ZILELE DE PE URMA...

     Este cam multicel de cind n-am scris la rubrica mea de jurnal..."ce-mi mai trece prin cap". De ce? Pentruca viata s-a aglomerat un pic cam mult in ultima vreme. Si banuiesc ca nu sunt singura care face eforturi sa supravietuiasca. Nu...nu ma refer la starea financiara desi unii poate au si problema asta. Ma refer la aproape toate aspectele legate de viata noastra.
     S-a schimbat lumea peste noapte...Parca...sau mi se pare mie? Mi-e greu sa inteleg cum s-au schimbat valorile si regulile societatii in care traim...Totul pare pe dos. Nu mai stii cum sa te adresezi politicos unei persoane. Unii vor sa le spui "ei"...desi in fata ta ai o singura persoana. Mi-a trecut prin cap ca astia sunt indraciti. Mi-am adus aminte cind Domnul Isus a poruncit la o herghelie de "ei" sa iasa dintr-un om care locuia printre morminte. Si "ei" l-au rugat sa-i lase sa intre intr-o turma de porci. Nu exista alta explicatie decit asta- unii oameni sunt indraciti. Ba ii vezi pe cite unii ca urla uitindu-se la cer. Eu una cred ca sunt tot indraciti care au o problema cu Cel ce locuieste deasupra norilor...
     Dar sa revin la gindurile si grijile mele care m-au tinut departe de computer. Cum cred din toata inima si cu toata fiinta mea ca traim zilele din urma, mi-a devenit tot mai urgenta dorinta sa ma rog mai mult si mai mult pentru toti cei din familia mea. Nu ca as fi eu asa de sfinta si de rugativa dar cit as fi eu de naiva si de slaba in credinta vad cu ochii mei ca nu mai e mult si lumea asta se termina - si nu as vrea ca nici unul din cei dragi mie, parinti, frati , surori,  nepoti, prieteni sa nu se intoarca la Domnul si sa-si asigure mintuirea. Si cum nepotii mei sunt deja oameni maturi trecuti de 20 de ani, cu atit mi se pare mai dificil si mai periculos pentru ei in lumea asta plina de tentatii. Asa ca rugaciunea mea a fost si este dintotdeauna, "Doamne schimba-i dinauntru spre dinafara  ca sa fie pregatiti pentru venirea Ta".
     Si ce credeti? Cred ca rugaciunea a fost dupa voia Domnului ca El a trecut urgent la lucru si in acest proces se ocupa de mine si de fiecare dintre cei pentru care m-am rugat in mod personal. Si datorita acestei atentii pe care o are fata de noi suntem cu totii in boale si probleme pina peste cap...Ca El stie exact cum sa ne repare si sa ne schimbe si sa ne innoiasca si procesul nu e deloc usor. Si doare...si ne pune pe ginduri, si ne face sa vedem ca viata este ca un abur si ca suntem trecatori. Ne aduce aminte ca din punct de vedere fizic suntem doar o mina de elemente si ca suntem facuti din pamint. Mina asta de elemente are o valoare cam de 27 de dolari si ceva centi daca nu ma insel. Dar...adevarata valoare este sufletul nostru - si diavolul stie si se lupta cu furie sa ne cistige pentru el...Si uite asa suntem ocupati cu lupta asta care se da inauntrul nostru pentru ceea ce are valoare in noi. Sufletul...
     E greu sa traiesti in secolul asta...in atita minciuna, murdarie, poluare de tot felul. Nici mincarea nu mai e buna...nici apa de baut. Pamintul a fost abuzat ca nu mai are ce da...apa a fost imbicsita cu mizeriile fabricilor...aerul la fel - si noi oamenii suntem poluati pe dinauntru si pe dinafara...
     Si in acelasi timp traim un timp foarte pretios -  care poate face diferenta in viata noastra pentru eternitate...

"Dar noi, dupa fagaduinta Lui , asteptam ceruri noi si un pamint nou, in care va locui neprihanirea. De aceea prea iubitilor, fiindca asteptati aceste lucruri, siliti-va sa fiti gasiti inaintea Lui fara prihana, fara vina si in pace." 2 Petru 3:14-15

PINA SE MAI ZICE "AZI"!

“Isus mergea spre Ierusalim si a trecut printre Samaria si Galilea. Pe cind intra intr-un sat, L-au intimpinat zece leprosi. Ei au stat departe, si-au ridicat glasul, si au zis: ”Isuse, Invatatorule, ai mila de noi.”

Cind i-a vazut Isus , le-a zis: ”Duceti-va si aratati-va preotilor!” Si pe cind se duceau, au fost curatiti.

Unul din ei, cind s-a vazut vindecat, s-a intors, slavind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fata la pamint la picioarele Lui Isus, si I-a multumit. Era Samaritean.

Isus a luat cuvintul si a zis: ”Oare n-au fost curatiti toti cei zece? Dar ceilalti noua, unde sint? Nu s-a gasit decit strainul acesta sa se intoarca si sa dea slava Lui Dumnezeu?”

Asta a fost atunci… dar din pacate la fel se intimpla si astazi. As vrea sa ma identific cu “strainul”… cu Samariteanul acela vindecat, care s-a intors din drum sa-I multumeasca Binefacatorului lui – dar ma tem ca am trait o multime  de situatii cind m-am rugat, Domnul a raspuns rugaciunilor mele, si eu mi-am urmat drumul mai departe, fara sa ma opresc, fara sa intorc capul si macar sa flutur mina in semn de recunostinta. De cite ori m-am rugat la capul copiilor sau al celor dragi care erau bolnavi, sau m-am rugat pentru propria boala, sau m-am rugat pentru nebuniile copiilor mei, sau pentru propriile mele incurcaturi si necazuri… si El mi-a auzit glasul jelindu-ma si mi-a raspuns! Dar mi-am continuat drumul usurata de povoara fara sa ma opresc sa-I dau slava Celui ce mi-a purtat  de grija.

