Cind eram adolescenta, prin clasa a zecea, tatal meu lucra cu niste francezi la Preparatia Coroesti din Vulcan. De la ei a primit niste reviste cu masini …aveam un teanc . Mi-amintesc cu cita curiozitate priveam la fiecare poza, examinam fiecare detaliu…si visam la fericiri pe care nu stiam ca numai in …imaginatie le pot atinge.
Ohhhh…sa ai asa o masina- parcata in fata unei case frumoase…sa stai la o cafeluta intr-o cafenea atit de draguta…sa ai bani sa iti cumperi ce iti place…lucruri care la virsta si la conditiile Romaniei de atunci pareau imposibile…cite clipe am irosit visind cai verzi pe pereti?
Si au trecut anii, si lucrurile s-au mai schimbat; fascinatia insa a ramas. Herghelia de cai verzi…era din ce in ce mai mica…Cumva in mintea mea tinara si neexperimentata de atunci , bunastarea si fericirea erau daca nu surori gemene atunci cu siguranta ceva rude foarte apropiate. Asa era pe vremea cind eram in jurul lui 20…o parte din mine inca mai credea sfirsitul povestilor cu Feti Frumosi si Ilene Cosinzene…”si au trait fericiti pina la adinci batrinete”…
Timpul insa a trecut…nu stiu cum …si nu stiu cind!!! Inca mai am imaginatie… si inca e bolnavioara; numai ca imi imaginez cele mai tragice situatii - daca nu tin mina pe maneta de control. Ca sa fac drum imaginatiei spre locuri mai placute trebuie neaparat sa deschid Scriptura si sa citesc promisiunile Domnului ca altfel in unele cotituri ale Vaii Umbrelor…este chiar sinistru si simtamintul de teama nu ma paraseste. Atunci privesc la munti…si astept…si intreb…”de unde imi va veni ajutorul? Ajutorul imi vine de la Domnul care a facut cerurile si pamintul…” Asta era Psalmul pe care-l recitam cu Buna mea in copilarie in fiecare seara cind dormeam la ea.
Asa-i pe aici pe jos…traind in dimensiunile astea terestre. “Si-asa se duce-o zi …ca alta. Si toate trec in …vesnicii...”
……………….
De obicei duminicile dupa biserica, daca nu invit pe cite vreo babuta din biserica sa vina cu mine la masa ( daca ele sint babute- oare eu ce-oi fi?- Nu-mi raspundeti , va rog!!!), ma duc singura. Cind sint singura am vreme sa mestec in ceaunul cu ginduri, si mai totdeauna ma aglomereaza si ma burdusesc amintirile .
Stam duminica trecuta de una singura intr-un restaurant elegant; am comandat ce mi s-a parut mai bun si mai atragator din meniu, fara sa ma uit la prêt ca pe vremuri…si ma gindeam ca eram mult mai fericita pe vremea cind cu greu imi pastram cei doi lei de cafea ca sa ies cu colega mea de la geologie, Doamna Belea Luiza sau cu colegele de la catedra de chimie…la bufetul Institutului. Nici nu stiu ce mai aveau acolo…cred ca tigari. Ba odata am cumparat banane…Chiar!!! Din ultimul meu salariu (avans) am cumparat numai banane- citeva kilograme…va dati seama ce bani faceam…?!
Mi-amintesc cum pe vremea aia imi croiam din haine vechi ceva nou…si cum fiecare nastur si fermoar avea o destinatie precisa si prezenta un interes deosebit. Banuiesc ca la vremea aia stiam sa si port orice cirpa cu o eleganta si o alura deosebita. Cind imi puneam o palarie in cap…era cu sic- si o faceam destul de des!!!...Acuma singura palarie care o mai port este una de paie sa sperii ciorile care vin la ciresul din fundul gradinii…
Si de-acuma …pe la rindurile astea, poate ati vrea sa stiti daca are sens toata dscutia de pina acum?…Cred ca da, ca doar n-am sa recunosc ca mi-am risipit si eu scriind si voi citind timpul de pomana. Si uite ce m-a inspirit la vorba…Valorile care le aveam in tinerete s-au schimbat? Valorile nu cred ca se schimba- noi ne schimbam…si alegem alte valori.
Fericirea este…o ecuatie cu multe necunoscute. Prea multe …Pe masura ce le aflam , realizam ca fericirea nu depinde de ele. Daca am crezut ca bunastarea, stabilitatea financiara poate sa ne faca fericiti,… aflam curind dupa rezolvarea acelei “necunoscute” ca nu este adevarat.
Multumesc Domnului pentru ca inca am o slujba – nu neg ca asta este foarte important in viata. Si drept sa va spun ce m-a pus pe ginduri sa scriu cele de mai sus a fost un comment a lui abbu la postarea mea despre ingeri. Spunea abbu ca unii au primit vestea ca si-au pierdut slujba si au alte preocupari mai serioase decit sa se ocupe de ingerasi…. Si e adevarat - mai ales daca ai citiva dependenti marunti pe linga tine.
Dar stiu ca indiferent pe ce scara sociala am fi , pentru piinea cea de toate zilele trebuie sa ne rugam ( si sa lucram). Asa ne-a invatat Domnul Isus. Si El a promis ca va avea grija de nevoile noastre. Pe partea asta de cer nimic nu este stabil…nici slujba si nici bogatia.
Asa ca stabilitate nu este in bani si alte lucruri cit intr-o relatie apropiata cu Cel care are in mina Lui soarta noastra a tuturora. El este solutia la toate problemele noastre. Linga El ecuatia vietii mele este pe cale de solutionare - intotdeauna.
Mi-am varsat focul inimii adesea in fata voastra ca sa vedeti ca nu vorbesc din virful buzelor.Tot mai mult uitindu-ma in jur vad ca nu sint singura care trec prin incercari…si nu sint nici singura…pentruca Dumnezeu ma are in planul Lui…si asta face diferenta. Indrazniti si voi sa va apropiati de El. Fara ceremonii si fara tam-tam ci singuri, in camaruta voastra, spune-ti Lui Isus orice durere…si n-o sa va para rau…
