http://today.msnbc.msn.com/id/34909824/ns/today-the_new_york_times/?GT1=43001
Un articol pe care l-am primit de la Deb astazi… a trezit in mine o gama intreaga de emotii. Cu exceptia unui singur lucru la care am de obiectat, am toata admiratia pentru femeia din articolul de astazi din New York Times. Daca ar mai fi stiut doar ca Cineva a invins moartea pentru noi si ca exista ceva dincolo de moarte, povestea asta ar fi avut un sfirsit si mai bun. Oricum… intr-o lume atit de plina de ura si de razbunare… mai sint oameni care stiu sa se poarte decent, chiar si atunci cind ar fi indreptatiti sa n-o faca.
…………………………………………………………..
• NYT: Should I let my son meet his dying dad?
• A mom must decide if her child can handle the love and loss of his father
By Victoria Rosner (in articolul in limba engleza veti gasi si citeva poze)
traducere Rodica Botan
Sa-l las pe fiul meu sa-l intilneasca pe tatal lui care este pe moarte? (O mama trebuie sa decida daca copilul ei este in stare sa treaca cu bine emotiile de a iubi si a-si pierde tatal)
Ingrijorarea lui nu era despre Swimmy, oricit ar fi fost el de frumos. John stia ca moartea este un subiect dificil pentru Judah. Cu un an in urma, tatal lui Judah, s-a dus la doctor pentru ceea ce credea el ca este sciatica, dar… a aflat ca de fapt era un cancer care a facut metastaza (sper ca termenul e corect) in oasele lui. Avea doar de 51 de ani ; Judah avea 2 ani.
Dar asta este doar o portiune din poveste. Pina la vremea cind a primit acest diagnostic, Judah si tatal lui nu s-au prea vazut unul pe altul. Undeva intre momentul cind Judah a fost conceput si momentul cind a vazut lumea cu ochii, tatal lui a decis ca nu mai vrea sa fie casatorit, nu cu mine, mi-a zis, si probabil nici cu altcineva.
In Texas unde locuiam, s-a intimplat sa fie ilegal sa divortezi de sotia ta in timp ce ea este insarcinata. Asa ca desi a inaintat actele pentru divort in cea de a saptea luna de sarcina, eram inca casatoriti legal in ziua cind Judah s-a nascut, ziua care s-a brodit sa fie cu o zi inainte de cea de-a zecea aniversare a casatoriei noastre.
Asa ca a fost prezent la nastere, si a mai venit de citeva ori sa ne viziteze, dar in citeva luni dupa aceea m-am mutat inapoi la New York, unde locuia familia mea. O vreme nu i-am mai auzit vocea, asa ca atunci cind m-a sunat, vocea lui mi-a sunat straina si obosita. Mi-am exprimat simpatie pentru boala lui, dar nu despre boala sunase ca sa vorbeasca, ci despre altceva.
“Vreau sa te intreb ceva”, mi-a zis…”ai tot dreptul sa spui nu, dar sper ca cel putin ma lasi sa spun ce am de spus si sa ma asculti. Totdeauna m-am gindit ca o sa am o relatie cu Judah cind va fi un pic mai mare, dar acuma… nu stiu daca o sa se mai intimple. As vrea sa-l vad un pic mai mult, cit pot de mult si sa incep imediat. Nu am bani de dat pe hoteluri in New York, asa ca as vrea sa stau cu tine sau cu mama ta daca se poate cind vin in oras. In timpul chimo- terapiei, poate n-am sa pot calatori, dar mi-ar placea sa vorbesc cu Judah la telefon in fiecare noapte. Si poate il mai aduci tu aici sa ma viziteze.”
Intr-un fel… asta este ceea ce mi-am dorit sa aud de cind s-a nascut fiul meu Judah. Chiar daca am stiut ca n-o sa fim niciodata o familie, am sperat ca eventual Judah o sa aiba o relatie cu tatal sau. Si nu numai Judah. Nu am anticipat niciodata ca am sa fiu un parinte singur si doream sa impartasesc cu tatal fiului meu durerile si munca titanica de a-l invata sa stea pe olita sau alte probleme ale virstei respective.
