Urare de Anul Nou...

   

     M-am tot gindit sa zic si eu ceva de Anul Nou, ca parca toata lumea se felicita si eu nu prea sunt in spirit de sarbatoare. De fapt sunt ani buni de cind in seara de ajun ma culc pe la 9 seara numai ca sa ma trezesc in bubuituri pe la miezul noptii si dupa o scurta rugaciune in gind , in pat , sa ma intorc pe partea cealalta si sa sarbatoresc mai departe.
     De citeva zile m-am tot gindit ce sa scriu, si azi mi-am adus aminte de Solomon, cel mai intelept om care s-a nascut pe Planeta noastra (asa ne spune Biblia), si m-am gindit sa redau citeva versete pline de intelepciune din scrierile lui. Cum a vazut acest om intelept trecerea timpului, nu prea seamana cu focurile de artificii si nici cu urarile si paharele de sampanie care isi revarsa spuma in aceasta seara. Iata ce zice Eclesiastul 12 :1-8
    
     "Dar adu-ti aminte de Facatorul tau in zilele tineretii tale, pina nu vin zilele cele rele si pina nu se apropie anii, cind vei zice: "Nu gasesc nici o placere in ei"; pina nu se intuneca soarele, si lumina, luna si stelele, si pina nu se intorc norii indata dupa ploaie; pina nu incep sa tremure paznicii casei( miinile), si sa se incovoaie cele tari (picioarele); pina nu se opresc cei ce macina( dintii), caci s-au imputinat; pina nu se intuneca ceice se uita pe ferestre (ochii); pina nu se inchid cele doua usi dinspre ulita (buzele), cind uruitul morii slabeste, te scoli la ciripitul unei pasari, glasul tuturor cintaretelor se aude inabusit, te temi de orice inaltime, si te sperii pe drum; pina nu infloreste migdalul cu peri albi, si de abea se tiraste lacusta, pina nu-ti trec poftele caci omul merge spre casa lui cea vecinica, si bocitorii cutreiera ulitele; pina nu se rupe funia de argint, pina nu se sfarma vasul de aur, pina nu se sparge galeata la izvor, si pina nu se strica roata de la fintina; pina nu se intoarce tarina in pamint, cum a fost, si pina nu se intoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. O desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul; totul este desertaciune."

     Avind toate aceste secrete despre trecerea vremii, sau trecerea noastra prin vreme,  putem sa facem o analiza mai corecta a timpului trecut, prezent si viitor si sa luam masuri daca este nevoie. Stiu ca multa lume practica luarea de hotariri de an nou ( desi majoritatea uita dupa citeva zile). Dar sunt hotariri si hotariri. Daca nu slabim cei 20 de lb ce ne-am propus, nu e bine - dar cumva vom supravietuii. Dar, daca lasam ca timpul vietii noastre sa treaca anapoda fara sa luam in considerare cele scrise mai sus, consecintele vor fi atit de grave incit sa ne afecteze nu numai viata de pe pamint dar si viata eterna care urmeaza.
     Asa ca urarea mea, sau strigarea mea este sa ne gindim cu totii la ceea ce ne spune Solomon, caci...vremea trece repede ...si la sfirsit vom fi invitati la o Judecata nu...un Revelion!!!
   

In Asteptarea Diminetii de Craciun...

de Pearl S.Buck
tradus Rodica Botan

S-a trezit dintr-o data. Ora 4 dimineata, ora la care tatal sau de obicei il scula sa il ajute la muls . Ciudat cum obiceiurile tineretii inca ii erau in singe. Tatal lui era mort de 30 de ani, si el inca se trezea ca la comanda la ora 4 in fiecare dimineata. A trebuit sa se obisnuiasca sa se duca inapoi la culcare, dar in dimineata asta, pentruca este Craciun, n-a mai incercat sa doarma. Cu toate astea, unde este simtamintul acela magic din copilarie? Copii lui erau deja maturi, la casele lor; ramasese doar el si sotia lui. Ieri, sotia lui i-a spus ” hai sa nu impodobim pomul de Craciun pina miine, Robert. Sint obosita.” Si el a fost de acord cu ea, asa ca bradul era inca afara la intrarea din spatele casei.

De ce este asa de treaz in noaptea asta? Ca doar era inca noapte afara... O noapte clara, parca inlemnita in tacere, fara luna…iar stelele erau de o frumusete extraordinara... Acuma daca se gindeste bine, stelele parca arata mai mari si mai stralucitoare inainte de rasaritul soarelui in ziua de Craciun decit in alte nopti. Si parca o stea era chiar mai mare si mai stralucitoare decit celelalte. Isi imagina chiar cum o vede miscindu-se, asa cum i s-a parut ca o vede miscindu-se cu multi, multi ani in urma, intr-o seara asemanatoare.

Era de 15 ani si inca era acasa pe ferma tatalui sau. Il iubea mult pe tatal lui; dar inca nu stia cit… pina cind, cu citeva zile inainte de Craciun, l-a auzit din intimplare pe tatal sau vorbindu-i in soapta mamei lui…”Mary, asa imi pare de rau sa-l trezesc pe Rob diminetile. El este inca in crestere si are nevoie sa doarma mai mult. Daca ai vedea cum doarme de bine cind ma duc sa-l trezesc dimineata…asa as vrea sa pot sa fac treaba singur sa nu trebuiasca sa-l scol .”

‘Numai ca nu poti…Adam” se auzi vocea mamei lui. ”Apoi nu mai este un copil, e timpul sa isi aduca si el aportul.”

“Da”, zise tatal sau ”dar cu toate astea urasc faptul ca trebuie sa-l trezesc diminetile sa ma ajute…”

Parca ceva in el s-a schimbat cind a auzit aceste cuvinte…tatal lui il iubea… Si din acea dimineata n-a mai facut caz diminetile cind era trezit si… nu mai trebuia sa insiste de el sa se scoale. Se trezea fara probleme chiar daca era adormit de jumatate, isi tragea hainele pe el…cu ochii inchisi…dar se imbraca.

Si apoi, cu o noapte inainte de Craciunul acela, cind era el de 15 ani, n-a putut sa doarma ci a tot stat si s-a gindit…s-a gindit la ziua urmatoare. Daca ar fi auzit el conversatia aia intre parintii lui mai devreme, ar fi putut sa economiseasca mai mult decit cei 10 cents ca sa-i cumpere tatalui obisnuita cravata de Craciun. Pina acuma cadoul a parut suficient, dar de la discutia auzita…parca cadoul parea prea mic.

Se intoarse pe o dunga si si-a sprijinit capul pe mina indoita la cot si se uita afara pe geam din podul casei unde era camaruta lui…Stelele erau de o stralucire nemaipomenita…si una dintre stele era mai stralucitoare si s-a gindit singur…daca nu cumva aia ar fi fost steaua Bethleemului…

“Tata”, intrebase el odata cind era mai mic,”ce este aia iesle?”
“Pai, este un loc in grajd , un grajd ca al nostru…Caci Domnul Isus s-a nascut intr-un grajd si pastorii au venit la grajd sa-si aduca darurile lor…”

“Daruri…daruri in grajd”…gindii el. De ce nu poate sa-i aduca Tatalui lui un cadou in grajd…un dar special? Se poate trezi devreme dimineata, mai devreme de ora 4 si sa se furiseze incet in grajd si sa mulga vacile singur, apoi o sa curete, iar cind tatal lui va veni si va incepe sa faca treaba, va vedea ca lucrul a fost deja sfirsit de el…si o sa stie ...o sa inteleaga de ce a facut treaba asta singur...precis o sa stie.

