1 Martie...

Ma mir ca e iar primavara...
...ca timpul se scurge rebel.
...Si Martie falnic coboara
in mina cu-un alb ghiocel.

E martisorul meu virtual pentru toti prietenii mei...
Iubiti primavara ...mai ales primavara vietii- e cel mai mare dar - pe care din pacate nu il pretuim nici la adevarata valoare si nici la timpul cind il avem...

LECTII DE...GRADINARIT...

     Imi mut gradina. Pina acum am scos de citiva ani buni, Bermuda grass - care este pur si simplu o iarba tare si urita ca o tesatura foarte adinca de radacini crescute anapoda, si am facut pe locul ala o gradina destul de frumoasa. Acuma iau plantele de aici - din gradina mea draga si le mut intr-o alta gradina la fel de impaienjenita de acelasi fel de iarba urita. Ma si dor miinile de atita tras la radacini.
     Dar ma gindeam azi noapte, pe cind imi frecam miinile de durere, la prima gradina in care a fost pus primul om. Palamida si buruienile banuiesc ca inca  nu aveau vitalitatea pe care o au astazi - calitatile astea fantastice de rezistenta cred ca le-au capatat dupa caderea omului in pacat. Ca uite, astazi tot ce este rau are mai multa tarie si mai multa viata decit orice este bun. Daca pui o planta sanatoasa mare, puternica... si o buruiana mica linga ea, in scurt timp buruiana o sa ocupe tot spatiul si o sa acopere planta cea buna; o sa se hraneasca cu cei mai bun in pamint si in scurt timp planta cea buna se va usca la umbra falnicei buruieni.
     Cam asa se intimpla cu toate lucrurile...de fapt. Tara asta in care traiesc a fost "plantata" cu rinduieli izvorite dintr-o cunoastere profunda a Bibliei; astfel incit sa nu fie nimic dupa capul unui om ci sa fie totul, cit se poate dupa intelepciunea venita de sus. Dar buruienile mintilor impinzite de pacat precum impinzeste Bermuda grass pamintul de nu mai poate creste altceva, duc tara asta de ripa.
     Un exemplu simplu si uimitor de trist. Ajung oamenii sa considere ca un copil care s-a nascut in viata dupa un avort nu are dreptul la tratament, si este lasat sa moara. Si aceeasi oameni au niste legi teribile pentru cei care chinuie un animal.  Strigator la cer. Ma mir ca ne mai rabda Dumnezeu pe planeta asta.
     Lucrind in gradina cu miinile ( desi ma dor) simt o veselie si un calm pe care nu mi-l dau alte indeletniciri. In primul rind frumusetea creatiei Lui Dumnezeu nu poate sa nu te lase fara grai. Daca te uiti cu bagare de seama la fiecare planta nu poti sa nu te minunezi de forma, culoarea, mirosul ei. Sa nu mai spun ca majoritatea au tot felul de intrebuintari - si banuiesc ca 99% ne sunt necunoscute. Mai ales in ziua de azi cind oamenii gindesc ca sunt mai destepti decit Dumnezeu si tot schimba genetic plantele in asa fel incit organismele noastre nu le mai recunosc in totalitate ca hrana si creste tot timpul numarul celor care sufera cu sistemul digestiv.
     Ma gindeam deunazi la pacat si la Bermuda asta imputita care ma chinuie zilnic - ca nu pot sa replantez nici o planta pina eliberez putin cite putin pamintul de radacinile ei. Asa suntem si noi - ca si noi tot pamint suntem. Daca exista numai o mica radacina de pacat in viata noastra, creste la intuneric ...in pamintul nostru omenesc pina cind ocupa tot spatiul si nimic bun nu mai creste acolo. De aia trebuie sa scoatem orice radacina a raului - orice- cit de mica ar fi ea - ca altfel nu avem cum sa dezvoltam vreo virtute in noi.
     Ne uitam la copiii nostrii si la nepoti si chiar stranepoti ( eu am unul de 5 ani miine, poimiine)- ne uitam cu jale de multe ori cum scoala, societatea sau chiar neglijenta noastra a dat timp unor radacini mici la inceput sa se intinda in "pamintul" nostru-  care ar fi trebuit sa ii apartina lui Dumnezeu. E greu sa mai scoti radacinile pacatului din viata lor...De fapt singurul care poate sa il scoata este Dumnezeu insusi. De multe ori dupa ce am curatat cite o palma de pamint, tot mai ramine cite un firicel de radacina si cind mi-e lumea mai draga , apare verde si vesel la suprafata. Nu e usor sa scapi de Bermuda grass- si nu e usor sa scapi de pacat...
     Sa ne lasam lucrati si curatati de Mina Celui care ne-a creat...El poate sa ne scape de orice radacini oricit de urite si puternice ar fi...

INCREDE-TE IN EL...

  Traim intr-o lume tot mai poluata din toate punctele de vedere. Aerul pe care il respiram este poluat, apa este poluata, mincarea contine tot felul de substante care nu au ce cauta acolo si pe care corpul nu le recunoaste si nu stie ce sa faca cu ele...si asa ne inbolnavim. Ne-am jucat cu natura ca si cind am fi stiut mai bine decit Dumnezeu ce trebuie facut pentru o recolta mai " buna" otravind planeta si otravindu-ne astfel pe noi.
     Dar asta nu e singura poluare la care suntem supusi. Exista o tendinta ca tot ce face sens sa fie schimbat. Citeam astazi ca Target vrea sa nu mai aiba vechea organizare la jucarii, organizare care avea jucariile de fetite in acelasi loc si jucariile pentru baietei separat. Oh, si pentru asta trebuia o lege in California si politicienii nostrii sunt foarte ocupati cu legea asta. Pur si simplu am devenit cretini...ca nu se explica altfel. Am lasat si eu un comment intrebind daca si restul magazinelor trebuie sa se dezorganizeze la fel ...asa incit sa umbli dupa lapte printre castraveti si sa iti iei piinea de linga sapunuri si asa mai departe. O sa ne ia o zi intreaga sa ne gasim lucrurile pe care vrem sa le cumparam. De ce harababura asta? Pentru ca la diavol ii place dezordinea...pentru ca el este impotriva oricarui lucru bun.
     Pe banii nostrii Americani scrie "In God we trust". Adica ne incredem in Dumnezeu. Asta este de pe vremea cind oamenii cautau pe Dumnezeu si intelegeau ca El este un Dumnezeu al ordinii. Haosul nu aduce nimic bun. Asa cum intunerecul nu ne clarifica nimic . Dumnezeu este lumina Lumii. Prin El se creaza ordine si frumusete. Fata mea creste niste plante minunate cu niste forme geometrice perfecte. Alea nu au aparut la intimplare.
      Sora mea este profesoara. Anul asta este atit de dificil in clasa incit ea si multi alti colegi ai ei regreta alegerea profesionala pe care au facut-o la inceputul vietii. Si nu pentruca nu ii place materia pe care o preda ci pentruca profesorii nu sunt lasati sa faca si disciplina si in harmalaie nu se poate face educatie.
      Noi ne incredem insa in Dumnezeu. Alta speranta nu mai este. Dar oare...ne incredem? Sau ne este suficient ca avem scris pe bani ca ne incredem in El?! Si mai este ceva...interesant in fraza asta. Increderea asta in El ...are cumva doua idei. Una este ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa ne scoata , sa ne apere, sa ne rezolve problema sau problemele pe care le avem...si la celalat capat sunt eu...omul asta ciudat si poluat si schimbator si nesigur care trebuie sa am increderea necesara ca fenomenul Dumnezeiesc sa se intimple si problema/problemele pe care i le incredintez Lui Dumnezeu sa se rezolve.
     Acuma...ginditi-va si voi ca eu ma tot gindesc...daca fenomenul nu se intimpla...cine e de vina? Cine saboteaza ecuatia asta?

