CEL CE STA SUB OCROTIREA CELUI PREA INALT... (02/05/2011)

(Am citit ce am scris in 2011. Suntem in 29 Aprilie 2017... si inca simt la fel...)
V-ati simtit vreodata… amortiti?  Asa m-am simtit eu  in ultima vreme. Viata ne face parte de multe experiente. Biblia vorbeste despre viata ca fiind… o cale – pentru credinciosi este una  ingusta…

Calea… o calatorie printr-un peisaj mereu necunoscut. Uneori calatorim singuri. Domnul Isus ne ofera prezenta si compania Sa permanenta, dar uneori ne copleseste depresia, fiindca avem impresia ca ne-a parasit, ca ne-a uitat, ca ne-a lasat singuri. Adevarul este ca El nu ne paraseste niciodata - noi sintem cei care Il parasim.

Anul trecut a fost un an obositor… un an care a solicitat tot ce am avut in mine, 365 de zile, 24 de ore in fiecare zi. Cu siguranta ca nu sint singura care a trecut pe-acolo… am primit e-mailurile voastre… stiu ca majoritatea ati experimentat ceva asemanator, asa ca nu trebuie sa va explic prea mult. (Sinteti vizati… Elena din Tirgu Jiu, Cella, Oana, Carmen, Cristina, Speranta, Virginia Brasov, Viorica O., Ninel… Doina, Debora, Simona…)

Asta-i calea ingusta. David a fugit ani de-a rindul de Saul care voia sa-l omoare, desi Samuel ii turnase untdelemn pe cap, desemnindu-l ca imparat. Iosif din frageda tinerete este aruncat in groapa chiar de fratii lui, vindut la ismaeliti, ajunge servitor in casa lui Potifar, inapoi in inchisoare, desi nevinovat, si abia dupa vreo 20 de ani ajunge acolo unde Dumnezeu intentiona sa-l trimita - in palatul lui Faraon.

Noi mergem catre o destinatie minunata – sigura - de dorit. Avem promisiunea Lui Dumnezeu - si El nu Se schimba niciodata; dar ne fura peisajul si uitam ce ne asteapta la capatul calatoriei. Ce am nevoie acuma este sa-mi imprim in minte gindul ca peisajul din jur se schimba… ca norii trec, ca ceata se imprastie… Ca dincolo de teama zilei de miine, confuzia zilei de azi si remuscarile sau regretele unui  trecut – oricare ar fi el - dureros, complex, neinteles… dincolo de timp si dincolo de spatiu am promisiunea unei eternitati fara lacrimi, fara griji, fara amintiri dureroase…

Va trimit si voua scrisoarea mea de dragoste…

Psalm 91…”Cel ce sta supt ocrotirea Celui Prea Inalt (adica eu si cu toti cei care vreti sa recitati cu mine…), si se odihneste la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul:

”El este locul meu de scapare si cetatuia mea, Dumnezeul meu in care ma incred!” Da, El te scapa de latul vinatorului, de ciuma si de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui si te vei ascunde sub aripile Lui. Caci scut si pavaza este credinciosia Lui! Nu trebuie sa te temi nici de groaza din timpul noptii, nici de sageata care zboara ziua, nici de ciuma care umbla in intuneric, nici de molima, care bintuie ziua-n amiaza mare. O mie sa cada alaturi de tine si zece mii la dreapta ta, de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii si vei vedea rasplata celor rai. Pentru ca zici: “Domnul este locul meu de adapost!”!Si faci din Cel Prea Inalt turnul tau de scapare, de aceea nicio nenorocire nu te va atinge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tau. Caci El va porunci ingerilor Sai sa te pazeasca in toate caile tale; si ei te vor duce pe miini, ca nu cumva sa-ti lovesti  piciorul de vreo piatra. Vei pasi peste lei si peste napirci, si vei calca peste pui de lei si peste serpi. –“Fiindca Ma iubeste – zice Domnul - de aceea il voi izbavi; il voi ocroti, caci cunoaste Numele Meu.

Cind ma va cheama, ii voi raspunde; voi fi cu el in strimtorare, il voi izbavi si-l voi proslavi. Il voi satura de viata lunga si-I voi arata mintuirea Mea.”

INIMA MEA CINTA AZI CINTAREA...

