UN DUH DE... CINTARE

     Am deschis azi caietul meu vechi de cintari... Poate aveam 14-15 ani cind am inceput sa scriu in el si l-am umplut cu cintari de-a lungul anilor. Sint sigura ca am cintat toate cintarile din caiet nu o data, ci de mai multe ori in biserica din orasul copilariei si tineretii mele - in Petrila.
     Era o biserica mica, biserica noastra. Nu cladirea - pentru ca cladirea era incapatoare si chiar avea un balcon si loc pentru cor sau orchestra. Dar era mica in privinta trupului - erau putini frati. Putini tineri... Dar fratele Gligor Cristea, predicatorul nostru ne lasa sa participam pe toti la program cit voiam - niciodata nu a zis ca spunem prea multe poezii sau cintam prea multe cintari. Niciodata... ci astepta rabdator pina ultimul frate sau sora aducea in fata Domnului darul lui si apoi incepea predica.
     Pe vremea aia mi-as fi dorit sa fiu parte dintr-o biserica mai mare... cu mai multi tineri, cu mai multa activitate. Astazi ma gindesc... ce binecuvintare a fost bisericuta aceea in viata mea, ce binecuvintare sa pot cinta Domnului duminica de duminica... Imi amintesc ca daca venea cineva la noi la biserica si ne cinta o cintare noua, pur si simplu il "arestam" dupa biserica si scriam cintarea si o invatam pe loc. Eram noi asa talentati acolo... asa de flaminzi si setosi sa invatam o cintare noua... si sa-L laudam pe Domnul cu ea. Si nu numai... cintarea ne dadea un soi de veselie pe care acum am pierdut-o... un soi de bucurie pe care n-am mai intilnit-o de-atunci. Nu era o bucurie ca aveam ceva, ca am dobindit ceva... era ceva in noi inauntru... ca o flacara care ardea vesel si lumina in jur... si nu se consuma.
     ...Si am lasat bucuroasa acest loc mic si afumat in urma... si am plecat in America. Si in curind dupa ce am venit in America, am avut posibilitatea sa cumparam o multime de casete cu tot felul de muzica crestina sau sa ascultam la radio o multime de posturi crestine - unele strict doar cu muzica. Ce minunatie! Si ce credeti? De unde eram obisnuita sa cint toata ziua... sa cint cind mergeam cu masina, sa cint facind curat, sa caut cintari pentru duminica si sa repet in cursul saptaminii mai multe cintari, ca sa aleg una pentru duminica urmatoare... cu timpul m-am dezobisnuit sa mai cint... ca-i ascultam pe altii cum cinta... facind inregistrari si aranjamente muzicale mult mai elegante decit puteam sa fac eu.
     Astazi am scos din sertar caietul si am cintat o parte din acele cintari vechi... Ce cuvinte sfinte! Ce gindire adinca!... Cita lauda si multumire... ce frumos inca suna cintarea unui pacatos iertat; ce bine suna marturisirea de credinta si bucuria salvarii pe buzele mele... ce bucurie aduce sufletului si ce reinnoire! Parca mi-am deschis ochii in ziua de Craciun si am dat de bucurie asa... dintr-odata...
     Intr-o vreme mi-am luat cartea de cintari cu mine in masina. Acuma e noaptre cind ma duc si noapte cind vin, dar trebuie sa gasesc o solutie. Viata fara cintare este searbada... David stia el ce stia... Cintarea inlatura duhurile rele, intareste si sprijineste sufletul nostru deznadajduit si aduce atita bucurie...
     Ce ziceti? Ne apucam iarasi de cintat? Ca la Petrila... sau la Petrosani... sau de unde sinteti fiecare. Domnul sa va dea un duh de cintare tuturor!...

(Citeva dintre pozele de mai jos sint poze de pe Google, dar cred ca au fost luate de pe blogul lui Alin Cristea - nota asta este ca sa nu dau de belea cu dumnealui.)

IL RECUNOASTETI?

     Cineva spunea astazi ca "viata usoara" este o contradictie de termeni. Si este! Si a fost dintotdeauna; istoria ne confirma si ne documenteaza ca dintotdeauna oamenii au avut probleme. Ele au fost diferite - dar viata a fost dintotdeauna plina de greutati; de la saraci la bogati, de la tineri la batrini...

