadea Bronson. Alaturi de ei mai erau trei indieni cu functii in acest trib caiova cum am amintit mai inainte. Apoi mai era un alb, Spencer, un hot si un bandit nerusinat care nu se da la o parte de nici o fapta rea. A picat la tanc caci se prevedea o mare prada.
-Vezi copacul ala dintre sine? se adresa Bronson lui Spencer. L-am desradacinat din padurea de acolo si l-am plantat intre sine ci ajutorul acestor indieni. In urma cu 7 ani trecusem prin padure sa savarsec o fapta demna de mine si m-am pus sa ma odihnesc la umbra acestui copac. Am adormit cat ai clipii din ochi.
Daca cineva a trait in preerie si a cunoscut viata indienilor, va stii ca acestia sant oameni cu dotari speciale. De asta data veti cunoaste ceva special despre Winnetou. Winnettou avea trasaturi deosebite ce il clasa printre cei mai buni sefi de tribi. Dar dac am spunem doar atat, cred ca i-am rani mandria de indian, astfel deci trebuie sa stiti ca a fost cel mai bun. Prin simplitatea lui si dragostea lui fata de toate triburile indiene el a devenit cel mai popular atat printre indieni cat si oprintre albii din orasele civilizate.
De asta data el a dat dovada de o inteligenta rara printre indieni. In timp ce Old Shatterhand discuta cu mecanicul de locomotiva si cu calatorii, Winnetou s-a furisat in tabara indienilor ca sa-i spioneze. Era o actiune foarte grea pe care nu l-a detasat nimanui. Avand ochii ageri care puteau vedea chiar si in intunericul bezna, s-a apropiat de tabara trecand chiar de indienii care au fost insarcinati cu paza. Dar ei nu se asteptau ca sa fie descoperiti, deaceea erau destul de neglijenti. S-a apropiat de cortul sefului de banda alunecand in iarba ca un sarpe. Cand a fost la distanta sa auda convorbirea ce se derula intre cei care erau in jurul focului s-a oprit. Iata cine erau acolo: seful bandei, era un alb cu fata brazdata in partea dreapta, pe care Winnetou l-a recunoscut imediat, era Bronson un fost prizonier fugar din inchisorile federale. Alaturi de el Falko, acesta era ca un catelus care atarna de ochii stapanei sale. Falko era "face tot pentru" stapanul sau si se multumea cu mancarea si haina pe care i-o dadea Bronson. Alaturi de ei mai erau trei indieni cu functii in acest trib caiova cum am amintit mai inainte. Apoi mai era un alb, Spencer, un hot si un bandit nerusinat care nu se da la o parte de nici o fapta rea. A picat la tanc caci se prevedea o mare prada.
-Vezi copacul ala dintre sine? se adresa Bronson lui Spencer. L-am desradacinat din padurea de acolo si l-am plantat intre sine ci ajutorul acestor indieni. In urma cu 7 ani trecusem prin padure sa savarsec o fapta demna de mine si m-am pus sa ma odihnesc la umbra acestui copac. Am adormit cat ai clipii din ochi.
Zsolt said...
4.
Cred ca adormisem mult caci rea deja intuneric cand m-am trezit. Insa mainile si picoarele imi erau legate, iar capul imi vajaia ca vantul printre crengile padurii. Cand am deschis ochii ce sa vad inaintea ochilor pe cei doi caini de coioti, Winnettou si Old Shatterhand.
La auzul acestei insulte, caci nu poti insulta mai urat pe un indian decat sa-l faci caine coiot, Winnettou era gata sa sara la el sa ii infinga cutitul in inima. Sigur nu dadea gres, insa se stapanise.
-De ce m-ati legat? i-am intrebat, continua Bronson povestirea. - Pentru ca ai omorat pe cei doi indieni pe care i-ai intalnit ieri in calea ta, mi-au spus ei. -Pai ce as fi putut face cu ei caci nu ma lasau sa trec vadul.
-Si ai scapat din ghiarele lor? il intreba Spencer.
-Nu chiar asa de usor pe cat crezi. Caci m-au legat tocmai de copacul pe care il vezi acum intre sine. In noaptea aceea am jurat ca ma voi razbuna. Stiam ca Old Shatterhand nu este atat de curajos sa ma omoare, el are inima moale si nu il va lasa nici pe Winnwtou sa ma atinga. M-au legat copca de copac si mi-au zis ca vor lasa judecata in mana lui Dumhnezeu. Daca va fi cineva sa ma deslege atunci sa merg unde oi vrea. Si nici nu banuiti cine m-a deslegat?!
- Falko? il intreba Spencer.
- Da de unde! Sam Hawkins. Tocmai trecuse pe acolo a doua zi si l-am mintit ca m-au legat indienii. Ei, sa trecem acum la actiune ca mai avem jumatate de ora si vine trenul. Am luat copacul acela si l-am pus intre sine. Trenul va lovi copacul si va deraia iar noi luam prada si disparem.
Winnettou aflase destul si gasii sa plece imediat stergandu-si urmele cu grija.
(Va urma.)
Cred ca adormisem mult caci rea deja intuneric cand m-am trezit. Insa mainile si picoarele imi erau legate, iar capul imi vajaia ca vantul printre crengile padurii. Cand am deschis ochii ce sa vad inaintea ochilor pe cei doi caini de coioti, Winnettou si Old Shatterhand.
La auzul acestei insulte, caci nu poti insulta mai urat pe un indian decat sa-l faci caine coiot, Winnettou era gata sa sara la el sa ii infinga cutitul in inima. Sigur nu dadea gres, insa se stapanise.
-De ce m-ati legat? i-am intrebat, continua Bronson povestirea. - Pentru ca ai omorat pe cei doi indieni pe care i-ai intalnit ieri in calea ta, mi-au spus ei. -Pai ce as fi putut face cu ei caci nu ma lasau sa trec vadul.
-Si ai scapat din ghiarele lor? il intreba Spencer.
-Nu chiar asa de usor pe cat crezi. Caci m-au legat tocmai de copacul pe care il vezi acum intre sine. In noaptea aceea am jurat ca ma voi razbuna. Stiam ca Old Shatterhand nu este atat de curajos sa ma omoare, el are inima moale si nu il va lasa nici pe Winnwtou sa ma atinga. M-au legat copca de copac si mi-au zis ca vor lasa judecata in mana lui Dumhnezeu. Daca va fi cineva sa ma deslege atunci sa merg unde oi vrea. Si nici nu banuiti cine m-a deslegat?!
- Falko? il intreba Spencer.
- Da de unde! Sam Hawkins. Tocmai trecuse pe acolo a doua zi si l-am mintit ca m-au legat indienii. Ei, sa trecem acum la actiune ca mai avem jumatate de ora si vine trenul. Am luat copacul acela si l-am pus intre sine. Trenul va lovi copacul si va deraia iar noi luam prada si disparem.
Winnettou aflase destul si gasii sa plece imediat stergandu-si urmele cu grija.
(Va urma.)
Zsolt said...
Aceasta poveste nu este copiat de nicaieri . Am inventat-o eu sa va amuz un pic.
Zsolt said...
5.
In timp ce Winnetou se retragea pe cealalta parte a taberei se apropia tiptil un grup destul de mare de indieni racuro si ponga. Dar de unde au mai aparut si acestia? Vom intelege daca ne vom intoarce in timp in urma cu exact un an
Indienii racuro si ponga eru doua triburi care dealtfel erau neamuri insa din cauza unei neintelegeri sau certat si se invrajbisera timp de multi ani. Insa la mijloc era mana lui Bronson. Pe vremea aceea bronson era un hoinar singuratic si traia din jafuri. Tocmai jefuise tabara indienilor racuro pe cand acestia erau la vanatoare de bizoni. Apoi in timp ce calatorea mai departe tocmai a dat peste tabara lor de vanatoare. Nu mai avea unde sa fuga astfel ca a fost prins si dus in fata capateniei de trib Tattacumo. Acesta vazandu-l a recunoscut imediat obiectele ce la purta asupra lui. Intrebat fiind de unde le are, Bronson ca sa scape cu basma curata a mintit si as spus ca a trecut pe la pongasi si in schimbul a catorva pungi de praf de pusca a primit aceste obiecte in schimb. Indienii racuro s-au revoltat si au crezut ca au fost jefuiti de pongasi. S-a produs o zarva in tabara, iar Bronson profitand de acest moment a fugit. Mai tarziu el ajunge capetenia caiovasilor, dar asta e o alta poveste.
Astfel ajung cele dou triburi vrajmase. Insa cu un an in urma, cum spuneam adineaori, se intampla ca Winnettou impaca cele doua triburi explicandu-le ca au cazut prada unei minciuni inventate de Bronson. Impacarea a fost sub un copac inalt si suplu de la marginea padurii ce purta numele de Rongo-rongo.
Doar cu cateva zile in urma luptatorii celor doua triburi, in numar de cca. 500 s-au hotarat ca sa mearga si sa taie acel copac si sa faca un stalp totem de aducere aminte al impacarii celor doua triburi. Ajungand la marginea padurii au ramas cu gura cascata in fata gropii ce amintea ca acolo era copacul sus amintit.