Am crescut intr-un timp cind critica si autocritica erau considerate mecanisme de dezvoltare ale societatii. Si ne-am dezvoltat - si ce ne-am mai dezvoltat… aha!!!


In loc sa ne invatam copiii sa ridice privirile in sus, i-am invatat sa-si priveasca incontinuu picioarele… nu degeaba se afunda si nu stiu sa umble pe ape. Talantii ce i-am primit i-am ingropat si ne-am asezat la veghe, sa nu-i dezgroape careva - cind am fi putut lucra cintind si bucurindu-ne de bogatia primita. Din cauza birnei din ochi, i-am privit pe fratii nostri cu ochii miopiei… si pentru neputintele noastre ne-am scuzat aratindu-le copiilor nostri paiele din ochii fratilor nostri.

Am trait ca niste invinsi cind Domnul Isus ne-a facut invingatori. Si in halul asta multi dintre noi asteptam venirea Domnului…

Nu stiu precis de cite ori scrie in Biblie "bucurati-va!!!"dar stiu ca de foarte, foarte multe ori.

…Azi toata ziua numa' am bodoganit …ba de una, ba de alta... E aproape trei jumate dupa-amiaza… si inca nu mi-am gasit bucuria... Am deschis Biblia si ochii mi-au picat pe un verset din 1 Samuel, unde scrie ca atunci cind duhul cel rau venea peste imparatul Saul, David isi lua harpa si cinta… si numaidecit duhurile alea rele il paraseau pe Saul… Am zimbit ca mi-am adus aminte instantaneu de cintarea…

"O cintare de marire am in inima mereu
De cind L-am gasit pe ISUS la Calvar
El a dat odihna sfinta, pace sufletului meu
Si sint liber, fericit prin al Sau har"…

Cintati cu mine la cor…:

"Inima mea cinta azi cintarea
Plina de nespuse bucurii
Mai frumos nici ingerii nu cinta
Ca acei din Valea Plingerii…"

Sept 9-2010

DORINTA SAU... SCOP?

Mintile mari au scopuri, mintile mai mici au numai dorinti.

…………………………...
"Great minds have purposes, little minds have wishes."
– Washington Irving

watercolor - Elena Botan

PE VREMEA CIND UMBLAM PE JOS

Am pus pe blog pentru prima data poezia asta in septembrie 2008, desi am scris-o mult mai devreme si am recitat-o in public doar la logodna fiicei mele... unde a avut mult succes. Dar... mai multe persoane au copiat poezia si, dupa ce au facut-o cu "autor necunoscut", au ciuntit cite ceva ce n-a fost pe placul lor... (partea cu dusul la biserica, de pilda). Si pentru ca circula pe internet poezia... as vrea sa o fac cunoscuta asa intreaga cum am scris-o, cu toate ideile ei, chiar daca s-ar putea sa nu-i pice bine cuiva. Le recomand acelora... sa scrie ei insisi ce poezie vor si s-o atace cum doresc... ca le apartine. Cit despre poezia asta, imi apartine cu ideile, cu melancoliile pe care mi le aduce, cu amintirile si absolut tot...

Asa ca... ori o luati asa cum este... ori va vedeti de treaba... ok?


PE VREMEA CIND UMBLAM PE JOS
de Rodica Botan

Pe vremea cind umblam pe jos,
Carind la plase de-ata tare,
Stateam la cozi pentru mincare:
Dar traiam bine si frumos,
Pe vremea cind umblam pe jos...
Si serile tirziu, la stele,
Visam la alte lumi stinghere…
Cintam mai mult, cintam duios,
Munceam din plin, munceam voios
Si-aveam si timp de toate cele…
Pe vremea cind umblam pe jos!

Pe vremea cint taiam butuci
Sa ne-ncalzim, sa facem cina,
Si caram apa cu galeata,
Nu cumparam nimic de-a gata.
Pe vremea aia, nu de mult,
Stiam sa minuiesc si sapa,
Si il citeam si pe Shakespeare…
Cum de-aveam timp? Acu' ma mir,
Da-n vremea cind umblam pe jos
Totul mi se parea frumos…
Si n-aveam timp de tinguit…
Cum fac acu' de cind m-am pricopsit!

