22 July 2019

O LECTIE DE SMERENIE...

Psalm 95:6..."...veniti sa ne inchinam si sa ne smerim, sa ne plecam genunchiul inaintea Domnului, Facatorului nostru!"

Asta este doar unul din multele versete care ne sfatuieste sa ne smerim inaintea Domnului. L-am citit de multe ori, l-am auzit de la amvon, am agreat cu aceste cuvinte fara sa pun prea mare insemnatate pe ele. Ce este de fapt smerirea? M-am uitat in dictionar...mai corect - am googelit si eu...
Iata ce spune...

("SMERÍsmeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilămodestăsupusăplină de respect. ** (Bis.) A se arăta plin de cucerniciede evlavie față de Dumnezeu. ** Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuivaa umili- Din sl. s?m?ritiSursa : DEX '98")

Acuma sa va si spun de unde mi se trag gindurile astea de ...umilinta. M-am descoperit in diferite feluri in fata voastra si cred ca o mai fac odata cu speranta ca invatati si voi cu mine o lectie de viata pe care am invatat-o eu recent. Umilinta se invata tare greu...dar se pare ca e necesara. Exista un motiv precis pentru care Dumnezeu ne cere prin Cuvintul Lui sa ne umilim. Nu credeam ca o face pentru mine...credeam ca vrea sa ma umileasca pentru El...ca doar El este Dumnezeu si eu sint creatura Lui si face sens suficient, nu? Motiv pentru care nu mi-a trecut prin cap ca imi cere sa ma umilesc tot pentru mine, tot in folosul meu...

Dar sa va spun ce lectie am invatat. Ultimele saptamini le-am petrecut la Fresno in training. Compania noastra schimba programele si trebuie sa invat un program nou, numit GIS. Pina acuma m-am descurcat chiar foarte bine cu Auto Cad, dar se vede treaba ca acest program este depasit. De fapt nu numai programul este depasit dar si eu ma simt depasita. Era o vreme cind noi dictam computerelor ce sa faca dar parca din ce in ce mai mult tehnologia ne spune noua oamenilor ce sa facem. 

Desi stiu ca trebuie sa invat , faptul ca anumite lucruri nu au logica dupa parerea mea, face ca mintea mea sa refuze sa invete. Pur si simplu creierul meu este indignat la cite amanunte repetate chiar trebuie sa raspunda pentru fiecare chitibus care trebuie sa-l fac. Asa ca procesul de invatat a mers tare incet. Mai adaugi la asta faptul ca cei care ne-au predat au fost foarte imprastiati, si iaca reteta pentru esec. 

Pe cit m-am bucurat ca se termina scoala pe atit m-am ingrozit la gindul ca astazi trebuie sa lucrez cu noul program. Culmea este ca din cei din ultima serie am fost 3 leaderi de grupe de tehnicieni si nici unul n-am stralucit prea tare desi eu cred ca m-am prezentat mai bine decit ceilalti doi - DAR...in raport cu tehnicienii mai tineri...noi trei am fost regretabil mult mai inceti si mai in urma.

Unul dintre acesti sefi de grupa colac peste pupaza s-a apucat sa se laude in clasa ca el in pozitia in care este nu trebuie sa stie mare lucru ca doar corecteaza lucrul celorlalti. Pe moment am stiut ca dumnealui a vorbit prea mult si unde nu trebuia. In spatele nostru erau citiva sefi veniti la clasa doar sa observe ce si cum. Asa ca nu mi-a fost de loc de mirare cind seful nostru a venit la terminarea cursurilor si le-a spus si celor doi si la urma si mie ca o vreme trebuie sa lasam pe cei din grupa noastra care se pricep mai bine sa conduca lucrarile...

Mi-a spus cu ceva jena...ne intelegem bine, intotdeauna am dus lucrarile in asa maniera ca el a iesit in fruntea altor supervisori, dar...trebuia in primul rind sa se poarte nepartinitor cu noi trei si...in tot adevarul nu sint asa de pregatita cum ar trebui sa imi conduc grupa- la ora asta. In grupa mea am un tehnician insa care straluceste in privinta tehnologiei- si intotdeauna am apreciat aceasta calitate a lui. In mina lui am lasat haturile cind m-am dus la clase si acuma trebuia sa vin inapoi si sa accept o vreme, pina imi insusesc noile cunostiinte ca el sa conduca grupa mea. Seful meu a devenit tacut dupa ce mi-a spus si eu am ramas citeva secunde pe ginduri, dupa care l-am intrebat daca i-a spus deja acestui individ noutatea. Mi-a spus ca nu...si atunci l-am rugat sa ma lase pe mine sa-i spun. A fost foarte usurat ...cred eu pe de o parte ca nu m-am lamentat, si pe de alta ca nu trebuie sa puna el bisturiul in rana. Stia ca sint orgolioasa...si ca ma va durea - si stia ca si celalalt este un tip mindru care in unele situatii sare calul...Faptul ca eu singura ii spuneam individului ca il las sa imi ia locul o vreme...a facut ca aceasta situatie neplacuta sa fie suportabila pentru mine si nu chiar periculos de riscanta. 