Poate ca acuma Judah o sa poata sa aiba o relatie cu tatal sau, si eu sa am inca un parinte care sa ma ajute sa-l cresc. Si daca tratamentul va avea succes, tatal si fiul pot avea un viitor impreuna. Si daca nu… usa se va inchide pentru totdeauna.
Asta mi-a fost primul gind. De asemenea, a trebuit sa iau in considerare cazul cel mai rau care se poate intimpla… sa-l expun pe Judah la o durere semnificativa cind… ar putea sa nu fie expus la ea. Acuma, nu il cunoaste pe tatal sau; si orice pierdere este ceva abstract, nu o pierdere personala. Dar daca o sa inceapa sa-l iubeasca pe tatal lui, numai ca apoi sa-l piarda? Eram in procesul de formare a unui miracol sau a unei tragedii; si mi-era imposibil sa prevad ce se va intimpla.
Mi-am luat la intrebari, prietenii, cunostintele, specialistii: “Ce sa fac?” Raspunsurile au fost diferite. Un prieten spunea…”Cum vrei sa-l lasi inapoi in viata ta dupa tot ce ti-a facut? Nu merita sa-si cunoasca copilul”. Mama mea mi-a spus…”Cum poti sa refuzi ceea ce poate fi ultima dorinta a acestui om?” Si medicul meu mi-a spus…” Ai sa stii ce trebuie sa faci la momentul potrivit.”
M-am pomenit gindindu-ma la viitor si ce am sa-i spun unui Judah cand va fi un pic mai mare, mult mai tirziu dupa ce tatal lui a murit. Judah va avea o sumedenie de intrebari despre acest barbat si aceasta relatie pe care n-o sa si-o poata aminti. Daca ziua aia o sa vina, m-am gindit ca as vrea sa am ceva povesti despre ei doi pe care sa i le povestesc si ceva poze sa ii arat. M-am gindit ca la o virsta mai matura, daca Judah ar fi intrebat, ar raspunde pozitiv, ca ar fi vrut sa isi fi cunoscut tatal.
Adinc in mine, as fi vrut sa-i dau tatalui lui Judah, care pentru multi ani a fost un sot iubitor si un sot iubit, consolarea de care avea acuma nevoie. Am ascuns astfel indignarea ce o aveam pentru felul cum a optat sa iasa din viata noastra, din viata lui Judah. Chiar daca m-a lasat pustie intr-un moment cind eram asa de vulnerabila, chiar si asa, am simtit mai multa mila decit ura. El era la urma urmei cu miinile goale, in timp ce eu il aveam pe Judah.
Am spus… da. Asa ca intilnirile lor au inceput. El venea cu avionul si statea cu mama mea cite 3 sau 4 zile. Chimoterapia era imunosupresiva, asa ca el si Judah stateau mai mult in apartament, ocupindu-se de lucruri potrivite unui copil de 2 ani: cintind, mincind, gidilindu-se. Doua capete blonde: doua perechi de ochi cafenii, rostogolindu-se pe carpet. M-a sunat din aeroport dupa prima vizita si mi-a spus “ El este cel mai incredibil copil care a trait vreodata. Ti-ai dat seama de asta?” I-am spus ca da… Am inchis telefonul si am simtit placerea care o simti atunci cind primesti un cadou. Pentru prima data, vorbea cu mine pe pozitia de tata al copilului nostru si eram uniti in dragostea ce i-o purtam fiului nostru.
La inceput, Judah n-a stiut cine este acest om. A inceput sa-l strige pe nume, dar apoi, dupa ce i s-a spus sa-i spuna “tata”, a facut transferul usor si i-a spus “tati” imediat. Mai apoi spunea cu placere la telefon… ”Hi, tati…”
Urmatoarele luni, am vazut cum “tati” si-a pierdut parul si a inceput sa-si piarda din puteri. Lua doze mari de morfina, dar si asa il vedeam chinuit de durere citeodata. Judah putea cu greu sa-si retina exuberanta si energia care exprimau personalitatea lui in preajma tatalui lui. Odata a intrebat…”Tati, esti bolnav?” Si a auzit raspunsul…”Sint bine, si am sa ma fac si mai bine.”