Cuvintul Lui este viata. Cuvintul Lui este intelepciune. El merita slava noastra, multumirile noastre, dragostea si recunostinta noastra. Daca ne gindim la pilda celor zece fecioare, putem recunoaste usor vremile si situatia in care traim. Toate cele zece fete erau fecioare si-L asteptau pe Mirele. Dar toate au adormit. Ma uit la programe de la diferite biserici si admir cit de grandioase sunt cladirile – si ma tulbur la gindul ca sunt aproape goale. Nu se mai cinta imnurile acelea care dadeau slava Domnului – o adevarata inchinare armonioasa. Suntem cu totii adormiti. Ca daca am fi treji, am lucra si s-ar vedea rodul muncii noastre. Porunca este sa mergem sa propovaduim la orice faptura Evanghelia Lui Christos - dar dupa roade se vede treaba ca nu prea ne fortam… ca sunt tare putini snopi. Inactivitatea noastra este somnul din parabola cu fecioarele. Dormim. Sintem atit de confortabil atipiti pe perna nepasarii. Am avea  multumiri de adus, alte rugaciuni de inaltat, ar trebui sa propovaduim Cuvintul, ar trebui sa Il slavim pe Cel care ne-a curatit de lepra pacatului. Dar noi dormim - ne intoarcem pe partea aialalta, sa ne facem cit mai comozi…

Ce-i de facut? Sa ne intoarcem, sa ne aruncam cu fata la pamint, sa-I multumim! Sa rascumparam timpul pina se mai zice "azi"… ca noaptea e pe sfirsite si se arata zorii diminetii!

RUGA NOPTII...(12/29/13)

Somnul este o dorinta imposibil de realizat
Cind depresia sapa in albia gindurilor...
Stau ca pe marginea unei prapastii...
Si tremur la gindul clipei care vine.
Imi ridic ochii spre munti
Si caut o lumina printre nori...
Am ragusit vaicarindu-ma;
Si nu mai am voce sa ma rog...
Doamne Tu care sti adincul inimii
Citeste in ea tot ce am sa-Ti spun...
Am sapat cuvintele adinc acolo;
Sint toate desperecheate...
N-am nici un merit,
Dar am pe cineva acolo sus care are...
Si am promisiuni .
Mi s-a spus sa cer in ziua necazului,
Mi s-a spus sa cred ca si cind am primit.
Si ca sa fiu sigura ca primesc
Ma grabesc sa-ti multumesc.
Iti multumesc pentru o rugaciune ascultata...
Iti multumesc pentru ajutorul dat
Iti multumesc pentru dragostea Ta,
Iti multumesc pentru piinea cea de toate zilele,
Iti multumesc pentru paharul de apa,
Pentru bunavointa si bunatatea Ta...
Iti multumesc pentru ca ai s-o faci bine pe Deb...
Iti multumesc!!!

DUMNEZEU RIDE...(12/21/12)

    Ride Dumnezeu? Am citit in Biblie ca uneori mai si ride ...Astazi cred ca a ris de cei care au zis ca va fi sfirsitul lumii. Eu plec la lucru cu noaptea in cap si n-am vazut ceea ce am sa va relatez mai jos - dar pe la amiaza am dat telefon unei fete care lucreaza in departamentul meu sa vad daca va dori sa vina in weekend in office dat fiind ca se prevede ca va fi o furtuna mai mare si au nevoie de cineva care sa-i ajute cu hartile.
    Si Kathleen imi povesteste cum s-a oprit cu vreo jumatate de ora inainte de telefonul meu, pe marginea soselei in Stockton ca sa faca poza unui curcubeu nemaipomenit de frumos cum zicea ea ca nu mai vazuse niciodata. Mai spunea ca si alti motoristi au facut exact acelasi lucru. Si pe linga curcubeu, spunea ea ca mai era o dunga luminoasa. Ea isi luase zi libera astazi pentru ca copiii ei influentati de alti copii ca vine sfirsitul lumii s-au temut sa se si duca la scoala si au vrut ca mama lor sa stea acasa cu ei.
     Ea este credincioasa, asa ca am ris amindoua de prostia lumii, ne-am bucurat de darul minunat al Lui Dumnezeu si ne-am amintit cu ocazia asta cind a fost primul curcubeu - imediat dupa potop si ca Dumnezeu L-a lasat ca legamint, ca semn intre El si omenire ca n-o va mai distruge prin potop.
     Am venit acasa si m-am uitat pe facebook si doi dintre verii mei au pus poze cu acelasi curcubeu. Ei sint din Sacramento...spuneau acelasi lucru ca Dumnezeu parca in semn de raspuns isteriei acestei prorocii mincinoase a trimis semnul lui sa spuna oamenilor ca El este in control ...La fel ca si Kathleen au relatat ca oamenii s-au oprit pe marginea soselei sa faca poze. Iata pozele si minunati-va si voi de dragostea si grija Domnului care ne stie cit sintem de usor de dus de nas si ne aminteste ca El a facut lumea prin Cuvint si ca la Cuvintul lui se va termina si nu la cuvintul altcuiva. Bucurati-va ca avem un Dumnezeu asa de bun...Aleluia!!!