In timp ce Winnetou se retragea pe cealalta parte a taberei se apropia tiptil un grup destul de mare de indieni racuro si ponga. Dar de unde au mai aparut si acestia? Vom intelege daca ne vom intoarce in timp in urma cu exact un an
Indienii racuro si ponga eru doua triburi care dealtfel erau neamuri insa din cauza unei neintelegeri sau certat si se invrajbisera timp de multi ani. Insa la mijloc era mana lui Bronson. Pe vremea aceea bronson era un hoinar singuratic si traia din jafuri. Tocmai jefuise tabara indienilor racuro pe cand acestia erau la vanatoare de bizoni. Apoi in timp ce calatorea mai departe tocmai a dat peste tabara lor de vanatoare. Nu mai avea unde sa fuga astfel ca a fost prins si dus in fata capateniei de trib Tattacumo. Acesta vazandu-l a recunoscut imediat obiectele ce la purta asupra lui. Intrebat fiind de unde le are, Bronson ca sa scape cu basma curata a mintit si as spus ca a trecut pe la pongasi si in schimbul a catorva pungi de praf de pusca a primit aceste obiecte in schimb. Indienii racuro s-au revoltat si au crezut ca au fost jefuiti de pongasi. S-a produs o zarva in tabara, iar Bronson profitand de acest moment a fugit. Mai tarziu el ajunge capetenia caiovasilor, dar asta e o alta poveste.
Astfel ajung cele dou triburi vrajmase. Insa cu un an in urma, cum spuneam adineaori, se intampla ca Winnettou impaca cele doua triburi explicandu-le ca au cazut prada unei minciuni inventate de Bronson. Impacarea a fost sub un copac inalt si suplu de la marginea padurii ce purta numele de Rongo-rongo.
Doar cu cateva zile in urma luptatorii celor doua triburi, in numar de cca. 500 s-au hotarat ca sa mearga si sa taie acel copac si sa faca un stalp totem de aducere aminte al impacarii celor doua triburi. Ajungand la marginea padurii au ramas cu gura cascata in fata gropii ce amintea ca acolo era copacul sus amintit.
Zsolt said...
6.
Trebuie stiut ca indienii sant foarte . Astfel vazandu-se lipsiti de obiectul lor sfant s-au revoltat impotriva acestui lucru privind ca o fapta mai cumplita decat crima.
Bronson cu racolitii sai nu aveau cum sa stearga urma lasata de copacul desradacinat si tarat cale de o mila pana la calea ferata si astfel au fost foarte usor descoperiti. Cele doua triburi au trimis inainte cercetasi care tocmai atunci au ajuns pe cand Winnetou plecase.
Dupa ce i-au spionat pe caiovasi si au aflat ca sant doar in jur de o suta au imprejmuit tabara si fara sa scape vreunul pe toti i-au prin si i-au legat.
Peste o jumatate de ora Se apropia si trenul si cu totii erau surprinsi vazand un foc mare de tabara alaturi de copacul cu pricina. Trenul se oprii si in acelasi moment am sosit si noi patru calare. O mare multime de indieni ne astepta. Tattacumo si cealalta capetenie numita Bizonul Negru l-au recunoscut pe Winnettou care era primit in mijlocul uralelor produse de 500 de guri de indieni.
Winnetou ne-a prezentat si pe noi ca fiind prietenii lui. Atunci Tattacumo a scos pipa pacii si cu totii a trbuit sa tragem cate un fum si sa suflam in cele patru directii, spre cer si spre pamant. Astfel am intrat si noi sub protectia lor devenind prieteni si cu ei.
Winnettou, Old Shatterhand, Sam, Tattacumo, Bizonul Negru si alti batrani ale triburilor s-au asezat in cerc sa tina un mare sfat cu privire la destinul prizonierilor. Au gasit de buna cuviinta ca sa tina judecata dimineata dupa ce rasare soarele fiindca cu totii erau obositi.
Trebuie stiut ca indienii sant foarte . Astfel vazandu-se lipsiti de obiectul lor sfant s-au revoltat impotriva acestui lucru privind ca o fapta mai cumplita decat crima.
Bronson cu racolitii sai nu aveau cum sa stearga urma lasata de copacul desradacinat si tarat cale de o mila pana la calea ferata si astfel au fost foarte usor descoperiti. Cele doua triburi au trimis inainte cercetasi care tocmai atunci au ajuns pe cand Winnetou plecase.
Dupa ce i-au spionat pe caiovasi si au aflat ca sant doar in jur de o suta au imprejmuit tabara si fara sa scape vreunul pe toti i-au prin si i-au legat.
Peste o jumatate de ora Se apropia si trenul si cu totii erau surprinsi vazand un foc mare de tabara alaturi de copacul cu pricina. Trenul se oprii si in acelasi moment am sosit si noi patru calare. O mare multime de indieni ne astepta. Tattacumo si cealalta capetenie numita Bizonul Negru l-au recunoscut pe Winnettou care era primit in mijlocul uralelor produse de 500 de guri de indieni.
Winnetou ne-a prezentat si pe noi ca fiind prietenii lui. Atunci Tattacumo a scos pipa pacii si cu totii a trbuit sa tragem cate un fum si sa suflam in cele patru directii, spre cer si spre pamant. Astfel am intrat si noi sub protectia lor devenind prieteni si cu ei.
Winnettou, Old Shatterhand, Sam, Tattacumo, Bizonul Negru si alti batrani ale triburilor s-au asezat in cerc sa tina un mare sfat cu privire la destinul prizonierilor. Au gasit de buna cuviinta ca sa tina judecata dimineata dupa ce rasare soarele fiindca cu totii erau obositi.
Zsolt said...
7.
In ziua urmatoare dimineata a fost complet senina fara urma de nori prevestind o zi plina de succes. Soarele isi inalta corana de un rosu aprins dinspre crestele Muntilor Stancosi. Toata preeria parca luase foc. Deabia am deschis ochii si inaintea noastra se intindea o priveliste de o frumusete nemaivazuta. Pentru moment am uitat de toata zarva de nopate.
Intr-o clipa toata tabara era in picioare si se faceau mici focuri pentru a frige carnea pentru micul dejun. Chiar si prizonierii au fost hraniti pana se saturasera cu totii.
Dinspre apus se vedea apropiindu-se un detasamant de militari din armata franceza ce isi asezase tabara tocmai la granita celor doua state, si isi faceau runda de dimineata si asa au descoperit tabara noastra.
I-am asteptat sa se apropie si i-am servit si pe ei cu ceva de ale gurii.
Dupa ce se reasezase linistea si ordinea in tabara s-a format din nou sfatul batranilor si cu obisnuita rabdare ale indienilor au hotarat soarta prizonierilor.
Nu vreau sa descriu acum in detaliu tot ce s-a discutat caci mi-ar lua foarte mult timp. La sfat luase loc si ofiterul francez si a fost bine pentru ca el a spus ca Spencer in realitate este un talhar francez cu numele de Francisc B. care fugise din fata legii fiind condamnat pentru mai multe omoruri si jafuri savarsite in franta. Acesta a fost predat imediat armatei franceze si incatusat si dus in tabara lor. Va dati seama soarta lui a fost desigur spanzuratoarea.
L-ar fi cerut si pe Bronson, insa stiau ca indienii nu il vor da. Astfel detasamentul francez si-a luat ramas bun si au plecat.
Pe Bronson il astepta stalpul de chin in tabara racuro. Acum cele doua tribur vor sarbatorii cu un alai mare moartea celui care a fost pricina dusmaniei dintre cele doua triburi.
Tattacumo dorea ca toti indienii caiova sa fie si ei omorati, insa multumire lui Winnettou si Old Shatterhand acestia au scapat cu viata insa nu ieftin. Ei trebuiau sa plateasca pentru rascumpararea lor. In functie de numarul indienilor caiova fiecare trebuia sa-siplateasca rascumpararea cu un cal si o pusca. Asta a insemnat ca a trebuit sa mearga acasa pe jos si avand asupra lor numai cutitul de vanatoare si arcul.
Falko scapase si el caci nu avea pe lista nimic rau, in afara ca l-a slujit pe Bronson. El a trebuit sa promita ca nu se va mai aventura niciodata prin zona ceeace a si facut cu siguranta.
Sfatul a luat sfarsit. In clipa aceea Sam Hawkins a sarit in picioare scotand un strigat de triumf. Si-ia prins cu ambele maini sapca (care nu era decat o peruca unsuroasa caci era chel complet) si o trati la pamant care a scos un sunet ca de oala sparta. Indiennii fiind oameni calmi, in ciuda naturii lor cu totii au bufnit intr-un ras care deabia se linistise. Sam dandu-si seama de boacana si-a pus peruca inapoi. Apoi aratand cu mana spre copac a strigat de trei ori Uff! Indienii stiau ca asta inseamna ceva deosebit. Si cu totii se uitara catre copac dar nimeni nu vazuse nimic. Atunci Sam si-a luat cutitul intre dinti si cu agerimea unei veverite se catara pana la bifurcarea celor doua brate ale copacului.
Acum indienii minunanduse de Sam au strigat ei Uff!
In ziua urmatoare dimineata a fost complet senina fara urma de nori prevestind o zi plina de succes. Soarele isi inalta corana de un rosu aprins dinspre crestele Muntilor Stancosi. Toata preeria parca luase foc. Deabia am deschis ochii si inaintea noastra se intindea o priveliste de o frumusete nemaivazuta. Pentru moment am uitat de toata zarva de nopate.
