Cind sa ies de pe autostrada, pe stinga, la stop - vad o cersetoare in pantaloni scurti zdrentuiti, murdara, desculta, si cu fata ridata, parca ar fi avut 80 de ani. Drogurile si fumatul o "lucrasera" mai 'nainte de vreme, ca nu cred ca avea mai mult de 40 de ani. Eram doar eu la stop: eu in masina, ea linga... uitindu-se la mine. Incerc sa ma uit drept inainte, sa-i evit privirea rugatoare... mintea imi lucreaza - "eu stiu ca oamenii astia fac aici bani de droguri si bautura. Ei cistiga mai bine decit un salariat obisnuit, si nici nu trebuie sa plateasca taxe. Eu si altii ca mine platim taxe pentru ei - ca ei sa primeasca ajutor social. Nu-i dau bani... de ce sa-i dau? Sa fumeze, sau sa-i bea, sau sa ia droguri"? Asa imi faceam rapid socotelile... in minte.
Stopul continua sa fie rosu... nu se mai schimba o data? Continuam sa fac tot felul de analize. Cu coada ochiului, vad ca misca mina... si fara sa vreau, intorc capul si o vad cum zimbeste si imi arata cu mina palaria... spune ceva... nu o aud, dar pare un compliment.
Semaforul se face verde... pun piciorul pe acceleratie, si tot la fel de repede il iau si il pun pe frina... Am terminat analiza... nu-i dau bani de droguri, dar ii dau... palaria... palaria mea cea frumoasa. Mi-a luat doar o miime de secunda sa ajung la concluzia asta. Deschid fereastra - smulg parca cu miini grele de bronz palaria si i-o intind... Se uita mirata la mine... "Nu trebuia ..." zice ea surprinsa... Nu pot zice nimic - parte din mine se revolta... imi placea mult palaria asta, ce mi-a venit sa i-o dau?
Gestul insa a fost facut. Inchid geamul si trec prin intersectie. Mi-am dat palaria... realizez eu, gindind "la rece" in mintea mea... acuma o sa stau eu in soare! Am pareri de rau? Regrete? Adevarul este ca da... nimic nu e perfect in mine si ma lupt in fiecare zi cu omenescul meu - defect. Cind fac binele, partea aia din mine care nu-i de acord imi explica ce prostii am facut si ce nesocotita am fost si cum ma las pacalita de atitea ori ca un gagauta ce sint. Cind fac raul sau cind nu fac binele (si aia tot rau este), apai tine-te la simtaminte de vinovatie ...ca ma pun singura la colt sau pe un maldar imaginar de gunoi.
Dar imi vine asa... deodata... in minte fata femeii imbatrinite inainte de vreme ...o imagine de pastrat intr-un portret al unei galerii de arta. Mirare, bucurie... multumire... toate intr-un zimbet. Nu zimbetul enigmatic al Giocondei... ci zimbetul unui om care nu mai asteapta prea mult de la viata, care a pierdut contactul cu tot ce-i frumos si nobil... si ...mi se umple parca sufletul de o bucurie fara margini. Toata discutia interioara se potoleste. Indiferent ce face femeia aia cu banii, palaria mea o sa protejeze o fiinta umana de soarele ala puternic ...Asta arata intr-un fel a iubire de oameni... Domnul Isus l-a iubit pina si pe Iuda... si i-a spalat picioarele.
Mi-am luat ieri o alta palarie... nu-i asa de frumoasa ca cea pe care am dat-o ...dar nici eu nu-s asa grozava la anii mei. Ne potrivim - eu si palaria mea cea noua.
Dar... undeva, la un colt de strada sau la intrarea ori iesirea de pe autostrada, sta o femeie murdara, zdrentuita si imbatrinita inainte de vreme, purtind o palarie de soare eleganta ...cersind... Si nu stiu de ce, dar gindul asta ma invioreaza si ma inveseleste...
.................................