HAI SA NE GINDIM UN PIC...

     Imi place cum vorbeste Ravi Zacharias… numai ca nu ajung eu sa inteleg intotdeauna atit de adinc cit as vrea lucrurile despre care vorbeste. Vorbeste foarte filozofic. Dar din cind in cind prind si eu cite un gind, o idee, si ma bucur cind se aprinde becul si in tinda mea, sa mai inteleg si eu cite ceva. Azi-dimineata am plecat la timp de acasa si am prins mai mult din emisiunea lui. Vorbea despre un filozof care a fost in lagarul nazist… Franco… si imi scapa celalalt nume. N-am auzit niciodata de el - nu ca as fi eu asa de cunoscatoare in subiect… Si acest om spunea ca desi li se atribuie armatei germane si guvernului nazist toate atrocitatile intimplate acolo, ele de fapt isi au inceputul cu nihilismul si alte valuri filozofice.

     Mi s-a parut foarte rezonabila aceasta ipoteza si am inceput sa ma gindesc in termenii mei simpli la acest lucru. Biblia spune ca suntem creati dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu, ca El a insuflat in noi viata… ca ne-a iubit si Si-a dat Fiul sa moara pentru noi, ca sa ne rascumpere. Suntem pretiosi, foarte pretiosi pentru El.

     Pe de alta parte, ateii vin si spun ca nu este Dumnezeu si ca am evoluat dintr-un animal… Si gindul ca in Congo, oamenii inca mai asteapta si astazi sezonul imperecherii la maimute ca sa le prinda si sa se hraneasca cu ele, mi se pare destul de inconfortabil. Pentru cei care nu vad valoarea sufletului in om, care cred ca sintem doar cu o treapta mai sus decit maimutele, nu-i mare diferenta intre noi si cei din rotisor... oare e  de mirare sa inceapa sa faca diferentieri intre oameni si sa-i trateze pe unii ca pe animale?… Ba, oamenii normali la cap nici nu trateaza animalele cu cruzimea cu care i-au tratat nazistii pe semenii lor.

    Si ma gindesc apoi la noua generatie de oameni care tot mai mult imbratiseaza idei nihiliste, ateiste… si mai stiu eu - orice idee care sa ii departeze de Adevarul Bibliei. Toate ideile astea par nevinovate… fiecare crede ce vrea pina la urma si nu e  treaba noastra ce crede vecinul. Nu… nu e treaba noastra inca. Va deveni insa treaba noastra curind - atunci cind pentru un motiv sau altul vom deveni rasa, sau religia, sau grupul de oameni in dizgratie, considerati inferiori… si de la idee pina la actiune nu este o distanta atit de mare.

    Si veti zice ca nu putem face nimic - asta-i cursul vremii etc. Ba putem!!!… Ca ideile lor s-au perpetuat de la o persoana la alta, si acelasi proces lucreaza si in favoarea credinciosului – dar numai daca trecem la actiune. Plus ca ni s-a poruncit sa spunem… plus ca, Cuvintul Lui are putere... si daca am trece la actiune, ar fi si alte plusuri...

    Hai sa ne gindim un pic... La citi oameni le-am spus despre Salvare, despre Domnul Isus, despre Viata Vesnica in ultima vreme? Si daca noi nu le spunem oamenilor… cine sa le spuna?

EU SINT A LUI...

     Citi dintre noi sintem blocati – sau ne simtim blocati in starea nu rareori tragica in care sintem. Vrem sa ne schimbam, facem eforturi… si sintem convinsi ca trebuie sa ne schimbam. Si cu toate astea, chiar daca pentru o zi ne controlam, sa zicem, felul de a vorbi… minia care este intotdeauna prezenta, dar o tinem undeva ascunsa, mai la adincime, sa nu fie asa de evidenta starea spirituala saraca… pina la urma obosim, si adevarata noastra natura iese la iveala. Si la urma urmei, oricit am controla comportamentul, noi stim cine este cu adevarat inauntrul nostru, nu-i asa?

     Ne conducem moral dupa un set de legi date de Dumnezeu Insusi. Dar poporul evreu n-a reusit sa le tina, si nici noi nu putem sa le tinem. Plus ca ele vin din afara sa lucreze la comportamentul nostru, ceea ce nu schimba fiinta noastra interioara - ceea ce sau cine sintem cu adevarat. Lui Dumnezeu Ii plac faptele noastre bune, dar nu cele izvorite din obligatie, ci cele izvorite din inima. Si o darnicie, daca e facuta fara dragoste si din toata inima, nu e primita de El, pe cind un pahar de apa dat cu dragoste este rasplatit regeste.

     Doamne, complicata mai este si situatia asta!… De fapt, ce vrei de la noi? Legea care ne-ar tine cumva in echilibru… nu o putem tine, si ea nu ne poate mintui. Faptele bune, daca nu vin din inima, nu-s rasplatite, iar din inima noastra nu ies decit lucruri pe care cu greu incercam sa le stapinim de cele mai multe ori. Sintem preocupati sa aratam bine si, chipurile, sa raspindim lumina Ta in jur, DAR daca nu-Ti vedem fata asa cum a vazut-o Moise, nu avem stralucire, oricite fapte bune am face si oricit de corecti am incerca sa fim si nu vede nimeni in noi dumnezeirea Ta!

