Citeam azi-dimineata de poruncile date de Moise poporului evreu inainte de trecerea Iordanului in tara pe care Domnul le-o daduse si mi s-au oprit ochii pe unele amanunte despre altarul pe care trebuia sa-l ridice poporul. (De fapt, in cazul asta erau doua altare).
Trebuia sa fie facute din pietre necioplite, peste care sa nu fi trecut fierul. M-a prins curiozitatea... Oare de ce? Cum n-am studiat nimic in privinta aceasta, ba mai mult, nici n-am citit niciodata din cite imi amintesc, ma intrebam singura ce importanta pot avea aceste detalii. In Biblie fiecare detaliu are valoarea lui pe care noi trebuie sa o descoperim. Probabil asta inseamna sa cugeti la Cuvintul Lui.
Cu ani in urma am lucrat la un laborator de geologie si faceam sectiuni prin pietre. Asta mi-a dat o intelegere deosebita si o viziune noua a oricarei pietre commune in care dau cu piciorul pe strada. Inauntrul ei este o lume nebanuita, atit ca bogatie, cit si ca frumusete. Dumnezeu a investit enorm in fiecare piatra.
Altceva... Daca vizitati Ierusalimul, o sa intelegeti ca piatra este materialul de constructie ce domina acolo. Ni s-a spus ca in Ierusalim de fapt nici nu ai voie sa construiesti nimic decit din piatra de Ierusalim - de o culoare alba rosiatica. Deci nu e de mirare ca atit Templul, cit si altarele erau construite din piatra. Si mi-au trecut acuma prin minte lucruri pe care le stiam despre constructiile cu piatra... si ma intreb daca voi intelege pina la urma de ce nu era voie sa fie cioplite pietrele de altar?! Poate undeva in mijlocul acestor informatii (si de obicei la vedere) se afla si raspunsul la intrebarea mea.
Domnul Isus este piatra din virful unghiului, in marea constructie a casei Lui Dumnezeu, a Templului Lui cel Sfint. El a fost piatra care exista acolo de la inceputul constructiei, dar care mereu a fost data la o parte pina cind a devenit piatra cea mai importanta, cu forma cea mai deosebita, cu vizibilitatea cea mai mare. Dar asta era Templul, si nu altarul.
Ce munca enorma, sa construiesti! ...Dar constructorul stie si a pregatit din vreme locul potrivit pentru forma, si volumul, si atributele fiecarei pietre. Dupa cite imi amintesc, la constructia templului lui Solomon nu s-a auzit nici o lovitura de ciocan, si toate pietrele au fost aduse gata pregatite pentru locul unde trebuiau sa fie puse.
Noi formam Templul viu ...constructia spirituala a acestei lumi. Ma intreb daca ne-am putea imagina o constructie vie... si undeva exista un loc si pentru noi. Am fost ciopliti pentru locusorul respectiv. De aia unii dintre noi sint mai ascutiti sau mai rotunjiti si nu sintem toti la fel... Si degeaba ne inghesuim sa ne plasam pe undeva la vedere, daca locul nostru este mai pe din dos. Eu imi imaginez ca sint o piatra ce face parte dintr-o treapta... undeva pe afara, la intrarea in Templu... si parca stau acolo si invit trecatorii sa ridice piciorul si sa paseasca inauntru.
Dar pietrele astea din constructia Templului sint cioplite ca sa poata fi parte din constructie. Ce fel de pietre trebuie sa fie acelea folosite la altar... ce privilegiu ca ele sa fie folosite asa cum sint, in forma lor initiala... si ce loc sfint, si ce onoare deosebita sa fii piatra de altar?! Bineinteles ca trebuie sa fii si de o nuanta deosebita, sa rezisti la foc... si sa porti jertfa. Ce stare deosebita, sa fii prezent cind se ridica fumul jertfei catre cer!...
Si cu cit ma gindesc mai mult, cu-atit imi vin alte ginduri despre pietre. Pietrele vorbesc... si aduc si astazi lumina asupra unor timpuri si evenimente vechi. Unele lucruri scrise in Biblie nu sint recunoscute de istorie pentru ca Biblia este singura sursa de informatii. Dar in cursul ultimilor ani s-au descoperit pietre cu scrieri care adeveresc ca Biblia este adevarata. Una dintre ele este o informatie despre Imparatul David, despre care nu exista nicio informatie decit cea furnizata de Biblie.
Pietre... fara importanta sau valoare... Dar pietrele au construit altare, si tot cu pietre a fost ucis primul martir crestin... si citi altii dupa el... Pietre... Cite folosinte, cita invatatura, cite simboluri!...