     Pastorul meu ne amintea astazi in predica faptul ca partea cea mai intunecata a noptii este imediat inaintea ivirii zorilor. Si parca omenirea se afla in acest punct in istoria ei. Nu va mai fi mult si Domnul va veni. De multe ori ni se pare ca sintem singuri si parasiti. Dar ca si ucenicii pe drumul Damascului, cind sint intrebati de Domnul Isus despre evenimentele recente din Ierusalim... sintem si noi in prezenta Lui, dar nu Il recunoastem. Ucenicilor li s-au deschis ochii cind le-a frint piinea si le-a dat-o. Era acolo cu ei... fusese cu ei tot drumul... dar nu L-au recunoscut, cu toate ca le-a deschis Scripturile si le-a vorbit...

     De multe ori si noi ne simtim zdrobiti de imprejurari, si parasiti, si uitati parca de Dumnezeu. Dar sintem cu adevarat uitati de El? Sau El este chiar acolo - dupa cum  a si promis ca nu ne va parasi cu niciun chip... doar ca ni-s ochii inchisi sau inima inchisa si nu-L vedem... si nu-L auzim... si nu-L intelegem?!

     Cuvintul Lui este o candela pentru picioarele noastre. In zilele intunecate, in noptile vietii, in tumultul zilei, in confuzia disperarii noastre... El este credincios promisiunilor facute - El este prezent...

     Sa ne deschidem ochii... si sa ne folosim de lumina Cuvintului Lui ca sa-L putem recunoaste. Nu sintem singuri... Nu sint singura...

SA LASI IN URMA PARERI DE RAU...

Citeam astazi la amiaz ceva din Biblie…2 Cronici 21. Era vorba de Ioram, imparatul lui Iuda. Ajuns la domnie, el si-a omorit pe toti fratii lui de corp si ca sa fie sigur si pentru o masura buna de siguranta a mai omorit si citeva dintre capeteniile mai de vaza. Sa fie omul linistit ca n-are competitie. Apoi a facut cite rele i-a ajuns timpul sa le faca. Pentru faptele sale Dumnezeu il pedepseste pina la urma si ii ia toata casa , neveste si copii si ii lasa numai unul - pe cel mai mic plus ca-i da o boala grea de-i iasa lui Ioram maruntaiele afara si moare in dureri groaznice.

Ce m-a pus pe ginduri insa a fost ultima parte a ultimului verset…”A murit fara sa lase parere de rau in urma…”. M-au trecut fiori reci…Pe voi nu va cutremura gindul asta? Numele blogului meu este “Pe Ginduri”- si unde nu cred ca pot face mare brinza cu activitatea mea pe internet, as dori mult sa pot sa va pun macar din cind in cind pe ginduri. Si versetul asta in deosebi as vrea sa-l puneti la inima.

De murit, murim toti…nu-i un secret. Dar parca nu sintem chiar indiferenti ce lasam in urma, nu-i asa?. Aveam 38 de ani cind am intilnit moartea fata in fata…pentru prima data, mai reala decit tot ce-am stiut real pina atunci. Ca inainte de intilnirea asta nu ca n-am stiut de existenta ei dar nu i-am dat asa importanta ca nu m-am gindit la moarte decit ca la ceva atit de indepartat ca nu merita sa-mi obosesc “creierul meu cel scump”( vorba de-a lui Buna)…ceva cu care am sa ma ocup …mai tirziu…cit se poate de tirziu in viata – nu stiu exact data; cu cit mai tirziu cu atit mai bine….

Da…au murit unii…si unii apropiati chiar. Varul meu Flavius Botan a murit la 18 ani - dar dupa ce l-am plins o vreme, am ramas doar cu un album mintal …si mi-au secat emotiile cum seaca lacrimile dupa un plins bun…si dupa o vreme incet, incet m-am gindit tot mai rar la el si …l-am uitat ….

Moartea este un factor real …si cum nu avem o programare exacta a acestui eveniment neplacut si cu consecinte permanente, ar merita sa ne facem cite o analiza din cind in cind . Ok, poate unora nu le pasa ce lasa in urma. Sint si altii carora cica …nu le pasa unde se duc. Absolut ok …Dar voi…cei carora va pasa…voua va propun sa stati cu mine putin…pe ginduri.

