OARE CE AR ZICE DOMNUL ISUS?

     Interesante zile traim... si nu cred ca numai aici in America, ci pe tot pamintul. Nu de mult am votat - si am votat impotriva lui Hillary. Asta nu inseamna ca l-am admirat pe Trump. Dar desi nu are stofa de politician finut asa cum ne place noua - sa ne vorbeasca elegant si sofisticat - ceea ce spunea el a gasit rezonanta in inimile celor care tinjeau dupa viata linistita ce au avut-o inainte in paradisul asta pamintesc, aici in America.
     Aud povesti despre vremuri cind copiii se puteau juca pe strada linistiti si oamenii plecau in vacanta si lasau usile descuiate. E aproape tot atit de fantastic ca ascultarea povestilor cu printi si zmei si mai stiu eu ce personaje iesite din cartile de basme.
      Viata aia s-a dus... si aproape ca si amintirile s-au prapadit. Asa ca lumea s-a bucurat ca Trump si-a ales oameni de caracter in jurul lui si a inceput sa faca curatenie in guvern si sa incerce sa intoarca vechea rinduiala in tara asta care a cunoscut bogatia si respectul lumii odinioara. Numai ca, lipsita de o educatie temeinica, lipsita de caracter si lipsita de Dumnezeu - lumea de azi bijbiie nestiind de fapt ce cauta. Pai si daca ar cauta dupa bine si adevar, nu mai stiu cum arata binele sau adevarul. Biblia zice ca in zilele din urma oamenii nu vor mai deosebi stinga de dreapta, si chiar asa si este.
       Crima, hotia, minciuna si toata lista aia lunga de pacate este descrierea cea mai corecta a lumii in care traim. Si ne-am dus la vot - si noi cei rai am ales unul care ni s-a parut mai bun si mai priceput sa ne faca viata mai buna - daca este asa ceva cu putinta.
   
      Ma intreb insa ce ar face Domnul Isus, ce sfat ar da cu privire la emigrantii astia musulmani sau la cei care aduc droguri din Mexico... Cum ar fi votat El oare daca era cetatean american si ar fi trebuit "sa dea Cezarului ce este al Cezarului"? El care a venit in lume sa Se sacrifice pentru orice fiinta umana, sa cistige orice suflet pierdut... Nu erau si pe vremea aia din cei gata sa ia viata oricarui om care nu credea ca si ei? Pai Marele Preot si Fariseii ce altceva au facut? Nu omorau ei cu pietre, nu pedepseau ei aspru pe oricine nu era pe aceeasi traiectorie cu ei?
     Toti cautam fericirea pe lumea asta - ca si cind asta este scopul existentei noastre. Si nu o gasim, ca nu asta este scopul pentru care am fost creati. Este greu sa acceptam, dar asta este menirea noastra... sa suferim si sa continuam ceea ce Domnul Isus a inceput. Sa traim ca El pe cit posibil si sa raspindim Vestea cea Buna. Si ma intreb daca am avut un astfel de gind cind m-am dus la vot anul asta. Sau m-am gindit cum sa-mi fie viata mai usoara si cum sa inlatur daca este posibil primejdia din jurul meu. Daca ma gindesc bine... e motivul pentru care am si parasit Romania in 1980. Eram in cautarea unei vieti mai bune...
     Multi am marturisit ca suntem credinciosi si vrem libertate religioasa, si asta era motivul emigrarii. Ar fi interesant sa aflam citi dintre cei veniti in perioada comunista in America mai au copii credinciosi si citi si-au pierdut copiii alergind dupa o viata mai buna... dupa o stare sociala sau materiala mai buna. Si sincera sa fiu, imi pare bine ca presedintele a dat un ordin executiv sa opreasca emigrantii din sapte tari musulmane. Dar ma chinuie un gind... oare ce ar zice Domnul ISUS in privinta asta? El care a venit pe lumea asta sa mintuie si sa rascumpere tot ce este pierdut...

UNDE NE DUCEM? CA DE DUS... NE DUCEM...

Am mai amintit ca naveta mea lunga imi da sansa sa ascult unele programe de radio, pe care cu siguranta nu le-as asculta altfel, ca n-as avea timp… nu mi-as face timp. 
Il ascultam astazi din nou pe Hank Hanegraaff – the Bible Answer Man.

Un ascultator ii spunea ca mama lui, care fusese credincioasa, a murit acum citiva ani. Voia sa stie unde se duce sufletul cind moare - ce spune Biblia in privinta aceasta. Si Hank i-a spus ca Biblia afirma ca atunci cind sufletul unui credincios paraseste acest trup, se duce direct in prezenta lui Dumnezeu. In Biblie se spune de sufletele care asteapta sub tronul lui Dumnezeu ziua cind Domnul Isus Se va reintoarce, si toti cei care au murit vor invia in trupuri noi, nemuritoare. Deocamdata doar sufletele asteapta - dar atunci aceste suflete vor avea  trupuri noi. Cei rai cind mor se duc direct in iad- si pentru a exemplifica acest lucru, il amintea pe bogatul care a murit si care il ruga pe parintele Avraam sa trimita pe cineva macar la fratii lui sa le spuna sa-si schimbe viata, ca sa nu ajunga si ei in iad.

Ascultatorul se arata foarte bucuros si il mai intreaba pe Hank… daca este gresit ca el ar dori sa plece la Domnul cit de curind. Nu sa se sinucida, spunea el… ca stia ca asta este o crima… dar intreba daca dorinta de a parasi aceasta lume este un pacat…

In loc de raspuns, Hank i-a povestit ceva despre tatal lui care a murit in urma cu vreo 6 ani. Spunea el ca tatal lui suferise de ceva boala pulmonara care nu-l lasa sa respire bine. Mai spunea Hank ca, spre sfirsitul vietii, boala s-a agravat din ce in ce mai mult, asa incit fiecare respiratie era un chin pentru bietul om… si se sufoca din ce in ce mai mult. Hank i-a spus atunci…

-Tata…c red ca ai fi mai fericit daca te-ai duce mai curind la Domnul.

-Nu!… zise tatal sau. Fiecare clipa pe pamint a fost planuita de Dumnezeu cu un scop. Voi pleca la timpul potrivit: nici mai devreme, nici mai tirziu. Mai am ceva de facut…

Si a avut… Si-a petrecut timpul rugindu-se pentru copiii si nepotii lui. Spunea Hank ca in ultima zi a vietii lui, tatal lui i-a adunat pe toti in jurul patului unde zacea si s-a rugat pe rind pentru fiecare copil in parte, apoi pentru fiecare nepot… si cind a terminat sa se roage pentru ultimul nepot, cu ultimul Amin… a plecat la Domnul.

Noi nu realizam cit este de pretios acest timp pe care il petrecem aici. Habar n-avem de importanta lui. Biblia spune ca ingerii sint gelosi pe noi - ca ar dori sa fie ei in locul nostru. Noi nu sintem complet constienti de valorile la care lucram sau am putea lucra… este ca si cum am putea sa ne ocupam de o investitie serioasa pentru viata vesnica, dar preferam sa irosim timpul de pomana… pentru lucruri trecatoare.