O LECTIE PRETIOASA...

    De Robert J. McMullen Jr
tradus Rodica Botan

      In primul meu an la seminar, am facut practica la o inchisoare din Richmond, Virginia - un loc rece si neprietenos, cu usi de fier care, cind se deschideau sau se inchideau scirtiiau asa de sinistru de te treceau fiorii . In infirmerie era un tinar cam de virsta mea. Cu privire rece, minioasa si purtindu-se ca un animal incoltit. Mi-a urat de bun venit cu o voce acra si batjocoritoare..."Iaca ca vine inca un predicator ipocrit. Sinteti toti niste impocriti..."
-Ai dreptate, i-am raspuns. Dar si tu tot un ipocit esti. Poti sa te faci membru la acelasi club...
A continuat prin a-mi arunca in fata obisnuitele acuzatii...doar ca nu i-am raspuns asa cum ar fi asteptat. Asa a inceput acest ritual saptaminal unde noi conversam in timp ce bolnavii din celelalte paturi ascultau atenti la noi. Si pina la urma povestea acestui tinar a inceput sa se depene de la sine.
     Parintii lui s-au despartit si el a crescut traind pe strada, intretinindu-se singur. Pentru asta a fost nevoit sa fure masini. Era in inchisoare pentru ca furase mai multe masini. Ca sa nu lucreze in inchisoare s-a injectat in picior cu gazolina- doar ca a intrecut masura si acum isi pierduse definitiv piciorul. Era de inteles acuma de ce era atit de furios. M-a durut inima pentru el...
     Incet, incet am invatat sa ne respectam unul pe altul si chiar sa avem si momente mai vesele. Peste putin am ajuns sa discutam despre scopul vietii noastre pe pamint. Tonul cu care vorbea isi pierdea asprimea din ce in ce mai mult. Ba a inceput sa se considere el insusi a fii credincios...
     Tocmai imi venise timpul sa ma transfer din postul acesta in orasul vecin. M-am gindit la aceasta mutare cu parere de rau si mi-am dat seama ca si noul meu prieten era la fel de trist...
- Pastore...asta este ultima ta zi?...intreba el soptit?
-Si eu am sa-ti duc dorul...i-am raspuns din toata inima.
M-a rugat sa ma apropii de patul lui si mi-a pus o mina pe dupa cap si m-a tras catre el pina a putut sa-mi sopteasca la ureche. Si in soapta mi-a explicat cu detalii doua dintre metodele cele mai bune de a fura o masina...si care masini sint mai usor de furat.
     Mi-a venit aproape sa rid. Eu...pastor ...sa ma apuc acuma de furat masini? Apoi mi-am dat seama ce  se intimpla cu adevarat. Acest om imi dadea ce avea el mai scump...cea mai pretioasa avere a lui...singurul talent pe care si-l dezvoltase in viata lui.
     Cind am realizat acest lucru...mi-au dat lacrimile. Tot ce am putut sa fac a fost sa ii bilbii un multumesc si sa-i spun ca daca vreodata ma incui afara am sa stiu cum sa imi deschid din nou masina . I-am urat de bine apoi...si m-am departat repede ca sa nu vada nimeni ca am lacrimi in ochi. Si lectia pe care am invatat-o a fost pretioasa. Am invatat ca dragostea poate sa se manifeste in multe feluri...
.......................
Pe Golgota au fost crucificati acum doua mii de ani trei oameni. Unul in mijloc si doi pe de laturi. Cel din mijloc, Fiu de Dumnezeu dadea totul pentru toti...chiar si pentru cei doi tilhari ce il strajuiau de-o parte si de alta. Unul dintre tilhari isi traia ultimele clipe...si impresionat de felul cum murea Christos a inteles ca acesta era Fiu de Dumnezeu si a primit mesajul in inima. Si automat dragostea ce abia s-a nascut in inima lui a avut ceva bun de dat mai departe. Ultimele lui cuvinte pot sa dea speranta oricui vrea sa se intoarca la Christos. Asa este dragostea...ea are totdeauna ceva de dat...

TE RIDICI?... SAU COBORI?

A fi sarac este o problema, care nu totdeauna se rezolva îmbogatindu-te.

Filosofia este ceea ce folosesc bogatii ca sa ne convinga pe noi restul ca a fi sarac nu este ceva lipsit de respect.

Nu este un pacat sa fii bogat - este un miracol.

Bogatul poate ca nu traieste mai mult, dar cel putin asa li se par rudelor sale sarace.

Este la fel de greu pentru un om bogat sa intre în Imparatia cerurilor pe cat este de greu pentru un sarac sa ramana pe pamant.

Exista doua metode de-a deveni bogat. Una este sa ai tot ce doresti si alta este sa fi satistacut cu ceea ce ai.

Bogatiile sunt mai greu de manuit decat de obtinut.

Candva oamenii doreau sa fie bogati, azi cei mai multi se multumesc sa traiasca în asa fel ca si cum ar fi bogati.

Sunt foarte multi nervi în corpul uman. S-a constatat ca cei mai sensibili sunt cei care merg de la creier la portofel.

Prostii fac uneori bani, dar si banii fac destui prosti.

Un prieten este ca banii, greu de castigat si usor de pierdut.

Saracul se plange de banii pe care nu-i poate obtine, iar bogatul de cei pe care nu-i poate tine.

Cand ajungi în sfarsit sa-ti cumperi masina aceea sport, esti prea gras sa mai încapi în ea.

Cei mai multi studenti stiu sa scrie acasa dupa bani în 4-5 limbi diferite.

Pantofii noi jeneaza cel mai mult atunci cand trebuie cumparati pentru toata tamilia.

Banii sunt mijlocul cel mai sigur de a intra în datorii.

Am duce-o mult mai bine cu mai putini economisti si mai multi economisitori.

Economistii ne spun mereu ca trebuie sa devalorizam leul. Ce cred ei ca face guveraul nostru de cativa ani încoace?

In zilele noastre, familia care face cumparaturi împreuna, plange împreuna.

Cu bani poti sa-ti cumperi multi prieteni. De doi bani.

Sa ai bani si prieteni este destul de usor. Sa ai prieteni si sa n-ai bani este o realizare.

Timpul desparte pe cei mai buni prieteni. La fel fac banii si casatoria.

Un prieten pe care ti-l cumperi, poate fi cumparat de la tine.

Oamenii sensibili prefera sa aiba prieteni în loc de bani - în special prieteni cu bani.

Cei ce-si permit sa joace la carti, nu au nevoie de bani. Cei ce au nevoie de bani nu-si permit sa joace carti.

Cadoul cel mai apreciat de oameni este ceva muncit de tine personal, ca de exemplu banii.

