DOMNUL WASHINGTON
de Les Brown
(Traducere de Rodica Botan)
(poza
http://www.creditunionbusiness.com/2012/01/09/confidence-how-to-have-it-and-increase-it/)
Intr-o zi, pe cind eram intr-a unsprezecea, m-am oprit intr-o clasa sa astept un coleg. In timp ce stateam acolo, Domnul Washington, un profesor, a aparut dintr-odata si mi-a cerut sa ma duc la tabla sa scriu ceva… I-am spus ca nu pot. Si el m-a intrebat: ”Da de ce nu poti?” I-am raspuns: ”Pentru ca nu sint unul din studentii dumneavoastra.” El mi-a replicat: ”Dar nu conteaza; du-te la tabla oricum!” I-am spus din nou: ”Nu pot.” Si m-a intrebat din nou: ”De ce nu poti?” Dupa o pauza, i-am spus in sfirsit… cu rusine… “Pentru ca sint 'Educable Mentally Retarded' (educabil… dar redus mintal)”. A venit de unde era pina la mine, s-a uitat drept in ochii mei si mi-a zis.”In viata ta sa nu mai spui asta. Opinia altora nu trebuie sa devina realitatea ta.”
A fost un moment de eliberare pentru mine. Pe de o parte, m-am simtit umilit pentru ca toti elevii au ris de mine. Ei stiau ca sint in clasa de “educatie speciala”. Dar pe de alta parte, m-am simtit eliberat pentru ca acest om mi-a atras atentia asupra faptului ca nu trebuia sa traiesc in contextul impresiilor altora despre mine.
Si Domnul Washington a devenit mentorul meu. Inainte de experienta asta, am ramas repetent de doua ori. Am fost astfel identificat ca retardat mintal, dar educabil… in clasa a cincea, m-au obligat sa repet clasa a patra si am ramas din nou repetent in clasa a opta. Asa ca ceea ce a spus acest profesor a facut o diferenta dramatica pentru viata mea. Acuma am obiceiul sa spun totdeauna ca el s-a comportat parca in mentalitatea lui Goethe, care a spus: ”Uita-te la un om asa cum este si o sa devina mai rau. Dar uita-te la el ca si cind ar fi ceea ce ar putea deveni si va deveni ceea ce ar trebui sa fie.” Ca si Calvin Lloyd, Domnul Washington credea ca “Nimeni nu se ridica… la asteptari mici”. Acest om intotdeauna le-a transmis elevilor lui sentimentul ca asteapta mai mult de la ei, si toti elevii se straduiau sa devina mai buni ca sa se ridice la inaltele lui asteptari.
Intr-o zi cind inca eram junior, l-am auzit vorbindu-le elevilor seniori care absolveau. Si le spunea… ”Aveti in voi lucruri grozave… ceva maret. Daca numai unul dintre voi ar putea sa vada pentru o clipa maretia la care va puteti ridica… sa posede o viziune mai larga a ceea ce sinteti cu adevarat, a ceea ce aduceti prin voi acestei planete, a ceea ce este special in voi… atunci intr-un context istoric veti vedea ca prin voi si datorita voua lumea nu va mai fi niciodata la fel ca inainte. Puteti sa-i faceti pe parintii vostri mindri de voi. Puteti sa faceti scoala mindra ca are asemenea elevi. Puteti fi mindria comunitatii in care traiti. Puteti fi o binecuvintare pentru milioane de oameni”. El le vorbea seniorilor, dar eu simteam ca imi vorbesa mie.
Mi-aduc aminte cind elevii l-au aplaudat cu totii ridicati in picioare. Cind a plecat de acolo, am fugit dupa el in parcare si i-am spus “Domnule Washington, iti mai amintesti de mine? Am fost si eu in public cind le-ai vorbit absolventilor.” Si el m-a intrebat: ”Ce faceai tu acolo? Tu esti junior.” I-am spus: ”Stiu, dar in timp ce le vorbeati, v-am auzit vocea, ca eram la in fata salii. Si am intrat… Prelegerea pe care le-ati tinut-o a fost pentru mine, Domnule Profesor. Ati spus ca au ceva maret in ei… Si eu am fost acolo in 'Auditorium'. Am si eu in mine ceva maret, Domnule Profesor?”
El mi-a raspuns:”Da , Domnule Brown… ai!”. "Chiar daca am cazut la engleza, si matematica, si istorie, si trebuie sa ma duc in vacanta la scoala ca sa recuperez? Ce ma fac cu situatia asta, Domnule? Sint mai incet decit majoritatea copiilor. Si nu sint atit de destept cum este fratele sau sora mea care studiaza la Universitatea din Miami”...