Pe vremea cind purtam sosoni,
Si reparam la pantofi talpa,
Lumea stia stinga de dreapta…
Cirpeam ciorapii la calciie,
Si n-aveam crize de mindrie…
Nu se-ntimpla sa auzim
Ca vreunul n-are self esteem?!
Batrinii nu mureau stingheri,
Si pentru ciini erau hingheri!
Pe vremea cind purtam galosi,
Aveam respect pentru stramosi!

Si ce-amintiri mi-au mai ramas,
Din vremea cind stateam la bus…
Pe vremea cind mergeam pe jos,
Toamna aveam cartofi de scos,
Si ne ducea pe toti cu scoala,
Si nu-l lua pe vreunu' boala!
Si cind ziceai ca mergi afara,
Nu era vorba de-un banchet,
Cu frigarui, turte, serbet…
Era-n ograda un loc "maret",
Intre cotete... alt cotet,
Nu parfumat si deodorat,
Sau primenit si asortat…

Aveam caracterul mai frumos
Pe vremea cind mergeam pe jos…
Si nu eram asa de disperati,
Ca nu sintem bine imbracati...
Cu anii, chiar mai mult de doi…
Ziceam ca hainele sint noi.
Copiii ne salutau frumos,
Pe vremea cind umblam pe jos,
Si nu parea deloc pe dos,
Ca baietii sa dea sapca jos;
Sau sa se scoale in picioare,
Si sa dea locul! Era o onoare!
Acu' insa ne-am pricopsit,
Cum nici nu-i bine de vorbit!
Si ce concept total pe dos,
E ala sa umblam pe jos?!
Intepeniti si ruginiti,
Incovoiati si pricajiti,
Slujim la domni fara suflare;
Si construim mereu hambare…
……………………………….
Azi mi-a ramas un gind frumos...
Pe vremea cind mergeam pe jos,
Eram la timp la adunare!

Clipa Despartirii

Citeva din versurile dedicate in 1980 prietenilor ramasi in urma la plecarea mea in America.
Rodica Botan
Azi a venit clipa cea mai grea,
Azi sint cu voi, miine voi pleca;
Lacrima nu-i nici ea indeajuns,
Sa poata spune cite am de spus...

Din cite-avui... n-am nimic acum;
Cu suflet gol, plec pe noul drum;
Numai Domnul meu ma va calauzi,
Cind voi incepe... miine o noua zi.

DESCOPERA-TI IDENTITATEA...

Bill Jones & Terry Powell
Traducere de Rodica Botan

     Mergeti la Bangkok sa vizitati “The Temple of the Golden Buddha” (Templul lui Buddha de aur). Este mic… probabil 30 de picioare patrate. Dar veti fi impresionati de statuia de aur a lui Buddha inalta de 10 picioare si jumatate de aur solid. Cintareste doua tone jumatate si are o valoare monetara de 196 de milioane de dolari. Uitati-va in jur si veti observa de asemenea o cutie de sticla continind o bucata de ceramica de 8 inch pe 12 inch si o inscriptie care descrie istoria statuii.

     In 1957 un grup de calugari de la o manastire s-au hotarit sa mute o statuie de argila a lui Buddha de la templul lor la o locatie noua. Manastirea trebuia mutata ca sa faca loc pentru construirea unei autostrazi ce trecea prin Bangkok. Cind macaraua a ridicat statuia aceea uriasa a lui Buddha din templu, a aparut o crapatura in argila. Chiar si mai rau decit atit, a inceput sa si ploua. Calugarul principal, ingrijorat ca Buddha cel sacru va suferi stricaciuni, a ordonat ca statuia sa fie lasata din nou jos pe pamint si a acoperit-o cu o invelitoare mare ca sa protejeze statuia de ploaie.

     Mai tirziu in aceeasi seara a revenit la statuie cu o lanterna sa controleze statuia sub acoperitoare, sa fie sigur ca nu s-a umezit. Dar cind a ajuns cu lanterna la crapatura creata mai devreme, in crapatura a vazut ceva stralucitor si i s-a parut un lucru neobisnuit. S-a uitat din nou sub lumina si a inceput sa se intrebe daca nu cumva era ceva sub stratul de ceramica. A luat o dalta si un ciocan de la manastire si a inceput sa dea lutul la o parte. In timp ce decojea statuia, tot mai mult a dat de stratul stralucitor de sub coaja de lut. Dupa ore de munca, calugarul statea fata in fata cu statuia extrardinara, facuta din aur curat a lui Buddha.