Stiam ca asta trebuie sa spuna, dar nu stiu daca asta avea nevoie Judah sa auda. Zece luni dupa ce a fost diagnosticat, cei de la spital m-au sunat spunindu-mi ca lucrurile nu sint bune. Am stat jos cu Judah in brate si i-am spus… ”Dragul meu, tati este foarte bolnav si s-ar putea sa moara.”
Ochii i s-au umplut de ingrijorare …”Nu vreau sa moara tati, vreau sa-l vad…” “Nici eu nu vreau sa moara. Am sa ma duc acum la el la spital si am sa-i spun ce mi-ai spus tu.” Cind m-am dus, era deja in coma, dar l-am luat de mina si i-am spus. Am stat acolo si am vorbit cu el, ca parinte al lui Judah, si am vorbit despre planurile de viitor pentru copilul nostru, desi ma gindeam ca poate nu ma aude si nu-mi poate nici raspunde.
A murit doua zile mai tirziu. Judah a fost minios si trist cind i-am spus, dar cel mai mult neincrezator. Ma intreba intruna cind o sa se opreasca tati sa moara si sa vina inapoi la noi. Si a fost partea mea sa-i spun “niciodata” si sa fiu martora a parerilor lui de rau. Am simtit ca si cum durerea asta era din pricina mea. Si intr-un fel era. Eu am deschis usa acestei situatii.
Judah are acum 3 ani si inca nu crede in existenta lui “pentru totdeauna” si cauta sa gaseasca o solutie pentru moarte. “ Poate tati este la hotelul ala unde l-am vazut o data? Poate este in California?” Este frustrat ca nu poate sa-l mai vada pe tatal lui, desi intr-o seara, in timp ce statea in pat, i-am spus ca daca vrea, poate sa vorbeasca cu el, oricind. A fost tacut pentru moment, dupa care a inceput…”Tati, cum esti tu? Este intuneric acolo la tine?” Amintirile despre tatal lui se vor sterge treptat, dar pentru acum, inca le are si se bucura de ele. De fiecare data cind trece pe linga un McDonald spune…”Am fost cu tati acolo, nu-i asa?” Sau cind se joaca cu jucariile lui favorite: “Tati mi-a adus jucaria asta…” Are memoriile tatalui lui sa se bucure de ele si eu le am pe acelea ale celuilalt parinte. Si nic unul nu am vrea sa renuntam la ele.
Cind Judah nu se ocupa de problemele despre taticul lui, se ocupa adesea de alte filozofii. O concluzie spusa unui prieten al mamei mele… ”Toti o sa murim”…si vrea sa stie daca noi amindoi am putea muri impreuna…. ”Am sa vin sa te vad dupa ce mor”, imi spune citeodata. Apoi parca devine un om de stiinta mititel si intreaba ”Cum arata fata oamenilor cind mor… si unde se duc dupa ce mor?” I-am spus ca nu stiu raspunsurile la aceste intrebari.
L-am asigurat ca noi doi n-o sa murim pentru un timp indelungat. Odata, m-a auzit vorbind cu o prietena la telefon si spunindu-i ”Am zis ca mor in momentul ala, pe loc”…si l-am vazut cum se albeste la fata. “Mami… nu mai spune asa… te rog, nu mai spune asa…”
Ma intreb cum o sa reactioneze Judah cind o sa auda ca Swimmy a murit? Si l-am rugat pe John sa-mi spuna. Dupa citeva ore, mi-a dat raportul si mi-a spus ca dupa ce le-a spus copiilor ca pestisorul a murit, unul dintre copii a spus ca si bunica lui a murit. Altul a zis ca si el a avut un peste care a murit, ca era batrin. Clasa intreaga a fost de acord ca Swimmy era un pestisor batrin. Apoi Judah a spus si el… ”Si tatal meu a murit.” Mai tirziu, un alt copil s-a apropiat de Judah si l-a intrebat…”Tatal tau a murit?” Judah a dat dn cap ca da. ‘Asta inseamna ca nu mai vine inapoi?” Judah a pus minuta pe umarul celuilalt baietel si i-a spus… ”Este ok. Eu traiesc, tu traiesti… Vrei sa ne jucam?”
This story, "Could I Forgive Him One Last Time," originally appeared in The New York Times.