Daca moartea nu ne anunta din vreme si nu stim exact momentul- si in multe cazuri apare prin surprindere…nu ar fi oare intelept sa traim in asa fel incit sa lasam macar putina parere de rau in urma? Sau daca nu ne intereseaza nici asta…sa nu cumva sa dam unora prilejul sa se bucure ca au scapat de noi?

Am realizat acu vreo doi ani ca daca eu mor fetele mele o sa aiba de-a face cu toate gunoaiele ce le-am adunat pe lumea asta. Mi s-a parut comic gindul ca le pun la treaba si dupa ce nu mai sint pe-aci…dar in scurt timp am realizat ce tortura va fi sa cotrobaiasca peste tot si sa adune si sa sorteze cite chestii am adunat eu pe linga mine. Asa ca sint in process de a-mi simplifica viata…si de a scapa de unele boarfe ce le-am adunat. Dar asta-i doar un aspect…Toata viata adunam acele momente si acele relatii care atunci cind vom fi pe punctual de a pleca din lumea asta vor indica daca suntem din neamul lui Ioram sau daca dintr-a lui Dorca pe care o plingeau toti…

Ca uite…in citeva minute ma duc sa iau prinzul si nu stiu daca nu m-oi ineca sau daca nu m-a lovi vreo masina pe drum…si nu-s sigura cita parere de rau las in urma…

CE S-A INTIMPLAT CU ACEL COPIL NEDORIT (4)

Povestea luata de aici…http://www.jillstanek.com/conversion-stories/stojan-adasevic.html


Galeata: instrumentul avortului

Cind Stojan a informat conducerea spitalului de hotarirea lui, a stirnit ceva comotie. Niciodata in Belgrad n-a existat vreun ginecolog care sa refuze sa performeze un avort. Au pus presiune pe el. I-au taiat din salariu - jumatate. Fiica lui a fost data afara din lucru. Fiul lui “a cazut” la Universitate la examenul de intrare. A fost atacat in presa si televiziune. Statul Socialist – i s-a spus - i-a pus la dispozitie posibilitati, si l-au educat ca sa performeze avorturi si acuma - el saboteaza Statul. Doi ani de persecutie l-au adus la o oboseala a nervilor si epuizare. Era pe cale sa se duca si sa spuna administratiei spitalului sa-l puna din nou in vechea pozitie cind…Thomas Aquinas i-a aparut din nou in vis. Batindu-l pe umar, Thomas i-a zis ”Tu esti prietenul meu bun, Continua-ti lupta”. Adasevic nu s-a mai dus la administratie sa isi ceara pozitia inapoi – si s-a hortarit sa continue lupta.

S-a implicat in miscarea pro-life (pentru viata) A calatorit pe tot teritoriul Serbiei, lecturind si tinind conferinte despre avort. De doua ori a reusit sa puna pe unde la televizor pe Bernard Nathanson emisiunea “The Silent Scream” (tipatul tacut- (fara voce), un USG recording a unui avort real. Pe la inceputul anilor 1900 datorita activismului lui Adasevic, parlamentul Yugoslav a trecut un act prin care proteja drepturile celor care inca nu s-au nascut. Decretul a ajuns la Presedintele Slobodan Milpsevic, care a refuzat insa sa il semneze. Apoi a venit razboiul, si decretul nu a mai putut fi impins mai departe. Cit despre razboi, Adasevic spune ingindurat…”oare pentru ce a avut loc aici macelul din Balcani de care stim cu totii - daca nu pentruca ne-am departat de Dumnezeu si am pierdut respectul pentru viata umana.” Si ca sa fie si mai convingator, el descrie ceea ce este o practica obisnuita in Serbia :” Pentruca legea protejeaza viata unui copil numai din momentul cind respira pentru prima data aer, din momentul cind plinge pentru prima data, avorturile se fac si in luna a saptea, a opta si chiar si in luna a noua. De fapt, cuvintul de avort nu mai exista aici, mai mult este “pierdere a sarcinii”. Linga patul de nasteri sta o galeata cu apa. Si inainte ca copilul sa aiba sansa sa tipe, il baga repede cu capul sub apa…In mod oficial asta este avort si este perfect legal, daca copilul n-a apucat sa ia inca o gura de aer…”