Astazi l-am luat deoparte si i-am oferit eu in continuare sa conduca lucrarile pina sint confortabila cu noul program. A fost un moment mult mai usor pentruca situatia mi-a dat sansa sa-mi pastrez demnitatea...sa ma umilesc in termenii mei, in timpul meu, in conditiile create de mine. A fost mult mai usor. 

Acuma seara am cautat dupa un verset care sa vorbeasca despre umilinta. Sint multe- asta nu este singurul. Indemnul acesta de a ne umilii in fata Domnului mi se pare acuma asa o invatatura minunata, care ne da sansa in timpul ales de noi, in stilul, in imprejurarea care ne este la indemina sa facem acest act absolut necesar de a recunoaste si de a ne prosterne in fata Lui Dumnezeu recunoscindu-I atotputernicia...puterea...aducindu-I multumiri si omagii pentru tot ce a facut pentru noi. De ce sa lasam sa fim umiliti in ziua aceea infricosata cind vom fii gasiti vinovati si nemernici - de ce sa nu acceptam starea noastra decazuta si sa primim mintuirea, salvarea sufletelor noastre din mina Mintuitorului? 

A trebuit sa accept zilele astea ca sint nepregatita pentru pozitia pe care o am la lucru. Am facut-o eu in fata unui om, si mi-a fost mai usor decit sa ma umileasca altcineva. Cu cit mai greu ne va fi sa ne umilim in fata Domnului obligati de situatie, decit de buna voie si de drag, decit intr-o forma sincera de multumire, de adorare, de recunostiinta. Multe lucruri ar fi mai usoare si mai acceptabile daca le-am alege din vreme...Precum merge lumea asta de bine, stim ca sfirsitul nu-i departe. Nu cred ca a fost vreodata un moment mai prielnic ca acuma, cit se zice inca astazi, sa ne umilim in fata Domnului . Poate o clipa mai prielnica ca aceasta sa nu mai vina niciodata...si ce este si mai minunat este faptul ca aceasta stare de umilinta va fi trambulina care ne va ridica mai sus decit orice stare inalta pe care am fi putut sa o visam. Pentruca oricine se smereste in fata Domnului , va fi inaltat...
(09.09.2013)

18 July 2019

CE FRUMOASE SINT... PICIOARELE!...


“Ce frumoase sint, pe munti, picioarele celui ce aduce vesti bune, care vesteste pacea!...”
Stop!!! Nu va alarmati! Nu am spus… ”Ce picioare frumoase!”, ca asta suna a fraza luata din ceva revista de la chioscul din colt. Am citat citeva cuvinte din Biblie. Si... desi ideea pare aceeasi - adica este vorba de niste picioare frumoase, diferenta este ENORMA - ca doi oameni pot sa se uite la acelasi lucru si sa vada ceva total diferit unul de altul... si... tot asa, doi oameni pot spune acelasi lucru si tu
sa intelegi ceva absolut diferit. Ca de exemplu, aici,  fraza luata din revista de la chiosc se refera la frumusetea ce incinta numai ochiul,  iar fraza biblica se refera la o frumusete ce transforma si da viata - nu numai ochiului care o vede, ci da sanatate si scop, si speranta, si buna dispozitie intregului corp de care apartine ochiul.
     Si picioarele astea frumoase nu apartin doar unei grupe selecte de domnisoare inalte si subtiri. Ci oricui este dispus sa fie purtator de vesti bune, oricarui om aducator de pace. Cautati putin in memorie si precis o sa va amintiti de o persoana pe care o cunoasteti sau ati cunoscut-o in trecut, dintre cele care poarta vorbele rele de ici colo, care isi gaseste placerea in a colectiona toate gunoaiele, toate rautatile, toate vestile proaste. Nu v-a strins niciodata inima in prezenta cuiva care ori de cite ori apare nu stiu cum se face, dar toata lumea se poarta ca si cind in prezenta lui se afla o bomba gata sa explodeze in orice secunda?
     Dar mai bine sa ne gindim la frumusetea picioarelor aceluia care aduce vesti bune... de pace... de iertare!... Cit de usor te acomodezi si cit de placuta este prezenta unui astfel de om. Stam adeseori cu mina streasina la ochi privind in zare si cautindu-l cu privirea pe aducatorul de vesti bune. E plina viata de zile proaste, de greutati, de necazuri si sintem dornici sa mai auzim si o veste buna.
     Sint oameni pe care nu vrei sa-i mai suni la telefon. Doamne fereste sa-i intrebi "Ce mai faci?", ca niciodata nu fac bine, nu conteaza ca sint sanatosi sau nu, ca au ce minca si ce imbraca. Daca nu au niciun necaz, atunci se pling ca nu se stie... s-ar putea ca necazul sa vina, asa ca ei stau pregatiti cu oftatul in git, ca sa nu piarda nicio secunda.
     Cum stam cu... "Multumim Domnului pentru toate lucrurile"? Cum stam cu binecuvintarile? Cum este cu... "ajunge zilei necazul ei". Oare mai are cineva picioare frumoase sau toti avem varice si bataturi, si degete strimbe... genunchi juliti... picioare fara muschi si fara vlaga...??? Se mai ocupa cineva sa aduca vesti bune?
     Tie cum iti sint picioarele?
     