Timpul este scurt… nu realizati cit de repede trece viata? Incredibil de repede… Pentru unii dintre noi nu mai este mult pina cind n-o sa mai putem adauga nici macar o secunda la viata noastra. Sa ne grabim atunci sa facem ceea ce am dori sa facem – ceea ce are sens, ceea ce va produce valoare – si sa nu asteptam ca bogatul... pina va fi prea tirziu… 

Priveste Doamne...

Am un caiet de cintari plin... pe prima pagina scrie: "Petrila 1979". Toate cintarile astea le-am cintat in Biserica Baptista din Petrila. Multe cintari nu le-am mai auzit. Sunt vechi... sunt cintari din tineretea mamei si a bunicii mele - cele mai multe dintre cintarile din caietul meu. Am de gind sa le pastrez aici pe blog.

     Unul dintre motive este acela ca simt ca imi lipseste lauda din viata mea. Imi lipseste cintarea. Nu stiu unde si cum am pierdut cintarea, dar am pierdut-o. Astazi mi-am gasit in biblioteca vechiul meu caiet... asa ca... am sa va cint asa cum stiu si asa cum pot. Doar ca sa salvez melodiile astea vechi.

Priveste Doamne Tu la mine
Caci eu Te chem din mari nevoi
Asculta-mi Doamne rugaciunea
Leaga-mi ranele cari ma dor

De-am ratacit pe cai straine
Si Te-am pierdut, o Domnul meu
Apari acum in a mea cale
Si ma-ndreapta pe drumul Tau

Si ca sa lupt eu nu pot singur
O, vino-n ajutorul meu
Caci eu sunt slab, dulce Isuse
Si drumu-i zi de zi mai greu.

CE BINE AR FI DACA... (05/23/2011)

(...niste ginduri mai vechi - dar din nefericire tema este inca de actualitate...)
............................
Am multe metehne… dar una in special imi face viata mizerabila. Ingrijorarea… Am o imaginatie bogata si pot sa fac din purece armasar in citeva secunde… pot sa colind toate posibilitatile …si imposibilitatile in timp record… si apoi cad in transa. As putea sa scriu carti stiintifico-fantastice cu cite imi trec prin cap in fiecare zi…


Stiu si versete din Biblie care sa ma ajute - si Dumnezeu m-a ajutat mereu, mereu… asa ca am si experienta. Dar…parca sint masochista si-mi place sa ma chinui singura…


Astazi Deb mi-a trimis “devotion”-ul ei pe ziua de azi… si mi-a facut planificare sa merg la doctor. Probabil de-afara arata chiar mai tragic decit se vede dinauntru… ori m-am obisnuit eu cu mine si nu mi se mai pare nimic … deosebit?!


Dar ia sa vad ce scrie in ce mi-a trimis Deb… In Matei 6:25… "De aceea va spun: “Nu va ingrijorati de viata voastra, gindindu-va ce veti minca sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gindindu-va cu ce va veti imbraca…”"


Domnul Isus considera ingrijorarea noastra ca un fel de infidelitate… Daca credem in Christos, ce cauta atunci ingrijorarea asta in viata noastra? Si daca ne ingrijoram, cum mai putem zice ca avem credinta in El? Eu va intreb pe voi, dar intrebarea e mai mult pentru mine… Poate nu ma ingrijorez de mincare, si bautura, si haine… pentru ca ma incred in serviciul, puterea de munca, situatia materiala ce o am (gresit si asta) - dar am alte ingrijorari pe care nu le pot alunga nicicum… Cred ca Satana nici n-are mare treaba pe linga mine cind prin necredinta mea imi procur singura destula ocupatie, ca sa n-am timp sa traiesc o viata de crestin plina, sanatoasa…


Singura cura pentru starea asta ar fi ascultarea totala si abandonarea totala in grija Lui. Mi-amintesc ca pe vremea cind fetele mele erau mici ma straduiam sa le tin ocupate cu lucruri bune, ca sa n-aiba timp sa-si caute ocupatii proaste. Logica asta a folosit destul de bine… in privinta lor. Intrebarea este… pot oare sa-mi adopt propria filozofie?

Magazin de cumparat soti

(Traducere de Rodica Botan)
La New York s-a deschis recent un magazin care vinde soti, si orice femeie se poate duce acolo sa isi aleaga unul. Alaturi de alte instructiuni de la intrare, gasiti si urmatoarele rinduri:
"Acest magazin poate fi vizitat de orice persoana, dar numai O SINGURA DATA. Sint sase etaje, si cu fiecare etaj valoarea produsului creste. Poti face alegerea la orice etaj, ori poti alege sa continui sa vezi etajul urmator, cu conditia ca odata ce ai schimbat etajul, nu te mai poti cobori la etajul anterior decit sa iesi din cladire."

Asa ca o femeie s-a dus la centrul asta de cumparat soti sa-si gaseasca si ea unul. La primul etaj, o pancarta anunta:
- "Etajul 1, acesti barbati sint angajati - au servicii."
Se simte cumva intrigata… dar… continua sa urce la etajul doi… unde pancarta anunta:
- "Etajul 2, acesti barbati au si servicii si iubesc si copiii". Asta e foarte bine… se gindeste ea… dar cred ca eu vreau chiar mai mult decit atit… Asa ca urca mai departe…
-Al 3-lea etaj avea o pancarta ce spunea… "acesti barbati au servicii, iubesc copiii si sint foarte bine facuti." Oh… zice ea multumita… asta-i nemaipomenit de bine… dar continua sa urce…
-Ajunge la etajul al 4-lea si cu emotii citeste pancarta…"Acesti barbati au locuri de munca, iubesc copiii, sint incredibil de bine facuti si ajuta in casa". Ce noroc a dat peste mine!… zise ea… Insa mai urca inca un etaj…
-Etajul 5- "acesti barbati au locuri de munca, iubesc copiii, sint bine facuti, ajuta in casa si sint si romantici".
De data asta… femeia e tentata sa se opreasca… dar… picioarele o duc in sus…l a etajul 6…unde citeste …
- "Etajul 6 - Tu esti vizitatorul cu numarul 31.456.012. Aici nu este niciun barbat de vinzare. Acest etaj exista doar ca dovada ca femeile sint imposibile. Multumim ca ne-ati vizitat!"

COPILARIA NU-I CHIAR O JOACA (O COPILARIE)...

     Ce s-a intimplat cu copilaria? Adica-i vorba de copilaria perceputa de noi, cei mai in virsta? Unde sint jocurile alea vechi... de-a v-ati ascunselea... cu mingea pe perete... am pierdut o batistuta... sotronul... Unde sint excursiile la poiana, sau la padure, sau mai stiu eu unde? Ce s-a intimplat cu copilaria? Cum s-a schimbat asa de nu o mai recunosti? E mai buna copilaria micutilor din secolul XXI decit a fost copilaria noastra? Imi amintesc ce tratatie speciala era sa cumperi un con de hirtie cu bomboane - de 1 leu. Da nu mai vorbesc de ciocolata cu rom de 1.50 lei. 