Daca banii ar putea cumpara fericirea. atunci imaginati-va ce impozite ar trebui sa platim...

PINA LA URMA...FACA-SE VOIA TA...

... De cite ori am recitat aceasta cunoscuta rugaciune. Si de cite ori buzele au spus un lucru si eu am facut altceva? Ma tot straduiesc de o vreme sa traiesc cinstit ...fata de mine. Nu am treaba cu alta lume.
     Ma straduiesc sa fiu adevarata cu mine. Stiu ca mi-ar place sa am o anumita imagine...si ca un actor priceput am reusit adesea sa imi joc rolul bine...dar nu asta vreau. Vreau sa fiu eu, sa nu ma mint cel putin pe mine.
     Vreau cind dau ceva sa dau cu bucurie. Adevarata bucurie. Vreau cind iert sa o fac cu dragoste. Adevarata dragoste. Vreau sa imi fie sete sa citesc Cuvintul Lui Dumnezeu. Vreau sa iubesc Trupul Lui Christos ( Biserica) , nu doar pe unii frati si surori, nu doar daca imi place de ei, sau ma baga in seama...vreau sa fiu "adevarata" in orice privinta.
     Nu imi plac prefacutii si nu vreau sa fiu nici eu o prefacuta. Vreau sa accept Voia Lui si sa astept sa se implineasca voia Lui in viata mea oricare ar fi ea. Oare voi putea trai cu adevarat voia Lui in viata mea ?
     Am de pilda un copil bolnav de ani buni de zile...inca nu am acceptat ca Dumnezeu nu o vindeca. Daca asta e voia Lui, oare rugaciunile mele insistente sunt ele dupa voia Lui? Asta este doar un exemplu. Ca intreaga viata am cautat probabil lucruri care nu imi erau planuite de El. Am cautat, am dorit, am luptat, am asteptat...degeaba. Si am continuat sa ma rog "faca-se voia Ta..." sperind la voia mea...
     Doamne...pina la urma...faca-se voia Ta ca atita stiu precis - voia Ta pentru mine e mai buna decit orice lucru bun mi-as dori. Ajuta-ma sa o accept si sa o pretuiesc. Amin!

UN DOS DE PALMA...

  (8/21/12)  
Voi nu v-ati mirat cind ati auzit prima data versetul din Biblie care zice ca daca cineva te palmuieste peste obrazul drept, trebuie sa-l intorci si pe celalalt? Pare real? Nu stiu care din noi ar putea sa sufere sa fie palmuit fara sa se indigneze sau sa plateasca inapoi polita - poate chiar cu dobinda. Ca nu ne sta in fire sa intoarcem obrazul, si fraza asta este asa cumva...nepotrivita cu realitatea. In ce ma priveste, doar sa incerce cineva sa-mi traga o palma …si instantaneu las usor versetul la o parte si ma “ocup” de situatie…Am auzit insa si de oameni care au "inteles" sa se lase batuti pe seama versetului astuia. Acuma...ni se face la toti dupa credinta, dar majoritatea cred ca gindim un pic altfel...si asa am gindit si eu , putin nejustificat - pina am ascultat iara la o predica zilele trecute.

     Necunoscind obiceiurile din Palestina acelor vremuri interpretam aiurea acest verset. Am aflat insa  de ce suna versetul asta asa ciudat pentru noi: in cultura noastra si in timpurile noastre…simplu-pentruca era scris pe vremea cind palmuiala despre care se vorbeste nu era palmuiala la care ne gindim noi astazi.

     Pe vremea Domnului Isus cind se incheia un contract, oamenii isi schimbau intre ei incaltamintea nu se duceau la notarul public, si cind vroiau sa se jigneasca sau sa se injoseasca nu dadeau interviu la Newsweek sau People Magazin, ci scuipau pe cel pe care-l injoseau si palmuiau cu dosul palmei pe cel pe care il dispretuiau. Si cum majoritatea oamenilor se folosesc de mina dreapta – lovitul cu dosul palmei cade pe obrazul drept al celui palmuit. Asadar, versetul acela nu intentiona sa ne spuna noua, urmasilor Lui Christos sa stam ca niste momii cind sintem luati la bataie…ci sa rabdam cind cineva ne jigneste si ne injoseste in vreun fel - si intelesul acelui verset pare deja cu totul altul.

     Si acuma, fiindca majoritatea sintem maturi si avem deja astfel de experiente – de a fi jigniti ( unii chiar din belsug) putem sa ne uitam in urma si sa tragem concluzia onesta ca -orideciteori am “palmuit” inapoi pe cineva, am procedat la fel ca si persoana care ne-a jignit, raspunzind cu aceeasi moneda si ne-am complacut intr-o situatie fara sfirsit si uneori si fara iesire. Domnul Isus cind a fost invinuit - n-a deschis gura desi a fost nevinovat. Cu cit mai usor ne va fi noua sa tacem si sa rabdam unele jigniri( mai ales ca de unele lucruri am putea chiar sa fim vinovati) ...Si chiar daca nu sintem vinovati, cind te bagi intr-o cearta este imposibil sa nu iesi de acolo tot atit de "bine aranjat" cit persoana care a inceput schimbul de vorbe si de jigniri. Mi-a dat de gindit treaba asta, mai ales ca din fire sint iute si-mi sare usor mustarul…

     A trebuit sa admit insa privind la vechile mele experiente ca am pierdut ori de cite ori am avut dreptate- atunci cind m-am antrenat in acest josnic schimb de “palme” cu cineva- si tot asa trebuie sa recunosc ca uneori chiar vinovata fiind am iesit mai bine cind am primit rabdatoare palmele, am intors obrazul si mi-am vazut de drum. Uneori poti chiar sa pui carbuni aprinsi in capul celui care te ataca in felul asta.

     Cind la acest lucru se mai adauga si faptul ca trebuie sa-i iubim si pe vrajmasii nostri...si ca asta este o porunca - raminem fara raspuns si fara aparare. Asta este comportamentul unui copil al Domnului - si recunosc ca cel mai adesea am calcat cu stingul in loc sa intorc si partea stinga. Domnul sa ne intelepteasca sa stim cum sa ne purtam- nu- nu pentru binele altora (desi si pentru ei) cit pentru binele nostru.

.................

Vreau sa adaug ceva pentru Tusa Marta. Ea stie ca de obicei scriu ori din durere ori din frustrare, ori din...ok...si din dragoste. Acuma scriu doar din...auzite, si din experiente mai vechi. Ea se ingrijoreaza ori de cite ori scriu ceva care sa indice ca trec prin vreo situatie mai dificila. De aceea trebuie sa-i spun ca sint perfect... imperfecta; ca traiesc in pace intr-o lume unde nu mai este pace...si asa mai departe. Sub aripa Lui ocrotitoare nu ma poate ajunge nimic si nimeni... Am bucurie ca fintina... si o pace ca un fluviu...

TE IERT...DAR NU TE UIT?

From "Wisdom from the Bible", by Dan and Nancy Dick
Tradus Rodica Botan

Proverbe 17:9
"Cine acopera o gresala , cauta dragostea, dar cine o pomeneste mereu in vorbirile lui, desbina pe prieteni."