Intr-o clipa toata tabara era in picioare si se faceau mici focuri pentru a frige carnea pentru micul dejun. Chiar si prizonierii au fost hraniti pana se saturasera cu totii.
Dinspre apus se vedea apropiindu-se un detasamant de militari din armata franceza ce isi asezase tabara tocmai la granita celor doua state, si isi faceau runda de dimineata si asa au descoperit tabara noastra.
I-am asteptat sa se apropie si i-am servit si pe ei cu ceva de ale gurii.
Dupa ce se reasezase linistea si ordinea in tabara s-a format din nou sfatul batranilor si cu obisnuita rabdare ale indienilor au hotarat soarta prizonierilor.
Nu vreau sa descriu acum in detaliu tot ce s-a discutat caci mi-ar lua foarte mult timp. La sfat luase loc si ofiterul francez si a fost bine pentru ca el a spus ca Spencer in realitate este un talhar francez cu numele de Francisc B. care fugise din fata legii fiind condamnat pentru mai multe omoruri si jafuri savarsite in franta. Acesta a fost predat imediat armatei franceze si incatusat si dus in tabara lor. Va dati seama soarta lui a fost desigur spanzuratoarea.
L-ar fi cerut si pe Bronson, insa stiau ca indienii nu il vor da. Astfel detasamentul francez si-a luat ramas bun si au plecat.
Pe Bronson il astepta stalpul de chin in tabara racuro. Acum cele doua tribur vor sarbatorii cu un alai mare moartea celui care a fost pricina dusmaniei dintre cele doua triburi.
Tattacumo dorea ca toti indienii caiova sa fie si ei omorati, insa multumire lui Winnettou si Old Shatterhand acestia au scapat cu viata insa nu ieftin. Ei trebuiau sa plateasca pentru rascumpararea lor. In functie de numarul indienilor caiova fiecare trebuia sa-siplateasca rascumpararea cu un cal si o pusca. Asta a insemnat ca a trebuit sa mearga acasa pe jos si avand asupra lor numai cutitul de vanatoare si arcul.
Falko scapase si el caci nu avea pe lista nimic rau, in afara ca l-a slujit pe Bronson. El a trebuit sa promita ca nu se va mai aventura niciodata prin zona ceeace a si facut cu siguranta.
Sfatul a luat sfarsit. In clipa aceea Sam Hawkins a sarit in picioare scotand un strigat de triumf. Si-ia prins cu ambele maini sapca (care nu era decat o peruca unsuroasa caci era chel complet) si o trati la pamant care a scos un sunet ca de oala sparta. Indiennii fiind oameni calmi, in ciuda naturii lor cu totii au bufnit intr-un ras care deabia se linistise. Sam dandu-si seama de boacana si-a pus peruca inapoi. Apoi aratand cu mana spre copac a strigat de trei ori Uff! Indienii stiau ca asta inseamna ceva deosebit. Si cu totii se uitara catre copac dar nimeni nu vazuse nimic. Atunci Sam si-a luat cutitul intre dinti si cu agerimea unei veverite se catara pana la bifurcarea celor doua brate ale copacului.
Acum indienii minunanduse de Sam au strigat ei Uff!
Zsolt said...
8.
Ajuns la despartirea celor doua brate Sam facu cateva miscari iuti si scoase un dop exact din despartitura. Isi viri mana pana la coate in scorbura copacului si incet incet trasese afara un cilindru de bronz lung cam de un cot. Viri obiectul in buzunar si cobora tot atat de iute precum se catara in sus. Cu toti asteptau curiosi ce contine acel cilindru de bronz din mana Lui Sam.
Sam desfacu capacul cilindrului si scoase un sul de piele care era legat cu grija cu curele. Desfacu. Piele continea niste hartoage. Primul pachet continea documentele de identitate ale lui Sam. Sam era engle si si-a ascuns documentele de identitate caci se temea sa nu fie descoperite de francezi caci atunci era ca si mort. Dar acum razboiul se terminase si se putea inoarce in tara sa de nastere. Al doilea pachet contineau facturi bancare in valoare de doua milioane de lire. Sam gasise un loc in care descoperise o mare cantitate de aur pe care l-a depus la o banca cu renume in San Francisco. Era putred de bogat, iar el perinda prin preerie cu hainele jegoase. Venise prin aceste parti sa-si recupereze comoara, insa vazuse ca copacul a disparut. Numai in clipa cand sfatul a fost inchis si uitandu-se spre copac si-a dat seama ca e acelasi copac in care isi ascunsese el comoara.
Copacul a fost deci taiat din care au facut un stalp de totem si a fiost transportat in satul indienilor racuro. Oricina trece prin sat, care astazi este deja o rezervatie pentru indieni, in mijlocul satului inca sta ridicat acelasi stalp. In el este incrustat un singur nume Sam Hawkins.
Linia a fost remediata. Cu toti ne-am bucurat ca nu s-a varsat sange de indian. Apoi trenurile au pornit fiecare pe calea lor si impreauna cu marfarul si noi ne-am continuat drumul in Muntii Stancosi cautand alte aventuri. Asemena aventuri veti mai putea citi din cartile bravului nostru prieten Charlie, numit si Old Shatterhand.
Ajuns la despartirea celor doua brate Sam facu cateva miscari iuti si scoase un dop exact din despartitura. Isi viri mana pana la coate in scorbura copacului si incet incet trasese afara un cilindru de bronz lung cam de un cot. Viri obiectul in buzunar si cobora tot atat de iute precum se catara in sus. Cu toti asteptau curiosi ce contine acel cilindru de bronz din mana Lui Sam.
Sam desfacu capacul cilindrului si scoase un sul de piele care era legat cu grija cu curele. Desfacu. Piele continea niste hartoage. Primul pachet continea documentele de identitate ale lui Sam. Sam era engle si si-a ascuns documentele de identitate caci se temea sa nu fie descoperite de francezi caci atunci era ca si mort. Dar acum razboiul se terminase si se putea inoarce in tara sa de nastere. Al doilea pachet contineau facturi bancare in valoare de doua milioane de lire. Sam gasise un loc in care descoperise o mare cantitate de aur pe care l-a depus la o banca cu renume in San Francisco. Era putred de bogat, iar el perinda prin preerie cu hainele jegoase. Venise prin aceste parti sa-si recupereze comoara, insa vazuse ca copacul a disparut. Numai in clipa cand sfatul a fost inchis si uitandu-se spre copac si-a dat seama ca e acelasi copac in care isi ascunsese el comoara.
Copacul a fost deci taiat din care au facut un stalp de totem si a fiost transportat in satul indienilor racuro. Oricina trece prin sat, care astazi este deja o rezervatie pentru indieni, in mijlocul satului inca sta ridicat acelasi stalp. In el este incrustat un singur nume Sam Hawkins.
Linia a fost remediata. Cu toti ne-am bucurat ca nu s-a varsat sange de indian. Apoi trenurile au pornit fiecare pe calea lor si impreauna cu marfarul si noi ne-am continuat drumul in Muntii Stancosi cautand alte aventuri. Asemena aventuri veti mai putea citi din cartile bravului nostru prieten Charlie, numit si Old Shatterhand.
IONUT - VAS HIRBUIT (Cella's entry)
Ionuț - vas hârbuit!
Rodica a anunțat un concurs nou. Mi-am ales o fotografie din cele trei și am scris o poveste.
Îl cunosc pe Ionuț de cel puțin zece ani. Venea la biserică împreună cu ceilalți băieți de la Fundație. Aveau modul lor de a fi, mirosul lor specific… le zâmbeam și încercam să nu stau prea aproape de ei, ca să nu îmi stârnesc dureri de cap. Știam că toți au crescut la orfelinat, că după 18 ani au fost trimiși să se descurce în viață, cumva au ajuns la Fundație… și cam atât.
Nu știam ce să vorbesc cu ei, nu le știam nici numele… nu făceau parte din lumea mea și nici nu îi doream în viața mea.
Ionuț e blond-roșcat, cu ochi abstraștri-verzui, limpezi și calzi, din cauza bătăilor și chinurilor din orfelinat, a lipsei de grijă și dragoste, a rămas cu o problemă la piciorul drept… cumva și-l trage după el. Dacă e emoționat sau îi e teamă, redevine bâlbâit.
De mai bine de șapte ani, relația mea cu băieții de la Fundație s-a schimbat. Am intrat printre ei frântă, și m-am trezit acceptată de cei frânți, fără să fiu judecată, m-am simțit iubită necondiționat… Acum îi știu pe nume, pe fiecare dintre ei.
Ionuț mi-a spus că îi place să cânte, dar “eu sunt bâlbâit. Cum aș putea să cânt?” Îl luăm cu noi la colindă și cântă!
Trebuia să ai răbdare ca să spună tot ce voia, să nu se enerveze ca să poată vorbi.
Încet, încet, am aflat că bătăile, lipsa dragostei și afecțiunii, teama si frica, bătăile crude ce i-au fost administrate au lăsat urme profunde. E mai mic decat mine cu cinci ani, ne aniversăm anii în aceeași lună și se fâstâcește când mă leg de el.
E singurul dintre băieții de la Fundație care nicicum nu îmi poate rosti numele corect, mi se împleticește limba în gură când îmi spun numele cum îl spune el… dar, știindu-i povestea, abia aștept să vorbesc cu el, să-l aud cum mă strigă “doamna Seracela”.
