CURATENIE GENERALA…in 2010!

De unde sa incep oare? Ma gindeam sa incep sa organizez si sa vad ce lucruri anume din viata mea au prioritate anul asta…Si mi-am adus aminte de versetul care zice…"dar acum ramin aceste trei: credinta, nadejdea si …dragostea".

Pai n-ar fi rau sa imi stabilesc o prioritate din aceste trei, nu? Credinta n-are nici o valoare daca nu crezi in ce trebuie sa crezi. Unii oameni cred ca daca o pisica neagra le trece pe dinainte, musai sa se opreasca sau sa se intoarca din drum ca o sa le mearga prost. Sint tot felul de credinte…care mai de care mai aiurite. Am inteles insa ca nici macar volumul credintei nu este important ci obiectul credintei. Si obiectul credintei mele este Isus Christos Fiul Lui Dumnezeu…Dumnezeu din Dumnezeu, ca daca cred in El ca fiind un oarecare profet sau doar un om intelept si daca n-a murit pentru mine…prezenta Lui in istorie nu ma incalzeste cu nimic. Asadar in primul rind trebuie sa imi pun toata credinta, in Isus Christos cel rastihnit. O investitie care nu-si pierde niciodata valoarea.

Multumita ca mi-am stabilit aceasta prioritate, trec la a doua. Nadejdea. Ce m-as face fara ea?…Ca uite ca desi o am, tot tremur oridecite ori lucrurile nu merg asa cum cred eu ca ar trebui sa mearga. Psalmistul David zice ca unii se incred in carale lor de lupta dar el David, si-a pus nadejdea in Dumnezeu. Daca ma uit in Biblie sint peste tot exemple de oameni care si-au pus nadejdea in El…si toti au iesit biruitori: din groapa cu lei, din cuptorul aprins, din fata unor vrajmasi puternici…si chiar din ghiarele satanei…De mai mare rusinea sa stiu toate astea si sa traiesc ca unul care n-are nadejde. Si cum traiesc cei care au nadejde? Traiesc viata din plin. Uitati-va numai la copii de bani gata cum se flutura peste tot fara grija. Ei stiu ca "tata" ii sustine si in orice incurcatura ar fi…n-o sa-i lase fara ajutor. Eu am un Tata in cer…de ce n-as avea nadejde?

Si ultimul lucru de pe scurta mea lista de prioritati este…dragostea. Cu privire la dragoste Dumnezeu a facut si porunci. Si porunca este ca mai intii sa-L iubim pe El din toata inima si apoi pe "aproapele" ca pe "sine insusi"…

Acuma, tot ce am de facut este sa restructurez anul asta viata mea, tinind cont de aceste trei prioritati…Inca n-am inceput curatenia si sortatul…dar urmeaza. Am vazut la televizor niste emisiuni unde cite o grupa de oameni care stiu sa organizeze , vin in casele unor oameni dezordonati si adesea murdari - astea doua merg cam impreuna) si am fost curioasa sa vad cum procedeaza. Ca pare asa o situatie fara iesire. In cite o casa din astea, harmalaia si mizeria sint ceva de neimaginat. Dupa capul meu imi venea sa zic sa aduca buldozerul si sa darime si sa duca toata mizeria aia la groapa cu gunoi.

Dar oamenii astia care au facut profesie din a curata si organiza viata altor oameni, au un plan de actiune. Ei scot afara si separa in trei mari gramezi tot ce este in casa acestor oameni. O gramada este cu lucrurile necesare care vor ramine in casa, a doua gramada cu lucrurile acumulate aiurea de care oamenii nu au nevoie ci doar le-au acumulat si acuma nu vor sa se desparta de ele si a treia grupa este grupa unde ajung toate gunoaiele, ramasite, lucruri stricate - si asta merge direct la gunoi.