     Istoricii cred ca inainte cu citeva sute de ani de descoperirea de acest calugar, armata birmaneza era gata sa invadeze Thailanda - care se numea pe atunci Siam. Calugarii siamezi au realizat ca atacul era iminent, asa ca l-au acoperit pe pretiosul lor Buddha cu un strat de lut, in speranta ca vor tine astfel ascunsa de birmamezi  comoara aceasta. Din nefericire, armata birmaneza a omorit toti calugarii si acel secret al lor a ramas intact pina in 1957.

     Povestea aceasta a lui Buddha este un fel de analogie la povestea multor crestini din timpurile noastre. Inauntru sint persoane de o valoare infinita, cu mult mai scumpi decit aurul acelei statui. Si cu toate acestea, ei se vad ca oameni de lut, fara nimic atragator si fara nicio importanta. Imaginea lor este rezultatul consideratiilor externe pe care le au despre ei insisi, in loc sa se analizeze si sa se uite in interior. Sint dusi in eroare cu privire la propria lor identitate pentru ca nu stiu sau nu pot aprecia adevarul din Cuvintul lui Dumnezeu cu privire la pozitia pe care o au in Christos.

E GOL...

(Povestea este mai veche... dar concluziile pot fi proaspete...)
Jeremy s-a nascut cu un trup chircit si cu o minte mai inceata. La virsta de doisprezece ani era inca in clasa a doua si era evident ca nu putea invata. Invatatoarea lui, doamna Doris Miller era adesea exasperata din cauza lui. Avea obiceiul sa se miste intruna in banca, ii curgea saliva si scotea si niste sunete neplacute. Adeseori insa putea vorbi clar si concis, ca si cind o raza de lumina ar fi patruns in mintea lui plina de umbre.

Dar cel mai adesea Jeremy o irita pe invatatoarea lui cumplit. Intr-o zi, doamna Miller i-a chemat pe parintii lui Jeremy la o stare de vorba. Cind familia Forester a intrat in incaperea goala a clasei ei, doamna Miller le-a spus deschis: ”Jeremy ar trebui mutat intr-o scoala speciala. Nu este drept nici pentru el ca sa fie cu copii mai mici, care nu au probleme ca el. Este o diferenta de cinci ani intre el si ceilalti elevi…” In acest timp, indurerata, doamna Forester plingea usurel cu batista lpe chip… Sotul ei ii raspunse doamnei Miller:

-“Doamna Miller, nu este nicaieri in apropiere o astfel de scoala. Pentru Jeremy ar fi un soc teribil daca il scoatem afara din scoala asta. Noi stim cit de mult ii place sa vina la scoala aici…”

Dupa ce au plecat, Doamna Doris a petrecut un timp indelungat uitindu-se pe fereastra la zapada proaspat asternuta. Raceala de afara parca ii atinsese si ei sufletul. Ar fi vrut sa simpatizeze cu familia Forester… cind te gindesti ca aveau si ei un singur copil… cu o boala incurabila. Dar nu era drept sa-l tina in clasa ei, ea mai avea alti optsprezece elevi sa-i invete; si Jeremy era tot timpul un deranj… de fapt, n-o sa invete niciodata nici sa scrie, nici sa citeasca. De ce sa-si iroseasca timpul cu el in zadar…?

Cintarind in minte situatia, un val de vinovatie trecu totusi peste inima ei. “Stau aici si ma tot pling cind problemele mele sint practic inexistente in comparatie cu problemele acestei familii…”, isi zise ea… ”Doamne , Te rog ajuta-ma sa am mai multa rabdare cu Jeremy!”, mai zise ea ginditoare.

Din ziua aceea s-a straduit din greu sa ignore zgomotele facute de Jeremy si privirile lui pierdute in spatiu. Apoi intr-o zi, Jeremy a pasit schiopatind catre catedra ei si i-a spus… ”Eu te iubesc, doamna Miller…” cu o voce puternica si clara, ca toata clasa l-a auzit. Ceilalti copii au inceput sa rida, iar ea a rosit toata, si i-a raspuns bilbiindu-se: ”Oh… dar e tare frumos din partea ta, Jeremy!… si stai jos, te rog…”

A venit primavara si copiii vorbeau cu entuziasm despre sarbatoarea Pastelui. Doris le-a spus despre Isus, si apoi, ca sa le explice practic despre noua viata in Hristos, le-a dat fiecaruia cite un ou mare de plastic…” Acuma…”, le-a spus ea, ”vreau sa luati acasa aceste oua si miine sa mi-l aduceti inapoi fiecare cu ceva inauntru, care sa aiba semnificatia unei noi vieti. Ati inteles?”