     Dupa un numar de ani petrecuti in America, tusa Marta m-a intrebat la un moment dat ce sa-mi trimita din Romania. Nu stiu cine venea aici sau cum a fost situatia… I-am spus ca nu-mi trebuie nimic - ca n-am nevoie de nimic... dar dupa ce m-am gindit un pic, am realizat ca din ce avusesem in Romania imi parea rau dupa cartile mele. Pina si abecedarul meu de clasa intii as fi vrut sa-l am. Imi amintesc cum la inceput de fiecare an scolar rasfoiam cartile de limba romana si citeam povestile sau bucatile mai inspirate...

     Am cerut asadar ceva carti. Poeziile lui Minulescu, "La Medeleni" de Ionel Teodoreanu… doar doua din cartile adolescentei mele – chiar daca imi este greu sa accept adevarul - este un fapt real ca am fost si eu odata tinara. Am primit bineinteles cartile mentionate. De Minulescu m-am simtit inca atasata. “La Medeleni” insa si-a pierdut parfumul ala de pere tamiioase din lada lui Mos Gheorghe. Nu stiu daca limbajul m-a dezamagit sau ce… Am citit un pic si mi s-a parut “blah”… Olguta nu mai avea farmec. Daca stau si ma gindesc... nici nu mai stiu bine daca numele era corect. Cred ca da: Olguta, Danut si Monica... (sper c-am nimerit). Asta s-a petrecut cu vreo 20 de ani in urma…

     M-am schimbat eu asa de mult? Este virsta vinovata sau celelalte schimbari din viata mea? O alta tara, alte obiceiuri, alte traditii? Secolul in care traiesc? Nu stiu precis… adevarul poate fi ca tineretea, copilaria au un parfum al lor aparte, o intelegere diferita a vietii si sperante dincolo de realitatea in care trebuie sa traim mai tirziu. Frumoasa ne ramine in minte copilaria!… Si multe lucruri folositoare astazi le-am invatat in anii aceia tineri…. foarte - chiar foarte, foarte multe lucruri.

     Discuta cineva mai deunazi despre copilaria copiilor de astazi. Parintii alearga cu ei de la o activitate la alta: de la muzica la fotbal, balet… tot felul… tot felul de activitati crezind ca asa isi fac copiii mai destepti, mai inzestrati cu calitati, mai priceputi si mai destoinici. Altii stau cu orele in fata unui ecran, fie el televizor sau computer… Pina si copiii credinciosilor nu mai merg la biserica la fel cum mergeam noi inainte - ca unele meciuri si unele activitati sint programate duminica. Cine-i educa in ale vietii pe copiii astia? Ca nu e important in viata numai sa ai o profesie - sint lucruri vitale pe care trebuie sa ni le insusim, ca nu avem nevoie doar de limba, si de matematica sau de stiinta. Avem nevoie de lucrurile alea marunte care sint absolut necesare, asa cum singele este necesar pentru trup, nu doar organele vitale.

    Iata de exemplu educatia spirituala. Americanii au majoritatea sali speciale pentru copii si acolo ii invata- zic ei – pe fiecare dupa virsta lor in timp ce parintii sint in biserica si asculta predica sau slujesc prin cintare. Si nu cred ca este gresit… doar ca nu multi copii absorb destule informatii acolo ca sa le ajunga in viata. Si la virsta cind ar putea sa stea linga parinti in biserica nu mai vor sa mai stea ca nu-i mai intereseaza… si parintii au pierdut in mare si controlul asupra lor. Eu nici nu stiu cind si cum am invatat ce stiu din Biblie - ca fiind dusa des si constant la biserica, mi-au intrat in cap lucruri mari si importante de pe cind eram copil. Poate nu le-am inteles suficient atunci, dar am inteles ceva… la care s-a adaugat mereu, mereu altceva… si s-a mai adaugat la ce aveam inainte ceva invatatura noua, si tot asa - cum construiesti o casa. Dar daca nu eram atunci acolo sa aud Cuvintul, poate nu mi-as fi facut timp niciodata sa ascult atit cit am ascultat. Ok… uneori m-am plictisit. Dar asa-i viata. Am experimentat si plictiseala (ce n-as da sa am timp si acuma sa ma mai plictisesc nitel!…)

     Asta este numai una dintre lipsurile majore pe care le vad eu. Pentru ca sint lucruri pe care le poti recupera - dar daca nu iti insusesti un stil de viata, valori de viata, intelepciune dumnezeiasca de mic copil... tot lucuri pe care parintii sint sfatuiti sa-i invete pe copii de mici... cind ajung mari nu au suportul necesar sa treaca prin relieful vietii cu curaj si speranta.

    Faceti doar un exercitiu scurt in care sa va amintiti cum ati petrecut copilaria si ce valori v-au fost incredintate spre invatatura si pastrare atunci! Si uitati-va la copiii de astazi sa vedeti ce si cit le lipseste. Sint aglomerati, suprasolicitati si asfixiati de gunoaiele secolului nostru - majoritatea tehnologic avansate. Poate ca unii parinti sa poata sa-si permita sa-si duca copiii intr-o excursie ca pe vremea copilariei lor… poate ca unii sa doreasca sa-si tina copiii linga ei in biserica, sa-i plictiseasca mai degraba decit sa nu stie cit si ce invata in sala de copii. Ca ceea ce invata astazi… s-ar putea sa fie cea mai importanta invatatura pe care sa si-o insuseasca vreodata. Si ca sa va convingeti, faceti o lista cu toate lucrurile pe care le-ati invatat de la parinti sau din biserica cind ati fost copii. O sa fiti surprinsi ca si mine…

     Ca uite... nu stiti ce aduce ziua de miine - daca sa zicem ceva o sa va desparta de copiii vostri - invatatura pe care le-ati dat-o va ramine vesnic cu ei. Imi amintesc cum le-am invatat pe fetele mele Psalmul 23 si le-am spus ca daca vor fi vreodata in vreun accident sau alta situatie - cutremur, act terorist etc. sa nu se sperie, ci sa repete Psalmul 23 si sa se gindeasca la ceea ce spune Psalmul. Asa am simtit eu ca le echipez pentru orice eventualitate. 

      Si in final, trebuie sa-I multumesc Domnului ca am crescut intr-o casa unde s-a citit Cuvintul, ca am fost dusa la o biserica unde s-a explicat Cuvintul, ca am fost martora la multe rugaciuni spuse la necaz si la multe raspunsuri la rugaciuni care au produs bucurie. Ca am trait cu speranta si ca aceasta speranta inca n-a murit. Daca a mai ramas ceva din mine astazi si nu m-am risipit de tot este pentru ca in copilarie mi-a fost semanat in minte si in inima Cuvintul Lui. Fara aceasta zestre n-as fi razbit in viata. 

LAUDA DE SEARA...