    In Biblie scrie ca Dumnezeu nu vrea jertfe si ca e chiar satul de ele - si Ii este de fapt scirba de jertfele noastre… El vrea o relatie cu noi - vrea inima noastra - nu aparentele pe care le putem adesea minui cu destoinicie, ca un director de teatru care lucreaza la niste scenarii deosebite - care par reale – dar care sint doar joc de scena. Cum ajungem la real? Cum facem sa nu mai trebuiasca sa ne controlam actiunile, si sa ne controlam limba care vorbeste aiurea, si sa ne controlam auzul care prinde doar notele false ale lumii in care traim, si ochiul care se uita la ce nu trebuie… cum? Pe cit de simplu raspunsul, pe atit este si de cunoscut… si uite ca totusi mi-a scapat esenta acestui lucru simplu. Poate am stiut cu  mintea, dar nu am aprofundat cu inima.

     Secretul starii asteia sta in Cuvint. El ne va mentine stralucirea fetei ca la Moise, pentru ca adinciti in Cuvint, vom mentine relatia aceea dorita de Dumnezeu - partasia pe care o doreste cu noi. Imbibati in Cuvint, ne vom naste din nou in lumea Lui, ne vom reinnoi inima si mintea, vom actiona dirijati de instincte noi, nascute din dragostea Lui si transferate in noi… si schimbarea pe care am dorit-o se va face fara efort din partea noastra… Nu va mai trebui sa controlam nimic… absolut nimic. N-are rost sa ne batem cu pumnii in cap, sa ne pierdem somnul de griji… ci sa ne lasam purtati de mireasma Cuvintului Lui si de bratele Lui pline de dragoste… Adio griji… adio simtaminte de vinovatie!…

Mi-a venit in minte cunoscuta noastra cintare…

Eu sint a Lui

Eu sint a Lui

Eu sint a Lui, a Domnului…

Nu-i nicaieri in lumea rea

O mina care ar putea

Sa ma rapeasca din a Sa

Nici om, nici iad, nici moarte nu-i

EU SINT A LUI!!!

SFINTIREA ZIDURILOR... (Aug 14 - 2013)

Citeam despre sfintirea zidurilor in Neemia 12:27. Am vizitat Ierusalimul nu de mult si inca am in mintea mea zidurile albe ale Ierusalimului. Tot ce se cladeste in Ierusalim se cladeste de fapt numai cu piatra de Ierusalim. Asa sint zidurile cetatii, asa sint casele, asa sint drumurile in vechiul Ierusalim… asa este Via Dolorosa. Cel putin in parte, zidurile si darimaturile pe care le-am vazut sint cele care au fost sfintite de leviti pe vremea aceea.

Noi nu intelegem astazi importanta zidurilor la o cetate, dar pentru cei care au trait acum 2000 de ani, in Ierusalim de exemplu, zidurile cetatii erau mult mai importante decit casele in care locuiau. Si cind s-au intors evreii din Babilon, pe vremea lui Neemia, nu si-au construit sau reparat casele mai intii, ci zidurile cetatii. De ce? Pentru ca prima grija pe care au avut-o a fost aceea de a se apara de dusmanii din afara, reparind zidul, care, macar pentru o vreme, ar fi tinut dusmanul la distanta de ei si de familiile lor.

Noi traim intr-o lume “libera”. Mai degraba i-as zice o lume libertina. O lume in care nu mai exista ziduri de niciun fel. Sintem toti o apa si un pamint. Nici macar granitele nu sint bine aparate, desi avem capacitati dincolo de imaginatia cuiva. Si nici in mod spiritual nu avem ziduri sa ne protejeze de… lume.

Lipsa zidurilor demonstreaza mai degraba inconstienta din partea locuitorilor unei cetati… nicidecum o stare de stabilitate si relaxare. Si asta din toate punctele de vedere. In ce priveste viata unui crestin, cred ca faptul ca nu avem ziduri care sa ne ingradeasca, sa ne apere, sa ne protejeze, sa ne ascunda vederii celui rau ne face sa ajungem prada pina si a celor mai mici atentate din partea lui. Daca nu sintem vigilenti 100% - si daca nu veghem in turnul vietii noastre 24h din 24h, ne gasim mereu asaltati, mereu in fata dusmanului care beneficiaza de o pozitie ideala, ca sa ne spioneze si sa ne atace cind nu sintem atenti, cind sintem obositi, adormiti, in depresie etc. Si daca n-ar fi El… Cel ce nu doarme, si nici nu dormiteaza… am fi de mult o istorie trista. Dar El… El este cetatea noastra tare, pe care diavolul nu are sanse sa o cucereasca. In El… si numai in El putem sa ne odihnim cu adevarat. 

Citind acuma despre sfintirea zidurilor... parca inteleg si mai mult cit de importanta a fost aceasta lucrare. Si mai inteleg si cit de importante sint zidurile din jurul nostru...