Si lui Adasevic ii place sa o citeze pe Mama Teresa…de Calcutta “daca o mama poate sa-si omoare propriul ei copil, ce ne mai poate impiedica pe noi doi sa ne omorim unul pe altul?” Astazi, cele mai multe avorturi se fac in clinice private, care nu spun exact numarul avorturilor performate. Adasevic insa estimeaza ca pentru fiecare 25 de copii care sint conceputi, doar unul dintre ei vede lumina zilei, in timp ce ceilalti 24 sint distrusi. “Ceea ce complica si mai departe aceste analize statistice , observa el, este folosinta medicamentelor pentru a produce avortul, cum sint IUD siI RU-486 in forma de pastile, care sint in mod oficial clasificate ca contraceptive. IUD este un abortifacient, (for the coil acts as a sword, which severs the tiny human being froom its source of food in the womb) – mica faptura va muri de foame intr-un loc unde ar trebui sa primeasca tot ce are nevoie.

“Acesta este un razboi adevarat, pe care cei nascuti il fac celor care inca nu s-au nascut”...mai adauga el. “In acest razboi am schimbat fronturile de citeva ori”, mai dauga el,”prima data ca un copil care s-a nascut desi a fost condamnat sa moara, apoi devenind un doctor care a performat avorturi, si acum ca apostol al vietii.”

CE S-A INTIMPLAT CU ACEL COPIL NEDORIT (3)

Povestea luata de aici… http://www.jillstanek.com/conversion-stories/stojan-adasevic.html


Am tinut in mina mea o inima batind…

Asteptind dupa el sa ajunga la spital in acea dimineata era o verisoara de-a lui impreuna cu prietena lui. Verisoara lui era programata sa aiba un avort in aceea dimineata. Insarcinata la patru luni, femeia era pregatita sa scape in acest mod de al noualea copil , consecutiv. Adasevic a refuzat sa performeze avortul, dar verisoara lui a insistat atit de mult ca in cele din urma l-a convins totusi si a acceptat. Ok…i-a spus, “dar asta pentru ultima oara.” Pe monitorul USG a vazut cu claritate copilasul cu degetelul in gura. Largind uterul, a introdus forcepsul, a prins de ceva , si a tras afara. In ciocul forcepsului era o minuta . A pus-o pe masa, dar fara sa isi dea seama, nervul minutei a atins un strop de iod. Dintr-o data minuta a inceput sa miste. Nursa care era linga el a inceput sa tipe. Ca si picioarele de broasca in laboratorul de psihologie. Adasevic s-a cutremurat dar a continuat operatia. Din nou a introdus forcepsul, a prins din nou de ceva si a tras. De data asta era un piciorus. In timp ce numai ce gindea…”nu cumva sa las iara sa atinga un strop de alcohol”…o sora care statea linga el a scapat din mina o tava cu instrumente medicale. Tresarind din cauza zgomotului, doctorul lasa din mina forcepsul si piciorusul cade exact linga minuta. Si acesta de asemenea incepu sa miste.

Echipajul medical din cabinet nu mai vazuse asa ceva pina atunci: parti umane miscindu-se pe masa de operatie. Adasevic s-a hotarit sa taie inauntru ce mai ramasese din corpul copilului avortat si asa sa-l scoata afara in bucati, fara forma. Dupa ce si-a retras forpesul, convins ca acuma a redus totul acolo inauntru la o masa de carne fara forma, scoate insa de acolo o inimioara. Inca mai batea…din ce in ce mai slab, pina s-a oprit. In momentul acela a realizat ca a omorit o fiinta umana. Lumea din jurul lui s-a intunecat. Nu-si aminteste cit a durat aceasta stare. Dintr-o data a simtit ca cineva il trage de mineca. O sora medicata ingrozita il chema:” Dr Adasevic, Dr Adasevic! Pacienta singera. Si pentru prima data in viata lui doctorul a inceput sa se roage cu toata puterea lui “Doamne, salveaza…dar nu pe mine ci pe aceasta femeie”. In mod normal ar fi luat doar 10 minute sa curete uterul de ramasitele embrionului. De data asta a fost nevoie de doua insertii a instrumentului prin vagin sa sfirseasca operatia. Cind Adasevic si-a dat manusile surgicale din miini, a stiut fara dubii ca nu va mai performa nici un avort – niciodata!