Rise singur de placere inca admirind stralucirea stelelor de pe fereastra lui…Asta o sa faca…si va avea grija ca in noaptea urmatoare sa nu doarma prea adinc sa se poata trezi la timp.

Si s-a trezit in noaptea urmatoare poate mai mult de 20 de ori, aprinzind un chibrit de fiecare data sa se uite la vechiul lui ceas. La ora 12 noaptea, si la fiecare jumatate de ora dupa aia…pina la ora 2 noaptea. La ora trei fara un sfert s-a ridicat din pat si s-a imbracat pe intuneric, si s-a coborit din camera lui incet si pe furis sa nu-l simta nimeni… lucru atit de dificil ca podelele scirtiiau sub pasii lui…A iesit afara din casa. O stea uriasa parca si foarte stralucitoare era atirnata deasupra grajdului lor. Vacile l-au privit adormite si mirate parca. Si pentru ele era prea devreme. Le-a pus la fiecare ceva fin in fata sa aiba ce rumega si apoi si-a pregatit galeata de muls si celelalte vase de pus laptele.

Zimbea satisfacut gindindu-se la tatal lui si mulgea parca cu mai multa rivna decit o facuse vreodata, 2 tisnituri de lapte intrecindu-se una pe alta in galeata, facind spume si raspindind miros placut de lapte proaspat. Munca merse mai usor decit si-a imaginat la inceput. De data asta mulsul nu mai parea o indeletnicire obositoare si neplacuta. De data asta era o placere pentru el pentruca insemna un dar pentru tatal lui, tatal lui care il iubea asa de mult…
Termina si umplu vasele, le acoperi si le puse in locul special pentru lapte , inchise usa frumos in urma lui . Puse scaunelul folosit la muls inapoi la locul lui linga usa si puse galeata de muls curata la loc. Apoi iesi din grajd si inchise si usa grajdului cu grija in urma.

Inapoi in camera lui mai avu doar un minut ragaz sa se dezbrace repede si sa se afunde din nou sub plapuma, cind il auzi pe tatal sau apropiindu-se…Isi trase plapuma peste cap sa nu lase sa-l dea de gol respiratia lui rapida …usa camerei lui se deschise…”Rob, chema tatal lui…”trebuie sa ne trezim fiul meu…chiar si in ziua de Craciun”…”Bine tata”, zise el facind pe adormitul…”Eu ies afara” mai zise tatal lui…”si ma apuc de treaba”. Usa se inchise si el incepu sa rida incetisor…oh…inca citeva minute si tatal lui o sa stie…Zece minute trecura ca o vesnicie…cinsprezece…parca pierduse masura timpului…in sfirsit pasii tatalui sau din nou. Usa se deschise si el inlemnii in asteptare…
“Rob”…
“Da, tata…”
“Mai copile…” zise tatal sau rizind, un fel comic de ris…”Ai crezut ca ma tragi pe sfoara, nu-i asa?” Tatal sau era linga patul lui, tragind de invelitori si cautindu-l sa-l imbratiseze…
“Asta-i cu ocazia Craciunului, Tata…”Se arunca in bratele tatalui sau si il imbratisa cu toata puterea. Simtii bratele muncite ale tatalui sau ca il cuprind. Era prea intuneric ca sa-si vada fetele unul altuia.
“Fiule…iti multumesc. Nimeni , niciodata n-a facut un gest mai frumos pentru mine…”
“Tata…vreau sa sti”…si cuvintele s-au frint de emotii…n-a mai stiut ce sa spuna, doar inima ii era inundata de o dragoste imensa …
“Acuma…cred ca ma pot duce inapoi sa ma culc” zise tatal lui dupa un moment de tacere. ”Si totusi nu…cei mici o sa se trezeasca curind. Daca stau sa ma gindesc nu v-am vazut niciodata pe voi copii in dimineata de Craciun cind vedeti pentru prima data pomul de Craciun…am fost totdeauna ocupat in grajd…”
Asa ca m-am sculat si m-am imbracat din nou si ne-am dus amindoi jos unde era pomul de Craciun, si curind si soarele a rasarit incet exact pe locul unde fusesera stelele acelea stralucitoare. Si ce Craciun minunat a fost acel Craciun, cind tatal lui a povestit mamei lui cu atita mindrie… si a facut pe cei mici sa asculte… ce dar i-a facut fiul lui Rob de Craciun…
“Cel mai frumos cadou ce l-am primit vreodata, si mi-l voi aminti fiule in fiecare an in dimineata de Craciun pentru tot restul vietii mele.”
……………………..
Afara, stelele parca incepura sa-si piarda stralucirea in timp ce lumina soarelui era din ce in ce mai perceptibila. Se scula din pat, isi lua papucii si halatul; se urca in pod si usor ridica cutia cu decoratii pentru pomul de Craciun. Le duse in salon, apoi duse pomul inauntru. Era un pomulet mic…ca de cind copii plecasera de acasa nu mai avusesera un brad mare pom de Craciun …il puse apoi in suport.
Si incet si cu grija incepu sa-l decoreze…si timpul incepu sa zboare cu repeziciune ca si in dimineata aceea minunata cu multi ani in urma.

Apoi se duse in biroul lui si lua cadoul pregatit pentru sotia lui, o stea din diamante…nu prea mare dar de un model frumos. Puse cadoul intr-un loc vizibil sub pom. Se trase un pas inapoi…era tare frumos…si precis sotia lui se va bucura.

Dar parca nici asta nu-l multumii…ar vrea sa-i spuna, sa-i spuna cit de mult o iubeste. Trecuse deja multa vreme de cind nu-i mai spusese aceste lucruri, nu asa…intr-o maniera speciala; chiar daca totdeauna a iubit-o…dar parca acum o iubea altfel si parca chiar mai mult decit a iubit-o in tinerete…Ea era singura lui bucurie in viata acuma…era sigur ca unii oameni nu sint capabili de dragoste dar in el…in el dragostea era inca vie…

Realiza in sfirsit ca in el s-a nascut dragostea cu mult timp in urma, cind tatal lui i-a aratat cum arata dragostea. “Asta este”, isi zise el…”dragostea unui om poate produce dragoste in alta persoana”. Asta era un dar pe care-l putea da mereu, mereu…Si in aceasta dimineata binecuvintata de Craciun, o sa-i ofere sotiei lui din nou aceasta dragoste…o sa ii spuna intr-o scrisoare si ea o va putea citi si o va putea pastra … pentru totdeauna…Si se indrepta grabit catre biroul lui…scoase o coala alba de hirtie …si incepu sa scrie…

”Draga mea sotie…”

GINDURI DE CRACIUN...