La grupa de lucruri acumulate se duce o lupta mare. Oamenii se atasaza de cele mai aiurite lucruri. Ei stiu ca n-au folosinta de ele, ei stiu ca ocupa loc in plus…dar s-au atasat de aceste lucruri si cu foarte multa greutate se pot desparti de ele. Cei care fac curatenie au de luptat aici ca sa-i convinga pe proprietari sa renunte la calabalicul asta nefolositor. Ei duc lucrurile astea afara si incearca sa le vinda pe un pret mic la asa zisul "garage sale". Uneori cistigul facut cu vinzarea acestor lucruri este destul de substantial si cu banii cistigati se pot cumpara alte lucruri de care cei din casa au neaparata nevoie. Ceea ce nu reuseste sa se vinda, se duce la "Salvation Army" si se da la saraci.

Pare un lucru atit de simplu…Gindul meu era sa pun ideea asta in aplicare acum la inceput de an. Sa ma uit la viata mea asa cum ma uit la locuinta mea. Si am tot felul de lucruri acolo de care am neaparata nevoie…lucruri folositoare. Dar sint pe acolo si lucruri care le trag dupa mine, imi ocupa spatiul din inima, din viata, si nu mi-s de nici un ajutor. Pe alea trebuie sa le vind. Apoi am multe gunoaie si pe alea trebuie sa le scot afara.

Scriind acuma aici mi-am amintit ca si Biblia spunea sa ne curatim inimile…si cind sint curate sa-L invitam inauntru, ca nu cumva cel rau sa gaseasca locul curat si nelocuit si sa isi cheme herghelia lui obraznica si sa dea buzna in locuinta inimii noastre. El, Domnul este la usa inimii si bate…si va intra si va cina cu noi daca ii dam drumul inauntru…

Asa ca…e timpul sa pun mina pe matura si pe faras, si sa incep sa sortez si sa curat…Mai sint si altii care au chef sa faca curatenie generala?

Si cine stie daca nu pentru o vreme ca aceasta...

     V-a trecut vreodata prin minte ca ar fi fost mai bine sau ar fi fost interesant ...daca v-ati fi nascut in alte vremi? In alte timpuri...cu o suta de ani in urma? Sau in alta familie? Alta natiune?
     Mie mi se pare in ultima vreme ca secolul XXI ma face sa ma simt din ce in ce mai incomod. Vineri au pus la lucru telefoane noi. Pur si simplu am simtit cum imi creste nelinistea- (anxiety), si-mi creste pulsul, si mi se ridica tensiunea. Si am sperat sa nu ma cheme nimeni la telefon o vreme pina imi revin. Domnule... daca nu mi-au complicat astia existenta  -nu stiu ce sa mai zic. Am renuntat la un celular cu jumatate de an in urma  tocmai pentru multele servicii care mi le facea. Am nevoie doar de telefon nu de un milion de alte chestii. Dar m-am luat cu vorba- si subiectul asta e inca fierbinte in mintea mea...
Concluzia este ca nu-mi place secolul asta deloc.
     Dar... n-am venit pe lume de capul nostru. Dumnezeu a avut in vedere istoria acestei planete de la inceputurile ei. Apocalipsa - zilele din urma sint pagini de istorie deja scrise in Cartea vesniciei. Dumnezeu stie cit va dura lumea asta si istoria omenirii se va incadra exact in timpul stabilit de El. Dar nu numai...El a pregatit oamenii si i-a presarat in istorie. El l-a pus pe Adam la vremea hotarita si generatie dupa generatie au venit la rind populind lumea si pasind in scenele istorice cunoscute dinainte de Creator. Cu siguranta ca nici pe noi, cei din aceasta generatie nu ne-a trecut cu vederea.
     Doar amintiti-va de imparateasa Estera... Mardoheu ii spune la un moment dat (Estera capitolul 4) ca este posibil ca a devenit imparateasa tocmai pentru un moment ca cel in care paseau everii chiar atunci- fiind amenintati cu moartea - dupa planul lui Haman. Si noi am fost pusi in istorie in vremea asta pentru un lucru oarecare. Chiar daca nu sintem implicati in lucruri mari- avem istoria noastra de implinit. Daca numai un suflet beneficiaza de trecerea noastra prin istorie- si ne-am facut misiunea cu acel suflet- am implinit planul Creatorului.
    Si daca Estera a trait vremuri grele... si au fost vremuri grele cu adevarat- nu stim exact nici noi ce ne asteapta. Posibil sa fim ultima generatie a acestei planete. Lucruri marete ar trebui sa se intimple si noi sa fim parte din experienta asta grozava. Estera n-a facut mare lucru- doar a fost la momentul potrivit la locul potrivit si s-a lasat folosita de Dumnezeu. Nici noua nu ni se cere decit sa fim ceea ce Dumnezeu doreste sa fim si sa ne lasam folositi...Si lucruri grozave se pot intimpla.
    Ca nu traim astazi ca asa a evoluat lumea asta si s-a ajuns de la molusca la maimuta si apoi la noi... ci pentru o vreme ca asta am fost planuiti de Creatorul nostru...Sa nu stricam deci planul Domnului... si nici sa nu credem ca era mai bine sa ne fi nascut altadata. Existenta noastra nu este intimplatoare... ci am ajuns in existenta special  pentru o vreme ca aceasta...Asa ca hai sa ne uitam in jur sa vedem si sa intelegem ce avem de facut si sa nu stam degeaba.