Va urma…

CE S-A INTIMPLAT CU ACEL COPIL NEDORIT (2)

Povestea luata de aici  http://www.jillstanek.com/conversion-stories/stojan-adasevic.html
Visele Doctorului Adasevic

De fapt, este acelasi si acelasi vis care se repeta. Il haituia in fiecare noapte, zi dupa zi, saptamina dupa saptamina. Visa ca se plimba pe o pajiste luminoasa. Flori minunate cresteau peste tot. In aer zburau o multime de fluturi colorati. Era cald si placut, si cu toate acestea, un simtamint de neliniste, ceva neplacut il coplesea. Deodata pajistea se umplea cu risetele unor copii care alergau peste tot. Alergau dupa o minge. Ca virsta erau intre 3 sau 4 ani si pina la 20 de ani. Toti erau nemaipomenit de frumosi. Un baietel in special si doua fetite, pareau tare familiare, dar nu putea sa-si aminteasca de unde le cunoaste. Cind incerca sa vorbeasca cu ei, acestia o luara la fuga speriati …si tipind cit ii tinea gura. Intreaga scena era supravegheata de un om invesmintat in negru care privea totul intens, dar in tacere.

In fiecare noapte, Adasevic se trezea terorizat si nu mai putea dormi pina catre dimineta. A incercat tot felul de remedii de ierburi si pastile, dar nimic nu l-a ajutat. Intr-o noapte a devenit atit de ingrozit in visul lui incit a inceput sa alerge dupa acesti copii. A prins unul dintre copiii dar copilul a plins ingrozit “Ajutor…un criminal! Scapati-ma de acest criminal!” In acel moment omul imbracat in negru s-a intors , a prins copilul si l-a scos din miinile lui. Doctorul s-a trezit, si inima ii batea cu putere in piept. Camera era rece, dar el era infierbintat, si ud de transpiratie. In dimineata aia a hotarit ca trebuie sa vada un psychiatrist. Dar cum n-a gasit pe cineva liber imediat, si-a facut doar o programare. In noaptea urmatoare s-a hotarit sa intrebe in vis pe omul in negru sa se identifice. Si asa a si facut. Strainul din vis i-a spus insa…”Chiar daca ti-as spune cine sint, numele meu nu ar avea nici o semnificatie pentru tine”. Cind doctorul insa a insistat, omul i-a raspuns in sfirsit…” Ma numesc Thomas Aquinas”. Si intr-adevar, numele acesta nu avea nici o insemnatate pentru Adasevic. Era chiar prima data cind l-a auzit. Omul imbracat in negru a continuat…” De ce nu ma intrebi cine sint acesti copii? Sau nu-i recunosti?” Cind doctorul a raspuns ca intr-adevar nu-i recunoaste, omul a raspuns…”Nu-i adevarat. Tu ii cunosti chiar foarte bine. Acestia sint copii pe care i-ai omorit in cariera ta de doctor in timp ce faceai avorturi.” “Cum este posibil?” a mai zis Adasevic…doar astia sint copii mari…eu n-am omorit copii care deja s-au nascut”. Dar Thomas i-a spus…”Nu stii ca in partea asta de eschaton (partea astalalta de lume) copiii continua sa creasca?”. Doctorul a refuzat sa accepte acest lucru…”Dar eu n-am omorit un baiat de douazeci de ani…”mai ingina el…. Dar celalalt a replicat… “l-ai omorit cind era de 3 luni…”

Abia atunci doctorul a recunoscut in sfirsit fata acelui baiat de douazeci de ani si a celor doua fetite. Ei aduceau la fata cu oameni cunoscuti lui, pentru care a performat avorturi de-alungul anilor. Baiatul arata ca si unul din prietenii apropiati a lui Adasevic. El performase un avort pentru sotia acestuia cu 20 de ani in urma. In cele doua fete, Stojan a recunoscut pe mama lor care era verisoara lui. Cind s-a trezit in acea dimineata a hotarit ca nu va mai performa niciodata un avort, in viata lui…