A ieșit din orfelinat cu un diagnostic deloc de invidiat. Dar… a fost înconjurat de, cu și în dragoste, apreciat, încurajat și iubit, iar Ionuț a înflorit. Diagnosticul a rămas același, dar Ionuț e altul. A fost un șoc pentru mine când l-am auzit vorbind cursiv. Era o seară de revelion și o petreceam cu băieții de la fundație. I-am rugat pe ceilalți să tacă, astfel încât Ionuț să repete ultima frază pe care o rostise. S-a uitat la mine și nu înțelegea ce se întâmplă. Ce voiam? Ce făcuse? I-am zâmbit și l-am rugat să repete ce tocmai a spus. A rostit clar, fără bâlbâieli câteva fraze bune… zâmbind.
Mirosul a dispărut, bâlbâielile sunt rare, uneori mă întreabă din priviri dacă e bine cum și-a asortat hainele, dacă arată bine…
Nu va putea da niciodată bacalaureatul, nu va absolvi vreo facultate, nu va schimba lumea prin ideile sale, dar te poate accepta așa cum ești, fără să te sâcâie cu întrebări inutile sau dureroase, nu se va apuca să te impresioneze cu poveștile lui grele din copilărie și adolescență, însă va fi dispus să te ajute cu ce poate, nu vrea mila nimănui, ci muncește ca să trăiască și să-i bucure pe alții.
Dacă nu îl cunoști, poți crede ce vrei, poți să îl cataloghezi cum vrei. Nu va avea curaj să spună ceva… poate doar va zâmbi stingher.
Dacă voi câștiga ceva... vreau ca premiul să ajungă la Ionuț!
08 November 2016
UN INTERVIU CU UN RABIN
Aseara am auzit un interviu cu un rabin crestin. Foarte, foarte interesant!… Multe intrebari ce le aveam despre majoritatea evreilor care sint atit de liberali (in sensul pe care il dam noi, cei din America, acestui cuvint) si-au gasit un oarecare raspuns in cele auzite.
Cum era seara si eram din nou la volan pe traseul meu spre casa, n-am avut la indemina cele necesare sa scriu numele rabinului - de altfel si autor al unei carti pe care am sa incerc sa vad daca o gasesc fara sa imi amintesc titlul cartii sau numele autorului…
Nascut in New York intr-o familie de evrei conservatori - dar nu ortodocsi -, este educat in traditiile evreiesti pe care familia lui le tine cu sfintenie. La 7 ani merge la scoala evreiasca, invata ebraica… studiaza Tora etc.
Ca unul care a devenit crestin, undeva prin anii de facultate, fiind un bun cunoscator si intelegindu-i de-acum si pe evrei si felul lor de viata, si invatind apoi despre crestini, omul intelege mai bine diferentele si dinamica existenta intre cele doua factiuni.
Spunea el ca noi crestinii cind avem de-a face cu evreii sintem convinsi ca ei cunosc Vechiul Testament si ca vorbim pe picior de egalitate sau chiar ne simtim in dezavantaj cumva, deoarece ei cunosc traditiile evreiesti si alte amanunte care dau si mai mult sens evenimentelor din Biblie. Spre mirarea mea, am auzit ca 90% dintre evrei nu au habar de nimic din Vechiul Testament – ca desi pastreaza unele traditii, nu au o cunostinta intrinseca si aprofundata a propriei lor mosteniri.
Am aflat ca ei sint instruiti ca noi crestinii ii consideram pe ei vinovati de moartea lui Isus. Ca evreii au o toleranta la multe lucruri, dar ca Isus nu este din aceasta categorie… ca este o mare rusine pentru un evreu sa devina crestin s.a.m.d.
In liceu a avut un antrenor pe care l-a indragit mult – un om integru, dar… un obsedat de Isus… dupa cum spunea el. Acesta l-a invitat chiar la studiile biblice ce le avea cu alti tineri si i-a dat si o Biblie. Dupa ce in facultate a ajuns sa experimenteze tot felul de lucruri, inclusiv drogurile, la un moment dat cunoaste pe cineva foarte apropiat – prietena lui care fusese dependenta de droguri si in pragul sinuciderii la un moment dat. Insa ea si-a dedicat viata lui Christos si a facut o intorsatura de 180 de grade. Curios si surprins, pleaca de la facultate cu motocicleta iarna, face vreo 80 de km pina acasa la el sa isi ia Biblia aceea primita in liceu, vine inapoi, se inchide in camera lui si incepe sa citeasca Biblia cu o foame si o curiozitate pe care nici el nu si le poate explica. In tot acest timp prietena lui – fosta dependenta de droguri se roaga impreuna cu grupul ei de studiu biblic pentru el.
Citind Biblia, in Matei vede inca de la inceput ceva ce-i fura atentia - ceva foarte cunoscut lui… Cartea neamului lui Isus Christos… Recunoaste numele patriarhului Avraam si al imparatului David si este pur si simplu surprins sa afle cit de evreu este Isus… Realizeaza ca si Isus a fost crescut de doi parinti evrei care duc jertfa la templu, ca Isus a invatat din Tora… de unde el credea ca Isus S-a nascut la Roma, poate la Vatican… din parinti ai caror nume de familie era Christ: Joseph si Mary …
Si cu cit citeste mai mult, cu atit intelege mai mult si mai bine. Spune el ca Isaia 54 si Psalmul 22 au fost bucatile de lectura care l-au prelucrat, l-au convins, l-au schimbat…
Mai zicea el un lucru interesant… ca dintr-odata a realizat ca traditia evreilor de care tin cu atita incapatinare vorbeste de un Dumnezeu al lor care a fost in trecut, a facut minuni printre ei… dar care parca a disparut la un moment dat si nu mai exista… Si tocmai in aceasta pauza fara explicatie, Noul Testament vine sa completeze tot ce lipsea de acolo.
Cel care lua interviul l-a intrebat atunci daca evreii il asteapta pe Mesiah… si a raspuns ca majoritatea - 90% nu-L amintesc deloc… ca pe undeva ei se multumesc cu "acum" si "aici" si poate acestui lucru i se datoreaza faptul ca se implica in atitea decizii sociale care sint impotriva propriilor lor principii: cum ar fi avortul, si sinuciderea asistata, si alte chestii sociale pentru care multi evrei cheltuie timp si bani aiurea.
Si cu asta am capatat ceva intelegere in nedumerirea pe care am avut-o cind evreii au participat atit de intens si au investit atit in a-l alege pe Obama presedinte… si uite ce multam' au de la el acuma…
Pentru mine cel putin discutia m-a facut sa inteleg ca evreii Il resping pe Christos pentru ca nu isi cunosc bine nici ceea ce au si ce zic ca pretuiesc. Daca ar citi cu atentie Vechiul Testament, ar intelege ca istoria lor nu s-a terminat acolo si ca ceea ce urmeaza… este Noul Testament... si ca au parcurs pina acum o mare parte din istoria de acolo. Ar intelege ca Isus este atit al lor, cit si al nostru, si Isaia 53, si Psalmul 22 aduc multa lumina in privinta asta… Si va veni vremea cind inca o data evreii o sa caute dupa lege - dupa Tora sa o citeasca si sa o studieze… si nu mai este mult… si cind vor intelege ceea ce citesc… istoria omenirii va fi in ceasul al 12-lea…
Cum era seara si eram din nou la volan pe traseul meu spre casa, n-am avut la indemina cele necesare sa scriu numele rabinului - de altfel si autor al unei carti pe care am sa incerc sa vad daca o gasesc fara sa imi amintesc titlul cartii sau numele autorului…
Nascut in New York intr-o familie de evrei conservatori - dar nu ortodocsi -, este educat in traditiile evreiesti pe care familia lui le tine cu sfintenie. La 7 ani merge la scoala evreiasca, invata ebraica… studiaza Tora etc.
Ca unul care a devenit crestin, undeva prin anii de facultate, fiind un bun cunoscator si intelegindu-i de-acum si pe evrei si felul lor de viata, si invatind apoi despre crestini, omul intelege mai bine diferentele si dinamica existenta intre cele doua factiuni.
Spunea el ca noi crestinii cind avem de-a face cu evreii sintem convinsi ca ei cunosc Vechiul Testament si ca vorbim pe picior de egalitate sau chiar ne simtim in dezavantaj cumva, deoarece ei cunosc traditiile evreiesti si alte amanunte care dau si mai mult sens evenimentelor din Biblie. Spre mirarea mea, am auzit ca 90% dintre evrei nu au habar de nimic din Vechiul Testament – ca desi pastreaza unele traditii, nu au o cunostinta intrinseca si aprofundata a propriei lor mosteniri.
Am aflat ca ei sint instruiti ca noi crestinii ii consideram pe ei vinovati de moartea lui Isus. Ca evreii au o toleranta la multe lucruri, dar ca Isus nu este din aceasta categorie… ca este o mare rusine pentru un evreu sa devina crestin s.a.m.d.
