Am plecat catre casa parintilor mei...Stau la un stop si...cu gura cascata admir frunzele ce cad intr-un dans elegant cu piruete lungi , stirnite de un vintulet jucaus. Fara sa stiu, admir si absorb parca acest decor minunat care va ramine pe ultima pagina de jurnal a celui care mi-a fost tata mie si fratilor mei. Si imbatata de frumusetea acestei zile ajung la locuinta parintilor.
Slabit de puteri ... sta linistit si rabdator desi in grea suferinta, cel care ne-a dat exemplu si definitii pentru mai tot ce este important in viata. In afara de dragoste noi copiii lui avem pentru el un respect deosebit. Un respect cistigat in timp. Tatal nostru a fost in viata un luptator...
Zimbeste "Leul" nostru ca intotdeauna cind ne vede. Ca asa raspundea la intrebarea "cum mai esti tati?" . "Ca un leu" ...zicea el incercind sa ne incurajeze. Geamul e deschis sa aduca aer de afara. Incet , incet lumina vesela a zilei s-a schimbat in umbre cenusii. A inceput sa ploua. La inceput cu stropi marunti, apoi din ce in ce mai agitati. Ne uitam amindoi la fereastra...ne uitam unul la altul...imi venea sa pling ...dar ma stapinesc cit pot...zice el ginditor...
-Pe ploaie cel putin oamenii n-o sa vina la inmormintare...
Zic eu surprinsa ca ne gindeam amindoi la acelasi lucru...
- Numai bine ca nici nu trebuie sa vina decit cei care vor cu adevarat sa vina...
Si parca raspuns la durerea despartirii ce ne complesise pe amindoi s-au scuturat norii si au aruncat pur si simplu galeti de ploaie intr-o rafala minioasa. Parca a razbunare...parca miniosi...
I-am soptit incet...
- Tati...deja mi-e dor de tine...
...........................................................
Cu tati am discutat deschis subiectul mortii. Nu accepta nimic altceva decit informatii organice...reale. Discutam deschis . El astepta sa plece la Domnul si s-a straduit sa rezolve tot ce se mai putea rezolva in urma lui...cu grija si intelepciune si dragoste.
- Doua lucruri am sa va spun...zicea el intr-o seara cind ne-am adunat in jurul lui... Primul este sa va iertati si sa va iubiti unii pe altii, si a continuat sa ne explice necesitatea celor ce spunea...si apoi sa aveti grija de mama voastra.
Stiam ca de mult se roaga pentru noi . Stiam si de ce... Dar dirji si capriciosi continuam sa ne pastram pozitiile fiecare. Aveam noi supararile noastre si ne-am creat ziduri inalte in jur... chiar mindrii de inaltimea lor. Stia el tati cit suntem de incapatinati...Dar stia ca Dumnezeu are raspuns la orice problema omeneasca, si astepta in tacere raspunsul Domnului.
Vreau sa spun celor ce se roaga si Domnul nu le-a raspuns inca la rugaciuni. Nu va ingrijorati. Domnul raspunde intotdeauna. Doar ca o face in timpul si maniera Lui. In cazul nostru in noaptea in care tati a plecat - 2 decembrie 2018 ora 2:31... au cazut zidurile " Ierihonului" creiat de noi , copiii Lui si Domnul a raspuns intr-un mod minunat rugaciunii tatalui nostru. Pur si simplu ni s-au inmuiat inimile si cu lacrimi de durere si bucurie in acelasi timp ne-am imbratisat toti parca regasindu-ne...cu dor...cu foame ...cu sete...unul de altul. Cred ca tati a avut timp sa vada raspunsul...Cred ca la surprizele ce il asteptau in cer s-a adaugat si acest raspuns la ultima lui rugaciune.
Suntem tristi...despartirea nu e usoara - dar nu suntem disperati.
- Tati...ne vom vedea in vesnicie. Sa ne astepti!
No comments:
Post a Comment