     Vineri  la 4 jumate cind m-am trezit sa merg la lucru era o furtuna cu ploaie cum rar se intimpla in California. M-am uitat pe fereastra... trecea cite o masina si imprastia apa care se adunase pe strada. M-am gindit cu groaza la naveta mea de o ora si sa mai fie si vremea asta urita... Am luat celularul si i-am trimis un mesaj sefei mele sa-i spun ca nu ma duc la lucru. In mintea mea, m-am gindit ca asa evit un eventual accident. Si stau acasa si continui somnul dulce de dimineata.
     Si m-am intors pe partea cealalta si am continuat trindavia sub plapuma moale si calda in timp ce afara vintul isi continua simfonia gemind parca nemultumit de hotarirea mea.
     Pe la ora 10 m-am gindit sa imi vizitez parintii. Tatal meu doar ce avusese o operatie cu doua zile inainte. Am facut citeva cumparaturi mici pentru ei si, bucurindu-ma ca ploaia s-a oprit si vintul s-a linistit, mi-am condus masina pe un asfalt uscat si mai putin periculos. Pe ultima suta de metri, am semnalizat din vreme, am incetinit masina, si de acum eram gata sa trec strada si sa intru pe proprietatea lor cind... Bummmm!... masina din spate nu a tinut cont nici de linia galbena neintrerupta, nici de semnalul meu, s-a hotarit sa ma depaseasca tocmai cind eu faceam la stinga.

     Ce sa va spun?... eu sunt ok, dar masina e... varza. Mi-a trecut prin cap cum Satana I-a cerut lui Dumnezeu sa il amarasca pe Iov. Apoi mai citim ca Satana a cerut sa ne cearna pe toti. Ma gindeam cum am avut de dimineata intentia de a sta acasa si de a evita un eventual accident pe autostrada... si cum am avut accidentul oricum in ziua respectiva. Ma gindesc ca daca nu plecam de acasa, ar fi intrat o masina in casa mea si tot as fi avut un accident... Nu stiu daca e soarta si nu stiu daca este intuitie - dar stiu ca Satana nu poate sa ne atace decit atunci cind i se da voie si atit cit i se permite.
     Da... mi-a facut probleme dumnealui - dar nu probleme care nu se pot rezolva. Masina este doar un mijloc de transport, iar mie nu mi-a facut nimic decit ca mi-a incurcat programul si un pic finantele. Am ajuns eu la concluzia ca astazi sa am o zi de multumire. Caci mare este bunatatea Lui Dumnezeu fata de mine. Nu merit nici grija, nici binecuvintarile de care imi face parte. E atita pace si odihna in faptul ca ma stiu ocrotita de El si stiu ca Satana oricit ar vrea sa imi faca rau nu poate mai mult decit ii este permis... iar Tatal nu ne lasa sa purtam mai mult decit putem duce...
    "Te voi lauda din toata inima mea, Doamne Dumnezeul meu si voi preamari Numele Tau in veci! Caci mare este bunatatea Ta fata de mine..." Psalm 87:12-13

CU CE TE IMBRACI?

Gustafson
(Traducere de Rodica Botan)

Cind oamenii il intreaba pe Michael St. Jacques, un frate franciscan, cu ce este imbracat, el spune… imbracamintea mea se numeste "habit" (in limba engleza "habit" inseamna "obicei"…) El se imbraca cu aceasta tunica de culoare cafenie foarte deosebita de restul hainelor pe care le imbraca oamenii dintr-un motiv special. St Jacques i-a raspuns la aceasta intrebare reporterului de la magazinul "Hemispheres"… "Noi putem alege daca vrem sa imbracam tunica, si multi dintre noi fac acest efort sa o imbrace pentru ca atunci cind sintem imbracati in ea, tunica este ca un fel de magnet. Oamenii se simt mult mai confortabil sa ne spuna lucruri care nu ni le-ar spune altfel si pe care nu le-au mai spus nimanui. Oameni complet straini se apropie de noi si marturisesc lucruri pe care le-au facut cu 30 de ani in urma si ne intreaba daca Dumnezeu poate sa ii ierte".

Haina franciscanului pare a fi ceea ce ii imbie pe oameni sa isi deschida sufletul… inima… cu usurinta.

In toata Scriptura vedem ca tot felul de oameni s-au apropiat de Domnul Isus oriunde Se ducea. Au venit la El ca El sa-i invete, sa-i ajute, sa-i vindece, sa-i accepte si sa-i ierte. Cind unii L-au criticat pe Domnul Isus ca Se insoteste cu vamesii si cu pacatosii, oameni considerati de mina a doua, nedoriti de pretinsii sfinti ai acelor vremuri, Domnul Isus le-a spus… "Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit sa chem la pocainta nu pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi." Marcu 2:17.

Cum ne vad oare oamenii pe noi? Ne vad usor accesibili? Cind sintem atit de preocupati cu planurile noastre ca nu avem timp pentru nimeni altcineva… atunci nu sintem imbracati cu imbracamintea lui Christos. Cind Mintuitorul traieste prin noi, bratele Lui deschise prin noi invita oamenii ca sa-si deschida inimile si sa-si usureze sufletele. Ai impartasit vreodata povara cuiva?

CEVA DESPRE PERSONALITATE...

Am citit astazi ceva despre personalitate – acel ceva despre noi care ne diferentiaza de restul lumii. Oswald Chambers o asemana cu o insula intr-un ocean. Noi vedem insula, dar ea este doar virful unui munte a carui inaltime sau adincime este ascunsa de apele din care iese la suprafata. Noi singuri nu ne putem cunoaste pe deplin, pentru ca nu avem nici perspectiva, nici intelegerea, si nici masura necesare. Plus ca ne desfasuram in timp, o alta masura pe care o putem pricepe doar tangential, clipa de clipa, dat fiind faptul ca nu cunoastem viitorul pe care daca l-am cunoaste l-am putea schimba (poate), iar trecutul odata consumat nu-l mai putem invia, ci trebuie sa-l acceptam si sa-l includem sau sa-l dam Domnului spre iertare renuntind la el si acceptind omul nou – cu noua personalitate. Si cum se creeaza noul om si noua personalitate?

Iata ce zice el… ” Personalitatea este caracteristica omului spiritual asa cum individualitatea este caracteristica omului natural (omul cu natura lui pacatoasa). Domnul nostru nu poate fi niciodata definit in termeni de individualitate si independenta, ci doar in termeni de personalitate. “Eu si Tatal una sintem.” Personalitatile se unesc (asa cum drumurile se unesc). Si iti poti afisa identitatea numai in prezenta unei alte persoane. Cind Dragostea sau Spiritul Domnului se unesc in felul acesta cu un om, acel om este transformat, si nu mai insista in a avea o identitate separata.” Si…

“Daca iti dai dreptul tau Domnului, natura adevarata a personalitatii tale raspunde lui Dumnezeu imediat. Isus Christos emancipeaza personalitatea si individualitatea este transfigurata - schimbata. Elementul care schimba este dragostea, devotiunea personala pentru Christos. Dragostea este revarsarea unei personalitati in relatia ei cu alta personalitate.”