In liceu a avut un antrenor pe care l-a indragit mult – un om integru, dar… un obsedat de Isus… dupa cum spunea el. Acesta l-a invitat chiar la studiile biblice ce le avea cu alti tineri si i-a dat si o Biblie. Dupa ce in facultate a ajuns sa experimenteze tot felul de lucruri, inclusiv drogurile, la un moment dat cunoaste pe cineva foarte apropiat – prietena lui care fusese dependenta de droguri si in pragul sinuciderii la un moment dat. Insa ea si-a dedicat viata lui Christos si a facut o intorsatura de 180 de grade. Curios si surprins, pleaca de la facultate cu motocicleta iarna, face vreo 80 de km pina acasa la el sa isi ia Biblia aceea primita in liceu, vine inapoi, se inchide in camera lui si incepe sa citeasca Biblia cu o foame si o curiozitate pe care nici el nu si le poate explica. In tot acest timp prietena lui – fosta dependenta de droguri se roaga impreuna cu grupul ei de studiu biblic pentru el.
Citind Biblia, in Matei vede inca de la inceput ceva ce-i fura atentia - ceva foarte cunoscut lui… Cartea neamului lui Isus Christos… Recunoaste numele patriarhului Avraam si al imparatului David si este pur si simplu surprins sa afle cit de evreu este Isus… Realizeaza ca si Isus a fost crescut de doi parinti evrei care duc jertfa la templu, ca Isus a invatat din Tora… de unde el credea ca Isus S-a nascut la Roma, poate la Vatican… din parinti ai caror nume de familie era Christ: Joseph si Mary …
Si cu cit citeste mai mult, cu atit intelege mai mult si mai bine. Spune el ca Isaia 54 si Psalmul 22 au fost bucatile de lectura care l-au prelucrat, l-au convins, l-au schimbat…
Mai zicea el un lucru interesant… ca dintr-odata a realizat ca traditia evreilor de care tin cu atita incapatinare vorbeste de un Dumnezeu al lor care a fost in trecut, a facut minuni printre ei… dar care parca a disparut la un moment dat si nu mai exista… Si tocmai in aceasta pauza fara explicatie, Noul Testament vine sa completeze tot ce lipsea de acolo.
Cel care lua interviul l-a intrebat atunci daca evreii il asteapta pe Mesiah… si a raspuns ca majoritatea - 90% nu-L amintesc deloc… ca pe undeva ei se multumesc cu "acum" si "aici" si poate acestui lucru i se datoreaza faptul ca se implica in atitea decizii sociale care sint impotriva propriilor lor principii: cum ar fi avortul, si sinuciderea asistata, si alte chestii sociale pentru care multi evrei cheltuie timp si bani aiurea.
Si cu asta am capatat ceva intelegere in nedumerirea pe care am avut-o cind evreii au participat atit de intens si au investit atit in a-l alege pe Obama presedinte… si uite ce multam' au de la el acuma…
Pentru mine cel putin discutia m-a facut sa inteleg ca evreii Il resping pe Christos pentru ca nu isi cunosc bine nici ceea ce au si ce zic ca pretuiesc. Daca ar citi cu atentie Vechiul Testament, ar intelege ca istoria lor nu s-a terminat acolo si ca ceea ce urmeaza… este Noul Testament... si ca au parcurs pina acum o mare parte din istoria de acolo. Ar intelege ca Isus este atit al lor, cit si al nostru, si Isaia 53, si Psalmul 22 aduc multa lumina in privinta asta… Si va veni vremea cind inca o data evreii o sa caute dupa lege - dupa Tora sa o citeasca si sa o studieze… si nu mai este mult… si cind vor intelege ceea ce citesc… istoria omenirii va fi in ceasul al 12-lea…
06 November 2016
CHIAR DAC-AR FI SA-NDUR DIN GREU...
(Oare isi mai aduce aminte cineva de cintarea asta - din cintarile lui Buna mea?)
Chiar dac-ar fi sa-ndur din greu
Chiar dac-ar fi sa-ndur din greu
Dureri si lacrimi si suspine,
Ajuta-mi Dumnezeul meu,
Sa nu pot sa ma las de Tine.
Chiar dac-ar fi sa mi se ia,
Tot ce-am mai drag de linga mine,
Sarac si gol de-as raminea,
Sa nu pot sa ma las de Tine.
Chiar dac-ar fi sa fiu ucis
De cei cu miini de singe pline,
Pin' la sfirsit sa spun deschis
Ca nu pot sa ma las de Tine.
Iar la sfirsit, acolo sus,
Cind voi fi pe veci linga Tine,
Sa pot vedea, o scump Isus,
Ca nici Tu nu Te lasi de mine!!!
05 November 2016
TRAIND DINCOLO DE DESCURAJARE
"Living Beyond the Grind of Discouragement" by Charles R. Swindoll
Psalm 5
Pleaca-ti urechea la cuvintele mele, Doamne! Asculta suspinurile mele! Ia aminte la strigatele mele, Imparatul meu si Dumnezeul meu, caci catre Tine ma rog! Doamne, auzi-mi glasul dimineata! Dimineata eu imi indrept rugaciunea spre Tine, si astept. Caci Tu nu esti un Dumnezeu caruia sa-I placa raul; cel rau nu poate locui linga Tine. Nebunii nu pot sa stea in preajma ochilor Tai; Tu urasti pe cei ce fac faradelegea si pierzi pe cei mincinosi; Domnul uraste pe oamenii care varsa singe si insala. Dar eu, prin indurarea Ta cea mare, pot sa intru in casa Ta si sa ma inchin cu frica in Templul Tau cel sfint.
Doamne, calauzeste-ma pe calea placuta Tie, din pricina vrajmasilor mei! Netezeste calea Ta sub pasii mei. Caci nu este nimic adevarat in gura lor; inima le este plina de rautate, gitlejul le este un mormint deschis, si pe limba au vorbe lingusitoare. Loveste-i ca pe niste vinovati, Dumnezeule! Fa-i sa cada prin insesi sfaturile lor. Prabuseste-i in mijlocul pacatelor lor fara numar! Caci se razvratesc impotriva Ta. Atunci toti cei ce se incred in Tine se vor bucura, se vor veseli totdeauna, caci Tu ii vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tau. Caci Tu binecuvintezi pe cel neprihanit, Doamne, si-l inconjuri cu bunavointa Ta, cum l-ai inconjura cu un scut.
…………………………..
Cartea Psalmilor este cea mai veche carte de imnuri cunoscuta de oameni. Aceasta carte antica contine expresiile cele mai miscatoare si mai pline de inteles ale inimii umane.
Cintecele sint izvorite adesea din circumstantele inconjuratoare care afecteaza in asa fel gindirea compozitorului, incit acesta nu are alta alternativa decit sa explodeze intr-o melodie, acompaniament si versuri care sa descrie aceasta traire interioara atit de intensa. Asa s-a intimplat in cazul jazzului, muzica numita "blues" si la fel s-a intimplat in cazul muzicii vechi spirituale si al muzicii romantice din orice perioada de timp. La fel s-a intimplat si cu muzica gospel si imnurile sacre; si asezarea lor intr-o anume epoca istorica le explica mesajul.
Psalmul 5 nu este o exceptie. Cind il citim, putem intelege ca s-a nascut dintr-o atmosfera de tensiune si opresie. David… este la pamint… descurajat. Oricare ar fi fost presiunile din viata lui, ele l-au determinat sa compuna acest imn vechi intr-o gama minora.
Nu am nicio indoiala ca nu avem la ora asta in lume vreun subiect mai contemporan decit descurajarea. Atita lume pe care o cunosc isi traieste zilnic viata intr-o cheie minora. Asta este descurajarea care roade la existenta lor in urma vreunui esec de orice fel sau o situatie romantica incheiata prost. Unii sint descurajati in legatura cu casatoria lor care a inceput pe o nota promitatoare, dar care a ajuns la un stagiu la care nu mai este nicio speranta. Lipsa de sanatate ii descurajeaza si demoralizeaza pe cei care ii sint victime, in special cind durerea este o stare permanenta. Si cine nu se poate identifica cu individul care a dat tot ce a putut din el sa realizeze ceva doar ca sa primeasca in cap citeva manusi de box de la unii care s-au declarat ei singuri critici de specialitate? Descurajarea adusa de unele critici care uneori s-au tinut lant, poate adesea sa nu fie exagerata. E posibil ca David intr-adevar abia s-a adunat cum a putut el de bine de pe jos cind o alta critica ascutita l-a lovit si l-a aruncat inapoi in genunchi. Si asa... s-a nascut Psalmul 5…
Multe suflete descurajate s-au identificat cu aceasta cintare de-a lungul deceniilor. In mod frecvent, cuvintele deasupra primului verset (which comprise the superscription) au conturat peisajul istoric al cintarii.
Daca va uitati inaintea versetului 1 in versiunea engleza a Bibliei - King James, veti vedea ca David a dorit ca acest cintec sa fie cintat la "Nehiloth". Un "nehiloth" este un instrument antic de suflat din lemn, asemanator cu flautul sau oboiul de astazi. Oboiul este un instrument care produce un sunet trist, ca si cind s-ar vaita… Sunetul lui este unic si patrunzator, si instrumentul este cel mai adesea folosit ca un instrument solo, nu in compania altor instrumente.
Interesant de mentionat faptul ca David nu cinta el insusi la nehiloth, ci el cinta la un fel de harfa antica (1 Samuel 16:23).