CA LA TURNUL BABEL...(06/24/2011)

M-am trezit astazi mai devreme . Si m-am trezit cu un gind in minte. Uneori in timpul noptii creierul lucreaza de unul singur cautind solutii la dilemele ce le are.
Si gindul care mi-a venit a fost ca un raspuns la multele intrebari din ultima vreme. Imaginati-va ca sintem pe vremea lui Nemrod- daca imi amintesc bine numele lui. Un stranepot de-al lui Noe. Imaginati-va ca impreuna cu familia, cunoscutii, prietenii...toti lucrati la constructia a "ceva" maret, grandios...pe vremea aia era Turnul Babel.

Imaginati-va ca intr-o buna zi, Dumnezeu care a avut multa rabdare uitindu-se la nebunia la care lucram ...zice..."destul" si incilceste vorbirea de nu se mai intelege om cu persoana. Imaginati-va ca parintii si copiii lor, si fratii intre ei, si verisorii lor si oamenii din acelasi clan, si din aceleasi organizatii- nu se mai pot intelege unii cu altii.

Panica!!! Aratam cu degetul - vorbim clar, toti credem ca stapinim limba initiala...si sintem frustrati la maxim- nervosi- ca celalalt nu ne intelege. Toti credem ca adevarul este bineinteles la noi...toti credem ca avem dreptate...toti sintem agitati...De atita frustrare ridicam vocile- poate asa cealalta persoana o sa ne inteleaga mai bine.
-Imposibil domnule- ii vorbesc clar- si se uita cu ochii cetosi la mine si nu are reactia pe care o caut. Ii amintesc de anii trecuti, de ce am facut pentru el, de planurile de viitor pe care le-am facut impreuna- ce-o sa facem cind ajungem cu constructia la cer...Ii arat cu degetul in sus- poate ma va intelege...zice un tata disperat ca nu mai poate comunica cu singurul lui copil .
Copilul vorbeste si el ceva...si tata asculta o vreme cautind sa prinda sensul celor spuse. Vocea ii este cunoscuta, fata copilului lui drag o recunoaste, dar nu poate prinde o vorba- nici macar una care sa faca sens...
Imaginati-va ca la Turnul Babel erau doar citeva generatii- doua trei de la Noe- Toti erau rude, toti erau apropiati, toti se cunosteau. Si intr-o zi, nu s-au mai putut intelege unii cu altii- si s-au dus care incotro. S-au despartit.
....................
Acuma, uitati-va pe net, uitati-va in biserici, uitati-va intre natiuni, uitati-va in familii...Toata lumea e ocupata, toti avem dreptate, toti vrem sa fim intelesi...toti vrem binele...dar nu ne mai putem intelege ...de fel.
Am luat o singura concluzie pentru mine. Munca la Turn trebuie sa inceteze ...ba uite ca am doua concluzii. Urmatoarea concluzie ar fi ca daca vorbesc in limbi pamintesti sau ingeresti, si daca n-am dragoste - n-am sa mai pot intelege pe nimeni .
Si mai am o intrebare...tu la ce lucrezi? Ca daca si tu lucrezi la acelasi Turn...daca nu ti s-a incurcat limba cu cei din jur pina acuma- asteapta ca ...urmeaza. Dumnezeu sa ne imprumute limba Lui, vocea Lui, intelepciunea Lui, dragostea Lui, ca sa ne mai putem intelege unii cu altii...nu ca sa terminam constructia turnului de care ne apucasem- ci ca sa-I slujim Lui.