–“Daaaaaaa”, au raspuns cu totii… cu exceptia lui Jeremy. Dar si el asculta intens si ochii lui nu se abateau de la fata ei. Nici macar n-a facut zgomotele lui obisnuite. “Oare o fi inteles ceva din ce le-a tot povestit ea despre Isus si despre inviere? Sau o fi inteles ce le-a cerut sa faca? Poate ar trebui sa ii cheme pe parintii lui sa le explice lor ce proiect are Jeremy de facut pe a doua zi… Asa o sa fac”, s-a gindit. Dar seara cind s-a dus acasa, Doris a avut chiuveta de la bucatarie infundata. L-a chemat pe proprietar sa i-o desfunde si a asteptat dupa el vreun ceas de vreme, dupa care a trebuit sa isi faca ceva cumparaturi, sa isi calce o bluza si sa pregateasca un test de vocabular pentru a doua zi. Si… a uitat complet de Jeremy si sa-i anunte parintii…

A doua zi, nouasprezece copii au aparut in clasa galagiosi si fericiti, fiecare punindu-si oul lui pe catedra doamnei Miller, care pregatise un cos mare tocmai pentru acest lucru. Dupa lectia de matematica, a venit timpul sa se ocupe de cos si fiecare sa deschida oul. In primul ou, Doris a gasit o floare:
-”Oh… da, floarea este un semn de viata noua”, spuse ea. ”Cind micile plante isi scot capul din pamint, stim ca vine primavara.” O fetita din prima banca ridica mina…
-”Asta a fost oul meu, doamna Miller”.
Urmatorul ou avea inauntru un fluturas de plastic, care aproape arata real. Doris l-a luat in mina si l-a ridicat ca sa-l vada intreaga clasa…
-”Noi stim ca o larva se transforma si din ea creste un fluture frumos. Da, si acesta este un semn de viata noua.” Micuta Judy zimbi mindra si zise…
-”Doamna Miller, este fluturele meu”. In urmatorul ou, Doris gasi o pietricica cu muschi pe ea. Ea le-a explicat in continuare ca si muschiul este un semn de viata. Billy vorbi din fundul clasei…
-”Taticul m-a ajutat sa-l gasesc”. Apoi Doris a deschis al patrulea ou… si… i s-a oprit respiratia… oul era gol. Cu siguranta este oul lui Jeremy, se gindi ea; in mod sigur el nu a inteles instructiunile pe care le-a dat ea - numai daca n-ar fi uitat sa-i sune pe parintii lui… si fiindca n-a vrut sa-l faca de rusine, in tacere, fara un cuvint a asezat oul inapoi in cos si a luat un alt ou sa-l deschida. Dar dintr-odata Jeremy s-a ridicat sa vorbeasca:
-“Doamna Miller… nu vreti sa vorbiti despre oul meu? Frustrata, doamna Miller a raspuns:
-“Dar Jeremy... oul tau este gol!” Jeremy insa se uita intens in ochii ei si spuse incetisor…
-“Da… dar si mormintul Domnului Isus a fost gol!”
Timpul parca s-a oprit in loc, si cind a putut vorbi din nou, Doris l-a intrebat :
-“Tu stii de ce era mormintul gol?”
-“Oh, da… Domnul Isus a fost omorit… si oamenii rai L-au pus acolo; dar Tatal Lui L-a inviat!”