Punctul meu de vedere este acesta: David a scris acest cintec de durere, de descurajare, cu intentia sa-l dea altcuiva sa-l cinte... nu sa-l cinte el insusi. Poate ca circumstantele lui erau asa de coplesitoare, ca n-ar fi putut el singur sa cinte aceasta bucata. Poate ca putea fi interpretata mult mai bine de cineva mai priceput in a cinta la acest instrument. Sunetul trist al instrumentului ar fi contribuit si mai mult sa intareasca acel simtamint de descurajare care a dat nasterii acestui Psalm in primul rind.
Gindeste-te ce cintec ai tu astazi! Daca esti descurajat, admite, accepta. Explica-l in detaliu in timpul pe care-l petreci pe genunchi cu Domnul tau. Fa-ti timp sa explici in detaliu ceea ce simti. Nu nega existenta si realitatea durerii ce o porti. Spune-ti sincer trairea, ca Dumnezeu este in stare sa Se ocupe de cazul tau. Dar nu te opri numai acolo. Spune cel putin la doi oameni acuma de ce esti multumitor ca esti in viata… si de ce simti mai multa incurajare decit inainte. Asta nu va fi doar o terapie pentru tine, dar ii va ridica spiritul si persoanei cu care stai de vorba. Schimbari minunate se petrec atit in noi, cit si in cei din jur cind, in loc de descurajari, raspindim virusul bucuriei in cei din jurul nostru.
Psalm 5
Pleaca-ti urechea la cuvintele mele, Doamne! Asculta suspinurile mele! Ia aminte la strigatele mele, Imparatul meu si Dumnezeul meu, caci catre Tine ma rog! Doamne, auzi-mi glasul dimineata! Dimineata eu imi indrept rugaciunea spre Tine, si astept. Caci Tu nu esti un Dumnezeu caruia sa-I placa raul; cel rau nu poate locui linga Tine. Nebunii nu pot sa stea in preajma ochilor Tai; Tu urasti pe cei ce fac faradelegea si pierzi pe cei mincinosi; Domnul uraste pe oamenii care varsa singe si insala. Dar eu, prin indurarea Ta cea mare, pot sa intru in casa Ta si sa ma inchin cu frica in Templul Tau cel sfint.
Doamne, calauzeste-ma pe calea placuta Tie, din pricina vrajmasilor mei! Netezeste calea Ta sub pasii mei. Caci nu este nimic adevarat in gura lor; inima le este plina de rautate, gitlejul le este un mormint deschis, si pe limba au vorbe lingusitoare. Loveste-i ca pe niste vinovati, Dumnezeule! Fa-i sa cada prin insesi sfaturile lor. Prabuseste-i in mijlocul pacatelor lor fara numar! Caci se razvratesc impotriva Ta. Atunci toti cei ce se incred in Tine se vor bucura, se vor veseli totdeauna, caci Tu ii vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tau. Caci Tu binecuvintezi pe cel neprihanit, Doamne, si-l inconjuri cu bunavointa Ta, cum l-ai inconjura cu un scut.
…………………………..
Cartea Psalmilor este cea mai veche carte de imnuri cunoscuta de oameni. Aceasta carte antica contine expresiile cele mai miscatoare si mai pline de inteles ale inimii umane.
Cintecele sint izvorite adesea din circumstantele inconjuratoare care afecteaza in asa fel gindirea compozitorului, incit acesta nu are alta alternativa decit sa explodeze intr-o melodie, acompaniament si versuri care sa descrie aceasta traire interioara atit de intensa. Asa s-a intimplat in cazul jazzului, muzica numita "blues" si la fel s-a intimplat in cazul muzicii vechi spirituale si al muzicii romantice din orice perioada de timp. La fel s-a intimplat si cu muzica gospel si imnurile sacre; si asezarea lor intr-o anume epoca istorica le explica mesajul.
Psalmul 5 nu este o exceptie. Cind il citim, putem intelege ca s-a nascut dintr-o atmosfera de tensiune si opresie. David… este la pamint… descurajat. Oricare ar fi fost presiunile din viata lui, ele l-au determinat sa compuna acest imn vechi intr-o gama minora.
Nu am nicio indoiala ca nu avem la ora asta in lume vreun subiect mai contemporan decit descurajarea. Atita lume pe care o cunosc isi traieste zilnic viata intr-o cheie minora. Asta este descurajarea care roade la existenta lor in urma vreunui esec de orice fel sau o situatie romantica incheiata prost. Unii sint descurajati in legatura cu casatoria lor care a inceput pe o nota promitatoare, dar care a ajuns la un stagiu la care nu mai este nicio speranta. Lipsa de sanatate ii descurajeaza si demoralizeaza pe cei care ii sint victime, in special cind durerea este o stare permanenta. Si cine nu se poate identifica cu individul care a dat tot ce a putut din el sa realizeze ceva doar ca sa primeasca in cap citeva manusi de box de la unii care s-au declarat ei singuri critici de specialitate? Descurajarea adusa de unele critici care uneori s-au tinut lant, poate adesea sa nu fie exagerata. E posibil ca David intr-adevar abia s-a adunat cum a putut el de bine de pe jos cind o alta critica ascutita l-a lovit si l-a aruncat inapoi in genunchi. Si asa... s-a nascut Psalmul 5…
Multe suflete descurajate s-au identificat cu aceasta cintare de-a lungul deceniilor. In mod frecvent, cuvintele deasupra primului verset (which comprise the superscription) au conturat peisajul istoric al cintarii.
Daca va uitati inaintea versetului 1 in versiunea engleza a Bibliei - King James, veti vedea ca David a dorit ca acest cintec sa fie cintat la "Nehiloth". Un "nehiloth" este un instrument antic de suflat din lemn, asemanator cu flautul sau oboiul de astazi. Oboiul este un instrument care produce un sunet trist, ca si cind s-ar vaita… Sunetul lui este unic si patrunzator, si instrumentul este cel mai adesea folosit ca un instrument solo, nu in compania altor instrumente.
Interesant de mentionat faptul ca David nu cinta el insusi la nehiloth, ci el cinta la un fel de harfa antica (1 Samuel 16:23).
Punctul meu de vedere este acesta: David a scris acest cintec de durere, de descurajare, cu intentia sa-l dea altcuiva sa-l cinte... nu sa-l cinte el insusi. Poate ca circumstantele lui erau asa de coplesitoare, ca n-ar fi putut el singur sa cinte aceasta bucata. Poate ca putea fi interpretata mult mai bine de cineva mai priceput in a cinta la acest instrument. Sunetul trist al instrumentului ar fi contribuit si mai mult sa intareasca acel simtamint de descurajare care a dat nasterii acestui Psalm in primul rind.
Gindeste-te ce cintec ai tu astazi! Daca esti descurajat, admite, accepta. Explica-l in detaliu in timpul pe care-l petreci pe genunchi cu Domnul tau. Fa-ti timp sa explici in detaliu ceea ce simti. Nu nega existenta si realitatea durerii ce o porti. Spune-ti sincer trairea, ca Dumnezeu este in stare sa Se ocupe de cazul tau. Dar nu te opri numai acolo. Spune cel putin la doi oameni acuma de ce esti multumitor ca esti in viata… si de ce simti mai multa incurajare decit inainte. Asta nu va fi doar o terapie pentru tine, dar ii va ridica spiritul si persoanei cu care stai de vorba. Schimbari minunate se petrec atit in noi, cit si in cei din jur cind, in loc de descurajari, raspindim virusul bucuriei in cei din jurul nostru.
04 November 2016
CE SE MAI INTIMPLA PE AICI...
Voi mai urmariti stirile? Mai puteti sa cuprindeti cu mintea cit de decazuta este societatea in care traim? Suntem foarte dezamagiti de oamenii din guvern - dar astia sunt oamenii pe care i-am ales noi, pe care i-am tolerat cind faceau alegeri proaste pentru noi. Astia sunt oamenii care ne reprezinta. Multe dintre alegerile lor ne-au "distrat" chiar... si ne-am complacut cu lumea. Astazi isi arata fata hida si urmarile ingrozitoare. Vin ca o avalansa care ne inghite. Asta face cel rau...
Dar sa nu uitam ca Dumnezeu nu doarme si nici nu dormiteaza... si mai sunt si din cei care Il asteapta pe Mintuitorul cu haine curate si cu candela aprinsa...
...dati un click mai jos sa vedeti ce se mai intimpla la New York...
http://www.godvine.com/Matt-Redman-Just-Turned-Times-Square-Into-A-Church-And-It-s-Amazing-9964.html?utm_content=buffer54690&utm_medium=fbpage&utm_source=gvpg&utm_campaign=gvupdate
Dar sa nu uitam ca Dumnezeu nu doarme si nici nu dormiteaza... si mai sunt si din cei care Il asteapta pe Mintuitorul cu haine curate si cu candela aprinsa...
...dati un click mai jos sa vedeti ce se mai intimpla la New York...
CETATEA MEA, LOCAS IUBIT...
Cetatea mea locas iubit,
Oras de aur stralucit,
Pe calea ta merg cei alesi,
Cetatea mea…departe esti.
Imparatie stralucita
Frumos esti impodobita
In ea voiesc ca sa ajung…
Azi drumul meu e foarte lung.
Doresc si mult nu va mai fi
Si ziua-aceea va veni
Sa scap de lutul pamintesc,
De faptele ce ma robesc.
Renunt la orisice placeri
Din lumea asta de dureri…
Ridicind ochii mei in sus,
Astept cu drag pe-al meu Isus.