     Cred ca este pentru prima data in viata ca imi petrec seara de Ajun singura. Toata viata mea am adorat Craciunul. Am trait parca o noapte magica in fiecare an… un fel de seara de bal a Cenusaresei. Cind eram copil, parintii aveau grija sa existe un pom de Craciun in casa in fiecare an. Chiar daca nu era atit de incarcat si de luminat ca la altii, dar am avut mereu un pom de Craciun - cu miros de rasina proaspata, cu petale de vata in loc de zapada si cu luminari mici prinse in ceva prinzatoare de metal. Citeva globuri care an de an se impachetau cu cea mai mare grija si ceva bomboane de zahar –  figurine care se pastrau si ele in foite fine de hirtie intr-o cutie speciala cu poza unui Mos Craciun imbuibat pe capac… si nu era voie sa le maninci - si apoi nu erau altceva decit zahar oricum. Si… bineinteles bomboanele in staniol cu franjurii delicati de hirtie alba. Cit mai admiram pomul ala… ce incintata eram!…

     Apoi colinzile, mincarea buna, prajiturile si cozonacul, casa curata, vizitele rudelor, serviciile de la biserica… lumea pe strada, veselia contagioasa… Craciun… ce mai?!

     Apoi am devenit parinte si a fost rindul meu sa fac din Craciun spectacolul anului, bucuria copiilor mei si a copiilor din biserica. Am turnat in proiectul asta tot ce aveam mai bun in mine ani de-a rindul. Incepeam pregatirile de Craciun cu piesa si programul pentru copii cam de pe la sfirsitul lui august. Costumele pentru piesa, pregatirea cintarilor, dialogurile, decorurile si orchestra… si… siii… An de an adaugam sau schimbam ceva… Si au crescut si copiii… Si au stat costumele si celelalte obiecte lucrate cu migala ani de zile in niste cutii uriase pe care le mutam la nevoie dintr-un loc in altul. Cum sa ma despart de ele? Atitea amintiri… Pina cind i-am vazut pe copiii fratelui meu intr-o biserica avind program cu alti copii - si le-am dat lor cutia surprizelor. Cel putin altii se vor bucura de obiectele mele de cult…

     Iar acum… singura. M-am obisnuit cu singuratatea. De fapt eu nu sunt singura niciodata… ca daca as fi singura, nu m-as putea certa cu mine de atitea ori… si pot face chiar o harmalaie intreaga daca nu sar tot eu in mijlocul discutiei si nu pun capat scandalului?! Dar Craciunul de una singura? Hmm… asta este un nou… stagiu in viata mea. Si cu toate astea, am impresia ca abia acum incep sa gasesc miezul sarbatorii. Da, au venit ingerii mai tirziu si au venit si pastorii la iesle, si dupa doi ani au venit si magii… dar a existat un moment de singurate, si refuz, si marginalizare, pe care Iosif si Maria l-au simtit inainte de a veni Pruncul pe lume. Da, era Bethleemul plin de zumzet si de sarbatoare cu atitia vizitatori – dar acolo nu a fost loc pentru cei doi oameni prinsi intr-o circumstanta pe care nu o puteau controla. Prinsi intr-o urgenta care isi cerea spatiul si timpul si un fel de stare privata dincolo de ochii oamenilor. Si incep sa ma gindesc la Craciun in mod matur, cu alti ochi, si alte ginduri, si alta intelegere…
12/22/16

    

PREGATIRE DE CRACIUN...

Blogul meu se numeste "Pe Ginduri". Ma apuca des si ma tine mult...M-am gindit acuma fiindca e Craciun la Maria, mama Domnului Isus si la drumul pe care l-a facut insarcinata. La pregatirile ei de Craciun…

Cite pregatiri face o mama astazi in asteptarea copilului ei? Cite cumparaturi…cita mobila speciala pentru cel mic: leagan, patut, masa de schimbat copilul…In America te miri cu ce dispozitive speciale vin…de incalzit laptele, de sterilizat…un container ermetic de tinut pampersurile murdare…

Eu cred ca Iosif si Maria au luat cu ei ceva mincare si un burduf cu apa de acasa, pe care au pus-o probabil intr-o desaga pe magarus…si…ca ultima pregatire pentru evenimentul cel asteptat...niste scutece sarace. Asta a fost toata pregatirea facuta pe pamint pentru venirea Imparatului Lumii.

Unii dintre voi am citit ca ati facut cozonaci si mincaruri…curatenie mare…si sinteti probabil zob de oboseala. Pomul straluceste…sarmalele fierb…colindatorii sint pe la usi…Dar la primul Craciun omenirea l-a asteptat pe Domnul Isus cu niste scutece sarace. Nu stiu daca pregatirile de acum sint pentru El sau pentru noi. Si probabil ca omenirea inca il asteapta cu scutece…

Pentruca si faptele noastre cele mai bune nu sint mai mult decit niste cirpe murdare…

In seara asta insa este bucurie. Chiar daca pamintul nu a stiut sa-L astepte, cerul s-a coborit cu El si bucuria si pacea cerului au coborit peste noi. Asadar…"Cintati toti de bucurie" caci Christos S-a nascut!"

12/24/2009

MOTIV DE INGRIJORARE

     "Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pina va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mintuit, dupa cum este scris :'Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta nelegiuirile de la Iacov."Romani 11:25, 26...
Citesc...
....................................
     Daca citim un pic mai mult despre acest subiect , realizam ca odata ce Israel se va intoarce la Dumnezeu , timpul de har al neamurilor se va sfirsi. Daca urmariti ca si mine evenimentele zilei stiti precis ca tot ceea ce se petrece cu Israel si in jurul Israelului este ca o reflectie a evenimentelor prorocite de profeti in vechime. Si cum lucrurile se precipita cu o viteza ce abia o putem percepe, este foarte probabil ca pe cind ne desteptam noi din agonia lenei spirituale in care traim , sa fie prea tirziu. Imi vine in minte pilda celor zece fecioare din care 5 au fost neintelepte si desi in aceeasi sala de asteptare cu cele intelepte, s-au trezit prea tirziu ca nu au suficient ulei in candele...
     Ce zic eu, de fapt imi zic mie. Cad "Pe Ginduri" adesea ca sa-mi amintesc ca trebuie sa am rezerve de ulei. Trebuie sa am credinta, sa nu pierd din vedere obiectivul acestei vieti, care este unul spiritual si nu material. Tentatiile sunt mari, puternice, coplesitoare...dar daca voi privi tinta la El am sa inving! E promisiunea ce am primit-o de la Cel ce a parasit Cerul si a venit sa se nasca intr-o iesle umila ca apoi sa moara platindu-mi mie datoriile.
     Timpul este aproape , venirea Lui a doua oara poate fi ...astazi! Cercetati Scripturile sa va convingeti ca nu vorbesc aiureli. Uneori mi se pare ca citind Biblia, citesc stirile la zi...
     Sunt ingrijorata pentru copii si nepoti si stranepoti...Dar voi?

SA NU UITAM...MOTIVUL SARBATORII DE CRACIUN ESTE DOMNUL ISUS...