-Nu ma lasi sa uit, nu-i asa? Ti-am spus ca imi pare rau de o suta de ori. Te-am mintit...am gresit, e adevarat. Promit ca nu se mai intimpla.
   Dar asa se intimpla de cite ori se certau. El stia ca a gresit dar a cerut deja iertare de zeci de ori. Cearta se tempera dar cu prima ocazia incepea iara de la inceput. Numai daca ar ierta si ar uita...dar nu...trebuia sa ii aminteasca de fiecare data. Si il durea sa stie ca nu fusese iertat. E adevarat...facuse o gresala mare dar sa ti se aminteasca ca ai gresit de fiecare data...era prea de tot...aproape de nesuportat. Si nu stia cit va mai putea sa suporte situatia...sau... prietenia lor se va sfirsi pe nota asta sumbra daca lucrurile nu se vor schimba...

Adevarata iertare se face doar atunci cind situatia respectiva ajunge sa se consume si subiectul sa se inchida. Daca aducem mereu in discutie dureri vechi orideciteori ne suparam atunci asta nu inseamna iertare. Cind tii o suparare pentru un timp indelungat , ridici un zid intre tine si cealalta persoana. Iertarea darima aceste ziduri. Christos a venit sa darime zidurile dintre oameni si sa-i impace . Inainte de se vindeca, sufletele noastre ranite trebuiesc sa renunte la vechile dureri si sa lase vechile rani sa se inchida ca abia apoi sa incepem o viata noua. Iertarea ne da un inceput proaspat, nou...si inchide toate ranile cele vechi. Si cu ajutorul Lui Dumnezeu putem sa ne apropiem unii de altii chiar mai mult decit inainte .

Rugaciune: Invata-ma cum sa renunt la toate durerile vechi si sa le arunc in marea uitarii, si sa iert cu adevarat pe cei care mi-au facut rau. Umple-ma de harul Tau ca sa invat si eu sa fiu milostiv si iertator ca si Tine. Amin

INGERII...SI NOI...

Lumea in care traim trece prin perioade in care este preocupata de anumite lucruri. Un fel de moda- dar nu a hainelor. Religiile pagine de exemplu au luat o amploare deosebita in ultimii ani - religii care au murit de mult. In ultimii ani a crescut si interesul fata de ingeri. Numai ca acest interes nu se manifesta intr-un mod sanatos .

S-au scris carti, au fost emisiuni...si multi oameni au inceput sa venereze aceste creaturi ale Lui Dumnezeu. Am auzit ca in Vechiul Testament se aminteste de ingeri de 106 ori iar in Noul Testament chiar si mai de multe ori. Domnul Isus aminteste adesea de ei.

Acuma...care este problema? De ce ma lamentez despre subiectul asta? Va amintiti motivul pentru care a cazut Lucifer din cer- el care era cel mai stralucitor dintre toti ingerii!? A vrut sa fie ca si Dumnezeu si a cerut altor ingeri sa i se inchine. Atit el cit si ingerii care i s-au inchinat au fost aruncati afara.
Ingerii sint creati de Dumnezeu. Astazi am auzit o predica care explica ca Duhul Sfint se preocupa de starea spirituala a omului iar ingerii sint trimisi sa-i ajute adesea pe oameni in treburile materiale. Numai ca ei nu asculta ordinele noastre si putem sa ii chemam sau sa ne rugam lor pina ragusim. Ei asculta doar de glasul Creatorului lor. El ii trimite sa lupte, sa aduca vesti, sa ajute in diferite feluri. Habar nu avem noi de cite ori ingerii Lui Dumnezeu la ordinele Lui ne sint de folos in viata noastra zilnica. Ingerii Lui tabarasc in jurul Celor ce se incred in El si ii scapa din primejdie. Numai ca nu vin chemati de noi ci trimisi de El. Sint slujitorii Lui...nu ai nostrii. 
Intr-o zi ne vom uni vocile cu ale ingerilor - si-I vom cinta slava Lui Dumnezeu in locurile prea inalte. Ce sint ingerii pentru noi? Ne sint prieteni- cei mai buni prieteni atita vreme cit Ii slujim Stapinului lor.
E gresit sa ne inchinam sfintilor, sau ingerilor sau altor creaturi sau creatii ...Nu ma credeti? Nici o problema...cautati in Biblie sa vedeti ca ceea ce spun este adevarat.

FLUTURELE DE MOLIE...

De ce atitea povesti? De ce nu...? Sint atitea de invatat, de la tot ce-i in jurul nostru. Cita imaginatie a risipit Dumnezeu in tot ce a creat?! Si multe secrete le-a pus in lucrurile simple. In gradina Edenului de exemplu a ascuns cunostiinta binelui si a raului in fructul unui pom. Bineinteles ca exista motive pentru care a creat si tintarul...chiar daca eu n-am descoperit inca motivul...sau o fi numai de-aia ca sa ne scoata din sarite citeodata? Multe intrebari...Si toate intrebarile noastre fara raspuns, cu siguranta ca au unul...doar ca e ascuns undeva ... undeva unde nu am cautat inca.

Asa ca, imi plac la nebunie povestile...mai ales alea despre elefanti care nu se sperie de nimic si pot face praf un sat intreg, cladiri uriase, pot calca in picioare totul in calea lor...dar, se tem de un soricel; sau povesti despre te miri ce planta eleganta sau despre un cactus "intepat"...sau...despre o simpla molie...Molie?...veti zice...!!! Da , molie. De ce nu? Am citit recent o poveste frumoasa despre o molie...Si am sa v-o spun si voua sa va fac sa va relaxati un pic, si sa va uitati in jur mai atenti la tot ce a creat Dumnezeu pentru placerea, folosinta noastra, sau ca sa ne incurajeze, sau sa ne faca sa zimbim chiar...Ca doar El a mesterit si muschii aia de la gura care ne ajuta sa zimbim...si de ce ma rog i-a facut, daca nu sa ii punem in folosinta...?

Asadar...va fac cunostiinta cu eroul de astazi...Tinarul Fluture de Molie... Melancolic, curios, studios, cu multa imaginatie...si indragostit lulea de...o stea.

Acuma imaginati-va batjocura, vorbele de "bine", si pe fata si pe la spate si toata comotia care s-a produs cind un prieten binevoitor a soptit unui alt prieten binevoitor amanuntul asta iesit din comun despre bietul nostru fluture...mai ales daca fluturii astia mai erau si de origine ... romana ?!

-Ti-ai pierdut mintile? Zise o ruda mai de aproape...Tu si steaua...ce nimereala, mai zise ruda lui batind usor din aripile ei moi, si rizind cumva batjocoritor...

Un amic mai intim l-a tras sfatos la o parte...

-Fii si tu realistic, prietene, l-a indemnat el...pune-ti si tu eforturile sa gasesti pe cineva compatibil...potrivit cu starea ta. Gaseste-ti si tu pe cineva mai de pe-aci de prinprejur sa iubesti...chiar daca iti place lumina, gaseste-ti si tu o lampa de pe strada, o lampa de pe gangul vreunei case, o luminare, o lanterna mai smechera...ceva mai realistic, dragul meu. Chiar si la un candelabru de cristal te-ai putea gindii, cu conditia sa poti sa intrii in vreuna din casele alea elegante...si isi termina sfatul oftind si dinsul cu parere de rau...