09 July 2019

Amintiri...


BUCURIA DIN UMBRA...SAU UMBRA DIN BUCURIE?


La un serviciu de inmormintare s-au vizionat citeva clipuri frumoase din viata persoanei decedate. Cei care au facut video-clipurile au fost foarte priceputi si serviciul de inmormintare a excelat intr-un fel , reusind sa prezinte viata si activitatea persoanei care s-a departat intr-un mod minunat. Cind toata lumea a fost iesita din capela, cineva s-a apropiat de tehnicienii care au lucrat din umbra si anonimat la aceste clipuri si a zis…
-Toata lumea a fost impresionata de “ceea ce” ati facut, dar nimeni nu a observant “cine” a facut…
-Asa trebuie sa fie, si asa ne place…au raspuns ei.
………………………………
Ma gindesc la tot ce facem noi in dreptul Domnului si daca lasam ca Domnul sa-si culeaga laudele sau ne punem in lumina reflectoarelor si absorbim toata lumina creaind totodata in spatele nostru o umbra uriasa. Ma refer la lucrurile bune bineinteles …ca pe alea rele ne straduim din rasputeri sa le ascundem…Stiu cit de mare este tentatia. Si adesea imi musc buzele o secunda dupa. E suficient sa te pui in lumina reflectorului pentru o secunda ca sa ruinezi totul. De ce nu putem sa ne multumim si sa ne bucuram din umbra? De ce nu putem aduna comori in cer si vrem sa risipim totul acum si aici? 

08 July 2019

INTRE DURERE SI... BUCURIE...

Cum ne masuram succesul in privinta copiilor nostri? Ca din toate succesele sau insuccesele din viata mea… pot sa spun ca niciun succes nu e mai dulce sau mai amar ca acela care vine in dreptul copiilor mei. Cind au pasit in apa botezului… am plins de bucurie… fara sa ma gindesc ca in acel moment atentia celui rau s-a concentrat si mai mult asupra lor. Dar, stiind ca si-au dat inima lor Stapinului acestui univers, a fost un pas catre succes.

Am stiut ca, buni sau rai, copiii mei ii apartin si ca, daca eu, un pumn de tarina neputincioasa, veghez cit stiu si cit pot asupra lor… cu atit mai mult Tatal Ceresc se va ocupa de ei. Asta a fost… asta este inca cel mai important lucru din viata lor. Bineinteles ca educatia lor a fost importanta, ca starea sociala si starea financiala sint importante si ne aduc satisfactie… dar lucrurile astea bune pe pamint sint si ele trecatoare… In schimb, in suflet... investim pentru eternitate.

A fost usor pina acuma? Nicidecum. Cel mai greu mi se pare atunci cind sint atacati: ba de-o boala, ba de o situatie: ori financiara ori vreun aspect neplacut in viata. Si urasc acele momente in care copiii mei sufera… Oh…cum le urasc… As lua boala lor asupra mea si as lua orice discomfort. Dar …oricit as vrea, nu pot… si singurul lucru pe care-l pot face este sa traiesc in paralel cu fetele mele, necazurile lor.

Un lucru insa este extraordinar… Toate greutatile prin care au trecut fetele mele au lasat urme adinci…si datorita acestor greutati, si multumita lor, caracterul lor s-a cristalizat si toate durerile lor au dat muguri si flori… Si desi nu le vreau... multumesc Tatalui pentru ele… pentru durerile pe care le ingaduie peste copiii mei. Ma doare ori de cite ori copiii mei sufera… dar la urma traiesc bucuria transformarii… si roadele acestei transformari.

Dumnezeul meu in care ma incred… in umila mea stare… mi-a dat bucuria sa vad frumuseti nebanuite crescute din cele mai negre si zbuciumate situatii… N-am sa dezvolt subiectul, ca nu asta era miezul acestui mesaj. Miezul era ca, odata ce iti incredintezi copiii sau viata in mina Tatalui Ceresc… accepta durerile care vin uneori si asteapta minuni si transformari datorita lor… Miracole as putea spune…

Din cele mai grele si obscure situatii, El poate ridica biruinte …victorii , capodopere… Accepta tot ce vine din Mina Lui Atotputernica… ca daca noi, care sintem rai, stim sa dam lucruri bune copiilor nostri, cu atit mai mult El ne va da tot ce avem nevoie...
(2/4/14)