Aseara am fost cu colinda la citeva case de batrini, aici in Modesto. In una dintre ele era o sora in virsta, mama unui membru din mica noastra biserica care are boala numita Alzheimer. Ea este membra a bisericii noastre si in ultimii ani am vazut cum incet, incet, si-a pierdut memoria atit de mult incit nu isi recunoaste nici macar proprii ei copii.


Aseara cind am ajuns era deja adormita. Ingrijitoarea insa ne-a spus sa intram si sa-i cintam. Intinsa pe pat, a deschis ochii si i-a atintit in tavan. Am inceput sa cintam si dupa prima strofa am vazut cum isi misca gura formind cuvintele. Cind am inceput sa cintam “silent night” (O noapte)…a cintat fiecare cuvintel fara nici o problema. Ne-am uitat cu totii la ea inlemniti…

Biblia ne spune sa ii educam pe copii nostrii de mici, sa-i invatam Cuvintul Domnului si atunci cind vor creste n-o sa-l uite…Ce puternic este acest Cuvint. Si ce minune nemaipomenita ca dupa ce si-a pierdut toata memoria, femeia asta pastreaza inca in memoria ei ceea ce este mai important. Si-a uitat rudele, chiar si copii…dar n-a uitat de Domnul ei nici macar atunci cind boala a coplesit-o aproape in totalitate.

Am stat si m-am gindit…am eu Cuvintul Lui Dumnezeu tiparit adinc in inima si in minte? Doamne, nu ma lasa sa-mi pierd memoria…dar daca trebuie sa o pierd…nu ma lasa sa uit de Tine niciodata…

Si chiar daca asta s-ar intimpla, sa uitam de absolut tot ce a avut valoare in viata, un gind mi-a venit in minte ce-mi aduce mult confort. Dumnezeu nu ne va uita…El ne are scrisi in Cartea Vietii . Nu datorita faptelor noastre , nu datorita inteligentei, frumusetii, a parintilor sau rudelor ce le avem …ci datorita Fiului Sau a carui nastere o celebram de Craciun.

Majoritatea oamenilor celebreaza Craciunul ca niste oameni care sint bolnavi de Alzheimer desease si au uitat motivul sarbatorii. Sa nu fim ca ei...sa nu spunem "Sarbatori fericite"...sa spunem "Un Craciun fericit". Isus este motivul Craciunului si El este sarbatoritul...nu zapada, nu Mos Carciun nu clopoteii, nu renii...si nu bradul…Dind importanta acestor lucruri e ca si cum sarbatorim tortul de ziua cuiva ignorind pe sarbatorit. Tortul il consumam si celebram persoana a carui onomastica o tinem...

Un Craciun fericit va doresc...in care Isus sa fie centrul sarbatorii...Nu va lasati atinsi de Alzheimerul lumii...
12/20/09

PACE, PACE E PE LUME?

“Slava Lui Dumnezeu in locurile inalte, si pace pe pamint intre oamenii placuti Lui.” Luca 2:14

“El a venit sa aduca vestea buna a pacii, voua, ce erati departe, si pace celor ce erau aproape.” Efeseni 2:17

     Cel putin primul verset este foarte folosit de Craciun. Asa au cintat ingerii pe cimpia Bethleemului. Si nu stiu de ce, dar am crezut si eu asa cum probabil crede toata lumea ca urarea asta de pace este pentru toata lumea. M-am uitat luuuung la text azi dimineata. Nu-mi venea sa cred ca n-am observant pina acuma ca urarea era de fapt numai pentru o grupare de oameni – si gruparea asta de oameni este din ce in ce mai mica… De unde stiu? Pentru ca pe masura ce pacea de pe pamint dispare, se pare ca dispar si “oamenii placuti Lui”.

     Asa ca…oricine are de gind sa promoveze pacea, ar trebui sa se gindeasca la versetul de mai sus. O relatie absolut reala se identifica acolo si explica conditiile in care exista pacea pe pamint. Al doilea verset il completeaza sau explica pe primul si mai bine. Unii au doar vestea pacii… si aia le da speante de pace, dar ei nu beneficiaza inca de ea. Ca sa ai pace cu adevarat, trebuie sa existi intr-un loc imbibat, inconjurat de o masa de oameni care au aceleasi caracteristici de baza…”sint placuti Lui”.

     Biblia spune sa cautam pacea… Acuma stim si unde s-o gasim…Tu o ai?
12/20/2013

MERRY CHRISTMAS!

    

     A sosit ajunul Craciunului. M-am trezit inainte sa sune alarma. Sint odihnita si in buna dispozitie. Ma imbrac incet si ma gindesc la ziua ce imi sta inainte. Azi lucrez doar patru ore. Compania ne da in fiecare an patru ore libere platite in ajunul Craciunului. Ma bucur ca inca onoreaza Craciunul, ca stiu cit sint de liberali cei din San Francisco – unde se afla cei cu functiile cele mai inalte din companie, liderii de la virf. Cu gindul la ziua scurta de munca, imi iau grabita poseta si plec.

     Deschid garajul si ma bucur ca nu mai trebuie sa fac acest lucru manual - totul este automat in noua mea casa. Aerul e proaspat, dar nu prea rece, si strada aproape goala. Aleg ceva muzica de Craciun la radio si ma simt bine alunecind pe culoarele golite de masini. Parca am intinerit astazi…

     Cind vin sarbatorile, mi-e dor de Romania. Sau poate mi-e dor de anii copilariei si ai tineretii, de felul cum vedeam lumea prin ochii visatori, flaminzi si plini de sperante. Poate ca daca as fi in Romania acum, as fi la fel de dezamagita cum sint acum si aici… cu toate ca incerc din rasputeri sa imi canalizez si calibrez toate simturile si gindurile si sa fiu pozitiva.

     Am primit maios proaspat de la socrii fetei mele care sarbatoresc in fiecare an cu scumpatate Craciunul, asa cum il serbau in Romania… cu bunatati. Am primit si un cozonac… mmmm… grozav de bun, dar pe ala nu vreau sa-l impart cu nimeni. Maiosul m-am gindit sa-l sacrific si sa aduc si eu la lucru ceva romanesc. Asa ca m-am indurat azi-dimineata sa pun citeva feliute pe o farfurie si sa-i imbii pe cei cu care lucrez sa incerce. S-au cam uitat crucis la culoarea maiosului… s-au tot invirtit…au mentionat ca au recunoscut ca e in… mat de animal… si in final, dupa ce le-am spus baietilor ca nu au niciun pic de curaj in ei… au incercat. A mai venit unul de la departamentul de gaz, care a fost misionar in Ungaria, si a recunoscut produsul, asa ca i-a convins servind si el o bucatica pe o feliuta de piine. Bun… am trecut si examenul asta si le-a placut.