Clopotelul a sunat de pauza… si toti copiii au iesit veseli in curte… doar Doris a ramas inca inmarmurita si incetisor a inceput sa plinga… si lacrimile ei calde au topit ultimul petic de raceala din inima ei, pentru totdeauna.
……………….
Trei luni mai tirziu, Jeremy a murit. Cei ce au venit sa-si arate compasiunea la casa mortuara au fost surprinsi sa vada nouasprezece oua de plastic in cosciugul lui Jeremy… si toate erau… goale…

UN GIND IN VINEREA MARE... (03/29/2013)

     Ne apropiem de sarbatoarea Pastelui. De fapt astazi este Vinerea Mare. In vechiul Testament ,evreii aveau tot felul de sarbatori in care comemorau evenimente din istoria poporului din care fac parte si mincau ierburi amare, sau dormeau in corturi, sau faceau anumite lucruri care sa le aminteasca pe unde au trecut. Pentru noi, cei care avem totul in Christos, nu exista sarbatoare mai mare decit sarbatoarea mortii si invierii Domnului nostru - Eliberatorul nostru.

     Azi-dimineata l-am prins la radio pe Ravi Zacharaia intr-o discutie cu ceva studenti din Damasc. Una dintre intrebarile care i s-au pus a fost aceea ca  exista o singura cale spre eternitate – spre rai. Aceasta cale este Isus Christos. Si intrebarea era – cum se aplica acest lucru la oamenii care s-au nascut inainte de Domnul Isus sau care nu L-au cunoscut - nu au avut prilejul si oportunitatea sa auda despre El.

     Si s-a dat un raspuns detaliat la intrebare - dar nu asta este ideea care mi s-a lipit de creier. Zicea Ravi ca nu ar trebui sa ne gindim ca exista o singura cale catre Dumnezeu. Ar trebui sa ne bucuram ca exista aceasta cale catre Dumnezeu - ca s-a creat - ca Insusi Dumnezeu a gindit la o solutie cind nu mai existau solutii omenesti. Si aceasta solutie a fost Fiul Sau… si moartea pe cruce…

     Nu stiu daca am reusit sa exprim diferenta dintre cele doua ginduri care se exprima identic. Sa nu fim nemultumiti ca exista numai o cale - sa fim plini de bucurie si multumire ca exista – ca Dumnezeu a creat un mijloc, o solutie, o rezolvare pentru omenire.

     Si asta sarbatorim. Ar trebui sa fim plini de recunostinta, umili si coplesiti de gratitudine ca in adincimea disperatei noastre stari a coborit Fiul lui Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi. Cei care n-am simtit prea multa dragoste, si mila si inteleger,e pe lumea asta, avem sansa sa gustam din cea mai sfinta, si mai curata, si mai pura dragoste – o dragoste care a dus pina la sacrificiul total. Cine nu ar vrea sa fie iubit in acest mod? Iata ocazia… fiecare dintre noi a fost iubit cu cea mai adinca si mai coplesitoare dragoste… o dragoste care s-a daruit noua in totalitate.

    Doamne Isuse, primeste multumirea mea pentru sacrificiul facut pentru mine! As vrea sa traiesc o viata de recunostinta nu numai astazi, in Vinerea Mare, ci in fiecare zi…

ULTIMUL CUVINT...

Lasa ca Isus sa aiba ultimul Cuvint...


-"Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!"

SA TI SE FACA O ONOARE ...SILINDU-TE...

"Pe cind ieseau din cetate, au intilnit un om din Cirene numit Simon, si l-au silit sa duca crucea lui Isus" Matei 27:32

     Nu stiu exact de ce imaginea acestui trecator silit sa duca crucea Domnului Isus mi-a ramas in minte. Poate pentruca am asa un simt dezvoltat cind este vorba de nedreptate. Nu uit nimic...nici una din nedreptatile care mi s-au facut in viata. Fara sa vreau vizitez orice oportunitate ca sa ma pling si sa insist in a descrie acele momente.
     Simon era un strain - un tip dintr-un alt oras care din intimplare era pe drumul Golgotei. Si ostasii cred ca au fost aceia care l-au silit, l-au obligat sa duca crucea Domnului Isus. L-au luat la intimplare din multime- poate era mai bine facut- mai puternic. Poate erau grabiti sa faca treaba repede si Domnul era prea incet - nu mai avea energia sa le implineasca si dorinta asta de a grabi lucrurile.
     Ma intreb daca am avut situatii in viata cind as fi putut sa fac ceva pentru Christos- chiar silita- si sa refuz...Sint sigura ca au fost situatii - ca bineinteles nedreptatea care mi s-ar fi facut nu putea fi tolerata. Dar Simon a dus crucea...silit e drept - dar a dus-o.
     Nu-mi ramine decit sa ma gindesc la posibilitatile care le-am avut ca sa invat pentru posibilitatile care vor mai veni- si sa accept poate cu o atitudine potrivita sa pun umarul la crucea Lui Christos. Ce gind superb...ce onoare deosebita...in loc de o corvoada sa vad o oportunitate. Depinde perspectiva pe care o ai despre un anume lucru...nu-i asa?