CURCUBEUL... (02/13/2009)

Mai sint 10 minute si plec acasa. Este vineri dupa-amiaza… si luni nu lucram. Biroul meu este chiar linga fereastra… Este inca vie pentru mine memoria zilei cind sefa mea de-atunci a venit sa-mi ceara sa ma ocup de o treaba ce parea fara capat si fara coada. I-am spus ca o fac daca imi muta biroul linga fereastra. Colegii mei au ris; dar eu am fost foarte serioasa. Ma saturasem sa traiesc ca o cirtita, vesnic in intuneric si cu lumina artificiala. In cinci minute, sefa mea a trimis pe cineva sa masoare locul… De atunci, biroul meu este linga geam… la fel si cele citeva glastre cu flori si semnul: ”Gradina lui Rodica”. Le-am explicat ca romanii sint excentrici… asa ca vedeti, daca aveti drum pe aici, sa nu stricati imaginea!…

Un coleg de la un alt departament se apropie de fereastra si se uita afara… Eu il intreb:
- Iti place cum ploua?…
El raspunde:
- Cred ca asa se uita Noe afara si zicea… "E timpul sa construiesc o barca".
Ii raspund rizind…
- Ai lipsit de la lectia aia, nu-i asa? Barca era gata facuta cind a inceput ploaia.
- Chiar?
- Chiar, zic eu… doar nu plouase vreo suta de ani…
-120 de ani, raspunde un alt coleg mai cunoscator… scotindu-si capul din cubul lui…
Iar Mackie…
- O, acuma ar merge repede constructia barcii… cu toata tehnologia asta…
De-acum se adunasera mai multi la fereastra… uitindu-se ginditori… si ploaia siroia… Apoi in altul zice:
- De unde am mai lua atita lemn?
Mackie raspunse…
- Ar face-o din alte materiale …
Dar un coleg din departamentul de contracte ride de ei…
- Oameni buni… Noe n-ar mai putea sa construiasca nicio barca… nu i-ar mai aproba nimeni constructia… ar trebui sa aiba prototipul aprobat, si prin cite alte inspectii si aprobari ar trebui sa treaca, cei 120 de ani n-ar fi indeajuns… de-aia a venit potopul atunci, ca daca era acuma, rasa umana ar fi disparut din cauza birocratilor…

Si pe nota asta… am iesit afara. Pornesc masina… si chiar in fata mea, printre stropi, la orizont… vad curcubeul.

Doamne, Tu pe toate le-ai rinduit… pina si promisiunile in zilele cind avem nevoie sa ne amintim de ele…

SARE... IN OCHI? (08/31/2009)

Ceva timp in urma... am fost invitata la o intilnire de frati romani intr-un alt oras. Nu a fost in biserica, ci in sala anexa, foarte frumoasa, a unei biserici pe care probabil am vizitat-o o singura data inainte. Am intrat inauntru impreuna cu persoanele cu care eram si m-am uitat in jur sa recunosc pe cineva… Din nefericire, am cunoscut doar vreo doua persoane; si asta cu siguranta e vina mea, ca nu prea ma misc din Valea fierbinete si modesta unde imi duc traiul si maninc malaiul.

Generatia veche de emigranti, proaspat coboriti din barca, cum obisnuim noi sa zicem pe aici - "fresh out of the boat"… s-a cam dus. O noua generatie care vorbeste mai mult engleza decit romana, care se imbraca precum americanii si se comporta americaneste… i-a luat locul. Nostalgic? Yeah… un pic…

Ma gindesc ca desi acesti tineri inca inteleg romana, copiii lor poate n-or mai avea nicio folosinta sa invete romana. Parintii lor se exprima mai fluent, mai bine in engleza. Daca ascultai conversatiile de la celelalte mese… cu exceptia citorva frati mai in virsta… toata lumea conversa in engleza.

Mesele au fost ocupate rind pe rind, si cum la masa noastra mai erau vreo doua locuri libere, curind am avut placerea sa fim intrebati de un cuplu mai in virsta daca se pot aseza la masa noastra pentru ca alte locuri nu mai erau. Bineinteles, am zimbit si i-am invitat, mai ales ca cei doi erau cunostinte mai vechi. Am intins o mina calda peste masa, zimbind cu inima usoara… in speranta unei conversatii bogate. Nu ne mai vazusem de mult.

Doamna (sora) nou-venita, intinde mina zimbindu-i persoanei de linga mine si fara sa piarda o secunda sa respire, trece direct la intrebare… "Unde ti-e sotul?… Nu mai sinteti impreuna… asa-i?" Ma uit la doamna cu care venisem si careia zimbetul i s-a transformat intr-o masca tragica, ceva ce exprima spaima, durere, rusine, resentiment… confuzie… Un moment in care vorbele i-au secat in git, in timp ce paloarea s-a asezat in obrajii ce fusesera imbujorati inainte cu citeva secunde. Cea care intinse mina si adresase intrebarea statea cu mina intinsa, fara sa clipeasca, tinind ostateca mina celeilalte si asteptind insistent raspunsul. Un fel de bulguiala si sunete greu de recunoscut in vocabularul atit romanesc, cit si englezesc ieseau din gura celei de linga mine si incercau sa-i dea un raspuns satisfacator intrusei, ca sa-i lase cel putin mina libera…

Mi-am revenit cu greu din panica si am intrerupt momentul. Nu cred ca a fost lunga scena, dupa estimarea timpului calculat de ceasornic… dar pentru cei implicati in situatie a parut o eternitate.

No… cu asemenea introducere, seara a devenit un dezastru pentru toata lumea de la masa noastra, exceptie facind, bineinteles, sora noastra curioasa. Ea si-a satisfacut curiozitatea… dupa care s-a asezat confortabil, a continuat sa intrebe, sa insiste sa i se clarifice toate intrebarile, sa ne spuna ce crede ea, sa se dea ca exemplu ori de cite ori cerea discutia… (si discutia era de asa natura condusa de maestra noastra de ceremonii, ca exemplul ei personal devenise necesar la fiecare fraza). Noua ni s-a taiat pofta de mincare… si scaunul era din ce in ce mai tare… aerul din ce in ce mai greu. Bucatele frumos rinduite in farfuriile noastre au ramas neatinse, desi eram flaminzi… Nicio grija… au fost sorbite cu bunovainta de noua venita, care ura de asemenea risipa… si care nu era lipsita nici de o buna pofta de mincare...