Dar...te poti pune cu dragostea? Si fluturele de Molie era tinar si plin de speranta...si indragostit mai departe de Steaua lui...la care nici nu se putea gindi sa renunte.

Asa ca ramase cam singur, sub cerul albastru din ce in ce mai intunecat al serii...oftind si suspinind cu ochii la cer in timp ce rudele si vecinii si prietenii lui dadeau de zor tircoale lampilor publice care numai ce se aprinsera, sau vreo luminare aprinsa la gradina vreunui restaurant...dar treptat, isi arsera pe rind ba o aripa ba s-au electricutat facindu-se scrum, ba si-au aprins nasul si au incheiat aventurile carbonizati undeva pe trotuar sau pe sub mese...

Doar Fluturele nostru de Molie, inca visator...inca sub cerul liber, inca oftind de dor se mai poate vedea inca zburind prin gradina...
...............
Drept morala ...m-am gasit facindu-mi mie - morala. Nu de altceva dar tare miroseam a pirlit ...

Dar intr-o nota mai serioasa...sa ne invatam copii sa aiba ochii atintiti la cer mai des... e tare periculos sa ne facem scopuri din lucrurile de aici de jos. Pentru un trai mai bun si mai lipsit de probleme, chiar aici pe pamint, este recomandat sa nu ne lipim inima de lucrurile de jos...ci de cele de sus.

PATURICA DE SIGURANTA...

   
Am sa va spun o povestioara pe care am citit-o...o povestioara despre o paturica cu atribute si calitati deosebite. Doar ca povestea asta cu paturica sau ursuletul favorit, sau papusica favorita este povestea multor copii care isi gasesc confortul cu bucatica aia veche de material sau cu ursuletul ala vechi de plus, la care i-a cazut deja un ochi si la care labuta abia ii mai sta atirnata... dar care a fost prezent la te miri ce evenimente deosebite si care si-a dovedit cumva niste calitati misterioase, si a devenit o companie permanenta pentru vreun copilas de-al nostru. Debora a avut o asemenea paturica, iar ursuletul inca mai exista pitit undeva intr-o cutie la pastrare. Mai am si un catelus cafeniu al nepotelului meu, cu care Zack a dormit pentru ceva vreme...

     Si povestea mea este despre un astfel de copil care impreuna cu mamica si taticul lui a trebuit sa se duca sa locuiasca pentru o vreme intr-un sat din Alaska. Baietelul avea doar citiva anisori, si in drumul ce l-a facut, s-a speriat grozav de avioanele acelea mici care ii duceau sau aduceau in sat. Faceau un zgomot nemaipomenit si parca tremurau din toate incheieturile, si baietelul isi punea paturica in cap ori de cite ori se urcau intr-un astfel de avion si nu si-o lua de pe cap pina nu ajungeau la destinatie. Si asa au fost toate calatoriile lor tot timpul cit au locuit acolo.
    Intr-o zi, tatal lui a trebuit sa mearga la o conferinta si isi pregatea bagajul pentru plecare. Cel mic se invirtea in jurul geamantanului si punea tot felul de intrebari. De ce trebuie sa se duca, daca ii este frica de avion...tot intrebari din care tatal lui intelegea ca cel mic este ingrijorat. Cumva, grabit, si-a luat ramas bun si si-a urmat cursul calatoriei.
    Ajuns la destinatie, si-a deschis geamantanul sa-si scoata lucrurile si sa le puna in dulap, si ce vede? Paturica fiului sau... Ingrijorat ca sotia lui probabil deja cauta disperata dupa paturica sa-l culce pe cel mic, omul nostru suna acasa si da sa explice si sa-si ceara scuze, desi nu putea intelege cum si cind a ajuns paturica in valiza lui. Sotia lui insa il lamuri imediat spunindu-i ca in timp ce se indeparta cu masina, ea l-a luat in brate pe fiul lor si au inceput sa se roage pentru el si pentru calatoria ce o avea de facut. Cel mic ii spuse insa mamei lui zimbind smechereste...
-Nu te ingrijora mami, ca i-am dat paturica lui tati, sa nu-i fie frica in timpul zborului!...
.................
     Nu-i asa ca povestea asta chiar ca-i de copii mici? Si este... Dar citind-o, mi-am amintit de vremea cind Domnul Isus se despartea de ucenici si le spunea ca El se duce ...DAR...ca le lasa un Mingaietor... pe Duhul Sfint care sa ii protejeze, si sa-i ajute, si sa ii lumineze, si sa-i calauzeasca. Domnul Isus nu ne-a lasat singuri... Banuiesc ca nu sint singura care de atitea ori ma sperii de galagia sau tremurul "aparatului de zbor" al vietii asteia. Ce usor ar fi sa ne invelim cu patura Duhului Sfint... sa ne acoperim capul ca si copilul din poveste si sa ne gasim confortul in ceea ce ne-a fost lasat de Domnul Isus exact pentru acele momente grele de ingrijorare, teama, nesiguranta.. .oboseala si confuzie!...

BUNA...DIMINEATA?!

(08-23-2012)

     In dimineata asta sint in asa o buna dispozitie ca atunci cind un coleg mi-a spus “buna dimineata”…am crezut ca a pus deja de-o cearta…Eram gata sa-l intreb cine i-a dat dreptul sa declare dimineata “buna”?! Acuma asta este ceea ce sint eu cu adevarat…acolo inauntrul meu. N-am zis nimic, e drept, dar am bombanit pe dinauntru. De 32 de ani m-am obisnuit deja cu zimbetul americanesc si cu intrebarea “ce faci” si cu vesnicul – neschimbatul raspuns…”bine, multumesc!”

     Numai ca nu in toate diminetile iti vine sa zimbesti si sa fii American si politicos pe deasupra. Astazi de exemplu n-am avut chef de loc de politeturi. Problema este insa ca…nu chiar avem dreptul sa ne purtam asa cum simtim- pentruca … sintem reprezentantii Lui Christos pe lumea asta si El nu a trecut pe linga cineva fara sa-i faca un bine oricit ar fi fost de dimineata. Lui de fapt ii placeau diminetile …pe cind mie nu-mi plac – in special cele in care trebuie sa merg la munca.

     In lumina celor marturisite mai sus, as vrea sa auziti cum m-am lamurit eu cu privire la “iubirea aproapelui”. Aproapele asta poate fii vecinul de linga noi care pune muzica tare tocmai in dimineata aia cind ai vrut sa dormi mai mult…sau colegul ala care iti face zile fripte la servici…sau matusa aia de-a patra speta de neam care te are in vizor de ceva vreme si te vorbeste “bine” dar nu “de bine”…s.a.m.d. Pai cum sa-i iubesti pe astia? Relevatia pentru mine a fost cind am auzit ca nu trebuie sa am simtaminte calde si placute la adresa lor- nu asta mi se cere…nu mi se spune ca trebuie sa ma treaca fiori de bucurie la vederea lor…sa alerg sa-i intimpin rostind fraze pline de gingasii sau sa le caut prezenta cu tot dinadinsul. Nu…Si ce usurata m-am simtit sa aud chestia asta.