     Ce ginduri am de ajun? As vrea sa fiu foarte receptiva la ce este in jurul meu. Ma gindesc astazi in primul rind la cei care I-au zis “nu avem loc”… Printului Lumii… Domnului Isus Christos cu mai bine de 2000 de ani in urma. Ma gindesc ca undeva pe parcursul acestei zile proaspete sa am ocazia si sa recunosc momentul de incercare… momentul cind as putea printr-un gest marunt sa fac o fapta uriasa. Noi toti asteptam surprize mari… Ma gindesc cum s-au simtit oare cei care L-au respins, cei care nu s-au ingramadit putin, nu s-au deranjat oleaca sa le faca loc Mariei si lui Iosif in casa lor. Poate au auzit mai tirziu povestea de la pastori... poate au auzit ca ingerii au coborit intr-o iesle in apropiere... Eu cred ca daca era putina bunavointa din partea unora, s-ar fi gasit in Bethleem un loc mai bun decit ieslea pentru Domnul Isus…

     Da… astazi as vrea sa am sansa sa iau o decizie mare chiar si intr-un lucru marunt. Cine stie? Poate in timp voi descoperi ca gestul acela marunt a avut o valoare inestimabila. Si fiindca tot vorbesc de gesturi marunte… primiti urarile mele de “Pace si Bucurie” cu ocazia Craciunului…
Dec. 24 2015

CINTAREA MARIEI...

     Unde te duci si unde te intorci, toata lumea este luata pe sus, asaltata, impinsa, minata de subiectul sarbatorii care se apropie. La televizor sint numai filme de Craciun, pe aproape toate canalele. Curios insa ca desi subiectul este Craciunul, n-am reusit sa vad o singura secventa care sa vorbeasca despre adevarata poveste de Craciun. Sint tot felul de povesti dragutele, comice, morale... dar apa de ploaie... cadouri, oameni de zapada, pitici si Mosi Craciuni cu plete dalbe... si povestioare dulcege... cu ceva facere de bine si cu cite o Ileana Cosinzeana care l-a gasit pe Zmeu sau pe Harap Alb... unul dintre ei...

     In preajma primului Craciun insa, Maria era singura care facea pregatiri. Pregatiri sa mearga la Bethleem ... insarcinata si aproape de termen. Cititoarele mele care au avut deja copii pot sa marturiseasca cit de confortabila este o calatorie in masina... in conditii optime... cu o sarcina la 8 luni si ceva... darmite pe magar. E greu destul sa mergi la spital si sa nasti copilul - si experienta nu este deloc placuta, desi astazi medicina este mai avansata si spitalul ofera servicii excelente... dar sa te duci in necunoscut... fara sa ai macar o femeie care sa stie ce sa faca si cum sa te ajute?!
     Despre un lucru as vrea sa amintesc astazi. Ingerul i s-a infatisat Mariei si i-a spus vestea. Maria accepta si nu doar atit... Din "Cintarea Mariei" intelegem starea ei sufleteasca... "Sufletul meu mareste pe Domnul si mi se bucura duhul in Dumnezeu, Mintuitorul meu, pentru ca a privit spre starea smerita a roabei Sale..." - asa cinta Maria.
    Dumnezeu nu i-a dat insa numai Mariei o treaba de facut. Ne-a dat si noua de nenumarate ori cite ceva sa facem - dupa puterea si credinta noastra. Dar ma intreb daca am avut pe buze o cintare de cite ori am avut de facut o treaba pentru El. Ba ma gindesc ca am cirtit si am bolborosit... ca trebuie sa ma duc la spital, ba ca nu stiu ce baba din Biserica acuma s-a gasit sa-mi ceara nu stiu ce... ba Pastorul mi-a cerut sa ma duc mai devreme sa ma ocup de ceva... ba saptaminile trecute unul din Elders m-a tot cautat sa se roage cu mine... si ba eram pe drum, ba ajunsa acasa, dar voiam sa fac altceva... Ce sa mai vorbesc de bucurie... sau cintare... Si unde este slujba ce mi-a fost incredintata mie in comparatie cu slujba pe termen lung a Mariei...???
     Are Domnul nevoie si de noi in lucrarea Lui? Sigur ca are. Dar sintem noi disponibili? Sintem noi bucurosi sa facem ce ne cere? Avem o cintare de multumire sau de bucurie pe buze?... Fiecare stie in inima lui cum raspunde situatiilor pe care Tatal Ceresc ni le pune in fata, planul Lui...
    Doamne, pune o cintare pe buzele noastre de Craciunul asta... o cintare ca a Mariei - dar pe care s-o  cintam tot anul... si an dupa an, pina vei veni sa ne iei la Tine!

PUTEREA NECREDINTEI

     Azi citind un text din Marcu 6:1-6, am ramas uimita de un lucru pe care cred eu l-am trecut cu vederea de multe ori sau chiar daca nu l-am trecut in totalitate cu vederea, (pentruca am ascultat predici din acest text ) totusi astazi am ramas uimita de un fapt. Domnul Isus "N-a putut sa faca nici o minune acolo ( Nazaret ), ci doar Si-a pus miinile peste citiva bolnavi si i-a vindecat. Si se mira de necredinta lor."
     Nu am inteles?!!! Adica cum? Domnul Isus n-a putut sa faca minuni? Si motivul este necredinta lor? Oameni buni, crestini ca si mine care va rugati ca si mine pentru familiile noastre, copii, sanatate, guvern, tara, prieteni, nemintuiti... ce facem? Putem sa strigam ca lupii in padure si sa ne rugam tirindu-ne pe jos...daca nu e credinta...nu e putere !"Caci fara credinta este cu neputinta..."
     Asadar m-am lamurit - de asta rugaciunile noastre nu prea au un rezultat. Dumnezeu asteapta si de la noi ceva - si acel ceva ste credinta. 
     Dar la fel cum credinta are putere , se pare ca si necredinta are puterea ei. Si a cui necredinta? Necredinta lor! Oamenii din jurul nostru, cercul de prieteni, societatea in care functionam. Neprihanitul Lot locuia in Sodoma. A fost alegerea lui ... si cit bine i-a facut aceasta alegere?! Atita ca a ramas in viata...ca sa poata sa isi numere regretele. Si din pricina cui viata lui a luat o asa grava intorsatura? Din pricina lor. A locuitorilor Sodomei.
     Necredinta are puterea ei. Trimitem copiii nostrii crescuti in biserici, crescuti in credinta,  la facultatile celebre ale lumii si vin inapoi plini de idei confuze si daunatoare...Unii parinti regreta amarnic ca s-au sacrificat ca sa dea o educatie buna copiilor lor, numai ca in acest proces de educare au pierdut ce aveau cel mai sfint si nemuritor in ei...sufletul. Ca ce i-ar folosi unui om daca ar cistiga intreaga lume dar si-ar pierde sufletul?
     Asadar ce este de facut? Sa cerem Lui Dumnezeu intelepciune pentruca este din ce in ce mai dificil sa traim o viata de credinciosi. Si daca a fost cindva necredinta la ea acasa...acuma cu siguranta
este!

THE PLEDGE

Innoirea mintii...

"Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti , prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu cea buna, placuta si desavirsita." Romani 12:2
...............
     Cu cit imbatrinesc, cu atit mai mult reusesc sa ma inteleg sau sa ma controlez mai mult. De pilda inteleg mai bine greselile facute in tinerete. Le regret dar inteleg ca agonizind in privinta acestor greseli este pierdere de timp. Pastrez lectiile care sunt extraordinar de valoroase in sensul ca imi acorda posibilitatea sa inteleg cu umilinta si intelegere pe cei care fac aceleasi greseli. Dar merg inainte. Asta este voia Domnului cu privire la noi...Biblia ne indeamna sa cercetam toate lucrurile, sa alegem ce este bun si sa ne continuam alergarea spre Tinta calatoriei noastre.
     Intrebarea este...cum alegem ce este bun. In trecut, din lipsa de intelepciune am facut alegeri proaste, cautindu-ne fericirea. am crezut de multe ori ca fericirea noastra nu coincide cu Voia Domnului. Si pentru un timp foarte scurt ni s-a parut ca suntem fericiti, sau in drum spre fericire; ulterior am realizat ca neascultarea aduce consecinte neplacute, ca pacatele pot fi iertate dar consecintele ramin...
    Ma uit la textul de mai sus si vad singura posibilitate de a avea o viata "buna, placuta si desavirsita" - si asta este rezultatul acestei schimbari sau prefaceri a mintii noastre care ne va permite sa deosebim Voia Lui Dumnezeu pentru noi in orice circumstanta.
     Uitati-va in jur cum lumea se schimba si binele cunoscut de generatii este numit rau si raul bine. Cutremurati-va cu mine la gindul ca oamenii generatiilor prezente renunta la cunostiinte si valori si adevaruri universale...copiii lor nu mai stiu daca sunt femei sau barbati si se pare ca unii prefera sa fie din regnul animal...
     Cum se poate face "innoirea mintii" de care avem atita nevoie ca sa avem discernamint in fiecare actiune , sa avem intelepciune pentru noi si pentru a creste copiii nostrii? Versetul de mai sus este o inspiratie vie la o viata dupa voia Domnului care sa ne dea pace si liniste si bucurii zilnice.
     Sa incercam sa traim in acesti parametrii sfinti. Domnul sa ne dea intelepciune sa cautam intotdeauna voia Lui.

LUATI SEAMA!!!

     Matei 6:1, 2...
" Luati seama sa nu va impliniti neprihanirea voastra inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei; altminteri, nu veti avea rasplata dela Tatal vostru care este in ceruri. Tu dar, cind faci milostenie, nu suna cu trimbita inaintea ta..."
...........................
     Traim intr-o lume in care o mare parte dintre oameni fac investitii financiare sau...sub alte forme. Unii dintre noi am gustat putin ce inseamna investitiile. Cu vreo 20-30 de ani in urma, datorita unei navete lungi, ascultam la un post de radio religios "Focus on the family" - asta pe vremea cind James Dobson, fondatorul emisiunii era si presedintele organizatiei. Erau multe programe, toate cu scopul de a invata, instrui si hrani sufletele noastre flaminde. Hrana spirituala, invataturi de tot felul...de la cum sa faci curatenie si sa te organizezi, la cum sa faci investitii si ce procentaj,  pina la cum sa primesti mintuirea. Am invatat multe pe vremea aia, facind o naveta grea de citeva ore pe zi dar uitindu-ma inapoi timpul petrecut la volan a fost o investitie pentru suflet si trup. Am ajuns sa multumesc Domnului pentru acel timp stiind ca daca nu era naveta nu as fi pus deoparte atita timp sa ascult pe cineva deschizind Scriptura sau invatindu-ma cum sa traiesc intelept.
     Un lucru extraordinar am invatat pe vremea cind eram inca in plina activitate si asta imi ajuta acum cind am ajuns aproape pensionara. La o discutie despre investitii recomandarea a fost ca sa nu cumva sa nu dai Domnului partea lui de 10% cel putin, si apoi sa investesti sau sa pui deoparte pentru alte vremuri mai grele sau batrinete alt 10% din ceea ce produci.
     Treaba este ca nu cit dai Domnului are important - valoarea nu sta in valuta ci in procentaje din ceea ai. Si asta nu e singura conditie. Cunosc o persoana care a luat haine din dulapul altei persoane sa dea la saraci. Omule...deschide dulapul tau si da de acolo...Nu face pe Jean Valjean , ca el saracul a furat ca nu avea de unde sa dea.
    Te si saturi de sfintenia unora, cind se dau mereu exemplu de faceri de bine - citesc cum Domnul Insusi spune unora la judecata de apoi, cind respectivii au nerusinarea sa se laude in fata Lui cu faptele lor bune..." plecati de la Mine ca nu va cunosc"...
    Si imediat dupa ce am scris fraza dinainte m-am cam pocait un pic - pentruca am inteles ca fac parte din aceeasi tagma de oameni ingimfati - pentruca mindria asta este asa de perversa ca a patruns pina si in cer facind ca o parte din ingeri sa trebuiasca sa fie aruncati din slava.
     Stiu ca multi ne caznim sa traim o viata curata si frumoasa asteptind venirea Domnului. Dar din neatentie putem sa ne pierdem rasplata
. Si asta pentruca ne luam privirea de la El si ne uitam prea mult in oglinda admirindu-ne. Singura noastra sansa ca sa avem rasplata intreaga este sa nu ne luam ochii de la El. Traim vremuri grele si venirea Lui este aproape. Sa veghem!!!

DUMNEZEU ESTE CU NOI!

     Ce sarbatoare minunata este Ziua nasterii Domnului Nostru Isus Christos!!! Iata ce veste minunata i-a spus ingerul lui Iosif , incredintindu-l ca nu face nici o gresala luind pe Maria de nevasta: "Iata, fecioara va fi insarcinata, va naste un fiu si-I vor pune numele Emanuil, care , talmacit, inseamna: "Dumnezeu este cu noi".

     Nu numai ca ii risipeste lui Iosif ingrijorarea in dreptul Mariei , dar ii da si o speranta care va deveni speranta intregii lumi. Dumnezeu este cu noi!!!

     Traim ultimele zvigniri ale acestei lumi care se zbate ca un om sufocat incercind sa mai traga o gura de aer. Cei din Sodoma si Gomora ar ramine probabil cu gurile cascate la ceea ce se intimpla in mai toate tarile. Noi crestinii ne-am inchis de mult intre zidurile bisericilor si am fost nepasatori de soarta celor dinafara. Am inflorit...ne-am implinit toate ofurile si apoi toate mofturile...

     Cind Domnul Isus a trimis ucenicii doi cite doi sa duca vestea Evangheliei, El a fost specific in privinta  misiunii noastre in lume..."Mergeti" in toata lumea le-a spus...Mergeti si propovaduiti Evanghelia... Putea fii mai clar?

     Si noi ce am facut? Ne-am facut scaunele mai comode...ba ne batea soarele in ochi dimineata prin largile ferestre ale bisericilor asa ca am anulat ferestrele si am inlaturat lumina. Ba inca...in loc sa mentinem cu strasnicie o comoara de imnuri agonisita cu lacrimi si daruire, am renuntat la ea si am lasat sa intre in Bisericile noastre o galagie si o atmosfera ce seamana cu cea a cluburilor de noapte- ca apoi sa o numim inchinare. 