Ce sa mai vorbesc ca venisem sa ascultam "un alt vorbitor", care nu reusea cu microfonul in mina sa faca fata bruiajului de la masa noastra.

…………….

Astia sintem noi… romanii? Ca nu mai intreb daca astia sint credinciosii... Asta este societatea crestina care ar trebui sa ofere mingiiere, intelegere, dragoste. Un loc unde oamenii sa intre plini de griji, dureri, confuzii; si de unde sa plece mingiiati, intelesi si cu mintea clara? Astea sint exemplele ce le dam altora? Asa Il reprezentam pe Christos?

Imi vin multe texte biblice in minte, din care ar trebui - daca nu am invatat deja - cum sa ne comportam. Mi-am amintit de pilda in care un datornic intra la judecata si se roaga sa fie iertat de o datorie mare... Stapinul il iarta… dar de cum iese pe usa, se agata de gitul celui care-i datora lui o suma infinit mai mica si vrea sa-l arunce in inchisoare. Mi-am amintit de sarmana Ana, mama lui Samuel, plingindu-si durerea in templu; si de preotul care ii spune sa plece de acolo, ca musteste de bautura… si daca mai cautam, gasim si alte texte...

Nu cumva in loc sa fim lumina care sa lumineze picioarele cuiva, sintem lumina care o punem in ochii cuiva, ca sa-l orbim cu prezenta noastra? Nu cumva sintem sarea care in loc sa sareze totul in jur, dind gust, saram bucatele altora pina nu-s mai bune de pus in gura, lasindu-i flaminzi si dezamagiti… si prin actiunile noastre, in loc sa-i chemam la casa Domnului, la pocainta, ii facem s-o ia la fuga ?

Sau am uitat ca si noi am fost, si uneori mai sintem, calcatori de lege? Sau am uitat ca Dumnezeu ne-a iertat poate infinit mai mult si ca treaba noastra este sa iertam si sa iubim ca El? Exista o nobilime crestina? Clase sociale? Pacatosi mai mari sau mai mici? Iertati mai mult sau mai putin?

Doamne fa-ne sare si lumina…dar da-ne si discernamint…ca prezenta noastra sa fie o binecuvintare in locul unde sintem…ca dragostea Ta sa se poata exprima prin noi...

PASESTE CU INCREDERE...

     A inceput pentru mine sezonul de ceata. Am de mers o ora prin ceata in fiecare dimineata, si uneori nu ma slabeste nici la intoarcere. Obositoare naveta in sezonul asta! Dar de fiecare data cind imi chinui ochii sa traversez prin spatiul asta devenit dintr-odata parca nelamurit, de atitea ori ma gindesc la starea sufletului si la greutatea ce-o avem strabatind zilele astea confuze de viata. Si parca in fiecare an am ceva de scris despre ceata…

     Astazi mi-am adus aminte de cunoscutul verset … "Cuvintul Tau este o candela pentru picioarele mele". Farurile masinii chiar nu-mi dadeau mai multa vizibilitate de un metru, doi in fata masinii pe alocuri, si versetul asta mi s-a parut atit de potrivit situatiei! Candela n-o tinem noi - ci este a Domnului. El o tine in mina. Ce trebuie noi sa facem este doar sa mai facem un pas in lumina pe care El o revarsa in drumul nostru. Si este simplu - tare simplu - daca ai incredere in Cel care tine candela in fata ta sa-ti lumineze drumul. Dar ca sa ai incredere in cineva, trebuie sa il cunosti… Il cunoastem noi suficient pe Dumnezeu, ca sa ne incredintam in lumina candelelei Lui?

     Orice intrebare are un raspuns - si la intrebarea asta nu putem raspunde decit in mod personal fiecare. 

DOMNUL A CREAT...

Azi am lucrat toata ziua in gradina... A fost o zi excelenta de lucru - temperatura potrivita - si am simtit o placere fara margini in mijlocul creatiei lui Dumnezeu. M-am bucurat ca pe vremea cind eram copil si mamica mea imi dadea cite un leu si 50 de bani sa-mi cumpar o ciocolata cu crema roz... de rom.

M-am gindit azi cit de minunata a fost gradina creata, planuita, gindita de Dumnezeu pentru primii oameni, daca gradinuta mea unde am plantat si am crescut pomi si plante (sau citeodata le-am omorit) este un loc atit de placut...

Primii oameni au fost asezati acolo sa munceasca si banuiesc ca munca le-a adus multa bucurie, multa placere. Pedeapsa pentru pacat nu a fost munca... ci "sudoarea"... Probabil ca inainte de aia munceau fara sa simta oboseala, munceau de placere...

Tot intr-o gradina, Domnul Isus gaseste locul cel mai potrivit sa fie intim cu Tatal Lui... Asa ca... va recomand din toata inima - daca nu aveti o gradinuta, sa va faceti una. Si ascultind pasarelele cintind... mi-am mai amintit azi o cintare veche... din primavara vietii mele...

Domnul a creat

Pasari sori si cring...

Si-acei crini ce frumos infloresc;

Ce parfum minunat

Domnul a presarat,

Cind in zori, indata se inveselesc...

Iar cind ghiocel, creste-ncetinel

Sa-l privesti... ca-ti spune si El

De-al sau Creator, Atotziditor

Cum si lui i-a dat Domnul viata...

Dar tu?

Spune omule ce esti... trecator...

N-ar trebui sa-L slavesti pe Creator,

Cind esti cea mai minunata

Faptura din lume?