“Nu conteaza. Asta inseamna doar ca trebuie sa lucrezi mai mult ca ei. Notele nu determina cine esti tu sau ce ai sa produci in viata.”
“As vrea sa-i cumpar mamei mele o casa”… “E posibil, Domnule Brown. Ai sa vezi ca ai sa poti.” Si se intoarse si disparu din fata mea. “Domnule Washington?”... ”Care-i problema acuma?...” “Um… Eu voi fi ala… sa ma tii minte… sa tii minte numele meu! Intr-o zi ai sa auzi… Am sa te fac sa fii mindru de mine… Eu voi fi ala de care ai vorbit astazi, Domnule Profesor…!!!”
Scoala era tare grea pentru mine. Ma treceau profesorii pentru ca nu eram un copil rau. Am fost un copil cuminte, eram dragut cu toata lumea… faceam pe toata lumea sa rida; eram politicos, eram respectuos. Asa ca profesorii ma treceau si asta nu mi-a fost de prea mare folos. Dar Domnul Washington ma tinea sub presiune sa invat… ma facea sa fiu responsabil. M-a facut sa inteleg ca sint in stare sa ma descurc si ca pot functiona ca oricare altul.
Astfel a devenit instructorul meu in anul cind am devenit senior chiar daca inca eram in clasa de “Educatie Speciala”. In mod normal elevii din categoria asta nu pot sa participe la orele de “Speech” si “Drama”, dar cumva s-au facut reguli speciale pentru mine. Directorul a realizat ce fel de legatura strinsa era intre mine si acest profesor si impactul pe care il avea aceasta relatie, pentru ca dintr-odata am inceput sa ma ridic din punct de vedere academic pentru prima data in viata mea. Voiam asa de mult sa calatoresc cu departamentul de drama al scolii, si ca sa pot merge cu ei trebuia sa fiu pe lista de onoare a directorului scolii. Asta era pentru mine mai mult decit un miracol.
Domnul Washinton a schimbat si modelat in mintea mea imaginea care o aveam despre mine. Mi-a dat o viziune mai mare despre mine, dincolo de conditiile mele mintale sau de circumstantele mele.
...Dupa mai multi ani, am produs cinci filme speciale care au aparut la televiziunea publica. Niste prieteni de-ai mei l-au chemat pe Domnul Profesor Washington cind programul meu numit “Tu meriti” se rula pe programul de educatie al televiziunii din Miami. Stateam linga telefon si asteptam, cind profesorul m-a sunat in Detroit. Si mi-a zis…
”Pot sa vorbesc cu Domnul Brown, va rog?”
“Cine e la telefon?”…
”Tu stii cine e.”
”Oh, Domnul Washington, sinteti dumneavoastra…”
“Ala esti tu… cel de care am vorbit atunci… nu-i asa?” mi-a amintit el de vechea conversatie…
“Da, domnule Profesor… ala sint eu…”
............................
O singura opinie conteaza... oricare ar fi conditia ta fizica, sau mentala, sau emotionala... Dumnezeu are un plan unic cu fiecare dintre noi, motiv pentru care n-are rost sa ne comparam unul cu altul. Ca si cum merele, si perele, si portocalele, si alte fructe ar da concurs... care este cel mai bun, mai frumos... mai necesar... Chiar! Fiecare dintre noi am fost inzestrati cu anumite atribute... in loc sa invidiem atributele altora, mai bine sa valorificam ce avem...
Cineva a facut o groaza de bani vinzind cartofi prajiti... Mc Donalds... cine si-ar fi putut inchipui ca se poate asa ceva? Altcineva s-a facut cunoscut in toata lumea cintind la nai... pina si in America gasesti muzica lui peste tot. Altcineva sta acasa cu copiii si creste cei mai frumosi si mai cuminti copii... asta nu este lucru de nimic.
Ala sint eu... ala esti tu... numai sa vrei!!! Si... ce-ar fi ca sa ne uitam imprejurul nostru si sa gasim pe cineva care are nevoie de putina incurajare... Nu mi-o luati in nume de rau... nu-i apreciez nici eu pe oamenii care zimbesc fals si iti arata o bunatate pe care de fapt nu o au... dar o prezinta ca tot ei sa arate mai bine. Daca nu aveti in voi dorinta sincera sa ridicati moralul cuiva... nu faceti gesturi care nu sint sincere - nu merita. Dar asta nu inseamna ca nu ne putem uita in jur... sa ne uitam cu inima, nu doar cu ochii... si sa cautam persoana aia deosebita care ar putea folosi o incurajare... putinul nostru ar putea fi exact ceea ce le lipseste ca sa paseasca cu incredere in viata... Ce dar minunat!...