Va urma…

CE S-A INTIMPLAT CU ACEL COPIL NEDORIT? (1)

(Poveste preluata de aici…  http://www.jillstanek.com/conversion-stories/stojan-adasevic.html)

Ziarul Spaniol “La Razon” a publicat un articol despre convertirea pro-life a unui fost “campion al avorturilor”. Stojan Adasevic, care a efectuat peste 48.000 de avorturi, citeodata chiar 35 pe zi, a devenit acum cel mai devotat "pro-life" (pentru viata) conducator din Serbia. Si asta dupa ce si-a petrecut 26 de ani ca cel mai harnic doctor care a efectuat avorturi in tara lui.

Iata o secventa din povestea lui… ”Stojan Adasevic nu va uita niciodata ziua cind aranja medicamentele inauntrul unui dulapior in cabinetul unui doctor. Era student la medicina pe atunci. Citiva ginecologi au intrat in cabinet. Fara sa-i acorde vreo atentie studentului care deretica pe acolo si statea aplecat peste niste hirtii intr-un colt, au inceput sa-si povesteasca unul altuia tot felul de povesti din istoria lor, din viata lor personala ca doctori.

Doctorul Rado Ignatovic isi aminti despre o pacienta care a venit la el pentru ca a face un avort. Procedura insa nu s-a putut face, pentru ca doctorul n-a putut sa alinieze regiunea cervicala. Si ginecologii au continuat sa discute despre acea intimplare. Studentul realizeaza la un moment dat ca femeia despre care vorbeau ei, o fosta dentista din orasul invecinat, nu era alta decit mama lui.

“Femeia nu mai este in viata...“, remarca unul dintre doctori, “dar sint curios, ce s-o fi intimplat cu acest copil nedorit?" Stojan, n-a putut sa reziste… ”Eu sint acel copil”, s-a auzit el spunind… ridicindu-se in picioare. O tacere s-a asternut in cabinet… si citeva minute mai tirziu, unul cite unul, doctorii au parasit cabinetul.

Peste ani, dr. Adasevic a avut suficiente motive sa-si aminteasca de acel moment crucial din viata lui. I s-a parut atit de clar acest lucru - ca isi datora viata doar unui avort nereusit. El n-o sa faca aceasta greseala. In anii care au urmat, foarte multe femei i-au fost recomandate pentru avort – in special cele care aveau probleme cu alinierea cervicala. Pentru el nu exista aceasta problema insa, pentru ca el a devenit maestru in a rezolva aceasta problema, devenind cel mai bun doctor de avorturi din Belgrad.

In scurt timp si-a intrecut maestrul in meserie… si anume, pe dr. Ignatovic , a carui incompetenta facuse posibila chiar viata lui. “Secretul consta in perfectionarea indemanarii prin frecventa procedurilor facute”.  Va spune el mai tirziu, citind proverbul; german care zice “ Übung macht Meister” (perfectiune prin practica). Credincios acestei maxime, va efectua intre 20 si 30 de avorturi zilnic. Recordul lui a fost de 35 de avorturi pe zi. Astazi cu greu poate sa isi aminteasca toate avorturile pe care le-a facut in 26 de ani de practica. Estimeaza ca ar fi intre 48.000 si 62.000…

In urmatorii ani, va ramine convins ca avortul, asa cum este invatat in facultatile de medicina si cartile de medicina, nu era altceva decit o procedura medicala, precum scoaterea apendicelui. Singura diferenta fiind organul care este extras: o bucatica de intestin in unul din cazuri sau un tesut embrionic- in celalalt caz. A inceput sa aiba insa ceva indoieli prin 1980, cind tehnologia de ultrasunete a fost introdusa in spitalele din Yugoslavia. Atunci abia Adasevic a vazut pentru prima data in monitor ceea ce pina atunci a fost invizibil pentru el - cum arata inauntru o femeie insarcinata… un copilas viu, sugindu-si degetele, miscindusi miinile si piciorusele. Si foarte des ceea ce era un copilas, sfirsea ca o bucata de tesut pe masa lui… ”Vedeam, fara sa vad”, spune el mai tirziu… ”dar totul s-a schimbat dupa ce am inceput sa am vise…”

Va urma…

DETERMINARE...