     Iubirea asta  de oameni care trebuie extinsa chiar si vrajmasului- cica este o datorie sfinta de a face bine oricui. In vechiul Testament se zicea ca daca animalul vrajmasului cade intr-o prapastie- sa nu treci nepasator ci sa-l scoti de acolo daca este cu putinta. Faptul ca nu mai calatorim pe magari nu ne scuteste de datoria care o avem sa iubim tot ce are suflare , de la prieten pina la dusman – cu o dragoste fara emotii si imbratisari ci cu intelepciune si bun simt, facindu-le oamenilor aceleasi servicii pe care si noi le-am vrea de la ei; oferindu-le ajutor la nevoie, impartind o bucata de pine daca sint flaminzi, stergind o lacrima…din ochii care pling…

     Nu-i asa ca nu ni se cere imposibilul? Ca nici azi dimineata nu a fost asa o mare tragedie ca mi-a dat omul binete…doar ca “bunatatea” din mine s-a tulburat pentru citeva secunde si era sa iasa afara…Si de asta ma tem cel mai mult…Ca pe dinafara arat destul de bine ( zic eu)…Dar ce-i inauntru…numai Domnul stie…

CEARTA-MA ...CHIAR?

"Cine iubeste certarea, iubeste stiinta; dar cine uraste mustrarea, este prost. Omul de bine capata bunavointa Domnului, dar Domnul osindeste pe cel plin de rautate. Omul nu se intareste prin rautate, dar radacina celor neprihaniti nu se va clatina." Proverbe 12:1-3

CU TIMPUL, INVETI...

Jul        
 Jorge Luis Borge

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa
diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet
si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva
si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,
si asa, omul incepe sa invete…
ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni,
si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus
si cu ochii larg deschisi,
si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in “astazi” si “acum”,
pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri …
si viitorul are mai mereu o multime de variante
care se opresc, insa, la jumatate drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca, daca e prea multa,
pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui arde si calcineaza.
Astfel incat incepe sa-si planteze propria gradina
si-si impodobeste propriul suflet,
in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori.
Si invata ca, intr-adevar, poate suporta. Ca intr-adevar are forta.
Ca intr-adevar este valoros,
si omul invata si invata … si cu fiecare zi, invata.
Cu timpul, inveti ca a sta alaturi de cineva
pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, vei vrea sa te intorci la trecut.
Cu timpul, intelegi ca
doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe,
iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
Cu timpul, iti dai seama ca, daca esti alaturi de aceasta persoana
doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,
in mod inexorabil, vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Cu timpul, ajungi sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,
si ca cel care nu lupta pentru ei,
mai devreme sau mai tarziu,
se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul, inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,
pot continua tot restul vietii sa-i faca rau celui ranit.
Cu timpul, inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.
Cu timpul, intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodata
prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.
Cu timpul, iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai,
intr-o buna zi, vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
Cu timpul, iti dai seama ca
fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul, iti dai seama ca
cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,
mai devreme sau mai tarziu,
va suferi aceleasi umilinte si dispret,
dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul, inveti ca, grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,
asta va determina ca, in final, ele un vor mai fi asa cum sperai.
Cu timpul, iti dai seama ca, in realitate, cel mai bine nu era “viitorul”,
ci momentul pe care-l traiai exact atunci.
Cu timpul, vei vedea ca, desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,
iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
si acum s-au dus si nu mai sunt…
Cu timpul, vei invata ca, incercand sa ierti sau sa ceri iertare,
sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie,
sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant,
nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul…

CA SA EXIST SI EU...

de Rodica Botan

Tu… stiu ca ESTI!
Dar ca un vas de lut,
As vrea de Tine sa ma las umplut.
Sa nu mai fiu atit de gol, mereu,
Si Tu... umplindu-mi golul meu,
Sa faci ca astfel sa exist… si eu !

CANTATA...

de Rodica Botan

Am iesit s-aduc de-afara,
Un brat, doua de surcele;
Frigu-n spate-i ca o gheara...
Dintii-n gura...ciocanele.

Ma misc iute... ca-mi ingheata,
Si ideile din minte.
Nu e nici un semn de viata
Nicaieri, pe-aci prin curte!

Din picioare, topai, scutur,
Dau sa intru iute-n casa...
Dar un cintec, ca un murmur,
Ma opreste...nu ma lasa!

Si ce credeti...pus pe sotii,
Sus pe-o creanga inghetata,
Insusi Domnul Pavarotti
Intoneaza o cantata!!!!

E... TOT CE POT...

de Rodica Botan

Te strig mereu - dar numai la durere,

Te chem, dar numai sa ma scoti din gropi.

Te caut… cind pierduta sint pe cale

Si te iubesc Isuse - numai pic si stropi.

Invat la lectii numai repetate.

Ma-nchin, dar numai cind ma prinde-un junghi,

Te laud, dar cu mintea-n alta parte

Te vad… dar numai dintr-un colt de unghi.

Si sint ca lutul plin, plin de gunoaie,

Ce cu migala-ncerci sa-l curatesti

Si sa-l framinti in sfinta plamadeala,

Sa scoti din el “ceva”…  sa folosesti.

Ma iarta, Doamne… n-am alte cuvinte!

Si n-am nici scuze… n-am nimic de zis!

Sa ma ating de poala hainei sfinte,

E tot ce pot… si mina mi-am intins…

O PARTE DIN MINE...

de Rodica Botan

O parte din mine nu vrea,

Si-o parte din mine nu poate...

Oricit m-as cazni si socoate;

O parte din mine nu vrea

Si-o parte din mine nu poate...

O parte din mine Te vrea!

Si-o parte din mine refuza...

Adesea stau rece, obtuza...

Si-o parte din mine Te vrea

Si-o parte... ramine confuza...

Si partea din mine ce vrea

Sa fie cu Tine-n splendoare

Se chinuie zilnic... o doare...

Cind firea din mine nu vrea,

Nu poate, nu-ncearca... refuza...

Dar dincolo de firea mea rea

Si mintea-mi adesea confuza,

Golgota inalta pe ea

Pretul pacatului meu,

Pretul pacatului tau, 

Pe-o cruce ce nu ne acuza...

Ca Domnul in dragostea Sa

Stia si de lupta din mine,

Stia si de starea din tine...

Si-n jertfa Golgotei dorea 

Sa ierte, sa stearga, sa ia

Pacatul ce greu apasa;

Si-n dar libertate sa dea

La oricine cere...

                        ...Si vrea...

(11/03/2013)

Un croissant se balansa pe nervii mei...