REGRETE...

    Cineva zicea ieri ceva interesant despre regrete. Povestea despre ce i s-a intimplat cu citiva ani in urma cind a fost suspect ca are cancer - si cum a avut un timp de cercetare, cum si-a analizat viata si cum a ajuns la citeva concluzii care i-au schimbat pina la urma felul de traire. Intr-un final s-a dovedit ca alarma a fost falsa si ca nu a avut cancer, dar din toata treaba asta s-a ales totusi cu ceva bun… a avut ocazia ca in urma acestui eveniment sa se gindeasca bine in ce directie se duce in viata si sa faca schimbari.

    De obicei in fata mortii oamenii isi fac astfel de analize. E rau destul sa mori cu regrete, dar nu e nici lucru de nimic sa traiesti cu ele. Si hai sa fim acuma sinceri, care dintre noi nu are regrete? Si pentru ca oricum intr-o zi o sa fim fata in fata cu moartea, oare de ce nu ne-am face analiza asta inainte de vreme si sa traim mai linistiti rezolvindu-ne pe cit posibil problemele?

    M-am gindit daca cumva exista exemple despre regret in Biblie si analizind aceste personaje sa vad cum s-au comportat si care au fost rezultatele. Ca daca ma gindesc numai la mine, e mai greu sa fac o analiza clara. Intr-o privinta nu stiu cum o sa se desfasoare viata mea pina la urma si apoi, de multe ori cind esti prea aproape de “tablou” - este mai greu sa vezi in ansamblu si ai tendinta sa tragi concluziile care-ti convin pe moment. M-am gindit la citeva situatii .

     M-am gindit la David si la incidentul cu Bat-Seba si Urie. In unul din psalmi, David descrie cum “i se topeau oasele” – de durere, din cauza regretelor ce le avea. Asta l-a facut sa-si exprime regretul, sa-si ceara iertare Domnului si sa se corecteze. Cu toate greselile lui, David ajunge sa fie om dupa inima lui Dumnezeu.

     Un alt personaj care mi-a amintit de regret a fost Iuda. Si lui i-a parut rau ca a luat argintii de la preoti - si a regretat ca L-a vindut pe Domnul Isus. Dar in loc sa mearga la Isus si sa isi ceara iertare, s-o primeasca si sa-si asigure mintuirea, acesta se duce si se spinzura.

     Dar fiul risipitor? Ajuns la porci, se gindeste cit de bine traiesc slujitorii tatalui sau si se gindeste cu regret ca si acestia o duc mult mai bine ca el. Si dupa ce face aceasta analiza… se ridica si pleaca catre casa. Se reintoarce la tatal lui…

     Noi toti avem regrete… toti. Nu exista om fara pacat si deci toti ar trebui sa avem regrete din moment ce am pacatuit intr-un fel sau altul. Ce facem insa cu regretul? Il folosim ca motiv de indreptare sau il folosim ca sfoara de spinzurat? Ca si daca nu murim imediat, pacatul nemarturisit si lipsa iertarii ne vor umbri viata si ne-o vor decora cu funia lui Iuda.

     Astea sint citeva exemple de viata traita cu regret. Mi-am mai amintit ca si  Domnul Isus a regretat. Cind tinarul acela bogat a venit la Domnul Isus si L-a intrebat ce mai trebuie sa faca - pentru ca toata viata lui respectase legea si traditiile si era interesat in viata vesnica, Domnul Isus ii spune sa vinda ce are si sa dea saracilor - si ii spune acest lucru pentru ca stia cit este de atasat de averea lui. Dar tinarul nu-si poate desprinde inima de avere - si alege valorile trecatoare si renunta la vesnicie. Nu averea era problema aici - ci inima lui. Domnul Isus Se uita in urma lui cu regret… Domnul Isus regreta si pentru noi, si in dreptul nostru atunci cind refuzam Harul Lui si pierdem Mintuirea sau rasplata ce am putea-o primi din cauza unor alegeri proaste.

…………….

     Mai sus citeva exemple de regret in viata. Dar mai exista regret si dincolo de viata pe pamint. Bogatul si Lazar trec in vesnicii. Unul merge in rai - nu pentru ca era sarac, ci pentru ca si-a pus nadejdea in Dumnezeu. Bogatul ajunge in iad nu pentru ca era bogat, ci pentru ca s-a increzut toata viata in bogatia lui si n-a dat atentie la nimic altceva. Bogatul regreta… dar regreta prea tirziu - pentru ca dincolo de viata aceasta nu se mai pot face schimbari.

    Sint bune regretele? Pare ca da, atunci cind le folosim bine, spre indreptare si… cit inca sintem in viata. Si dupa ce le folosim… e bine sa uitam de ele, ca sa nu traim cu regrete nici aici - si nici sa le ducem cu noi dincolo…

CIND ISI FACE DUMNEZEU SOCOTELILE...

     Nu va este dor de o poveste noua? Una cu tilc? Astazi am auzit o poveste frumoasa si am sa incerc sa v-o spun si voua. Poate mai invatam ceva impreuna...
     Intr-o zona agricola, fermierii erau duminica dimineata la biserica. Vecin cu biserica era un fermier care nu-i suferea pe crestini. Si cum duhul lui nu-i da liniste, in fiecare duminica dimineata isi gasea de lucru cu tractorul in jurul bisericii : facind atit galagie, cit si praf. Asta ii da acestui om satisfactie. Cind si cit erau oamenii la biserica - el avea de lucru. Cum se termina serviciul religios, termina si el cu zarva.
     A venit toamna si s-au strins recoltele. Satisfacut de recolta lui, omul scrie o scrisoare la ziarul local in care ii batjocoreste pe credinciosi... El scrie redactiei... "Cu toate rugaciunile si cintarile lor inaltate catre Dumnezeu... n-au reusit sa aiba o recolta atit de bogata ca mine... Dupa ce se mai roaga lui Dumnezeu daca nu-i ajuta?"
     Editorul ziarului, om cu multa intelepciune, ii publica scrisoarea si ii dadu si un raspuns... "Domnule"... zise el in raspunsul lui... "Dumnezeu nu isi face socotelile numai in luna octombrie..."
.............
De cite ori nu ne-am uitat si noi tinjind dupa binele altora - in special al acelora care fac raul si parca infloresc in fiecare zi. Dar sa nu ne pierdem nadejdea... Dumnezeu nu face socotelile numai in luna in care ne-a mers noua rau... rezultatul final este cel care conteaza; si promisiunile Lui sint lucru sigur.

CIND STRIGA UN NENOROCIT, DOMNUL AUDE...

Nu stiu cum sinteti voi... dar eu intru des si usor in depresie. Daca sint constienta ce mi se intimpla, caut repede cite un verset din Biblie care sa imi aminteasca de ce nu trebuie sa ma sperii, de ce nu trebuie sa ma impacientez... de ce ar trebui sa tin nu capul sus... ci ochii sus...
De obicei Psalmii lui David au puterea sa ma scoata din orice groapa as fi... Iata pentru astazi si pentru cei care ca si mine se uita citeodata cu spaima la ziua de miine, iata niste versete care sa ne calmeze si sa ne elibereze de gindurile negre pe care le avem...
Psalm 34: 1-9...