La o analiza mai completa si mai serioasa noi traim zilele din urma. Niciodata nu a fost mai clar ca acum ca lumea si-a pierdut compasul, ca ii zice raului bine, ca pur si simplu alegerile noastre in viata personala si sociala au dus la niste schimbari atit de rapide si de radicale incit pur si simplu deschidem TV or radio in fiecare dimineata infricosati de ce vesti noi o sa auzim. Educatia ultimelor generatii a fost facuta intentionat sa strice caracterul, morala, si in general sa schimbe Adevarul despre orice - chiar istorie sau stiinta. Si indiferent in ce societate am trait, indiferent de politica guvernelor tarilor in care suntem, e clar ca satana este undeva in umbra si rizind haotic isi face meseria lui .
Intrebarea este ...cit suntem noi credinciosii de devotati cauzei salvarii omenirii in aceste ceasuri nesigure din urma. Inca tinem de palaria noastra inflorata si tremuram de gindul ca ar fi cazul sa o dam celor care ard in arsita pacatului sau...suntem dispusi sa fim vii si lucratori. La 9/11 au fost oameni care s-au aruncat in flacari sa scoata si sa salveze vieti; pompieri, politisti si cetateni cu dragoste de semenii lor. Noi care ne numim copiii Domnului am fost trimisi sa mergem si sa ducem vestea cea buna intregii lumi. Suntem pompierii spirituali ai semenilor nostrii care trebuie sa infruntam cu curaj flacarile iadului si sa scoatem suflete din mina celui rau. "Romania for Christ"este o mica organizatie care asta incearca sa faca. Fiecare penny este desemnat acestei chemari sfinte, trimitrind vestitori ai Evangheliei in locuri aride unde nimeni nu e dispus sa mearga. Nu conteaza cit de mic este aportul nostru, in mina Domnului Isus cele 5 piini si doi pesti au saturat multimile. Pina se mai zice astazi si pina nu e prea tirziu facti un gest generos - ca ziua de miine poate fi ultima si dincolo nu mergem cu palaria cu flori ...nu mergem cu ce am adunat, cu ce avem, ci doar cu ce am dat altora.
.................................
La o analiza mai completa si mai serioasa noi traim zilele din urma. Niciodata nu a fost mai clar ca acum ca lumea si-a pierdut compasul, ca ii zice raului bine, ca pur si simplu alegerile noastre in viata personala si sociala au dus la niste schimbari atit de rapide si de radicale incit pur si simplu deschidem TV or radio in fiecare dimineata infricosati de ce vesti noi o sa auzim. Educatia ultimelor generatii a fost facuta intentionat sa strice caracterul, morala, si in general sa schimbe Adevarul despre orice - chiar istorie sau stiinta. Si indiferent in ce societate am trait, indiferent de politica guvernelor tarilor in care suntem, e clar ca satana este undeva in umbra si rizind haotic isi face meseria lui .
Intrebarea este ...cit suntem noi credinciosii de devotati cauzei salvarii omenirii in aceste ceasuri nesigure din urma. Inca tinem de palaria noastra inflorata si tremuram de gindul ca ar fi cazul sa o dam celor care ard in arsita pacatului sau...suntem dispusi sa fim vii si lucratori. La 9/11 au fost oameni care s-au aruncat in flacari sa scoata si sa salveze vieti; pompieri, politisti si cetateni cu dragoste de semenii lor. Noi care ne numim copiii Domnului am fost trimisi sa mergem si sa ducem vestea cea buna intregii lumi. Suntem pompierii spirituali ai semenilor nostrii care trebuie sa infruntam cu curaj flacarile iadului si sa scoatem suflete din mina celui rau. "Romania for Christ"este o mica organizatie care asta incearca sa faca. Fiecare penny este desemnat acestei chemari sfinte, trimitrind vestitori ai Evangheliei in locuri aride unde nimeni nu e dispus sa mearga. Nu conteaza cit de mic este aportul nostru, in mina Domnului Isus cele 5 piini si doi pesti au saturat multimile. Pina se mai zice astazi si pina nu e prea tirziu facti un gest generos - ca ziua de miine poate fi ultima si dincolo nu mergem cu palaria cu flori ...nu mergem cu ce am adunat, cu ce avem, ci doar cu ce am dat altora.