     E adevarat ca la momentul acesta din istoria lumii am ajuns sa privim cu disperare ce se petrece in jurul nostru si sa ne ingrozim de mostenirea lasata copiilor si nepotilor nostrii. Noi crestinii am ratat prin nepasarea noastra sansa de a schimba in bine lumea din jur ducind vestea cea buna asa cum ni s-a poruncit. Dar chiar si asa falimentati, mai avem inca o speranta si e bine sa ne amintim de ea nu numai la Craciun ci in fiecare zi a vietii noastre! Bucurati-va ca niste copii, cintati imnuri de lauda, agatati-va cu amindoua miinile de El...caci El a promis ca va fii cu noi pina la sfirsit! Sa aveti bucurii, sperante si mingaieri de Craciun. Emanuel - Dumnezeu este cu noi! 

      

CERSETOAREA SI PALARIA MEA DE SOARE... ( 4 July 2011)

     De 4 Iulie mergeam la niste rude la un party de Ziua Independentei - de fapt motiv de a minca niste mici impreuna. Oamenii au piscina si stiam ca vom sta afara, asa ca mi-am luat palaria mea noua de soare. N-o mai purtasem inca... boruri largi, usoara, eleganta si cu o panglica "bleu ciel"... (oi fi nimerit bine cuvintele?)

     Cind sa ies de pe autostrada, pe stinga, la stop - vad o cersetoare in pantaloni scurti zdrentuiti, murdara, desculta, si cu fata ridata, parca ar fi avut 80 de ani. Drogurile si fumatul o "lucrasera" mai 'nainte de vreme, ca nu cred ca avea mai mult de 40 de ani. Eram doar eu la stop: eu in masina, ea linga... uitindu-se la mine. Incerc sa ma uit drept inainte, sa-i evit privirea rugatoare... mintea imi lucreaza - "eu stiu ca oamenii astia fac aici bani de droguri si bautura. Ei cistiga mai bine decit un salariat obisnuit, si nici nu trebuie sa plateasca taxe. Eu si altii ca mine platim taxe pentru ei - ca ei sa primeasca ajutor social. Nu-i dau bani... de ce sa-i dau? Sa fumeze, sau sa-i bea, sau sa ia droguri"? Asa imi faceam rapid socotelile... in minte.

     Stopul  continua sa fie rosu... nu se mai schimba o data? Continuam sa fac tot felul de analize. Cu coada ochiului, vad ca misca mina... si fara sa vreau, intorc capul si o vad cum zimbeste si imi arata cu mina palaria... spune ceva... nu o aud, dar pare un compliment.

     Semaforul se face verde... pun piciorul pe acceleratie, si tot la fel de repede il iau si il pun pe frina... Am terminat analiza... nu-i dau bani de droguri, dar ii dau... palaria... palaria mea cea frumoasa. Mi-a luat doar o miime de secunda sa ajung la concluzia asta. Deschid fereastra - smulg parca cu miini grele de bronz palaria si i-o intind... Se uita mirata la mine... "Nu trebuia ..." zice ea surprinsa... Nu pot zice nimic - parte din mine se revolta... imi placea mult palaria asta, ce mi-a venit sa i-o dau?

     Gestul insa a fost facut. Inchid geamul si trec prin intersectie. Mi-am dat palaria... realizez eu, gindind "la rece" in mintea mea... acuma o sa stau eu in soare! Am pareri de rau? Regrete? Adevarul este ca da... nimic nu e perfect in mine si ma lupt in fiecare zi cu omenescul meu - defect. Cind fac binele, partea aia din mine care nu-i de acord imi explica ce prostii am facut si ce nesocotita am fost si cum ma las pacalita de atitea ori ca un gagauta ce sint. Cind fac raul sau cind nu fac binele (si aia tot rau este), apai tine-te la simtaminte de vinovatie ...ca ma pun singura la colt sau  pe un maldar imaginar de gunoi. 

      Dar imi vine asa... deodata... in minte fata femeii imbatrinite inainte de vreme ...o imagine de pastrat intr-un portret al unei galerii de arta. Mirare, bucurie... multumire... toate intr-un zimbet. Nu zimbetul enigmatic al Giocondei... ci zimbetul unui om care nu mai asteapta prea mult de la viata, care a pierdut contactul cu tot ce-i frumos si nobil... si ...mi se umple parca sufletul de o bucurie fara margini. Toata discutia interioara se potoleste. Indiferent ce face femeia aia cu banii, palaria mea o sa protejeze o fiinta umana de soarele ala puternic ...Asta arata intr-un fel a iubire de oameni... Domnul Isus l-a iubit pina si pe Iuda... si i-a spalat picioarele. 

     Mi-am luat ieri o alta palarie... nu-i asa de frumoasa ca cea pe care am dat-o ...dar nici eu nu-s asa grozava la anii mei. Ne potrivim - eu si palaria mea cea noua. 

     Dar... undeva, la un colt de strada sau la intrarea ori iesirea de pe autostrada, sta o femeie murdara, zdrentuita si imbatrinita inainte de vreme, purtind o palarie de soare eleganta ...cersind... Si nu stiu de ce, dar gindul asta ma invioreaza si ma inveseleste...
.................................
      La o analiza mai completa si mai serioasa noi traim zilele din urma. Niciodata nu a fost mai clar ca acum ca lumea si-a pierdut compasul, ca ii zice raului bine, ca pur si simplu alegerile noastre in viata personala si sociala au dus la niste schimbari atit de rapide si de radicale incit pur si simplu deschidem TV or radio in fiecare dimineata infricosati de ce vesti noi o sa auzim. Educatia ultimelor generatii a fost facuta intentionat sa strice caracterul, morala, si in general sa schimbe Adevarul despre orice - chiar istorie sau stiinta. Si indiferent in ce societate am trait, indiferent de politica guvernelor tarilor in care suntem, e clar ca satana este undeva in umbra si rizind haotic isi face meseria lui .
     Intrebarea este ...cit suntem noi credinciosii de devotati cauzei salvarii omenirii in aceste ceasuri nesigure din urma. Inca tinem de palaria noastra inflorata si tremuram de gindul ca ar fi cazul sa o dam celor care ard in arsita pacatului sau...suntem dispusi sa fim vii si lucratori. La 9/11 au fost oameni care s-au aruncat in flacari sa scoata si sa salveze vieti; pompieri, politisti si cetateni cu dragoste de semenii lor. Noi care ne numim copiii Domnului am fost trimisi sa mergem si sa ducem vestea cea buna intregii lumi. Suntem pompierii spirituali ai semenilor nostrii care trebuie sa infruntam cu curaj flacarile iadului si sa scoatem suflete din mina celui rau. "Romania for Christ"este o mica organizatie care asta incearca sa faca. Fiecare penny este desemnat acestei chemari sfinte, trimitrind vestitori ai Evangheliei in locuri aride unde nimeni nu e dispus sa mearga. Nu conteaza cit de mic este aportul nostru, in mina Domnului Isus cele 5 piini si doi pesti au saturat multimile. Pina se mai zice astazi si pina nu e prea tirziu facti un gest generos - ca ziua de miine poate fi ultima si dincolo nu mergem cu palaria cu flori ...nu mergem cu ce am adunat, cu ce avem, ci doar cu ce am dat altora. 