E ZIUA MEA

E ziua mea…o zi ca orisicare;

Si-o dimineata fara de culoare.

Ma imbrac alene, si e cam tirziu…

Sa ma grabesc…la ce? Nici eu nu stiu…

S-au dus la ani…ani multi,

E greu sa-i numeri -

Si greutatea lor imi sta pe umeri…

Ani ce-au trecut in goana

Ducind si aducind:

Tumultul  multor valuri ,

Nisipul multor tarmuri,

Mereu luind si dind…

Luind din ce se-aduse,

Si dind ce mai era…

Asa trecura anii…asa e viata mea…

Si azi…e ziua mea- o zi ca orisicare!

Un val mai mare vine,

Sau altul  iara moare…

Mereu sperind, mereu privind in zare…

Si asteptind o viata mai plina de culoare;

Si asteptind schimbari de fond si de esenta -

De fire, de simtire… de-intreaga existenta…

Si asteptind cu teama si ardoare

Alt tarm, si-o alta zi…

O zi deosebita, mareata…uimitoare…

Cind Domnul va veni in glorii si splendoare!

cit de trist...

de la Felicia Videscu...
Sărăcia și grijile m-au izgonit de acasă. Am salvat viitorul copiilor mei, dar mi-am rătăcit sufletul printre străini

Mă numesc Ileana și am 56 de ani, sunt în Italia, „la fix”, de 11 ani. Sărăcia și grijile m-au izgonit de acasă unde eram săracă din punct de vedere financiar.
După 11 ani de muncă în Italia am reușit să rezolv gravele probleme financiare pe care le aveam, deci nu mai sunt acea saracă, fară bani, ci sunt săracă altfel acum.
De săracie tot nu am scapat, mi s-au umplut buzunarele (am un salariu decent, mulțumitor), dar am săracit la suflet. Copiii au crescut mari fără mine, acum sunt plecați pe drumul vieții cu familiile lor, bărbatul mi s-a obișnuit că banii-i vin lunar și fară muncă, iar eu nu mai găsesc drumul către liniște.
Am îmbătrânit departe de casă, am obosit muncind pentru casă. Anii de muncă de aici, din Italia, nu au fost ușori. Au fost cei mai grei ani din viața mea, dar am suportat orice de dragul copiilor. Nopțile nedormite, mâncarea, uneori puțină, alteori suficientă, nu mai are parcă nici un gust. Zilele trec toate la fel!
Advertisement
Copiii sunt acum la casele lor (am 2 băieți), se întrețin singuri, nu mai au nevoie de ajutorul meu. Bărbatul, deși asteaptă bani de la mine pentru întreținerea casei, în cei 11 ani petrecuți departe unul de celălalt, și-a făcut o viață a lui, una paralelă cu cea pe care o avea cu mine, în care eu nu mai am loc. Ceea ce mai împărțim în doi este spațiul din casa noastră, când merg în concedii în țară.
De multe ori m-am gândit că ar fi timpul să mă retrag acasă, dar la anii mei… nu pot lua nici pensie (nu am ajuns încă la vârsta pensionării) și nici nu ar vrea să mă angajeze cineva.
Cum m-aș putea întreține? Voi continua să muncesc aici, atât cât voi putea, apoi… încotro? Trăiesc între trecut și prezent: trecutul plin de grija copiilor și de teama de a nu reuși să îi intrețin și prezentul în care nu mă mai regăsesc decât singură și pierdută. Ce a însemnat Italia pentru mine?