"Voi binecuvinta pe Domnul in orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna in gura mea. Sa mi se laude sufletul in Domnul! Sa asculte cei nenorociti si sa se bucure. Inaltati pe Domnul impreuna cu mine. Sa laudam cu totii Numele Lui! Eu am cautat pe Domnul si mi-a raspuns; m-a izbavit din toate temerile mele.
Cind iti intorci privirile spre El, te luminezi de bucurie si nu ti se umple fata de rusine. Cind striga un nenorocit, Domnul aude si-l scapa din toate necazurile lui. Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El, si-i scapa din primejdie. Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se increde in El! Temeti-va de Domnul, voi, sfintii Lui, caci de nimic nu duc lipsa cei ce se tem de El!"

NU LASA DOAMNE SA SE TERMINE ASA… (1)

“Iertarea este forma finala - perfecta a dragostei” Reinhold Niebuhr

de Sue Kidd
(Traducere de Rodica Botan)

Spitalul era neobisnuit de linistit in seara aia rece de ianuarie… tacut si parca incremenit - ca si atmosfera ciudat de linistita dinaintea unei furtuni.

Eram in camera de asistente de la etajul al saptelea - si cind m-am uitat la ceas, arata ora 9 seara…

Mi-am aruncat stetoscopul dupa git si m-am indreptat catre camera 712, ultimul salon de pe coridor. In salonul acesta adusesera un pacient nou, Domnul Williams. Un om singuratic… si care nu daduse nicio informatie despre familia lui.

Cum am intrat in salon, domnul Williams si-a ridicat ochii curiosi sa vada cine intra, dar cind a vazut ca eram numai eu - asistenta medicala - si-a lasat ochii in jos dezamagit. Am asezat stetoscopul pe pieptul lui si am ascultat. Batai de inima puternice, usoare , in ritm egal… Exact ce voiam sa aud. Nicio indicatie ca ar fi suferit un usor atac de inima cu citeva ore in prealabil.

S-a uitat la mine din albul patului unde statea intins…

-Sora… nu vrei sa… Si apoi a ezitat… si lacrimi i-au umplut ochii. Mai incercase odata mai devreme sa ma intrebe ceva… dar se razgindise.

I-am atins mina usor… asteptind sa continue. Si-a sters o lacrima…

-Daca te rog… poti sa o suni pe fata mea? Spune-i ca am avut un atac de cord. Unul mic… Stii… eu locuiesc singur si in afara de ea nu am alta familie… Si cu asta am simtit cum incepe sa respire din ce in ce mai repede… I-am marit doza de oxigen care-i venea in masca de pe nas la noua litri pe minut…

-Bineinteles ca am s-o sun… am raspuns studiindu-i fata. S-a prins de cearceafuri si s-a ridicat in sus, cu fata tensionata de nerabdare... O s-o suni cit poti de repede… cit de repede ai sa poti? Si respira precipitat… din ce in ce mai alert...

-E primul lucru pe care-l voi face… am zis batindu-l pe umeri... Acuma odihneste-te putin!

Am stins lumina. El inchise ochii… niste ochi albastrii si atit de tineri pentru fata unui om de 50 de ani. Salonul 712 era intunecat cu exceptia unei lumini plapinde care venea de sub chiuveta. M-am miscat usor in tacerea umbroasa a salonului trecind pe linga fereastra. Geamurile radiau raceala. Jos in curte plutea o ceata umeda prin parcarea spitalului. Deasupra, nori de zapada tapitau cerul intunecat… m-au trecut niste fiori…

-Sora… mai spuse el… poti sa-mi dai o foaie de hirtie si un creion?. Mi-am bagat mina in buzunarul halatului si am rupt o pagina galbena din carnetelul meu si un pix si le-am asezat pe noptiera de linga patul lui.

-Multumesc… spuse el incet…

Am zimbit si am iesit din salon. M-am dus inapoi la camera noastra de garda si m-am asezat pe unul dintre scaunele ce le avem acolo, din alea pe roti, chiar in fata telefonului. Fiica domnului Williams era inscrisa pe raportul pacientului ca fiind ruda cea mai apropiata. I-am luat numarul de la informatii si am sunat. Mi-a raspuns o voce placuta.

-Janie, sunt Sue Kidd, o sora de la spital. Te sun in legatura cu tatal tau. A fost adus astazi la spital cu un atac de cord… si…

-Nu!!! A zbierat ea la telefon .. ca m-am si speriat… Nu e pe moarte, nu-i asa? Era parca mai mult o rugaminte decit o intrebare…

-Starea lui este stabila deocamdata… am zis eu incercind sa fiu cit se poate de convingatoare… S-a facut tacere la celalalt capat de fir… eu mi-am muscat buzele…

-Sa nu il lasati sa moara!… continua ea… si vocea ii era atit de jalnica, incat imi tremura mina in care tineam telefonul.

-Noi ii acordam serviciile cele mai bune… am continuat…

-Da… cred… dar nu ma intelegi… zise ea rugatoare din nou… N-am mai vorbit cu tatal meu de aproape un an. Am avut o cearta teribila cind am implinit 21 de ani, despre prietenul meu… Am iesit furioasa pe usa… si nu m-am mai reintors de atunci. De atitea luni de zile de cind am tot vrut sa ma duc sa-mi cer iertare… si inca n-am facut-o... ca ultimele cuvinte pe care i le-am spus la plecare au fost… ”Te urasc!!!”

Vocea i s-a pierdut si am auzit doar hohotele ei de plins… in agonia ce o cuprinsese. Am stat si eu tacuta ascultind, si lacrimile imi ardeau ochii. Un tata si o fiica… pierduti unul pentru altul. Apoi mi-am amintit de propriul meu tata… la multe mile departare… Ce mult era de cind i-am spus si eu tatalui meu… ”te iubesc”…

Va urma…
PARTEA A DOUA: da un click pe linkul asta... http://rodicabotan.blogspot.com/2011/01/nu-lasa-doamne-sa-se-termine-asa-2.html

CEA MAI BUNA VESTE...