O LECTIE DE SMERENIE...

Psalm 95:6..."...veniti sa ne inchinam si sa ne smerim, sa ne plecam genunchiul inaintea Domnului, Facatorului nostru!"

Asta este doar unul din multele versete care ne sfatuieste sa ne smerim inaintea Domnului. L-am citit de multe ori, l-am auzit de la amvon, am agreat cu aceste cuvinte fara sa pun prea mare insemnatate pe ele. Ce este de fapt smerirea? M-am uitat in dictionar...mai corect - am googelit si eu...
Iata ce spune...

("SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ** (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. ** Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. - Din sl. s?m?riti. Sursa : DEX '98")

Acuma sa va si spun de unde mi se trag gindurile astea de ...umilinta. M-am descoperit in diferite feluri in fata voastra si cred ca o mai fac odata cu speranta ca invatati si voi cu mine o lectie de viata pe care am invatat-o eu recent. Umilinta se invata tare greu...dar se pare ca e necesara. Exista un motiv precis pentru care Dumnezeu ne cere prin Cuvintul Lui sa ne umilim. Nu credeam ca o face pentru mine...credeam ca vrea sa ma umileasca pentru El...ca doar El este Dumnezeu si eu sint creatura Lui si face sens suficient, nu? Motiv pentru care nu mi-a trecut prin cap ca imi cere sa ma umilesc tot pentru mine, tot in folosul meu...

Dar sa va spun ce lectie am invatat. Ultimele saptamini le-am petrecut la Fresno in training. Compania noastra schimba programele si trebuie sa invat un program nou, numit GIS. Pina acuma m-am descurcat chiar foarte bine cu Auto Cad, dar se vede treaba ca acest program este depasit. De fapt nu numai programul este depasit dar si eu ma simt depasita. Era o vreme cind noi dictam computerelor ce sa faca dar parca din ce in ce mai mult tehnologia ne spune noua oamenilor ce sa facem. 

Desi stiu ca trebuie sa invat , faptul ca anumite lucruri nu au logica dupa parerea mea, face ca mintea mea sa refuze sa invete. Pur si simplu creierul meu este indignat la cite amanunte repetate chiar trebuie sa raspunda pentru fiecare chitibus care trebuie sa-l fac. Asa ca procesul de invatat a mers tare incet. Mai adaugi la asta faptul ca cei care ne-au predat au fost foarte imprastiati, si iaca reteta pentru esec. 

Pe cit m-am bucurat ca se termina scoala pe atit m-am ingrozit la gindul ca astazi trebuie sa lucrez cu noul program. Culmea este ca din cei din ultima serie am fost 3 leaderi de grupe de tehnicieni si nici unul n-am stralucit prea tare desi eu cred ca m-am prezentat mai bine decit ceilalti doi - DAR...in raport cu tehnicienii mai tineri...noi trei am fost regretabil mult mai inceti si mai in urma.

Unul dintre acesti sefi de grupa colac peste pupaza s-a apucat sa se laude in clasa ca el in pozitia in care este nu trebuie sa stie mare lucru ca doar corecteaza lucrul celorlalti. Pe moment am stiut ca dumnealui a vorbit prea mult si unde nu trebuia. In spatele nostru erau citiva sefi veniti la clasa doar sa observe ce si cum. Asa ca nu mi-a fost de loc de mirare cind seful nostru a venit la terminarea cursurilor si le-a spus si celor doi si la urma si mie ca o vreme trebuie sa lasam pe cei din grupa noastra care se pricep mai bine sa conduca lucrarile...

Mi-a spus cu ceva jena...ne intelegem bine, intotdeauna am dus lucrarile in asa maniera ca el a iesit in fruntea altor supervisori, dar...trebuia in primul rind sa se poarte nepartinitor cu noi trei si...in tot adevarul nu sint asa de pregatita cum ar trebui sa imi conduc grupa- la ora asta. In grupa mea am un tehnician insa care straluceste in privinta tehnologiei- si intotdeauna am apreciat aceasta calitate a lui. In mina lui am lasat haturile cind m-am dus la clase si acuma trebuia sa vin inapoi si sa accept o vreme, pina imi insusesc noile cunostiinte ca el sa conduca grupa mea. Seful meu a devenit tacut dupa ce mi-a spus si eu am ramas citeva secunde pe ginduri, dupa care l-am intrebat daca i-a spus deja acestui individ noutatea. Mi-a spus ca nu...si atunci l-am rugat sa ma lase pe mine sa-i spun. A fost foarte usurat ...cred eu pe de o parte ca nu m-am lamentat, si pe de alta ca nu trebuie sa puna el bisturiul in rana. Stia ca sint orgolioasa...si ca ma va durea - si stia ca si celalalt este un tip mindru care in unele situatii sare calul...Faptul ca eu singura ii spuneam individului ca il las sa imi ia locul o vreme...a facut ca aceasta situatie neplacuta sa fie suportabila pentru mine si nu chiar periculos de riscanta. 

Astazi l-am luat deoparte si i-am oferit eu in continuare sa conduca lucrarile pina sint confortabila cu noul program. A fost un moment mult mai usor pentruca situatia mi-a dat sansa sa-mi pastrez demnitatea...sa ma umilesc in termenii mei, in timpul meu, in conditiile create de mine. A fost mult mai usor. 

Acuma seara am cautat dupa un verset care sa vorbeasca despre umilinta. Sint multe- asta nu este singurul. Indemnul acesta de a ne umilii in fata Domnului mi se pare acuma asa o invatatura minunata, care ne da sansa in timpul ales de noi, in stilul, in imprejurarea care ne este la indemina sa facem acest act absolut necesar de a recunoaste si de a ne prosterne in fata Lui Dumnezeu recunoscindu-I atotputernicia...puterea...aducindu-I multumiri si omagii pentru tot ce a facut pentru noi. De ce sa lasam sa fim umiliti in ziua aceea infricosata cind vom fii gasiti vinovati si nemernici - de ce sa nu acceptam starea noastra decazuta si sa primim mintuirea, salvarea sufletelor noastre din mina Mintuitorului? 

A trebuit sa accept zilele astea ca sint nepregatita pentru pozitia pe care o am la lucru. Am facut-o eu in fata unui om, si mi-a fost mai usor decit sa ma umileasca altcineva. Cu cit mai greu ne va fi sa ne umilim in fata Domnului obligati de situatie, decit de buna voie si de drag, decit intr-o forma sincera de multumire, de adorare, de recunostiinta. Multe lucruri ar fi mai usoare si mai acceptabile daca le-am alege din vreme...Precum merge lumea asta de bine, stim ca sfirsitul nu-i departe. Nu cred ca a fost vreodata un moment mai prielnic ca acuma, cit se zice inca astazi, sa ne umilim in fata Domnului . Poate o clipa mai prielnica ca aceasta sa nu mai vina niciodata...si ce este si mai minunat este faptul ca aceasta stare de umilinta va fi trambulina care ne va ridica mai sus decit orice stare inalta pe care am fi putut sa o visam. Pentruca oricine se smereste in fata Domnului , va fi inaltat...

(09.09.2013)