Salvarea viitorului copiilor mei și rătăcirea sufletului meu.

.................................

M-a lovit asa o tristete citind aceste rinduri...Doamne ajuta-ne sa stim care este planul tau pentru noi si sa  traim exact asa cu ai planuit tu. 

VIATA CE SE SCURGE PRINTRE DEGETE...

din Kitchen Table Wisdom
de Rachel Naomi Remen, MD,
Tradus Rodica Botan

     "Ca doctorita, am fost pregatita sa ocup o pozitie de mijloc; sa nu particip nici in dezamagirile si nici in speranta celor bolnavi. Sa fiu obiectiva. Sa stau linga viata.
     Adesea pretul unei asemenea pozitii este prea mare.
     Pe cind eram inca in scoala medicala am participat la o cina data in onoarea unui membru al facultatii noastre. Acest doctor era recipientul a numeroase premii luate pe tarim profesional, era deja trecut de saptezeci de ani, fusese cunoscut la nivel international si respectat pentru cercetarile si contributia care a adus-o medicinei ca stiinta. Venisera invitati de prin toate colturile lumii ca sa-l onoreze. A fost o seara memorabila.
      Cuvintarea care a tinut-o a fost si ea memorabila. Cu stralucita elocventa a descris in citeva fraze progresul medicinei ca stiinta in cei cincizeci de ani cit fusese el doctor si a integrat aceasta informatie intr-o sinteza fantastica aratind incotro se indreapta medicina pe viitor. A fost pur si simplu un tur al fortelor intelectuale pentru care a primit la urma aplauze nesfirsite.
     Mai tirziu, spre seara, un grup de studenti la medicina s-au dus sa vorbeasca cu el oferindu-i felicitari si admiratia lor. Omul a fost gratios. Unul dintre noi a intrebat daca are ceva sfaturi pentru noi la inceputul carierei noastre, orice ar fi crezut el ca ar fi trebuit sa stim de la inceput. A ezitat putin...apoi ne-a spus ca in ciuda succesului lui profesional si a faptului ca era renumit si recunoscut peste tot pentru tot ce facuse , simtea ca inca nu stie mai mult despre viata dupa 50 de ani ca medic decit a stiut la inceputul carierei lui. Ca nu era mai intelept. Apoi, fata lui i-a devenit retrasa si chiar trista..." viata mi-a trecut printre degete"...a mai zis...
    Nici unul dintre noi n-a priceput ce spune. Am vorbit despre acest lucru cind ne-am despartit de el dar toti am crezut ca cele spuse au fost din pura modestie. Unii chiar s-au gindit ca poate a inceput sa fie senil...
    Dar acum...dupa aproape treizeci si cinci de ani...abia acuma inteleg si ma doare inima pentru el..."
..................

Am citit acest fragment si n-am putut sa nu ma gindesc in dreptul meu. Nu sint eu medic si n-am facut nimic grozav pentru umanitate, dar...am pasit ca oricare dintre voi pe aceasta planeta si am dreptul cel putin la o parere despre viata - cel putin in dreptul meu. Doctorul avea dreptate...viata ni se scurge printre degete...Dar citind ce spunea doctorul asta batrin, mi-am adus aminte de un verset din cintarile noastre comune..."cind tu vei trece de-aici lasind toate" , ceva totusi mai ramine..."tot ce ai facut va sta"...atita vreme cit ai facut pentru Christos. Pina si un pahar de apa dat in Numele Lui va fi rasplatit...Asa ca...las sa curga viata...printre degete...ca la sfirsitul ei este un alt inceput, mai bun, mai sfint, si vesnic.