Lire-n cring

Cinta ne-ncetat

Si-I aduc slava Celui Prea'nalt

Caci El le-a creat

Cimpul minunat

Si izvoarele ce curg neincetat.

Curg rostogolind...

Incet sipotind

Despre-al lor Creator povestind...

Celor ce-n calea lor setea le potolesc;

Tot ce-i viata-n drumul lor racoresc.

Sus pe cer se aprind

Stele clipocind...

Luna, soarele spun ne-ncetat:

De puterea Sa

De marirea Sa

Cum pe cer Dumnezeu le-a asezat...

Dar tu?

Spune omule ce esti... trecator...

N-ar trebui sa-L slavesti pe Creator,

Cind esti cea mai minunata 

Faptura din lume?

UN EXERCITIU ...

Am auzit ca la un meeting audienta a fost rugata sa citeasca  tare 1Corinteni 13:4-8, inlocuind cuvintul Dragoste cu Isus.

 “Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda; nu se umfla de mindrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se minie, nu se gindeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodata...”

Audienta a citit si versetele au fost perfecte…si au facut sens. Apoi oamenii au fost rugati sa citeasca si sa inlocuiasca cuvintul Dragoste cu propriul lor nume. Si sa citeasca tare…Si oamenii au inceput sa se codeasca si sa ingine si sa sopteasca din ce in ce mai slab…Frazele erau din ce in ce mai false...

Ar fi interesant sa incercam si noi exercitiul asta.

Sa incep eu…

”Rodica este indelung rabdatoare ( nu chiar), este plina de bunatate ( citeodata), Rodica nu pizmuieste (??? sa trecem peste ), Rodica nu se lauda ( inghitit in sec…alta minciuna), nu se umfla de mindrie ( asta ma dezumfla), nu se poarta necuviincios ( cunosc situatii…) nu cauta folosul sau ( sa ma vedeti la taxe…), nu se minie ( mi-am bagat ochii inapoi in orbite sa nu-i vedeti…), nu se gindeste la rau ( …de obicei), nu se bucura de nelegiuire ( trebuia sa am si ceva bun in mine, nu?), ci se bucura de adevar ( cind e in dreptul meu), acopere totul ( as vrea…), crede totul (...nu mi se potriveste ), nadajduieste totul ( lucrez la credinta chiar acuma), sufere totul (dar nu in tacere ci oftind si gemind)…Rodica nu va pieri niciodata ( prin mila Domnului Isus)…"

PACATELE TINERETII...DURERILE BATRINETII...

de Rodica Botan
Cind te dor toate oasele de lucru sau de batrinete,
Gindeste-te la pacatele ce le-ai facut in tinerete…
Ca judecata ta a si-nceput de mult,
Sau te-ai crezut cumva perfect?...ori ce-ai crezut?
Si cind copiii iti sint rai si neascultatori,
Si-ti vine s-o tai cu viata, sa expiri si sa mori,
Adu-ti aminte ca nici tu n-ai prea ascultat,
Si multumeste-te ca Domnul a fost bun si te-a iertat.
Dar consecintele ramin…si se platesc…in valuta grea…
Si pentru cei iertati, se pare c-a-nceput judecata.
Iar de te stradui sa faci bine si toate iti ies rau,
Nu-ti mai cere atita dreptatea…ca nu-i dreptul tau;
Adu-ti aminte de trecut…ca trebuie sa stii,
Cite toate ai facut si tu…cite prostii.
Si taci si multumeste Domnului Isus,
Ca pretul e platit…doar consecintele nu s-au dus…
Ca pacatul se plateste cu valuta forte…valuta grea;
Si pentru unii…a si-nceput deja judecata…

Celor ce fac rau si le merge bine…
Nu te-ngrijora, ca judecata lor vine!
Si nu te mai obosi cintarind si cirtind…
Ci numara-ti greselile …tacut…umil...in gind…
Adu-ti aminte de pacatele tineretii,
Si-accepta durerile pe partea asta a vietii!
Ca esti iertat…asta-i sigur, dar consecintele tot apar,
Asa ca umbla sontic si te vaita mai rar!
Se plateste…ti-amintesti? Si-amintirile astea dor…
Accepta pedeapsa tacut si fii rabdator!
…………………………………...
Si daca ma vezi ca ma misc cam greu si-s sontic de-un picior…
E pentru acelasi motiv…fratele meu…ca toate ma dor ! ! !
Ca pentru fiecare durere…si fiecare jelanie;
Exista un motiv si-o lunga... spovedanie!!!
( Modesto Feb 20- 2012)

REALITATEA ZILEI...

     Am vorbit zilele astea cu cineva care a trecut un test poligraf - pentru o slujba oarecare. Si mi-a marturisit ca nu este un lucru usor. Discutia a alunecat la Ziua de Apoi, si la procesul de constiinta pe care ni-l facem, si la responsabilitatea pe care ne-o asumam vizavi de ceea ce am gresit noi. Imagineaza-ti sa fii cuplat la o astfel de masina si sa ti se puna intrebari… si sa raspunzi cit poti de corect, iar cel care supravegheaza masina sa spuna: "Mai este ceva… n-ai spus chiar tot." Sint lucruri probabil blocate in mintea noastra, pe care le-am impins undeva adinc, si la care, la modul constient, nu putem sa ajungem… dar undeva in sistemul nostru exista ceva care ne spune ca mai este… ca mai avem ceva tainuit acolo… ceva ce nici macar nu putem aduce la suprafata…

      Si acum urma sa scriu ca… uitindu-ma in jur, am vazut si vad zilnic - o padure de degete indreptate in toate directiile, dar niciunul catre propria persoana… dar m-am oprit, ca am realizat ca si eu sint dintre cei cu degetele indreptate in alta directie… si mi-am imaginat Ziua Judecatii si o masina mult mai corecta decit poligraful, care sa indice… mai este ceva… n-ai scos afara chiar tot...