Roberto De Vincenzo, renumitul jucator de golf argentinian, a cistigat odata un meci; si dupa ce a primit cecul si le-a zimbit fotografilor, a intrat in casa clubului si s-a pregatit de plecare. Ceva mai tirziu a pasit de unul singur in parcare sa-si ia masina; o femeie tinara s-a apropiat de el. Ea l-a felicitat ca a cistigat meciul, apoi i-a spus ca are un copil bolnav pe moarte si ea nu stia cum o sa plateasca pentru spitalizare si pentru doctori…

De Vincenzo a fost atit de afectat de cele spuse de ea, incit si-a scos pixul din buzunar si i-a semnat cecul ce-l primise ca ea sa poata sa scoata banii…

-Sa-i faci zilele frumoase copilului tau… i-a mai urat el si i-a pus cecul in mina.
In saptamina ce a urmat, pe cind lua masa la club, un oficial al Asociatiei Profesionistilor de Golf a venit la masa lui…
-Baietii mi-au zis ca saptamina trecuta ai intilnit in parcare o tinara dupa ce ai luat meciul…
-Da… zise el… si ce-i cu asta?
-Am o noutate pentru tine… te-a mintit. Nu are niciun copil bolnav… de fapt nici nu este maritata. Te-a tras pe sfoara in stil mare…
-Adica vrei sa-mi spui ca nu este niciun copil pe moarte? zise el ginditor…
-Chiar asa… cum ti-am spus! raspunsera alti citiva din jur… pregatiti deja sa savureze parca raspunsul pacalitului pe care cu totii il asteptau. Doar ca De Vincenzo a raspuns plin de veselie...
-Pai, asta este cea mai buna veste pe care am auzit-o saptamina asta!
…………………….
Si acuma sa ne gindim cum am fi reactionat noi...
Viata e plina de situatii similare. Situatii in care trebuie sa alegem cum sa ne simtim; ca in functie de cum ne simtim… vom actiona. Sau nimeni nu s-a simtit frustrat de unele lucruri din jur care nu pot fi controlate? Trebuie sa recunosc ca am o inclinare naturala in a ma uita intotdeauna la partea proasta a situatiei… si nu ma opresc acolo, dar si reactionez. La ce bun, nu stiu… Nu aduce nici satisfactie - decit tare putina - si apoi un fel de amaraciune ii ia locul. Se zice ca ii cunosti pe oameni cine sint cu adevarat in situatiile critice, nu in cele linistite. Si din preaplinul inimii vorbeste gura… mai are rost sa spun ce?

DE DRAGUL LOR...

     “Cercetati”… toate lucrurile si vedeti, alegeti ce este bun… Este sfatul Bibliei. Si cu urechile ciulite, si ochii deschisi am cautat mereu sa aflu si sa stiu; cu speranta ca fiecare amanunt, fiecare invatatura va schimba in mai bine, va spori, va usura, va aduce un beneficiu pentru mine si ai mei.

     Si am auzit muuuulte… si am citit multe, dar informatia asta pe care am cules-o astazi inca n-am auzit-o pina acuma. Ascultam la radio un program despre cresterea copiilor. Una dintre problemele actuale este ca parintii, in dorinta lor de a le da copiilor tot ceea ce ei n-au avut, ii epuizeaza si pe copii si se epuizeaza si ei alergind de la o activitate la alta… programind fiecare clipa a zilei in speranta si in dorinta de a le da copiilor ceva mai bun…

     Si eu am crezut asa… si altii ca mine. Mare greseala! Ceea ce au nevoie mai mult copiii nostri este dragostea, si siguranta, si stabilitatea unui camin sanatos. Am auzit astazi un “diagnostic” daca vreti,  un amanunt care mi-a absorbit toata atentia. Daca cunoasteti vreun copil care are problema cu terminarea oricarei teme sau a oricarui lucru ce-l are de facut, care uneori chiar isi termina temele si nu le trimite spre verificare… (si eu cunosc bine un astfel de caz), care are camera impartita in maldare de haine… (un indiciu care nu poate fi neglijat), dar care se descurca si-si gaseste tot ce-i trebuie in dezordinea respectiva… atunci acel copil are urmatoarea problema – ii este frica sa nu-i dezamageasca pe parinti, de aceea nu duce nimic la bun sfirsit. Ori de cite ori face o treaba, parintele este vesnic nemultumit si ii spune ca ar fi putut mai bine, ca trebuia sa depuna mai mult efort… etc. Si niciodata copilul ala nu este asigurat ca ceea ce face este multumitor.

     Unii copii nu performeaza bine la scoala… altii se maturizeaza mai tirziu… si vesnica comparatie cu alti copii, si vesnica nemultumire a parintilor ii determina pe acesti copii sa se teama sa incheie orice activitate – ca nu cumva sa auda ca n-a fost destul de bine facut… ca se putea mai mult sau mai frumos. Daca nu avem incurajari... ar trebui sa fim retinuti cu nemultumirile... ca alea nu lucreaza. Si ca sa ne convingem ca sfatul este foarte bun, este suficient sa vedem ca Dumnezeu Tatal nu Se poarta asa cu noi… nu ne compara pe unul cu altul, nu este vesnic nemultumit, ci ne asigura mereu ca nu ne paraseste, ca nu ne uita, ca nu sintem singuri si ca dragostea Lui pentru noi nu se schimba dupa imprejurari. Daca am invata de la Cel mai bun Parinte cum sa ne crestem copiii… am fi mult mai relaxati, am avea mai mult succes si ne-am creste copiii mult mai usor… Daca!!!

DE INVATAT PE ZIUA DE AZI...

     Din ce imbatrinesc…stop…suna tare urit. Cum sa zic mai bine? Din ce ma maturizez…da…asta suna mai sofisticat parca…asa …dintr-aia ma straduiesc sa imi rezolv unele probleme emotionale. Ma implic in prea multe lucruri ( asta ca sa nu zic ca imi bag nasul)…crezind ca pot sa rezolv problemele celor din jur. Si care sunt cei din jur daca nu cei mai apropiati…si aici trag cu ochiul ca sa nu spun pe nume urmasilor de care ne simtim responsabili chiar daca unii au ajuns sa aiba par carunt deja?!?!?!

     Asta este o meteahna veche…de la Ietro socrul lui Moise am imprumutat-o , ca si el s-a gindit sa-i dea solutii lui Moise ca sa-l ajute cind era stresat. Numai ca Moise a fost baiat istet si l-a ascultat pe Ietro si a inceput sa organizeze poporul si sa distribuie din obligatiile ce le avea. Dar noi traim intr-un alt secol si stiinta si informatiile sunt covirsitoare. Cine mai are nevoie de experienta noastra ( a celor…mai maturi ca sa nu zicem batrini ) de o viata sau de invataturile culese de noi din lectiile dureroase ale vietii? Si uite asa inca invat si la batrinete. Stiu o cintare care este exact pe dorul meu astazi…”Sa-I spui Lui Isus orice durere/ ce cite-odata te-apasa greu…” Ei dragii mei, asta este una din lectiile cele mai greu de invatat. Adica sa nu te duci sa faci observatie la nimeni, sa nu judeci pe nimeni, sa nu dai sfaturi nimanui ci sa te duci la creierul si la punctul de comanda al acestei lumi si acolo sa iti spui nedumerirea, ingrijorarea, durerea…Cumva mereu incurc lista de prioritati si abia dupa ce imi  plec capul in fata oamenilor ajung sa imi plec genunchii in fata Lui Dumnezeu.

      Am scris, am luat aminte…si sper sa-mi amintesc de acum incolo prioritatile. Sa-I spun Lui mai intii orice am de spus …si dupace las cererea acolo pe biroul Lui (altarul Lui) ...sa-mi cam vad de treaba...

Ploua in Modesto...