     Anul trecut in decembrie , tatal meu a murit dupa o lunga si grea suferinta. Lipsa lui inca umbreste viata noastra , a celor trei copii ai lui si a nepotilor. El a fost un om deosebit care ne-a studiat si a fost pentru fiecare din noi ceva...altceva...dupa nevoile si inclinatiile noastre. Ne stia...iar noi am gasit in el intotdeauna un turn de scapare. Cu imperfectiuni umane ...el a fost insa reprezentantul Tatalui nostru Ceresc. Nu stiu daca l-am admirat suficient pentru toate calitatile lui cit a trait. Unele dintre aceste calitati nu le-am evaluat corect. Mai ales rabdarea...
     De cind s-a dus el, mama noastra a ramas sa se sprijine de bratele noastre; pe rind si de la capat; fiecare ne-am asumat o pozitie si o felie din timpul nostru ca sa il suplinim pe tati. Am reusit? Nu cred...nici pe jumatate.
      Intre cele zece porunci este una insotita de o fagaduinta. Cind tati inca traia , i-am spus ca eu nu am sa traiesc mult. M-a intrebat mirat..."de ce?"...Si i-am spus ..."pentruca nu stiu cum am sa reusesc sa tin acea porunca privitoare la parinti". Am ris amindoi.
      Acuma...ce mi-a trecut prin cap astazi, dupa un argument cu mama mea...Oare cum a reusit Tatal Ceresc sa ne iubeasca pe cind eram noi pacatosi? Ca mie imi vine sa sorb din priviri pe ai mei copii sau frati sau surori sau oricine inrudit cu mine - dar numai cind e armonie si intelegere si invoire intre noi. Si cum cineva imi trece curmezis pe dinainte, cum ma revolt. Si daca nu eu ma revolt sau arat ca ma revolt, ceva in mine tot se ratoieste pina iasa afara ...
     Nu va vine sa credeti ce situatie se creaza cind cumperi croissants mari de la Cotsco si nu croissants mici de la Winco. E dezastru. Ai zice ca suntem dupa cutremur si ni s-au imprastiat toate oalele din cabinetii din bucatarie. Eu 65 de ani si mama mea 85. Ar fi cazul ca la virsta asta sa avem amindoua destula intelepciune sa tragem o tura de ris si sa ne bem cafeaua zimbind. Dar cred ca numai voi zimbiti de data asta citind asemenea prapastii.
     Dar sa revin la gindul care l-am avut in dimineata asta chiar dupa ce mi-am luat cafeaua cu croissants mari. Cum ne-a iubit Tatal in starea jerpelita in care eram? De ce nu reusim sa aratam mai dragastosi cu cei dragi ai nostrii cind se balanseaza pe ultimul nostru nerv? Ca la urma urmei...nimic nu este la intimplare. Nici un fir de par nu cade fara stirea Lui! Asa zice Biblia. Atunci de ce ma zburlesc la lucruri marunte? Imi veni in minte acuma...am sa tai croissantii in bucatele mici de
acuma inainte...Dar este asta o solutie? Si inca ceva...De ce imi sar capacele pentru asa un amanunt marunt? Daca eu sunt ancorata in Christos, valurile astea marunte ar trebui sa le tratez cu indiferenta cel putin daca nu cu ingaduinta. Sa nu vorbim de dragoste ca parca aia se poate doar in alt univers deocamdata...Si uite asa dragii mei puteti sa va stricati si voi ziua pe seama marimii unui croissant. Asta in caz ca nu aveti alte subiecte "IMPORTANTE" de argumentat pe ziua de azi. Asadar ...spor la treaba.

TINE-MA TU DE MINA!!!

O fetita si tatal ei treceau o punte. Tatal ingrijorat ii spune fetitei…

-Draga mea, te rog ia-ma de mina ca nu vreau sa cazi in apa. Fetita insa ii raspunde…

-Nu tati…Tine-ma tu de mina!

-E acelasi lucru – nu-i nici o diferenta...zice el mirat…

-Ba nu-i acelasi lucru …raspunde micuta. Daca te tin eu de mina si ceva mi se intimpla…sansele sint ca o sa te las de mina…dar stiu precis ca orice s-ar intimpla cu tine, tu nu ai sa dai drumul miinii mele…

………

In relatia noastra cu Dumnezeu avem asigurarea primita de la El …"cu nici un chip nu te voi lasa"…

Asa ca ...Doamne te rog , tine-ma tu de mina!

CONSTRUIND UN CUIB PUTERNIC...

Din Above the Storm
De Carol Hopson
Tradus Rodica Botan

Am primit ieri un telefon de la o persoana a carei viata de familia s-a distrus total. Era atita durere in vocea acestei femei, si era ingrozitor de greu sa o asculti vorbind. Se intreba …de ce a parasit-o sotul ei, de ce fiica ei necasatorita este insarcinata, si de ce fiul ei isi petrecea timpul cu tineri rebeli … Bineinteles ca n-am putut determina toate motivele care au dus la aceasta situatie, dar am ascultat-o si, din ce spunea, devenea din ce in ce mai evident ca familia ei nu a lucrat la fundatia caminului lor. Spuneau ca sint o familie crestina, si cu toate astea au lasat caminul lor sa se distruga bucatica cu bucatica.

Inainte de a trece mai departe, dati-mi voie sa va povestesc cum isi cladesc vulturii cuibul. Pare ca ei sint foarte serioasi in relatia lor (din ce am citit in alte capitole, vulturii isi pastreaza partenerul pentru viata) si in construirea casei- a cuibului lor, pentru mica lor familie. Vor folosi acelasi cuib decade la rind si sint determinati sa-l pastreze puternic si sa-l apere de orice. Vor lucra ca sa-l intareasca si sa-l amenajeze cel putin odata pe an, si citeodata chiar de mai multe ori pe an. Acest proces devine intens iarna sau cind bat vinturile si par ca lovesc si distrug constructia lor. Dar… ei lucreaza mereu la el sa fie siguri ca au un loc pazit, linistit in care sa isi puna ouale si sa-si creasca familia lor si de aceea isi pastreaza hotarirea de a lucra la cuib in fiecare an.

Un cuib de vultur la inceput are diametrul de 5 picioare si 2 picioare inaltime. Peste ani, cuibul se largeste pina la 8 sau 12 picioare diametru si inalt de 20 de picioare. Greutatea unui cuib de vultur variaza intre o tona si doua tone. Cum viata lor impreuna se lungeste, asa si cuibul continua sa se mareasca si sa devina din ce in ce mai puternic si mai aparat. Si nu trece un an fara ca ei sa lucreze si sa mentina si sa repare cuibul lor.

Nu este interesant faptul ca noi oamenii, creati dupa imaginea Lui Dumnezeu adesea nu realizam cit de important este sa lucram la caminele noastre ca sa le facem din ce in ce mai puternice? Vulturii cunosc riscul care exista in fortele de afara care incearca sa le distruga cuibul, si noi ar trebui sa fim cu atit mai atenti la presiunea lumii dinafara care cauta sa ne distruga familiile.

Romani 12:1,2…”Va indemn dar, fratilor, pentru indurarea Lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfinta, placuta Lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine, voia Lui Dumnezeu; cea buna, placuta si desavirsita.”

Dumnezeu nu numai ca ne atentioneaza despre cultura din jurul nostru, dar ne ordona sa ne tinem familiile protejate, facind tot posibilul sa le ancoram intr-o puternica structura biblica .

OARE IN CER SUNT DULAPURI?