      Ce aspru ii judecam pe altii… ce priceputi sintem si ce corecti suntem! Cum stim sa gasim scara de valori cind este vorba de altii, nu de noi… si ce usor trecem peste propriile noastre gresuri si scadinte - nu-i asa ca ale noastre sint scuzabile? Nu aveti si voi, la fel ca mine, tendinta sa explicati si sa gasiti motive pentru orice fapta ori de cite ori cineva va invinuieste sau va insulta? Oh… si mai ales cind din intimplare sintem invinuiti pe nedrept - cum indrazneste?… Ceva - o forta interna este gata, gata sa explodeze - am fost nedreptatiti… situatia trebuie corectata- i-m-e-d-i-a-t!!! Cum de au indraznit?

Si totusi, cind ne vine rindul sa ridicam noi piatra… nu avem nicio problema - pare atit de normal sa lovim in cei cazuti sub povara propriilor lor pacate… si ne simtim indreptatiti sa o facem!

      Domnul Isus a venit ca sa schimbe rostul lumii. Ne-a dat autoritatea si responsabilitatea sa ne judecam singuri si a luat de la noi dreptul de a-i judeca pe altii… El S-a oprit linga oamenii linga care nu se oprea nimeni… Zacheu - un caraghios suit pe-o craca, o femeie dintr-o stare condamnabila - pe care se pregateau oamenii buni si cumsecade sa o elimine din societate - sa o omoare cu pietre, o alta la o fintina, din afara cetatii - fintina lui Iacov… care venea cale lunga sa ia apa in dricul zilei, pe o caldura ucigasa… ca sa nu dea fata cu oamenii buni din satul ei, care luau apa de la fintina din mijlocul cetatii… linga leprosii de care nu se apropia nimeni, orbii si cersetorii de toate felurile… ba s-a dus dupa Lazar printre morminte… intr-o vreme cind acesta trebuia sa "miroasa greu", ca nici surorile lui care il iubeau nu voiau sa se apropie...

      O lume intreaga a turbat sau e pe cale sa turbeze in jurul nostru… si crestinii vorbesc de trezire; nu stiu de care - dar eu zic ca o trezire la realitatea zilei ar fi buna pe agenda fiecaruia. Traim zilele din urma… pacea a fost luata de pe pamint sau este in proces sa fie luata - si nu iti trebuie mare inteligenta sa vezi - doar sa deschizi televizorul: razboi, prigoane, atacuri, crime, hotii… nu se mai construieste nici macar comunismul, si cu atit mai putin capitalismul - toate-s pe darimate. Ce oameni ar trebui sa fim noi, care sa stim semnele venirii Lui si sa le ignoram - sa ne ocupam inca de maruntisuri… casa arde, si baba isi face bretonul!…

Atita am avut de zis - si mi-a stat pe inima astazi… Poate reusim sa mai schitam un gest de dragoste, de mila, de intelegere fata de oamenii din jur - diferiti, cum ar fi ei… si pentru ei a murit Christos!

DOAR SA-L ATING...

“Si iata o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de singe, a venit pe dinapoi, si s-a atins de poala hainei Lui. Caci isi zicea ea “numai sa pot sa ma ating de haina Lui, si ma voi tamadui.” Isus S-a intors, a vazut-o si i-a zis:”Indrazneste fiica! Credinta ta te-a mintuit.” Si s-a tamaduit femeia chiar in ceasul Acela.”Matei: 9:20-22

……………………………

     Citind textul din perspectiva noastra, a omului secolului XXI, ajungem sa intelegem doar o parte din mesajul de mai sus. Ascultam la radio azi dimineata… (ca sa stiti de unde ma inspir) si m-am pomenit ca incep sa pricep ceva mai mult din intimplarea asta. Cu doua milenii in urma, pe acele meleaguri, o femeie cu scurgere era considerata necurata si nu avea voie sa se apropie nimeni de ea. Daca se intimpla sa o faca, trebuia sa treaca prin procesul lor de curatie, de purificare. Ea insasi nu avea voie sa se atinga de nimeni… Si totusi… si totusi… ea crede atit de mult ca Domnul Isus este raspunsul la problema ei, incit se amesteca prin multime si vrea doar sa se atinga de El, crezind ca atita este suficient.

     Domnul Isus, imbulzit de lume, simte insa doar atingerea ei si i se adreseaza direct… direct gindurilor ei, dar si multimii, atunci cind o declara vindecata… curata. E ca si cum i-ar da o noua pozitie in societate.

     Acuma, ce mi-a vorbit mie personal textul asta?! Mi-a spus ca nu conteaza cit am fi de… necurati pe dinauntru sau pe dinafara, atingerea cu credinta de Domnul Isus aduce curatare, tamaduire, rezolvare in vietile noastre. Si imi mai spune ca ceea ce Domnul Isus a declarat curat, nimeni nu are voie sa mai insulte, sa mai desconsidere, sa mai arate cu degetul. Domnul ISUS inca ne primeste, inca ne vrea, inca are putere sa rectifice orice este strimb, murdar, spart, dereglat in vietile noastre. Trebuie doar sa ne atingem de El…