Dar pina vine ma gindesc
Ca viata sa mi-o pregatesc
Dar starea mi-oi desavirsi
Cind El in slava va veni.
Atunci cind toti cei ce-s alesi
De pe pamint vor fi culesi
In glorie noi vom pleca,
Cu Isus vom fi pururea.
Atunci uita-vom de dureri
In raiul plin de mingaieri;
Privind la fata Mielului,
La stralucirea slavei Lui.
Asa ca noi te asteptam
Cu mare dor sa te vedem…
In ceruri sus in vesnicii,
Unde sint numai bucurii.
CUM IMBATRINIM
Un subiect de toata… frumusetea. Vorbind de riduri, Mihaela spunea ca ea vrea sa le poarte cu “mindrie si cu multa originalitate”. Si m-am gindit la ceea ce a spus ea in mod… practic.
Cit de mindre sau de originale ne fac ridurile? Adevarul este ca aleg hotarirea Mihaelei daca stau sa aleg intre mindrie, si originalitate, si ridicolul in care cad unele femei incercind sa se agate cu furie de ultimele zvicniri ale tineretii… Este absolut rusinos in unele cazuri.
Nu… nu-i de ris. Nu imi trece prin cap ca daca sintem mai in virsta trebuie sa ne imbrobodim, sa devenim neglijente, sa umblam cu un strimf in sus si unul in jos, hainele pe dos si papucii scilciati… Cred din toata inima in igiena si cred si in folosirea cu masura a produselor care ne ajuta sa ne punem in valoare atributele fizice . Cred ca un fier de calcat este un bun croitor si mai cred ca bunul gust este o arta. Si chiar daca nu sintem talentate din nascare, anumite lucruri le putem invata si folosi cu succes.
Mi-amintesc o vreme… he-hei… eram de douazeci si… de ani. Am facut orchestra la Biserica din Petrila, si fratele Morosan care venea de la Petrosani sa ne ajute cu orchestra m-a chemat din prima zi sa stea de vorba cu mine. Spunea el ca i s-a atras atentia ca eu sint foarte eleganta… si ca el incepe lucrarea respectiva, dar vrea ca eu sa stiu de la bun inceput ca el nu tolereaza pe cineva care nu se imbraca decent sa participle la orchestra.
Am zimbit si i-am zis…
-Frate Morosan… ce zici? E bine cum sint imbracata acum?
-Bine, zice el, controlindu-mi tinuta.
-Uite ce este… zic eu… cind dumneata o sa ma vezi cu ceva nepotrivit pentru biserica, te rog sa-mi spui si promit ca altu' nu ma mai imbrac cu haina respectiva. Dar iti spun eu, frate Morosan… ca cei care s-au cramponat de imbracamintea mea is certati cu fierul de calcat si bunul gust… ca daca imbrac eu orice zdreanta de stamba, si imbraca si altcineva aceeasi zdreanta, de zdreanta mea s-or poticni cu siguranta… ca stiu s-o port…
-Cum zici… eu oi vedea… Si mai am inca un lucru sa-ti pun in vedere, mi-a zis el…
-Ascult… am raspuns eu…
-Mi s-a spus ca esti indisciplinata…
-Frate Morosan, te rog sa ma certi cind ai sa ai motive - pina atunci… nu cred ca are rost sa ma certi… ce zici?
A dat din cap omul lasindu-ma sa inteleg ca unde-i lege nu-i tocmeala, ca el e conducatorul acestei orchestre si va actiona ca atare…
Si… am facut muuuulte repetitii… si fratele Morosan nu s-a plins niciodata nici de hainele mele, nici de atitudinea mea… Dar inainte de a pleca de la noi, m-a tras deoparte si mi-a zis asa cum stia el sa zica. cu accentual lui maghiar…
-Rodico… n-am sa mai maninc niciodata mestecat de altii… Ca tocmai aia care m-au avertizat despre tine mi-au dat bataie de cap…"
Ce amintiri mi-au venit in minte?! Mi-a placut fraza… sa nu maninci mestecat de altii… si citi mai maninca asa!…
Dar sa revin la ce zicea Mihaela… Exista un timp, asa cum zicea Solomon, pentru orice in viata. Si anumite lucruri sint frumoase la vremea lor. Daca vezi un copil alintindu-se… iti vine sa-l maninci, nu altceva… daca doi indragostiti se alinta… si alora le sta bine - mai ales daca n-o fac in nasul altora de demonstratie… dar cind vezi oameni batrini care dau in mintea copiilor… pai... cred ca am spus suficient.
Ce mi se pare frumos este cind intilnesti cite o doamna eleganta, imbracata decent, care isi onoreaza virsta; cu o atitudine, o imbracaminte si o eleganta demna de anii ce-i poarta. Si am vazut batrini frumosi.
Ca daca dai in fiecare zi cu crema aia de frumusete, care se numeste “Bunatate”… si ridurile se asaza frumos pe fata si ii dau distinctie persoanei respective; si in ciuda virstei, ai sa ai un chip frumos, care radiaza ceva din interior ce nu poate fi inlocuit cu nici un fond de ten sau alte alifii si produse cosmetice. Asemenea oameni te atrag… iti devin dragi… si cind nu mai sint, ii pastrezi in minte cu toate detaliile lor… iti amintesti fraze pe care le-au spus si ginduri care le-au impartasit, si fata lor ti-o inchipui intotdeauna senina si zimbitoare…
O astfel de frumusete nu numai ca rezista timpului… dar traieste si dupa ce oamenii respectivi s-au dus… Aia zic eu ca este frumusete… una ce sporeste in ani si nu degenereaza …
Asa ca fac din nou reclama la aceeasi crema… ”Bunatatea”… un produs ieftin si la indemina oricui… nu sterge ridurile, ci le infrumuseteaza. Si cum zice Biblia... ca zice bine... "Bunatatea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii". Si "ceea ce da frumusete unui om este bunatatea lui."
Cit de mindre sau de originale ne fac ridurile? Adevarul este ca aleg hotarirea Mihaelei daca stau sa aleg intre mindrie, si originalitate, si ridicolul in care cad unele femei incercind sa se agate cu furie de ultimele zvicniri ale tineretii… Este absolut rusinos in unele cazuri.
Nu… nu-i de ris. Nu imi trece prin cap ca daca sintem mai in virsta trebuie sa ne imbrobodim, sa devenim neglijente, sa umblam cu un strimf in sus si unul in jos, hainele pe dos si papucii scilciati… Cred din toata inima in igiena si cred si in folosirea cu masura a produselor care ne ajuta sa ne punem in valoare atributele fizice . Cred ca un fier de calcat este un bun croitor si mai cred ca bunul gust este o arta. Si chiar daca nu sintem talentate din nascare, anumite lucruri le putem invata si folosi cu succes.
Mi-amintesc o vreme… he-hei… eram de douazeci si… de ani. Am facut orchestra la Biserica din Petrila, si fratele Morosan care venea de la Petrosani sa ne ajute cu orchestra m-a chemat din prima zi sa stea de vorba cu mine. Spunea el ca i s-a atras atentia ca eu sint foarte eleganta… si ca el incepe lucrarea respectiva, dar vrea ca eu sa stiu de la bun inceput ca el nu tolereaza pe cineva care nu se imbraca decent sa participle la orchestra.
Am zimbit si i-am zis…
-Frate Morosan… ce zici? E bine cum sint imbracata acum?
-Bine, zice el, controlindu-mi tinuta.
-Uite ce este… zic eu… cind dumneata o sa ma vezi cu ceva nepotrivit pentru biserica, te rog sa-mi spui si promit ca altu' nu ma mai imbrac cu haina respectiva. Dar iti spun eu, frate Morosan… ca cei care s-au cramponat de imbracamintea mea is certati cu fierul de calcat si bunul gust… ca daca imbrac eu orice zdreanta de stamba, si imbraca si altcineva aceeasi zdreanta, de zdreanta mea s-or poticni cu siguranta… ca stiu s-o port…
-Cum zici… eu oi vedea… Si mai am inca un lucru sa-ti pun in vedere, mi-a zis el…
-Ascult… am raspuns eu…
-Mi s-a spus ca esti indisciplinata…
-Frate Morosan, te rog sa ma certi cind ai sa ai motive - pina atunci… nu cred ca are rost sa ma certi… ce zici?
A dat din cap omul lasindu-ma sa inteleg ca unde-i lege nu-i tocmeala, ca el e conducatorul acestei orchestre si va actiona ca atare…
Si… am facut muuuulte repetitii… si fratele Morosan nu s-a plins niciodata nici de hainele mele, nici de atitudinea mea… Dar inainte de a pleca de la noi, m-a tras deoparte si mi-a zis asa cum stia el sa zica. cu accentual lui maghiar…
-Rodico… n-am sa mai maninc niciodata mestecat de altii… Ca tocmai aia care m-au avertizat despre tine mi-au dat bataie de cap…"
Ce amintiri mi-au venit in minte?! Mi-a placut fraza… sa nu maninci mestecat de altii… si citi mai maninca asa!…
Dar sa revin la ce zicea Mihaela… Exista un timp, asa cum zicea Solomon, pentru orice in viata. Si anumite lucruri sint frumoase la vremea lor. Daca vezi un copil alintindu-se… iti vine sa-l maninci, nu altceva… daca doi indragostiti se alinta… si alora le sta bine - mai ales daca n-o fac in nasul altora de demonstratie… dar cind vezi oameni batrini care dau in mintea copiilor… pai... cred ca am spus suficient.