     Ma gindesc la procesul de mutare...Cu gindul ca ma mut intr-un loc mai mic, incerc sa sortez lucrurile care le am in asa fel incit sa pastrez ce este esential, si sa ma eliberez de exces. Stau si ma gindesc acuma ...de ce oare nu am inteles mai demult ca agoniseala pentru care am lucrat atit de greu nu mi-a adus decit ingrijorare, munca de intretinere...si chiar dezordine.
     Ma gindeam adineauri la o astfel de curatenie generala, sau minimalizare interioara. Biblia zice ca daca avem ce minca si cu ce ne imbraca...avem suficient. Pe tarim emotional si spiritual suntem la fel de aglomerati cu tot felul de probleme. Daca stam si ne gindim la fiecare problema in parte si incepem sa sortam la ce este esential si ce nu merita sa ne batem capul ...o sa inlaturam mult stres si multa ingrijorare. Si din ce a mai ramas - ingrijorarile care sunt valide, reale...dupa Biblie trebuie sa i le dam Domnului. Si ce ne-a mai ramas? Multumirea si bucuria ca am scapat de o seama de grijuri. Sa tot traiesti asa...
     Asta teoretic vorbind...ca practic...imi storc mintea cum sa fac cit mai multe dulapuri, ca spatiul este mic. Mic dupa normele locului. Cind eram in Romania toata familia avea un singur dulap si incapea acolo tot ce aveam. Si eram si ...bine imbracati.
     Si ma bate un gind...Oare in cer o sa avem dulapuri
?

CIND DUMNEZEU SE AMUZA ...

     Din nou ma mut...sau sunt pe pozitia de a ma muta. De data asta imi micsorez resedinta, si banuiesc ca si volumul de intretinere necesar acestui loc temporar de existenta. Incet , incet, nevoile si dorintele noastre scad si se concentreaza pe esentialul existentei. Multe lucruri absolut necesare cu citiva ani in urma au devenit greutati pe umerii nostrii din ce in ce mai slabi.
     Am fost o persoana puternica. Am dus mult in spate. Astazi ma gindesc bine si ma rog Domnului sa pot sa ma duc pe mine pina la sfirsit. Bineinteles am fost puternica pentruca Domnul m-a ridicat de cite ori am cazut...si daca o sa fiu pe picioare in continuare este pentruca El a promis ca va fi umbra pe mina mea cea dreapta. Si umbra asta ma va tine pe picioare.
     Nu e numai povestea mea - este povestea noastra - a oamenilor. Ne nastem falosi si ne temperam pe masura ce trece timpul. Umilinta este o virtute greu de atins. Ca si rabdarea. Si intelepciunea care vine de la Domnul ni le da pe amindoua.
    Imi vine si sa zimbesc. Toata viata am vrut sa fiu linga un piriu. Asta ar fi fost locul ideal unde sa locuiesc. Mi-amintesc ca in Romania , rudele noastre aveau un piriu care trecea prin gradina lor. Eram innebunita dupa riuletul ala... era doar lat de nici jumatate de metru dar ma fascina ...imi dadea o stare de fericire orideciteori eram in preajma lui.
    M-am rugat Domnului ca in cer sa ma puna undeva linga Buna , linga o padurice si un riu. Nu stiu eu cum va fi in cer dar ma gindeam ca Domnul va tine cont de dorintele mele. Stiti unde ma mut acuma? Pe o ripa la 4 metrii de un riu...San Joaquin River. Imi las in urma locuinta mea comfortabila si ma mut linga riu... Ce ziceti...asculta Domnul de rugaciunile noastre , chiar si alea nebunesti, iesite din comun de aiurite?
     Era absolut o nebunie sa cred ca in viata asta o sa locuiesc linga apa...doar de aia ma rugam ca in viata viitoare sa ma instaleze Domnul pe malul unui piriu...Uite cit de intortochiate si ciudate sunt caile Lui chiar si cu privire la cele mai mici detalii ale vietii noastre. E aproape amuzant; dar cum nu cred in coincidente si cum stiu ca nu ne cade un fir de par din cap fara voia Lui, nu pot decit sa cred ca mica si nastrusnica mea dorinta a fost onorata de Imparatul Imparatilor, Domnul Pacii, TataL meu Ceresc...care amuzat de dorinta mea, S-a hotarit sa mi-o onoreze.
    Deci...pe curind. Am sa pun si poze cind imi termin de construit noua resedinta. Deocamdata sunt in...constructie...

VOINTA TA SAU...VOINTA LUI?

Mi-amintesc ca undeva in indepartata mea tinerete am citit cartea "La rasarit de Eden" de John Steinbeck. Ce m-a impresionat atunci, a fost faptul ca la inceputul cartii se discuta intelesul unui verset din Biblie. Era vorba de Geneza 4:7...Pe vremea aia mi s-a parut extraordinar sa gasesc intr-o carte publicata de tipografia romana asa ceva...

Geneza 4:1-16...

"Nu-i asa? Daca faci bine, vei fi bine primit; dar daca faci rau, pacatul pindeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, dar tu sa-l stapinesti."

Mi-amintesc ca prin vis ce anume m-a impresionat in cartea citita atunci ...faptul ca o grupa de chinezi s-au straduit sa invete o alta limba si sa studieze un an de zile ca sa descopere intelesul corect al versetului...ca si cind n-ar fi fost clara porunca data de Dumnezeu lui Cain..."sa-l stapinesti!" adica sa stapineasca pacatul...
Problema lui Cain a fost ca n-a vrut sa se conformeze. Banuiesc ca nu erau nestiutori ce anume jertfa trebuie sa aduca Domnului...dar Cain nu a fost interesat de ce vrea Domnul de la el...ci a insistat sa faca lucrurile cum vrea el...sa sluijeasca cum vrea el , sa jerfeasca ce vrea el...Abel a adus ca jertfa un miel dar Cain n-a fost interesat de ce poruncise Dumnezeu - el a adunat din fasolea si ceapa si verdeturile lui si le-a adus ca jertfa...putea sa schimbe ceva produse cu fratele lui...putea sa aduca si el un miel...dar de ce sa-si bata capul ?

Si cind Dumnezeu n-a primit jertfa lui...ghiciti cine se supara? Exact...nepotul Cain. Dumnezeu il avertizeaza chiar atunci imediat...cind a vazut ca s-a miniat; si Dumnezeu I-a spus prin acest verset sa-si pastreze controlul...sa stapineasca pacatul care statea si astepta la usa - dar Cain din nou, continua dupa cum il duce firea...se minie si actioneaza in minia lui...si isi omoara fratele.

Greu sa credem ca asta este povestea primilor tineri de pe pamint. Pare a fi pe undeva asemanatoare cu povestea noastra a fiecaruia dintre noi cei care avem ideile noastre personale cum trebuie sa-l urmam pe Dumnezeu...Daca ne uitam la traditiile pe care le urmeaza unii-  nici nu au nimic de a face cu ceea ce cere Dumnezeu in Biblie...ramii crucit de cite treburi au fost inventate si se perpetueaza in numele religiei crestine. Si numai pentru faptul ca oamenii nu vor sa faca ce spune Biblia...
nu vor sa asculte de Dumnezeu...

Asa cum jertfa lui Cain n-a fost primita, asa si multele straduinte ale multor oameni vor fi respinse. Nu-i pacat de atita straduinta aiurea? Daca nu sintem ascultatori de Cuvint...daca nu facem voia Lui Dumnezeu...jerfa noastra, religia noastra nu este primita de Dumnezeu asa cum n-a fost primita jertfa lui Cain...

Are rost sa ne irosim viata jertfindu-ne pentru...nimic?

Poate ca merita sa mai citim Genesa 4 inca odata :de la versetul 1 la 16...poate vom intelege ca vointa noastra nu satisface cerintele Lui Dumnezeu; si ca ceea ce vrea El de la noi este doar...ascultare...