GIMNASTICA LA... BIRNA!!!

     Cred ca atit cei care cunosc Biblia, cit si cei care o cunosc mai putin sau deloc sint la curent cu  unele expresii biblice care au de-a face cu judecata, cu felul cum ne judecam unii pe altii. “Nu judeca, sa nu fii judecat!”, spun unii… Biblia zice: “Cu ce judecata judecati , veti fi judecati”. Ce facem acuma? Judecam sau… raminem pasivi la unele lucruri grave ce se petrec in jurul nostru? Am auzit azi-dimineata o remarca asupra unui text atit de bine cunoscut… care ne sfatuieste sa ne scoatem mai degraba birna din ochiul nostru inainte de a scoate paiul din ochiul altui om.

     Intrebarea era… daca avem sau nu dreptul sa-i judecam pe altii? Si de cele mai multe ori sint doua pareri. Sint unii oameni care traiesc o viata decenta si se simt indreptatiti prin aceasta ca sa-i judece pe ceilalti - si deci ii judeca aspru pe cei din jur, care nu sint atit de corecti ca ei. Si poate ca ar fi drept daca nu s-ar umfla mai apoi de mindrie, datorita felului lor de vietuire, si astfel sa cada si ei in pacatul mindriei, care este tot la fel de in afara legii ca orice alt pacat. Si altii se complac in felul lor de vietuire si cred ca trebuie sa ignore orice lucru rau pe care-l vad pentru ca nu se regasesc in postura de a-i judeca pe altii atita vreme cit viata lor este plina de probleme.

     Rezolvarea acestei dileme este insa in acelasi text - daca ne-am uita mai bine la text. Si se vede treaba ca eu nu m-am uitat prea bine pina acuma, din moment ce mi se pare asa o mare descoperire ceea ce am auzit. Ideea era NU sa nu judecam pe altii, ci sa o facem dupa ce ne-am judecat pe noi si ne-am indreptat. Mi s-a parut atit de ciudat faptul ca ori de cite ori vedem ceva rau in jur, ni se ofera oportunitatea sa ne facem o analiza si sa indreptam la noi ce trebuie indreptat – ca apoi sa putem scoate paiul altora – ca si treaba aia trebuie facuta. Daca am proceda asa… ce societate minunata de oameni am fi!… Ne uitam in jur si vedem atita rau… si asta ar trebui sa fie prilej si motiv de analiza personala. N-am mai avea timp sa ne legam de prostiile altora, ca am fi ocupati cu sportul... LA BIRNA. Cita intelepciune intr-un singur verset din Biblie… si ce prilej minunat de inspectie personala!…

PENTRU ETERNITATE...

Anita Gogno
Traducere de Rodica Botan

Cu ani in urma, eu si Charlie am avut ceva probleme in casatoria noastra. Responsabilitatile familiei in crestere, ingrijorari financiare; toate astea ne-au ingreunat viata si am inceput astfel sa ne certam in mod constant, citeodata chiar pina tirziu in noapte. Chiar si cind ne duceam la restaurant sa cinam, eram extrem de stresati si conversatia noastra era tensionata.

Dar niciunul nu putea face pasul care sa puna capat casatoriei noastre de 11 ani si sa-i necajeasca pe cei trei copii ai nostri. Undeva in adincul inimii stiam amindoi ca inca ne iubeam si ca am promis sa pastram aceasta dragoste pentru totdeauna.

Urmatorul an a fost chiar si mai greu. Charlie si cu mine ne-am obisnuit sa neglijam exprimarea oricaror sentimente frumoase unul fata de altul si am lasat pentru un timp prea lung ca diferentele mici si dezamagirile personale sa se adune intre noi si sa faca un zid de despartire. Am inmagazinat rezerve de minie si resentimente care ne-au impins in directii diferite. Dar prin discutii fara numar si multa rugaciune, am reusit in final sa micsoram aceasta distanta dintre noi. Si cu cit eram mai sinceri unul fata de altul, cu atit ne apropiam mai mult.