Ce mi se pare frumos este cind intilnesti cite o doamna eleganta, imbracata decent, care isi onoreaza virsta; cu o atitudine, o imbracaminte si o eleganta demna de anii ce-i poarta. Si am vazut batrini frumosi.
Ca daca dai in fiecare zi cu crema aia de frumusete, care se numeste “Bunatate”… si ridurile se asaza frumos pe fata si ii dau distinctie persoanei respective; si in ciuda virstei, ai sa ai un chip frumos, care radiaza ceva din interior ce nu poate fi inlocuit cu nici un fond de ten sau alte alifii si produse cosmetice. Asemenea oameni te atrag… iti devin dragi… si cind nu mai sint, ii pastrezi in minte cu toate detaliile lor… iti amintesti fraze pe care le-au spus si ginduri care le-au impartasit, si fata lor ti-o inchipui intotdeauna senina si zimbitoare…
O astfel de frumusete nu numai ca rezista timpului… dar traieste si dupa ce oamenii respectivi s-au dus… Aia zic eu ca este frumusete… una ce sporeste in ani si nu degenereaza …
Asa ca fac din nou reclama la aceeasi crema… ”Bunatatea”… un produs ieftin si la indemina oricui… nu sterge ridurile, ci le infrumuseteaza. Si cum zice Biblia... ca zice bine... "Bunatatea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii". Si "ceea ce da frumusete unui om este bunatatea lui."
03 November 2016
VENITI, CRESTINI LA RUGACIUNE...
Veniti crestini la rugaciune
In Casa Domnului Preasfint...
Veniti sa ne plecam genunchii
Si fruntea noastra la pamint!
Crestinii nostri de pe vremuri
Pe sub pamint altar aveau;
Si pe furis la miezul noptii
Mergeau si-acolo se-nchinau.
Azi Casa Domnului-i deschisa
Dar cei chemati nu vin la ea;
Ei n-aud glasul care-i cheama
..."Veniti, veniti la Casa Mea..."
Dar intr-o zi usa se-nchide;
Si multi vor plinge cu amar.
Veniti... veniti la rugaciune,
Christos va da iertarea-n dar...
PUN'-TE JOS COLEA... SI CINTA!!!
2 Cronici 20:15b… "Nu va temeti si nu va spaimintati dinaintea acestei mari multimi, caci nu voi veti lupta, ci Dumnezeu".
2 Cronici 20:17… "Nu veti avea de luptat in lupta aceasta: asezati-va, stati acolo si veti vedea izbavirea pe care v-o va da Domnul."
2 Cronici 20:22… "In clipa cind au inceput cintarile si laudele, Domnul a pus o pinda impotriva… Si au fost batuti".
Am citit si m-am mirat cit de simpla este o victorie cu El… Si cind ma gindesc de cit timp ma framint si ma zbat… cind tot ce aveam de facut era sa stau jos si sa cint...
2 Cronici 20:17… "Nu veti avea de luptat in lupta aceasta: asezati-va, stati acolo si veti vedea izbavirea pe care v-o va da Domnul."
2 Cronici 20:22… "In clipa cind au inceput cintarile si laudele, Domnul a pus o pinda impotriva… Si au fost batuti".
Am citit si m-am mirat cit de simpla este o victorie cu El… Si cind ma gindesc de cit timp ma framint si ma zbat… cind tot ce aveam de facut era sa stau jos si sa cint...
02 November 2016
DE RISUL... PLINSULUI...
Era odata un om… care nu putea sa dea o explicatie convingatoare asupra unui subiect in sine, foarte… banal – cum si-a rupt mina!? Intrebat ce s-a intimplat, omul incepu sa se bilbiie… ceva despre faptul ca si-a scos mina pe geam… si a lovit din viteza cu mina un stilp… Greu de gasit un om care sa nu fie expert in a spune o minciuna credibila… dar asta era omul nostru… un om sincer.
Bineinteles, asta era versiunea "publica". Fiindca versiunea reala era si mai greu de explicat… Asa ca, in privat, in prezenta citorva prieteni buni care cu siguranta ca ar fi trebuit sa-l creada… a inceput sa explice cum s-a intimplat cu adevarat de si-a rupt mina.
Totul a inceput cind sotia lui a adus in casa de pe patio niste ghivece cu plante, de grija sa nu se strice in timpul furtunii care tocmai se anuntase. Un sarpe de gradina insa era ascuns intr-unul dintre ghivece, si cind au fost aduse ghivecele inauntru, sarpele s-a decis sa alunece din ghiveci si sa se preumble… si asa l-a zarit sotia lui serpuind prin casa.
-Faceam baie, spuse el… cind am auzit-o tipind… ”ca din gura de sarpe”! Parca ar fi fost sub amenintare de cutit… asa ca am sarit asa cum eram, gol, ud si sapunit, cu apa curgind de pe mine… si nici macar n-am apucat sa iau un prosop. Cind am ajuns in sufragerie, nevasta-mea era suita pe un scaun si zbiera la mine ca un sarpe s-a ascuns sub canapea. M-am pus in genunchi si in coate sa ma uit sub canapea… cind… in spatele meu, simt ceva umed ca ma atinge. Era catelul… dar eu in starea in care eram, am crezut ca era sarpele… si am lesinat.
Prietenii lui cu greu isi mai stapineau de-acum risul… dar povestea era mai lunga si el continua…
-Nevasta-mea a crezut ca am facut atac de cord si a chemat innebunita ambulanta. Eram inca destul de ametit cind au sosit, asa ca paramedicii m-au pus pe targa si o impingeau afara din casa. Sarpele care fusese ascuns sub canapea in tot acest timp, aluneca de unde era, si unul dintre paramedici, luat prin surprindere… a sarit in sus speriat… a uitat ca era cu targa in mina si… a scapat capatul de unde tinea targa… eu am cazut si… mi-am rupt mina.
……………………
Din cite imi amintesc… asta este o poveste reala… am citit-o cindva pe un e-mail. M-am gindit atunci ca dupa ce trecem prin unele dureri in viata, uitindu-ne inapoi, putem adesea sa si zimbim. Viata este facuta dintr-o tesatura tare curioasa. Biblia spune ca nu ne este dat mai mult decit putem duce. Am inteles ca Maica Tereza ar fi zis ca ar fi fost multumita daca Dumnezeu nu i-ar fi dat asa umeri puternici. Cum ti-s umerii? Faci exercitii zilnice? Sau tu esti dintre cei care duci greutatile… pe genunchi?
Bineinteles, asta era versiunea "publica". Fiindca versiunea reala era si mai greu de explicat… Asa ca, in privat, in prezenta citorva prieteni buni care cu siguranta ca ar fi trebuit sa-l creada… a inceput sa explice cum s-a intimplat cu adevarat de si-a rupt mina.
Totul a inceput cind sotia lui a adus in casa de pe patio niste ghivece cu plante, de grija sa nu se strice in timpul furtunii care tocmai se anuntase. Un sarpe de gradina insa era ascuns intr-unul dintre ghivece, si cind au fost aduse ghivecele inauntru, sarpele s-a decis sa alunece din ghiveci si sa se preumble… si asa l-a zarit sotia lui serpuind prin casa.
-Faceam baie, spuse el… cind am auzit-o tipind… ”ca din gura de sarpe”! Parca ar fi fost sub amenintare de cutit… asa ca am sarit asa cum eram, gol, ud si sapunit, cu apa curgind de pe mine… si nici macar n-am apucat sa iau un prosop. Cind am ajuns in sufragerie, nevasta-mea era suita pe un scaun si zbiera la mine ca un sarpe s-a ascuns sub canapea. M-am pus in genunchi si in coate sa ma uit sub canapea… cind… in spatele meu, simt ceva umed ca ma atinge. Era catelul… dar eu in starea in care eram, am crezut ca era sarpele… si am lesinat.
Prietenii lui cu greu isi mai stapineau de-acum risul… dar povestea era mai lunga si el continua…
-Nevasta-mea a crezut ca am facut atac de cord si a chemat innebunita ambulanta. Eram inca destul de ametit cind au sosit, asa ca paramedicii m-au pus pe targa si o impingeau afara din casa. Sarpele care fusese ascuns sub canapea in tot acest timp, aluneca de unde era, si unul dintre paramedici, luat prin surprindere… a sarit in sus speriat… a uitat ca era cu targa in mina si… a scapat capatul de unde tinea targa… eu am cazut si… mi-am rupt mina.
……………………
Din cite imi amintesc… asta este o poveste reala… am citit-o cindva pe un e-mail. M-am gindit atunci ca dupa ce trecem prin unele dureri in viata, uitindu-ne inapoi, putem adesea sa si zimbim. Viata este facuta dintr-o tesatura tare curioasa. Biblia spune ca nu ne este dat mai mult decit putem duce. Am inteles ca Maica Tereza ar fi zis ca ar fi fost multumita daca Dumnezeu nu i-ar fi dat asa umeri puternici. Cum ti-s umerii? Faci exercitii zilnice? Sau tu esti dintre cei care duci greutatile… pe genunchi?
Subscribe to:
Posts (Atom)