     Ploua in Modesto. Dar ploua nu gluma de citeva zile… si meteorologii anunta inca alte zile de ploaie. Am condus azi-dimineata prin ploaie si la un moment dat abia mai zaream ceva prin parbriz. Si parca nu ar fi indeajuns, dar ma dor toate oasele… sau muschii? Nu stiu exact ce si cum, dar presiunea atmosferica are o influenta nefasta asupra felului in care ma simt. 

     Imi scria fata mea cea mica ca miine trebuie sa se duca pe teren. O compatimeam. Raspunsul ei m-a facut sa tresar. Mi-a amintit ca traim in California si ca avem nevoie de apa. De citiva ani buni avem seceta. Agricultura sufera. Apa de irigatie s-a imputinat. Fermierii au pus semne mari peste tot, pe care scrie…”Rugati-va pentru ploaie!”. Si eu ma lamentez ca ploua prea tare!!!… Dar Debora mi-a atras atentia ca ploaia este o binecuvintare.

      Mi-am amintit deodata si de alte inconveniente ale vietii noastre care deseori ne deranjeaza, ne siciie, ne tulbura pasnica existenta. Dar de multe ori… daca asteptam rabdatori sa treaca sezonul inconvenientelor, realizam in timp ca Dumnezeu pregatea prin acele inconveniente binecuvintarile de mai tirziu. Sintem limitati in viziunea noastra… Timpul de exemplu este unul dintre elementele care ne ascund deznodamintul final al multor situatii. Trebuie sa asteptam sa ajungem  la punctul binecuvintarii - si asta cere rabdare.

     Ne-ar fi de mare folos sa avem... credinta. Sa intelegem ca totul este supravegheat de Dumnezeu si nimic in universul asta nu se petrece fara stirea Lui. Atunci nu ne-am mai teme! Cind promisiunea Lui este ca va fi cu noi in orice vreme, de ce sa ne mai ingrijoram cind ploua? 

     

     Ploua... ploua in Modesto, ploua in California... Dar m-am hotarit... In loc sa ma lamentez, am sa-I multumesc Domnului pentru binecuvintari. Citeodata binecuvintarile vin... ude si reci... si cu dureri de oase... dar vin...

PEDEAPSA...

Arthur Bowler

(Traducere de Rodica Botan)

Priveam foarte atent cum fratiorul meu a fost prins in plina actiune. Statea in coltul salonului cu un pix intr-o mina si cartea de cintari pe note in cealalta mina. Cum tata numai ce instrase in camera, fratiorul meu s-a retras speriat; stia ca a facut o boacana. De la distanta am vazut cum a deschis cartea cea noua de imnuri a lui tata si a fircalit pe toata foaia cu pixul. Acuma statea cu privirea in sus la tatal meu si isi astepta pedeapsa.

Tata a ridicat din mina lui John pretioasa lui carte si a privit-o cu atentie; apoi s-a asezat pe scaun fara sa spuna o vorba. Cartile erau valoroase pentru el; el era preot si avea si citeva licente. Pentru el, cartile insemnau cunostinte… si cu toate astea isi iubea si copiii foarte mult. Ceea ce a facut in urmatoarele minute a fost remarcabil. In loc sa-l pedepseasca pe fratele meu, in loc sa-l certe si sa zbiere la el sau sa-l pedepseasca in vreun fel, el a luat pixul din mina fratiorului meu si apoi a scris in carte cu mina lui alaturi de mizgaliturile lui John… ”Cuvinte scrise de John in 1959, la virsta de doi ani. De cite ori m-am uitat la fata ta minunata si la ochisorii tai frumosi si ageri care ma priveau - I-am multumit lui Dumnezeu pentru cel care mi-a scris acuma in carte. Tu mi-ai facut aceasta carte sacra, asa cum au facut si fratele si sora ta de-a lungul anilor.” Wow… m-am gindit; asta este pedeapsa?

Acuma insa… e rindul meu… si… din timp in timp scot cite o carte din biblioteca - nu o carte ieftina, ci cite o carte scumpa, eleganta pe care o pretuiesc si pe care stiu ca o s-o pastrez toata viata - si i-o dau unuia dintre copiii mei sa mizgaleasca sau sa-si scrie numele in ea. Si cind ma uit la lucrarile lor de arta, ma gindesc la tatal meu si cum am invatat de la el ce este important in viata; oamenii, si nu obiectele; toleranta, si nu judecata; si dragostea care este inima unei familii. Ma gindesc la toate astea si zimbesc… si spun de fiecare data in soapta… ”Multumesc, tati!…”

PRIMA ZI DIN AN... 2017

     Prima zi din an... un fel de liniste de dupa harmalaie s-a asternut peste oras. Nu prea multe masini pe strada... n-am auzit nici sirena politiei sau a ambulantei. Oamenii-s obositi dupa petrecere... Dar nu toti sunt obositi de petreceri... unii-s obositi de ce s-a petrecut in viata lor fara ca ei sa provoace ceva.
     De joi, fata mea cea mare este in spital cu sotul ei. Rinichii lui Emanuel nu mai functioneaza si a trebuit sa ii faca astazi operatie sa ii poata incepe dializa. Multa suferinta... prea multa. Ma simt neputincioasa. As vrea sa pot sa o ajut. Sunt departe... un drum de 12 ore de condus intre noi... si apoi ce as putea sa fac decit sa stau ca prietenii lui Iov linga ei si sa privesc si sa aud durerea... Da... si sa ma rog!
     Cita durere este pe pamint! Am citit ca anul care a trecut a avut cele mai multe martiraje ale crestinilor din istoria omenirii. Pe internet sunt multe articole zilnic. M-am obisnuit cu ele si peste unele trec repede, ca deja imi deranjeaza existenta. Iara a decapitat ISIS ceva crestini, iara s-au vindut sclave ceva fete crestine, iara au omorit copii... Am devenit reci si indiferenti... Nepasarea cred ca este starea aceea cind nici nu suntem calzi pentru Christos, nici reci... si scrie ca acesti indivizi vor fi "scuipati"... afara. "Afara" iara nu este un termen bun, pentru ca "afara" este plinsul si scrisnirea dintilor...
     Ma intreb de una singura acuma daca sa ma simt binecuvintata ca inca nu sufar pentru Christos sau sa ma simt bolnava spiritual, sa ma simt scuipata afara din cauza nepasarii. Desi sunt la distanta de copiii mei, durerea lor este si durerea mea si as vrea sa ii pot ajuta. Gindurile nu-mi pot sta departe de acel spital in care se afla ei acuma. Cum dar este atita suferinta in lume, si noi ne putem inca felicita si bucura de sarbatori, cind fratii nostri trec prin situatii neinchipuit de grele?
     Intrebari fara raspunsuri. Sau poate intrebari la care trebuie sa le raspundem personal. Un lucru stiu ca este la indemina oricui, oricind, oriunde. Si nu este un lucru mic. Este unul important si de efect. Rugaciunea. Va rog dar sa va rugati pentru cei ce sufera... si daca se poate si pentru Laura si Emanuel. Va ramin datoare...