De citeva zile ma uit la manunchiul asta de ghiocei crescuti in curte pe crapatura cimentului din fata casei mele... si nu-mi vine sa cred cit sint de indrazneti... Uite, cresc si se inmultesc in crapatura aia mica, de parca ar fi in pamintul cel mai manos... Anul trecut erau numai doi... azi sint mai multi... ca o familie - una frumoasa. S-au adaptat la situatie si au crescut drepti si frumosi... albi... gingasi... in ciuda situatiei...
Orice aluzie la vreo realitate cotidiana este absolut... intimplatoare!

"TOATE-S VECHI SI NOUA TOATE"...

Cu gindul la "globalizare"… am citit urmatoarele versete:

“Voi pedespsi – zice Domnul – lumea pentru rautatea ei, si pe cei rai pentru nelegiuirile lor; voi face sa inceteze mindria celor trufasi si voi dobori semetia celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decit aurul curat si mai scumpi decit aurul din Ofir. Pentru aceasta voi clatina cerurile, si pamintul se va zgudui din temelia lui, de minia Domnului ostirilor, in ziua miniei Lui aprinse. Atunci ca o caprioara speriata, ca o turma fara pastor, fiecare se va intoarce la poporul sau, fiecare va fugi in tara lui.” Isaia 13:11-14

    In tara lui? Nu vi se pare curios ca la scurt timp dupa potop, Dumnezeu a gasit de cuviinta sa imprastie oamenii si sa-i imparta in popoare care sa vorbeasca limbi diferite si sa aiba trasaturi caracteristici diferite…? Asa  a gasit El de cuviinta la doar doua generatii dupa Noe – cind cu Turnul Babel si “globalizarea “ pe vremea lui Nimrod. Si iata-ne lucrind la un nou Babel care sa uneasca lumea moderna, cu scopuri si nazuinte comune – oare care sint motivatiile pentru o asa nebunie? Iara ne-a apucat dorinta sa construim un turn pina la cer? Citind ceva din istoria acelor vremuri, am inteles ca globalistii lui Nimrod voiau sa ajunga cit mai aproape de luna si de stele – pentru ca la doar doua generatii de la Noe au uitat de Dumnezeu si s-au apucat sa inventeze tot felul de religii pagine, inchinindu-se la astre, la soare si la luna. Si astazi nu cred ca a crescut numarul ateilor cu viteza cu care creste numarul celor care s-au reintors la religii pagine. Vor sa se inchine la ceva… la cineva… la oricine, dar nu la Dumnezeu.

     Si ma reintorc la versetele de mai sus care vorbesc despre un timp in viata planetei in care oamenii se vor intoarce fiecare la poporul si in tara lui… de unde acuma toti am dorit si altii inca mai doresc sa plece – oriunde, numai sa se duca. Si eu asa am venit in America…

     Cit de clar spune textul ca problema este la noi si in noi… nu in tara unde sau de unde fugim… Si vor realiza oare mai marii nostri globalizarea? Hm… sa mai citim o data textul…

ESTI LA PUNCTUL DE FIERBERE...???

Am citit ca la 211 grade Faraday, apa este doar... calda. La 212 grade Fahrenheit . apa FIERBE. Si odata ce apa fierbe, face aburi. Si aburii pot da putere unei locomotive sa o miste din loc. Un simplu grad ridicat la temperatura face toata diferenta. Putem aplica asta in viata de toate zilele, la scoala, la munca si in viata de credinta.

Lui Dumnezeu nu-I place sa fim caldicei… acuma stiu de ce… Daca am fi reci cel putin; dar nu… dam impresia ca sintem si noi pe-acolo pe undeva… din cind in cind miscam un deget. Nici morti, nici vii…

Undeva in usa. Ca si in parabola unde patru oameni si-au adus prietenul la Domnul Isus si au trebuit sa sparga acoperisuk, pentru ca unii ca noi, nici calzi, nici reci, nici nu intrau si nici nu se dadeau la o parte… doar blocau usa, sa nu intre altii…

Un grad mai sus… si la 212 grade Faraday… am putea muta muntii...