Cind am simtit la un moment dat ca am atins un teren solid in relatia noastra, i-am cerut sotului meu sa-mi dea un “inel pentru eternitate”. Am auzit expresia asta… ”Arata-i ca o sa te casatoresti cu ea din nou”… si nu inelul era ceea ce voiam, cit reasigurarea pe care credeam ca o va aduce acest inel. Ne-am dus la cumparaturi intr-o zi de vara minunata, care era si ziua mea de nastere. Am lasat copiii cu bunica lor si ne-am dus si am mincat in tihna undeva, numai noi doi, apoi am pornit mina in mina pe strada si am trecut prin fata unui rind de magazine care vindeau bijuterii – undeva in Philadelphia. In sfirsit, intr-unul dintre aceste magazine am gasit inelul care mi-a placut. In timp ce imi ajustau inelul sa se potriveasca pe deget, bijutierul mi-a luat mina stinga si s-a uitat la inelul meu de logodna…

-Pot sa ti-l curat? m-a intrebat…
Charlie s-a aplecat sa se uite si el la inel…
-Chiar ca nu mai luceste asa cum obisnuia sa luceasca… spuse el. Am scos inelul de pe deget si i l-am dat bijutierului. Citeva minute mai tirziu, am primit inelul inapoi. Stralucea ca si cind ar fi fost nou-nout.

Pe drum spre casa, in masina nu-mi puteam lua ochii de la vechiul meu inel. Am si uitat de inelul meu cel nou…“pentru eternitate”. Nu-mi venea sa cred – cum putea inelul meu vechi sa straluceasca din nou exact asa cum a stralucit cu multi ani in urma – in ziua cind mi l-a dat Charlie? In toti anii astia l-am ignorat, dar cu putin lustru, uite ca ma face iara sa-mi bata inima repede. Asa este si cu casatoria. Trebuie sa lucrezi la ea, sa o lustruiesti, sa o faci ca noua, altfel rautatile, si necazurile, si tot ce se poate aduna in ani o sa-i ascunda frumusetea… stralucirea.

Mi-am asezat mina pe bancheta din fata a masinii intre mine si Clarlie si mi-am rasfirat degetele. Charlie si-a asezat mina lui peste a mea si a acoperit-o. In timp ce viram sa intram in parcare in fata casei noastre, am spus in gind o rugaciune de multumire lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa vad din nou cum ceva vechi poate sa capete iarasi stralucire…si ca, de fapt, nu am nevoie de nimic nou ca sa fiu fericita…

Numa' zic!

M-am tot gindit ca e vremea sa pun ceva nou pe blog. Si parca orice subiect care mi-a venit in minte parea vechi si obosit - mai scrisesem de el. Asa ca am deschis Biblia si am citit...

"Veghere si curatie" Romani 13:11-13...

"Si aceasta cu atit mai mult, cu cit stiti in ce imprejurari ne aflam: este ceasul sa va treziti in sfirsit din somn; caci acum mintuirea este mai aproape de noi decit atunci cind am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Sa ne dezbracam dar de faptele intunericului, si sa ne imbracam cu armele luminii. Sa traim frumos, ca in timpul zilei, nu in chefuri si in betii; nu in curvii si in fapte de rusine; nu in certuri si in pizma; ci imbracati-va in Domnul Isus Christos, si nu purtati grija de firea paminteasca, pentru ca sa-i treziti poftele."

Si ma intreb daca este nevoie sa adaug ceva la acest text... N-as prea crede. Si simt ca este ceva ce se potriveste cu actualitatea zilei. Traim ca in Sodoma si Gomora, si textul este perfect pentru vremurile prin care trecem. Nu ne ramine decit sa ne imbracam in El... in invatatura Lui, in sfaturile Lui, in Cuvintul Lui... Mai ales in Cuvint. In El avem o arma si o protectie potrivita pentru situatiile critice prin care trecem zilnic. Timpul este aproape... sa rascumparam vremea!

Nu uitati de copii si nepoti! Ocupati-le timpul cu lucruri potrivite ca sa nu le ramina timp si energie pentru celelalte. Satana e siret - nu le dati timp sa duca tratative cu el!

 Mintuirea este aproape...